Din grija pentru copilul tau

Cum te pregătești să le oferi copiilor tăi o vacanță de neuitat

Vacanțele sunt întotdeauna motiv de bucurie pentru cei mici, însă pot fi destul de stresante pentru tine ca părinte. Din dorința de a le satisface copiilor și cele mai mici plăceri, se poate întâmpla să faci unele greșeli, iar concediul să se transforme într-o experiență neplăcută.

Poți evita acest lucru, pornind chiar de la momentul pregătirilor pentru vacanță. Mai jos, sunt câteva dintre cele mai importante aspecte legate de planificarea concediului, astfel încât să le oferi copiilor tăi o aventură de neuitat.

Alege cu atenție locurile unde îți duci copiii la masă

Când vine vorba despre organizarea unei vacanțe primele lucruri la care te gândești sunt alegerea locației, a cazării și a locurilor unde poți lua masa. Și când pleci la drum cu unul sau mai mulți copii, situația se complică, pentru că, în ciuda eforturilor tale de a ține cont de ceea ce le priește cel mai bine, nu știi niciodată când pot să apară surprize. Din acest punct de vedere, alegerea locurilor unde să-i duci la masă este foarte importantă.

Documentează-te bine despre meniul pe care îl oferă locațiile respective, cere întotdeauna recomandări de la prieteni sau cunoscuți care au mai fost acolo și au testat preparatele, și, nu în ultimul rând, verifică ce review-uri au pe site-urile de specialitate. Astfel, poți să eviți apariția unor afecțiuni cum sunt enterocolita sau toxiinfecțiile alimentare. De asemenea, oricât de tentante ar fi mâncărurile stradale, evită să le dai copiilor alimente care nu provin din locuri special amenajate și care să prezinte garanții în ceea ce privește regulile de igienă. Detalii aici!

Organizează-ți eficient bugetul

Un alt aspect important atunci când planifici o vacanță este să-ți organizezi eficient bugetul. Primul pas în acest sens este să faci rezervări din timp pentru cazare, transport, accesul la obiectivele turistice. Atât companiile aeriene, cât și muzeele pot avea campanii promoționale sau reduceri pentru copii. Urmărește-le periodic și alege momentul potrivit pentru a achiziționa bilete.

Apoi, este bine să te gândești întotdeauna la situațiile neprevăzute și să calculezi totul astfel încât să ai și un fond de rezervă. Nu te baza niciodată pe calcule făcute la virgulă, ca să eviți să rămâi fără finanțe la mijlocul vacanței, de exemplu. Înainte de a pleca la drum, informează-te despre costurile transportului în comun, prețurile practicate de localurile unde ai vrea să mergi cu familia ta și asigură-te că acoperi tot ce ți-ai propus să faci. Dacă nu, vezi la ce anume poți renunța, ca să te încadrezi în suma pe care ți-o permiți.

Fixează obiective clare pentru relaxare și educare

Strâns legată de organizarea bugetului este fixarea obiectivelor clare pentru relaxare și educare. Studiile psihologice au demonstrat că vacanțele împreună cu familia întăresc relațiile dintre părinți și copii. Este perioada în care poți să te joci mai mult cu cei mici, să le acorzi atenția pe care poate nu le-o poți oferi mereu, deși ți-ai dori acest lucru.

Pentru o vacanță reușită, este esențial să creezi un echilibru între timpul petrecut în aer liber, în parcuri tematice sau de distracție, și vizitarea unor muzee, de exemplu. Psihologii spun că micuții care călătoresc împreună cu familia au rezultate academice mai bune și că este important să-i duci la muzee, situri arheologice, parcuri naționale, grădini zoologice sau botanice, pentru ca ei pot acumula mai bine informațiile contextualizate astfel și le vor ține minte toată viața.

Nu uita de trusa de prim-ajutor

Întotdeauna când pleci la drum, este recomandat să te gândești și la situațiile neplăcute legate de sănătate. Copiii sunt imprevizibili și nu știi niciodată cum și când se pot lovi, chiar răni, mai ales dacă știi că sunt neastâmpărați. Apoi, pentru că sistemul lor imunitar nu este foarte bine format, sunt mai sensibili la îmbolnăviri cum sunt răcelile sau diverse infecții, spre deosebire de adulți.

