Alimentele interzise de Casa Regală pentru Meghan Markle cât timp este însărcinată

Alimentele interzise de Casa Regală pentru Meghan Markle cât timp este însărcinată

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Meghan Markle va deveni mamă în primăvara anului 2019, iar de curând a declarat că se simte bine, dar „puțin obosită". Din articolul de mai jos veți afla ce alimente nu va avea nevoie Ducesa de Sussex să consume pe durata sarcinii, întrucât acestea i-ar putea dăuna grav ei sau bebelușului.Veți observa că acestea fac parte dintre cele care ar trebui evitate de oricare dintre noi până când vom naște, astfel încât să nu ne expunem nici pe noi, dar nici pe copilul nostru, niciunui risc.

Alimentele ce nu vor face parte din dieta lui Meghan Markle în sarcină

Sushi
Face parte dintre alimentele cele mai riscante în perioada sarcinii pentru că ne poate contamina cu viermii numit anisakis. Aceștia pot trăi în abdomenul peștilor, iar dacă ajung la noi pot cauza tot felul de simptome nedorite:
• greață, vărsături
• dureri abdominale violente
• diaree
• ocluzie intestinală
Ca să se evite acest risc, este indicat să consumăm în timpul sarcinii doar pește sau fructe de mare gătite la 63 de grade.

Sushi

Brânzeturile moi
Meghan Markle preferă să consume adesea salată de brânză Feta cu pepene roșu, dar întrucât aceasta este un tip de brânză ce poate fi contaminată din cauza laptelui nepasteurizat, îi va fi interzisă cât este însărcinată.
Mai ales dacă este vorba despre brânzeturi ce au și urme de mucegai, trebuie să știm că acestea pot fi cu atât mai periculoase cu cât în ele se regăsește bacteria Listeria. Pentru un plus de siguranță, nici brânzeturile moi despre care știi sigur că sunt făcute cu lapte pasteurizat nu ar trebui să fie consumate înainte de a fi încălzite, dar nu până când se topesc ușor, ci până când vor deveni fierbinți.
Printre brânzeturile potrivite pentru perioada sarcinii se numără:
• brânza telemea
• Gouda
• Parmezanul
• Edam
• Emmental
• pecorino
• Provolone
• brânza dulce de vacă
• brânza topită
• mascarpone
• mozzarella
• ricotta

În schimb, brânzeturile de evitat sunt:
• Brie
• Feta
• Camembert
• Roquefort

Carnea crudă
Îi este interzisă Ducesei de Sussex întrucât există riscul de contaminare cu tot felul de bacterii periculoase, cum ar fi:
• Listeria- Ea poate provoca listerioza, o afecțiune ce are următoarele simptome:febră, frisoane, dureri de cap, greață și vărsături, rigiditate a gâtului, confuzie.La semnalarea oricăror dintre aceste simptome, se va merge îndată la medic pentru a se confirma sau infirma prezența unei infecții, reducându-se riscul ca aceasta să se extindă la bebeluș.
• E. Coli- Aceasta se distruge când carnea este gătită la temperaturi înalte. În cazul în care ai grețuri, vărsături, crampe, febră, diaree (inclusiv cu urme de sânge), prezintă-te urgent la doctor, întrucât o infecție cu E. coli netratată poate să conducă la avort sau la naștere prematură
• Toxoplasmoza- Produsă de bacteria Toxoplasma Gondii, trebuie urgent tratată în sarcină pentru ca fătul să nu aibă probleme serioase, precum întârzieri în creștere, retard mental, epilepsie etc. Ea poate fi luată cu ușurință din carnea ce nu este gătită suficient. De obicei, nu prezintă simptome serioase, caracterizându-se mai ales prin subfebrilitate, adenopatii ușoare etc.
• Salmonella- Din cauza cărnii gătite insuficient se poate ajunge la contactarea acestei bacterii, ce va conduce la diaree, crampe abdominale, febră, vărsături. Ea este periculoasă atât pentru tine (din cauza deshidratării), dar și pentru făt (ce are sistemul imunitar în formare)
Pentru a fi cât mai în siguranță, se recomandă gătirea cărnii la 63 de grade, a cărnii tocate la 72 de grade și a cărnii de pui la 74 de grade.

Ouăle fierte moale sau crude
Într-adevăr, ouăle fac parte dintre cele mai nutritive alimente, dar când nu sunt fierte tare sunt interzise consumului în sarcină. Motivul este următorul: ele pot fi contaminate cu Salmonella, ce poate fi distrusă doar prin gătirea la temperaturi de peste 60 de grade. Ca să ne convingem că un ou este gătit bine, ar trebui ca albușul și gălbenușul să fie ferme.
În plus, este esențial ca în sarcină să nu se consume alimente și băuturi cu ouă crude, precum: lichiorul de ouă, maioneza din ouă crude, aluaturile crude cu ou etc..

