Mi-e dor să stau liniștită 10 minute fără să mă simt vinovată că nu fac ceva pentru copii. Tu simți asta?
Uneori mi se face atât de dor de liniște, încât aproape că mă doare fizic. Nu vorbesc despre vacanțe exotice, despre weekenduri fără responsabilități sau despre cine știe ce libertate spectaculoasă. Vorbesc despre zece minute. Atât. Zece minute în care să stau fără să mă simt vinovată că nu fac ceva pentru copilul meu. Zece minute în care să beau o cafea fierbinte până la capăt, fără să mă ridic de cinci ori de pe scaun, fără să mă gândesc dacă trebuie să pun haine la spălat sau dacă am uitat să răspund la mesajul de la grădiniță.
Și cel mai trist este că atunci când, în sfârșit, am câteva clipe pentru mine, nu reușesc nici măcar atunci să mă relaxez cu adevărat. Mintea mea nu se oprește niciodată. Dacă ies la o cafea cu o prietenă, mă gândesc dacă cel mic a mâncat. Dacă merg puțin prin magazine, mă întreb dacă nu cumva ar fi trebuit să îi cumpăr lui ceva în loc să îmi iau eu o bluză. Dacă ies singură în parc să alerg puțin și să simt că fac ceva și pentru sănătatea mea, apare imediat gândul acela care mă roade pe interior: „Oare sunt egoistă?”
Cred că foarte multe mame trăiesc asta și aproape niciuna nu vorbește sincer despre cât de greu este. În spatele imaginilor perfecte de pe internet, cu mame aranjate și copii zâmbitori, există femei care sunt atât de obosite încât uneori nici nu își mai amintesc când au stat ultima dată singure cu gândurile lor. Există femei care iubesc enorm, care își pun copiii pe primul loc în fiecare secundă, dar care, în același timp, simt că undeva pe drum s-au pierdut complet pe ele.
Mă simt vinovată, mă urăsc, fiecare zi e un chin.
Uneori îmi doresc doar să beau o cafea fără să mă grăbesc
Mi s-a întâmplat recent să ies o oră la cafea cu o prietenă și să mă simt vinovată aproape tot timpul. Copilul era cu mama mea, într-un loc sigur, liniștit, unde știam foarte bine că nu îi lipsește nimic. Și totuși, eu mă uitam din cinci în cinci minute la telefon, ca și cum așteptam să se întâmple ceva rău.
În jurul meu vedeam femei care râdeau relaxate și vorbeau despre planuri, vacanțe sau seriale, iar eu încercam să îmi amintesc când am avut ultima conversație în care să nu pomenesc despre copil, despre oboseală sau despre cât de puțin timp am pentru mine. Și atunci am realizat cât de tare mi-e dor să mă simt din nou femeie, nu doar mamă.
Nu pentru că maternitatea nu ar fi importantă pentru mine, ci pentru că uneori simt că m-am transformat într-un om care există doar pentru ceilalți. Pentru copil. Pentru partener. Pentru muncă. Pentru familie. Și aproape niciodată pentru mine. Iar dorința asta de a avea puțin spațiu pentru sufletul meu nu vine din egoism, ci din nevoia disperată de a nu mă pierde complet.
Când copiii sunt mici, mamele aproape că uită de ele
Cred că cele mai grele sunt perioadele acelea în care copiii sunt foarte mici și depind de tine pentru absolut orice. Sunt nopțile în care dormi două ore legate și diminețile în care nici nu mai știi dacă ai apucat să te speli pe dinți sau să mănânci ceva. Sunt zilele în care stai cu un copil în brațe ore întregi și realizezi seara că nu ai băut nici măcar un pahar cu apă până la capăt.
Mi s-a întâmplat să îmi doresc doar un duș de zece minute și să nu am efectiv când să îl fac. Iar ceea ce doare cel mai tare este că unele mame nici măcar nu au un partener care să le spună: „Stai liniștită, mă ocup eu de copil puțin.” Sunt femei care stau singure cu copiii toată ziua și care ajung să simtă că nu mai au dreptul nici măcar la propriul corp, la propriul timp sau la propria oboseală.
Și atunci, încet-încet, multe mame încep să funcționeze pe pilot automat. Se trezesc obosite, își beau cafeaua rece, adorm târziu și o iau de la capăt a doua zi fără să mai aibă timp să simtă ce se întâmplă cu ele. Iar societatea le spune că asta înseamnă să fii o mamă bună: să te sacrifici complet fără să te plângi.
