Interviu cu omul minunat din spatele Asociației Touched Romania

Nu este ușor să lucrezi cu oamenii pentru care o viață împlinită semnifică puterea de a învinge boala și tăria de a-ți acorda o a doua șansă în urma unui abuz. Sunt zile în care nu poate schimba nimic și zile când trăiește prezentul cu învățăturile din trecut și cu visurile din viitor. Ștefan Sfeatcu este coordonatorul proiectului Voluntari pentru destine la Touched România, iar câteva dintre vorbele sale ne-au impresionat profund: "Este propriu îngerilor să nu cadă (...) Dar oamenilor le este propriu să cadă şi să se ridice iarăşi de câte ori s-ar întâmpla aceasta". Mai multe despre el și munca sa veți descoperi în continuare.

Ștefan Sfeatcu este coordonatoul proiectului Voluntari pentru destine la Touched România și organizează evenimente de fundraising. A învățat de la viață că poate să fie fericit dăruind sau că poate avea destule speranțe încât să fie fericit.

Ce înseamnă pentru Ștefan Sfeatcu viața într-un ONG?

Ștefan Sfeatcu se trezește cu drag și lunea pentru a-și începe activitatea. Dacă mă întrebi despre Touched Romania, viața mea de ONG-ist este o continuă provocare...fiindcă este vorba despre oameni și viața lor. E un sentiment pe care îl duc cu mine oriunde. Îmi place.
Cu riscul de a părea un clișeu, viața și implicarea în ONG presupune schimbarea stilului de viață. Nu este un simplu loc de muncă, ci multă pasiune, îmbinată cu efort prelungit. Aici succesiunea lucrurilor este rapidă, întâlnești oameni noi, interacționezi permanent.
Uneori situația este amețitoare fiindcă apar oportunități, situații neprevăzute cărora trebuie să le faci față sau provocări care te schimbă. Vii de multe ori cu gândul, oare ce se va mai întâmpla, ce pot să propun pentru a aduce plusul de valoare dorit pentru cei din jur. Uiți de mesele zilnice, dar ești împăcat cu tine deoarece totul e antrenant și obositor, frustrant dar și plin de satisfacții, fascinant și minunat.
Nu cred în schimbarea lumii dintr-odată, cu surle și trâmbițe, cred că fiecare dintre noi putem schimba ceva, daca vrem cu adevărat. Plângem și râdem, reușim, eșuăm, încercăm. Inima mea este în tot acest zbucium, liniștită, împăcată cu ea însăși, în pace.

interviu stefan sfeatcu

Cum e să-ți păstrezi tăria de caracter atunci când vizitezi bebelușii părăsiți în spitale?

Sincer, nici eu nu știu. Nu este vorba despre a fi vreun super-erou ori de calități extraordinare. Este vorba despre...disponibilitate, despre a vrea și mai puțin despre a putea, nicidecum despre tărie de caracter.
Oamenii cu care vorbesc evită adesea cazuri de copii sau bebeluși abandonați, părăsiți de la câteva ore, zile, săptămâni, de propriile mame, pentru că nu vor să-și asume acest rol atât de greu din punct de vedere emoțional și afectiv. Pur și simplu nu pot să facă asta.
Haideți să ne gândim, prin eliminare, cine ar rămâne acolo, dacă nu noi, voluntarii, alături de medici, asistente, infirmiere? Mama acestor copii nevinovați nu mai este, sau a plecat, sau "a uitat" cum e să fii mamă. Uneori lucruile acestea triste se întâmplă imediat după nașterea copilului.
Sunt atâtea cazuri de copii abandonați care nu au nevoie de...mult, ci doar de îmbrățișări, cântecele rostite la ureche, în șoaptă, sau tare să se audă în tot salonul. Au nevoie să fie schimbați la timp, să fie hrăniți nu doar cu lapte sau mâncare...au nevoie de dragoste. Aici trag un semnal de alarmă către comunitate deoarece ar fi cazul să ținem cu toții cont de impact, de implicare cu impact, prin lucruri mici, pentru cei mici și singuri pe lume.
Acum 3 ani, în secția de spital, am cunoscut un copil superb, un copil "uitat" de mama lui de ceva timp. Într-una din sâmbete, mama s-a gândit totuși să-l viziteze.
Rețineți, vorbim de MAMA, care ar trebui sa însemne afecțiune, atașament, și săruturi necontenite. Micuțul A. se întoarce brusc spre mine și îmi întinde brațele. Ezit. Mă gândesc că este mama prezentă. Mi-era jenă. I-aș lăsa să petreacă timp împreună. Dar copilul insistă. Îl iau în brațe și ne jucăm. "Uită" și el de mama și rămâne să se joace cu mine, un voluntar...DUREROS, nu?

interviu stefan sfeatcu

Definește trei lucruri pe care ai vrea să le schimbi acum în România?

