Din grija pentru copilul tau

Legea familiei: ce și cum se schimbă prin referendum

Referendumul care va fi organizat în datele de 6 și 7 octombrie 2018 reprezintă o temă de interes de nivel național deoarece vizează modificarea unui articol din Constituție care definește familia. Iată ce presupune exact această formă de consultare a cetățenilor și toate informațiile pe care trebuie să le cunoști despre acesta.

Ce este referendumul

Acest cuvânt provine din limba latină și reprezintă procesul de consultare directă a cetățenilor unei țări cu privire la un text legislativ care deține o importanță deosebită sau cu privire la o situație de importanță națională; este considerat o formă de exprimare pentru democrația directă. Consultarea pe care o implică referendumul vizează chemarea directă la vot; buletinul de vot va fi imprimat cu două opțiuni: DA și NU. Apoi, rezultatul său este stabilit în funcție de numărul de voturi valabil exprimate și publicarea rezultatului final. În acest sens rezultatul ține cont de existența unei majorități simple (mai mult de jumătate din totalul voturilor valabil exprimate). Drept urmare, proiectul de lege va fi acceptat sau dimpotrivă.

Ce urmărește în mod concret referendumul?

Referendumul de anul acesta se bazează pe inițiativa cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie la finalul anului 2015. În urma inițiativei au fost strânse semnăturile necesare pentru inițierea unui proiect de lege constituțională, care este sprijinit de Biserica Ortodoxă și de Biserica Romano-Catolică. Curtea Constituțională a avizat propunerea de modificare în data de 20 iulie 2016, reținând că nu aduce vreo ingerință unui drept individual. Apoi, în 27 martie 2017, propunerea de revizuire a fost aprobată și de Camera Deputaților. Organizarea referendumului s-a amânat după ce în luna septembrie 2017 un grup de senatori PNL și USR au contestat noua formă a Legii referendumului. Curtea Constituțională a respins sesizarea. În data de 11 septembrie 2018, Senatul a aprobat propunerea de revizuire a Constituției cu 107 voturi pentru și 13 voturi împotrivă și 7 abțineri.

În cadrul expunerii de motive din proiectul de lege se urmărește "să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de soți ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de familie, a raportului dintre familie și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie. Dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie este privit ca un drept comun al bărbatului şi al femeii care, formând un cuplu, recunoscut prin căsătorie, pot întemeia în mod natural o familie. El nu poate fi conceput ca un drept al cărui conţinut să depindă în mod arbitrar de voinţa unilaterală doar a bărbatului sau doar a femeii".

referendum

Prevederi legislative importante în cazul referendumului

Căsătoria este în prezent definită atât de către Constituția României, cât și de Codul Civil. Legea referendumului, respective Legea nr.3/2000 prevede informații importante cu privire la validitatea referendumului

Art. 48 din Constituție specifică următoarele la capitolul Familie, aliniatul 1:

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.

Apoi, Codul civil reia definiția constituțională și prevede interdicțiile asociate conceptului de căsătorie:

Art. 258

(1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor.

Art. 277

Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria
(1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.
(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România.

Legea referendumului specifică următoarele condiții de validitate:
Art. 5
(1) Referendumul naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
(3) Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.

Art. 7
(1) Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA" sau „NU" la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?"
(2) Rezultatul referendumului se stabileşte în funcţie de majoritatea voturilor valabil exprimate, astfel:

a) Numărul persoanelor înscrise în listele pentru referendum
b) Numărul participanţilor
c) Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA"
d) Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „NU"
e) Numărul voturilor nule
(3) Buletinul de vot va avea formatul A4, iar textul buletinului de vot se va tipări cu litere corp 24, române verzale drepte, de culoare neagră, iar pe acesta se vor înscrie sintagma „Referendum național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018", precum și stema României.

referendum

În prezent, cetățenii români sunt chemați să răspundă la următoarea întrebare: "sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?" Mai exact, textul constituțional de mai sus va fi modificat după cum urmează: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor". Practic, se vor detalia persoanele care formează o familie, un bărbat și o femeie, anterior fiind specificat conceptual de soți.

Prin intermediul unei ordonanțe de urgență emisă de Guvern, respectiv ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 86 din 18 septembrie 2018, referendumul se va desfășura timp de două zile, respectiv în zilele de 6 și 7 octombrie, între orele 7:00-21:00 pentru o consultare extinsă a românilor cu drept de vot.

Condițiile de validitate pentru acest referendum sunt, conform Legii 3/2000: prezența unui procent de 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale (estimați la 5.67 milioane), iar minim 25% dintre aceștia (respectiv un număr de 4.72 milioane) să își exprime valid votul (fie DA,fie NU). Dacă jumătate plus unu dintre cei prezenți la urne vor vota DA, iar votul lor va reprezenta 25% dintre persoanele cu drept de vot, redefinirea familiei va fi aprobată și textul constituțional modificat.

Citește mai multe despre referendum și despre implicațiile lui aici.

 

Surse: https://ro.wikipedia.org; https://legeaz.net; http://legislatie.just.ro

Dacă vrei sa vezi cum te schimbă maternitatea, priveste această poză cu Serena Williams

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Bullying-ul, interzis prin legea educatiei. Evaluare psihologica pentru victime, dar si pentru agresori. Ce NU mai au voie elevii sa faca
    Bullying-ul, interzis prin legea educatiei. Evaluare psihologica pentru victime, dar si pentru agresori. Ce NU mai au voie elevii sa faca

    Bullying-ul a fost interzis in scoli, gratie modificarii Legii Educatiei nationale nr. 1/2011. Astfel, potrivit modificarilor, Legea educatiei defineste ca violenta psihologica-bullying...

    Bullying-ul interzis prin legea educaţiei
    Bullying-ul interzis prin legea educaţiei

    București, 4 noiembrie 2018 - Senatul a votat aseară târziu, în unanimitate, modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, care va defini, preveni şi interzice violența...

    7 moduri prin care fiica ta te va schimba
    7 moduri prin care fiica ta te va schimba

    Ești proaspătă mamă de fetiță și nu știi încă la ce să te aștepți. Poate consideri că vei fi la fel ca înainte. S-ar putea să te înșeli însă, pentru...

    7 moduri prin care fiul tău te va schimba
    7 moduri prin care fiul tău te va schimba

    Să crești un fiu poate fi aventura vieții tale, o aventură sălbatică, plină cu noroi, gângănii și povești cu supereroi. Toleranța ta va fi pusă greu la încercare, iar...

    15 moduri prin care vopseaua poate schimba multe în casă
    15 moduri prin care vopseaua poate schimba multe în casă

    Nu de puține ori ți se întâmplă să te uiți prin casă și să vrei să schimbi o grămadă de obiecte. Principalele motive pentru care ai această intenție se leagă de...

    Cum sa iti ajuti copilul sa se obisnuiasca cu bebelusul familiei
    Cum sa iti ajuti copilul sa se obisnuiasca cu bebelusul familiei

    Un bebelus adus in casa poate insemna mult stres pentru celalalt copil, dar si pentru mama care ar trebui sa se imparta intre ei. In functie de varsta copilului, s-ar putea sa treaca mai...

    Iubirea mamei schimbă creierul copilului. Cum este posibil
    Iubirea mamei schimbă creierul copilului. Cum este posibil

    Iubirea unei mame este indubitabil cel mai de preț aspect de care are nevoie un copil, pentru a crește și înflori. Cu toate acestea, grija față de puii noștri ajută mult mai...

    © 2019 Qbebe