Vinovăția apare chiar și atunci când fac ceva pentru mine
Mi s-a întâmplat de multe ori să intru într-un magazin hotărâtă să îmi cumpăr ceva pentru mine și să ies de acolo cu haine pentru copil și fără nimic pentru mine. De fiecare dată când puneam mâna pe ceva ce mi-ar fi plăcut, apărea imediat gândul acela: „Poate mai bine îi iau lui ceva.”
Și cred că multe mame trăiesc exact aceeași situație. Ne simțim vinovate pentru lucruri absolut normale. Pentru că vrem o oră singure. Pentru că vrem să mergem la salon. Pentru că vrem să stăm pe o bancă în parc fără cărucior și fără ghiozdanul copilului pe umăr. Pentru că vrem să alergăm puțin sau să citim câteva pagini dintr-o carte fără să fim întrerupte la fiecare două minute.
Numai că nimeni nu vorbește suficient despre cât de important este pentru o mamă să nu uite complet de ea însăși. Pentru că atunci când ajungi să trăiești doar pentru ceilalți, fără niciun moment în care să te reconectezi cu tine, începi să te golești pe interior fără să îți dai seama.
Sunt mamă, deci mă simt vinovată. Mereu!
Nimeni nu vede câtă muncă există în spatele unei mame
Există mame care merg opt sau zece ore la serviciu și apoi încep acasă încă o tură de muncă. Spală, calcă, gătesc, fac ordine, pregătesc haine pentru a doua zi și încearcă, în același timp, să fie calme și răbdătoare pentru copiii lor.
Există mame care au două joburi pentru că prețurile au crescut și trebuie să țină familia pe linia de plutire. Există mame care au părinți bolnavi și care încearcă să fie puternice și pentru ei. Există femei care se simt atât de obosite, încât uneori plâng în baie câteva minute doar ca să nu le vadă nimeni.
Și cu toate acestea, de la ele se așteaptă mereu să zâmbească, să fie prezente, răbdătoare și recunoscătoare. Foarte puțină lume întreabă însă cine are grijă de mamă atunci când și ea simte că nu mai poate.
Cel mai greu este că nici atunci când mă odihnesc nu mă odihnesc cu adevărat
Cred că una dintre cele mai grele părți ale maternității este faptul că mintea unei mame nu se oprește niciodată. Chiar și atunci când copilul este la grădiniță, la creșă, cu bunicii sau cu bona, gândurile sunt tot acolo.
Mi s-a întâmplat să ies la o plimbare singură și, în loc să mă bucur de liniște, să mă întreb obsesiv dacă a mâncat, dacă a dormit sau dacă întreabă de mine. Uneori am senzația că o parte din mine este permanent în alertă, de parcă nu îmi mai permit niciodată să mă relaxez complet.
Și poate că acesta este adevărul pe care foarte multe mame îl ascund de teamă să nu fie judecate: faptul că uneori sunt atât de obosite, încât nu își mai doresc decât câteva minute în care să nu aibă grijă de nimeni. Câteva minute în care să nu fie întrebate nimic, să nu fie necesare nimănui, să nu simtă presiunea aceea constantă că trebuie să fie perfecte.
Poate că multe dintre noi ne simțim vinovate pentru gândurile astea și ne este rușine să le spunem cu voce tare, pentru că lumea s-a obișnuit să creadă că o mamă bună trebuie să se sacrifice fără să obosească vreodată. Dar adevărul este că există seri în care adormim cu lacrimi în ochi, întrebându-ne dacă este normal să ne fie atât de dor de noi înșine.
Tu simți asta? Sau doar eu mă simt uneori atât de epuizată, încât mi-e dor să stau zece minute liniștită fără să mă simt vinovată că nu fac ceva pentru copilul meu? Doar eu mă simt vinovată când vreau o cafea băută în liniște, o plimbare singură sau câteva clipe în care să nu mă gândesc la liste, griji și responsabilități? Doar mie îmi este rușine să spun asta de teamă că oamenii m-ar judeca și ar spune că nu sunt suficient de bună ca mamă?
Surse foto: magnific.com, magnific.com, magnific.com
Urmareste-ne pe Google News