Aș vrea să reinventez conceptul de...asistență socială și cum se aplică normele de protecție socială. M-aș bucura să știu că implicarea statului (prin institutiile de resort) este în primul rând umană, nu doar legislativă/teoretică. Prima lecție pe care un asemenea copil trebuie să o primească din partea noastră este cultivarea demnității ca om.
Cred cu tărie că ar trebui schimbată mentalitatea în ceea ce privește lucrul cu oamenii, lucrul cu toți copiii instituționalizați. Mai trebuie schimbată percepția învechită cu care suntem abordați noi, ONG-iștii, modul în care privim unii dintre noi copiii abandonați sau cu boli incurabile. Ar fi extraordinar dacă am transforma mila în reală compasiune.

Ce înseamnă mama și tata pentru tine?

Ce m-aș face fără ei! Cineva spunea că "mama și tata rămân singurii atunci când toți pleaca"! Ador oamenii, mă ajută, mă încarcă pozitiv, dar atunci când vreau pe cineva căruia îi pasă cu adevărat și știe să asculte, merg în Alexandria, merg acasă.
Părinții mei fac echipă bună, cu toate că au caractere diferite, asta ador foarte mult la ei...încă din copilărie. De-a lungul timpului am primit valori de la amândoi, sprijin, mustrări diferite, sfaturi prețioase și dragoste. Lucrurile acestea mi-au umplut sufletul și mă reîncarcă pozitiv de fiecare dată când sunt departe de ei și rememorez amintiri. Așa cred că trebuie să fie mama și tata. Câte o parte importantă în viața copilului lor, poate diferiți, dar asemănători prin echilibrul pe care îl transmit.

Cum vezi rolul mamei singure?

Văd în jurul meu mame singure, cu 1, 2 sau 3 ori chiar mai mulți copii. Să fii mamă singură, să nu ai niciun sprijin atunci când te lovești de probleme... viața pare imposibilă.
La Casa Agar vin mame singure și rămân pentru o perioadă. Învață, se luptă, înfruntă greutăți. Deși este foarte greu pentru ele rămân alături de copiii lor. Nu mai sunt singure. Nu renunță la ei pentru nimic în lume. Suntem sfătuitori și sprijin real, un umăr pentru capul obosit și leagăn pentru copiii lor...o familie. Ne bucurăm atunci când pleacă pe picioarele lor, împreună cu acești copii.

Trebuie să cazi de 100 de ori și tot de-atâtea ori să te ridici?

O fi greu? O fi ușor? Oare e posibil? Cu siguranță, răspunsul este DA.
„Este propriu îngerilor să nu cadă (...) Dar oamenilor le este propriu să cadă şi să se ridice iarăşi de câte ori s-ar întâmpla aceasta."
Văd în jurul meu oameni, femei, mame, copii, adolescenți care cad. Și se ridică. Văd, de asemenea, oameni care sunt căzuți și nu se mai ridică. Învață doar cei care se ridică, reușesc doar cei care luptă cu ei înșiși, în primă instanță.

interviu stefan sfeatcu

Cum percep românii responsabilizarea socială? Văd femeile și bărbații la fel lucrurile?

Să fii responsabil social nu are legătură cu genul. E unisex. Eu văd echilibru în împărțirea sarcinilor. Implicarea femeilor și bărbaților trebuie să fie unitară și convergentă.
Noi, românii, mai avem de lucru în privința mentalității și asumarea responsabilității sociale. Ni se pare, de multe ori, că statul ar trebui să le facă pe toate și să trăim într-un fairytale sau poate visul american.
Echipa noastră de voluntari este formată în proporție de 85% din femei. Să fie barbații mai sensibili? Pot fi diverse cauze însă babysitting-ul, treburile gospodărești, activitățile recreativ-educative cu copiii pot fi și pentru bărbați.
Responsabilitățile femeii și ale bărbatului, fie că sunt părinți, voluntari sau colegi se împart dacă nu în mod egal, măcar în mod echilibrat. Din experiența anilor petrecuți alături de copiii cărora le lipsește familia, am realizat un lucru: exemplul tatalui este foarte important. Ceea ce transmite el are greutate. De multe ori, doar vocea masculină a unui voluntar a întors priviri de copii într-o încapere, tonul vocii, paternalul de dincolo de sunet au avut impact.
Pe scurt, a te juca cu copiii, întins pe covor, sau cu mâinile pline de acuarele nu este o rușine.

Trăiești într-o lume cu povești despre oameni. Există una care te-a impresionat foarte mult?

