Mărturisirea dureroasă a unei mame: "O mamă ar trebui să-și iubească la nebunie copiii, eu nu simt asta"
Ce își mărturisesc mamele pe grupurile online de părinți? Tot ceea ce nu pot spune persoanelor apropiate și ceea ce nu pot recunoaște cu voce tare față de ele însele. De pildă, această mamă dezvăluie că uneori, nu simte că își iubește copiii suficient, sau „așa cum ar trebui să facă orice mamă”. Mai sunt și alte mărturisiri, poate greu de citit de anumite persoane. Cu toate acestea, ele reprezintă realitatea acestor părinți.
În ziua de azi, există grupuri online și forumuri pe orice subiect, iar parenting-ul nu face excepție. De curând, pe forumul reddit s-a înființat o nouă comunitate online de părinți care își mărturisesc cele mai întunecate secrete, iar mulți dintre ei regretă - cel puțin, în anumite momente - că au devenit părinți.
„Nu regret că am făcut copii, dar viața mea de părinte este foarte diferită de modul în care mi-o imaginam”, mărturisește una dintre mămici.
O alta spune că nu își iubește copiii așa cum ar fi crezut că îi va iubi. „O mamă ar trebui să-și iubească la nebunie copiii, iar eu pur și simplu nu simt asta”.

„Îmi vine să fug și să nu mă uit în urmă, dar apoi mă gândesc că m-aș simți vinovată și mi-aș face griji pentru copiii mei, așa că rămân. De fiecare dată”, mărturisește o altă mamă.
„Întotdeauna mi-am dorit o familie, dar în fiecare zi mă gândesc că nu vreau să fiu aici și îmi doresc să plec cât mai departe. În anumite momente, simt că abia aștept să se termine ziua”, dezvăluie un alt părinte.
După cum puteți vedea, acestea nu sunt lucruri pe care poți să le spui oricui ușor, pentru că oamenii te judecă, inevitabil. Suntem siguri că și acești părinți se judecă pentru gândurile pe care le au, dar nu ar trebui să facă asta.
Să fii părinte este, poate, cel mai greu lucru din lume. Trebuie să fii echipat cu o mulțime de resurse, pe care nu le poți avea întotdeauna. Nu toată lumea devine părinte la „momentul potrivit; nu întotdeauna ești pregătit, iar asta e ceva normal. Multe lucruri se învață pe parcurs și din nou, asta e ceva normal.
Să încercăm, deci, să nu ne mai judecăm atât de aspru pentru ceea ce gândim și simțim. Să încercăm, în schimb, să avem răbdare cu noi, mai ales în calitate de părinți.
Surse foto: istockphoto
Surse articol: kidspot.com.au