Prin urmare, nu uita să pui în bagaj o trusă de prim-ajutor din care să nu lipsească, printre altele: plasturii cu rivanol, pansamentele sterile, analgezicele, medicamentele pentru afecțiunile gastrointestinale, pentru calmarea durerilor. Nu te gândi că dacă pleci la drum fără o astfel de trusă, te vei descurca oricum pentru că există farmacii. S-ar putea să nu îți fie chiar la îndemână să găsești una sau să nu știi să explici foarte bine farmacistului simptomele. Dacă vezi că situația este gravă, mergi de urgență la primul spital sau apelează serviciul de ambulanță. În plus, este bine să îți faci asigurare medicală, tocmai pentru astfel de cazuri.

Așadar, dacă pleci în concediu cu cei mici, nu uita că pregătirea pentru drum este o etapă esențială pentru o vacanță reușită. Asigură-te în primul rând că locul în care te cazezi și mănânci sunt sigure și oferă servicii de calitate, planifică totul din timp ca să poți organiza un buget eficient, și, nu în ultimul rând încearcă să îmbini utilul cu plăcutul și oferă-le celor mici atât distracție, cât și activități educaționale.

Sursa foto: Shutterstock

Vacanta de Pasti 2019. Cand incepe si cand se termina vacanta de primavara 2019

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Te pregăteşti de vacanţă? Află ce este diareea călătorului şi cum o poţi ţine sub control cu ajutorul plantelor!
    Te pregăteşti de vacanţă? Află ce este diareea călătorului şi cum o poţi ţine sub control cu ajutorul plantelor!

    Se estimează că aproximativ 10 milioane de oameni din întreaga lume sunt afectaţi anual de diareea călătorului. Riscul apare odată cu începerea călătoriei şi ieşirea...

    Cum te impiedica judecarea celorlalti parinti in educatia copiilor tai
    Cum te impiedica judecarea celorlalti parinti in educatia copiilor tai

    Te-ai gandit vreodata ca judecarea celorlalti parinti si frica de a fi judecat te impiedica sa iti educi propriii copii?

    Cele mai cool jucării de exterior pentru o vacanță de vară de neuitat
    Cele mai cool jucării de exterior pentru o vacanță de vară de neuitat

    Vara suntem dornici să petrecem mult mai mult timp în aer liber. Indiferent unde vom merge, avem nevoie și de multă distracție. În acest scop, putem apela la tot felul de...

    Cum sa te pregatesti pentru travaliu
    Cum sa te pregatesti pentru travaliu

    Te afli la prima sarcina si gandul travaliului si al nasterii te sperie? Afla din articolul de fata cativa pasi simpli pe care trebuie sa ii urmezi pentru a fi pregatita fizic dar si psihic...

    5 metode inspirate pentru a crește aportul de vitamine din alimentația copiilor tăi
    5 metode inspirate pentru a crește aportul de vitamine din alimentația copiilor tăi

    Copiii pot fi atrași ușor de mâncarea nesănătoasă, așa cum sunt dulciurile cu multe calorii, dar slabe în substanțe nutritive. Este rolul nostru ca părinți să le facem...

    Primăriile vor oferi a doua alocație copiilor. Află ce trebuie să faci
    Primăriile vor oferi a doua alocație copiilor. Află ce trebuie să faci

    Familiile cu venituri mici și părinții ce-și cresc singuri copiii vor beneficia de un nou ajutor financiar, de forma unei alocații pentru copii. Acesta este un program de susținere a...

    Cum pregătești copilul pentru o slujbă în viitor
    Cum pregătești copilul pentru o slujbă în viitor

    Având în vedere evoluția rapidă din domeniul tehnologic din ultimele decenii, s-a ajuns la concluzia că, pentru a reuși să ai o carieră solidă în viitor, este...

    © 2019 Qbebe