Vă povestesc momentele din spital, viața de sacrificiu a unui copil-erou:
S, 8 ani, zi de zi se luptă cu supraviețuirea. Diagnostic la doar 2 ani: diabet zaharat. De atunci este într-o continuă navetă între localitatea natală și medicii din capitală. După 2 ani a fost diagnosticat cu anemie secundară, hepatomegalie, trombocitopenie, limfopenie și neutropenie, pentru care face chimioterapie. Dependent de insulină, face patru injecții pe zi. Tot zilnic..perfuzii. Nu merge la școală pentru că spitalul îi ocupă tot timpul.
La numai 5 ani a fost diagnosticat cu sindromul Evans, nu se poate nici juca pentru că obosește imediat cum se ridică din pat. Ultima dată am reușit să fiu clovnul care, dintr-un balon, am realizat o formă haioasă, un cățel. Iar jucăria de pluș pe care a primit-o am botezat-o împreună Ștefan, așa ca să aibă un prieten de-o seamă.
Zâmbește când îi spun o glumă și atunci când plec îmi spune să revin...sper să îl regăsesc la "Marie Curie" și să râdem împreună, să buchisim literele alfabetului ori să colorăm. Pe de altă parte, sper să meargă înapoi, cu tatăl lui care îl iubește foarte mult alături de frații și surorile lui care îl așteaptă acasă.
În fiecare zi are nevoie de șase mese care împreună cu tratamentul costă aprox. 1000 de lei. M-au frapat spusele tatălui său, în ochii căruia durerea și oboseala după nopți pierdute se observă imediat: "Tot ce vreau este să ducă o viață normală, să aibă în fiecare zi ceea ce un copil are nevoie: să învețe să citească, să mănânce cele șase mese pe zi și să îi ofer condiții decente de viață acasă"!
S e un copil sensibil, tăcut, care în ciuda a ceea ce i se întâmplă acum, are puterea să zâmbească. Mai mult decat orice, S are nevoie să trăiască.

Care a fost cea mai grea decizie de viață?

Când decid în fiecare zi să rămân în picioare chiar dacă văd suferință și durere, zilnic!
Știi, de fapt, ce e cel mai greu? În ciuda multor neajunsuri și frustrări în munca de ONG-ist, cu piedici din toate părțile, ajung la concluzia că avem impact. Eu și gașca cu care am pornit la drum. Să ai impact astăzi, într-o societate care cere, consumă și devine tot mai cinică, este o muncă grea, foarte grea. Decizia de a continua o iau în fiecare dimineață cu ajutorul lui Dumnezeu.
  
Mămici vedetă: interviu cu Cristina Rus-Bîlteanu

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    7 mituri despre nou-nascuti (si adevarul din spatele lor)
    7 mituri despre nou-nascuti (si adevarul din spatele lor)

    Nu exista parinte care sa nu se recunoasca in scenariul urmator: nici n-ai ajuns bine cu micutul acasa si toti cunoscutii se ingramadesc in jurul vostru cu povete binevoitoare despre cum sa...

    7 mituri despre nou-nascuti (si adevarul din spatele lor)
    7 mituri despre nou-nascuti (si adevarul din spatele lor)

    Nu exista parinte care sa nu se recunoasca in scenariul urmator: nici n-ai ajuns bine cu micutul acasa si toti cunoscutii se ingramadesc in jurul vostru cu povete binevoitoare despre cum sa...

    Ea este cel mai inteligent copil din lume! Povestea din spatele acestui succes este impresionantă!
    Ea este cel mai inteligent copil din lume! Povestea din spatele acestui succes este impresionantă!

    Pregătiți-vă să vă simțiți inferiori - o fetiță de 11 ani din Londra învață tabelul cu formulele chimice pe de rost, în doar 40 de minute. Se pare că micuța a...

    Intră în cea mai frumoasă campanie dedicată mamelor din România - Adoptă o mamă!
    Intră în cea mai frumoasă campanie dedicată mamelor din România - Adoptă o mamă!

    Sunt Mirela Retegan și am ales să am grijă de mamele care au nevoie de ajutor! Intră cu mine în cea mai frumoasă campanie dedicată mamelor din România!

    Hope and Homes for Children și Holcim România au încheiat un parteneriat strategic pentru susținerea copiilor din orfelinatele din România
    Hope and Homes for Children și Holcim România au încheiat un parteneriat strategic pentru susținerea copiilor din orfelinatele din România

    Până la finalul anului 2018, Hope and Homes for Children va construi cu sprijinul Holcim, în București și Neamț, case de tip familial pentru copiii instituționalizați, ca...

    Fotografia pe care niciun părinte nu vrea să o vadă, și adevărul din spatele ei
    Fotografia pe care niciun părinte nu vrea să o vadă, și adevărul din spatele ei

    Fotografiile cu copii de pe rețele de socializare sunt amuzante, adorabile și de multe ori emoționante. Un tătic din Marea Britanie a șocat internauții cu o fotografie a fiicei sale...

    Povestea surprinzătoare din spatele faimoasei tunsori a prințesei Diana
    Povestea surprinzătoare din spatele faimoasei tunsori a prințesei Diana

    Nu există femeie care să nu fi încercat măcar o dată să adopte celebra tunsoare a prințesei Diana din anii '90. Aparent, coafura băiețească cu șuvițe rebele, ce a...

    © 2019 Qbebe