Următorul articol a fost realizat prin amabilitatea doamnei Georgiana Ruse, jurist:
Copilul se va bucura de o protecție specială și va primi oportunități și facilități, prin lege sau prin alte metode, pentru a-l ajuta să se dezvolte fizic, mental, spiritual și social într-o manieră sănătoasă și normală și în condițiile de libertate și demnitate. În adoptarea legilor necesare realizării acestui scop, se va avea în vedere interesul superior al copilului.
Așadar, încă de acum mai bine de 50 de ani, societatea era interesată să asigure protecția copilului și o dezvoltare armonioasă a acestuia sub mai multe aspecte: fizic, moral, mental, spiritual și social. Acestea sunt premisele necesare pentru ca un copil să se dezvolte și să se transforme într-un adult sănătos, echilibrat, puternic și educat.
Realitățile sociale s-au schimbat. Granițele s-au deschis, oamenii au "migrat" dintr-o parte în alta în căutare de locuri de muncă și prosperitate. Societatea a devenit una deschisă, iar impactul acestor modificări s-a propagat cu repeziciune inclusiv în mediul familial, în familii. Incontestabil, deschiderea granițelor și a orizonturilor sociale a reprezentat, după 1989, poate cel mai important câștig al românilor. Mii de cetățeni au plecat în străinătate, iar acest lucru a fost reflectat în datele statistice: în 2016 peste 83.000 de români lucrau în străinătate.
A fost societatea românească pregatită pentru acest "exod", inclusiv din punct de vedere legislativ și al protecției familiei? Au existat pachete de legi ori norme care să ia în calcul această incontestabilă realitate socială și să protejeze pe cei rămași acasă, mai ales pe copii?
Inițial, răspunsul este negativ.
În legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului au fost puține norme care să plece de la premisa unui timp îndelungat al absenței părintelui de lângă copilul său minor, legiuitorul fiind preocupat doar de absența unuia dintre părinți urmare a unui divorț.
Dacă la desfacerea căsătoriei dintre părinți situația minorului putea fi reglementată fie prin înțelegerea acestora, fie de către o instanță de judecată, problema plecării unui părinte în străinătate în timpul căsătoriei a necesitat reglementări distincte.
Tema nu este simplă: de unde începe și unde se termină prerogativele părintelui plecat în străinătate în raport cu copilul său? Care este forma "mandatării" celuilalt părinte (rămas în țară) să exercite cu drepturi depline autoritatea părintească în condițiile premisă analizate?
Statul s-a implicat în afara raporturilor dintre cei doi părinți prin instituirea unor obligații în sarcina părinților. Spre exemplu, părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul și care urmează să plece în strainătate are obligația de a anunța această intenție Serviciului Public de Asistență Socială de la domiciliu cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara. În acest caz părintele numește un tutore căruia îi încredințează copilul, iar notificarea va conține, în mod obligatoriu, numele tutorelui. Confirmarea persoanei în întreținerea căreia va rămâne copilul, se efectuează de către instanța de tutelă.
Aceleași reguli se aplică în situația în care ambii părinți pleacă la muncă în străinătate.
Așadar, nu doar o simplă numire a unei persoane care să aibă grijă de copil este necesară ci, mai mult, această persoană trebuie verificată de autoritatea statală, în condițiile notificării la care am făcut referire anterior. Statul alege astfel să aibă un rol activ, determinant în evoluția ulterioară a minorului.
Verificările persoanei nominalizată de părinți pentru a avea grijă de copil vor purta asupra calității acesteia de a face parte din familia extinsă, de a avea vârsta de minimum 18 ani și, mai ales, de a îndeplini condițiile morale și materiale necesare creșterii și îngrijirii unui minor.
În plus, instanța va dispune delegarea autorității părintești față de minor către această persoană nominalizată de către părinți, numai dacă persoana respectivă îndeplinește condițiile de mai sus și numai pe o perioadă determinată - nu mai mult de 1 an. Mai mult, persoana delegată va urma o serie de programe de consiliere pentru a preveni situații de conflict, neadaptare în raport cu minorul, aceasta putând fi verificatori de câte ori este nevoie de către autoritatea statală.
Incontestabil când trebuie să hotărâm asupra unor aspecte importante din viața noastră, analizăm argumentele pro și contra și încercăm să decidem atât cu mintea cât și cu sufletul pentru a ne fi bine nouă, famililor noastre și copiilor noștri. Însă, decizia de a părăsi copilul pentru un loc de muncă mai bine plătit în străinătate este poate cea mai încărcată și marcantă decizie din punct de vedere sufletesc, iar lipsa părinților poate consititui o adevarată traumă pentru minor.
Minorul ai cărui părinți (ambii sau doar unul singur) pleacă la muncă în strainătate sunt verificați temporar de servicul Public de Asistență Socială care o dată la două luni verifică direct modul în care minorul performează școlar, este tratat din punct de vedere al sănătății și relaționează social în anturajul imediat.
Conform Hotărârii de Guvern 691/2015 pentru aprobarea procedurii de monitorizare a modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate (publicată în Monitorul Oficial 663 din 1 septembrie 2015), reprezentanții statului sunt obligați să întocmească rapoarte referitoare la evoluția copilului și a felului în care acesta este îngrijit.
În funcție de cele constatate, autoritățile pot dispune seturi de măsuri precum:
-includerea minorului într-un program de consiliere psihologică (dacă există suspiciuni de afectare a stării emoționale a copilului)
-contactarea medicului de familie (dacă se constată degradarea sănătății copilului)
-informarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, a Poliției și a Școlii unde minorul învață (dacă se constată afilierea copilului la un grup de prieteni cu comportament infracțional)
-sesizarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (dacă există situații de abuz, neglijare sau rele tratamente aplicate copilului)
Este adevărat, sancțiunile pentru lipsa notificării autorităților în cazul plecării părinților la muncă în străinătate sunt modice - legea prevede amendă între 500 - 1000 lei. Ca practician al dreptului apreciez că, față de impactul major pentru psihicul și armonioasa dezvoltare a minorului pe care plecarea în străinătate a unui părinte sau a amabilor părinți o provoacă, s-ar impune o suplimentare a cadrului responsabilităților administrative, civile și penale, eventual într-o formulă gradată, pe baza unor evaluări periodice realizate de structuri mixte ale statului.
Creșterea unui copil este în ultimă instanță responsabilitatea părinților săi, dar și a întregii societăți.
Când, din cauza unor motive ori alegeri ale părinților, minorii rămân fără aparținătorii lor, cred că este de datoria statului, a întregii comunități de a se implica (concret, nu doar declarativ) în tot ceea ce ține de procesul de creștere și educare. Este, la urma urmei, "amprenta" de civilizație a oricărei societăți față de ea însăși "a-și proteja" copiii.
Mulțumim doamnei Georgiana Ruse pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.
Urmareste-ne pe Google News