Fructele și legumele nespălate
Pot reprezenta un pericol în sarcină nu numai din cauza prezenței unor pesticide, ci și a bacteriilor. Ca să nu ne punem în pericol nici pe noi însene, dar nici pe bebeluși, este neapărat nevoie să spălăm cât mai mult timp legumele și fructele sub un jet puternic de apă. De asemenea, vom îndepărta orice parte cu găuri sau cu pete, în care pot pătrunde oricând substanțe dăunătoare.

Ierburile nespălate
Pericolul infectării cu Listeria sau cu Toxoplasma Gondii este prezent în condițiile în care nu știm sigur dacă ierburile pe care le avem la dispoziție au fost spălate suficient de către noi sau de cei care le-au comercializat. De aceea, este preferabil să fie ocolite în timpul sarcinii.
Inclusiv mixurile ce cuprind algele Alfalfa, trifoiul, ridichiile pentru germinat (ce fac parte și din meniul vegetarian al lui Meghan Markle) ar trebui ocolite în sarcină pentru a nu ne expune în niciun fel pericolului de a veni în contact cu Listeria.

Ierburi si rosii

Mezelurile
Deși nu au fost raportate multe cazuri de contaminare cu Listeria din cauza mezelurilor, ar trebui să ne ferim de ele pe parcursul sarcinii, cu atât mai mult cu cât bacteria se poate extinde rapid, prin placentă, la făt.
Dacă se dorește neapărat să se consume mezeluri, se impune ca inițial acestea să fie încălzite la aburi, la o temperatură de 74 de grade Celsius.

Burgerii
Un studiu australian a arătat că femeile care consumă în timpul sarcinii produse tip junk-food vor avea un risc mai mare de a avea copii cu depresie, ADHD sau anxietate, până când aceștia vor ajunge la vârsta de 5 ani.
Chiar dacă dieta lui Meghan Markle este preponderent vegetariană, ea a fost surprinsă uneori savurând câte un hamburger. În aceste condiții, i s-a interzis să consume un asemenea aliment nu numai din motivul de mai sus, ci și din cauza pericolului de contaminare cu bacterii periculoase (precum Salmonella).

Sucurile nepasteurizate
Listeria sau E.Coli fac parte dintre cele mai însemnate amenințări la care ne vom supune dacă nu vom bea sucuri pasteurizate în lunile de sarcină.
În situația în care nu suntem sigure că sucurile achiziționate sunt pasteurizate, va trebui să le punem mai întâi la fiert pentru cel puțin 1 minut ca să ne asigurăm că vom distruge bacteriile.

Citește și: Lista completa a alimentelor interzise in sarcina: tabel

Excesul de ceai
Întrucât s-a căsătorit cu un membru al Familiei Regale britanice, Meghan Markle a cunoscut și tradiția „ceaiului de la ora 5”. Important este ca în timpul sarcinii să consume mai puțin de 4 căni pe zi, astfel încât să nu fie în situația de a depăși o cantitate de 200 de mg de cafeină (doza zilnică recomandată pentru ca fătul să nu aibă de suferit).
Printre ceaiurile pe care trebuie să le ocolim în perioada sarcinii se află:
• cel de salvie
• ceaiul negru și cel verde
• ceaiul de crușin
• ceaiul de lemn-dulce
• de urzici
• de ginseng
În același timp, nici acele ceaiuri despre care se spune că au rol de detoxifiere a ficatului, de slăbire sau de ameliorare a simptomelor sindromului premenstrual nu trebuie să fie consumate în perioada sarcinii. Multe dintre ele conțin ingrediente periculoase pentru bebeluș, de exemplu pot favoriza contracțiile.

Alcoolul
Nu va fi consumat în timpul sarcinii întrucât poate să conducă la avort sau la alte complicații legate de sănătatea și dezvoltarea fătului și ulterior a copilului. Printre acestea, cele mai cunoscute se referă la:
• Naștere prematură
• Trăsături faciale anormale
• Greutate redusă la naștere
• Întârzieri în dezvoltarea cognitivă
• Tulburări de concentrare și de atenție
• Hiperactivitate

Citește și: Alcoolul in sarcina-de ce este atat de periculos?

Care sunt cele mai recomandate alimente în timpul sarcinii

O sarcină sănătoasă, care să ne asigure și că-i vom asigura copilului nostru toți nutrienții valoroși ar trebui să se bazeze pe o dietă echilibrată, din care să nu lipsească fructele, legumele, cerealele integrale, proteinele, grăsimile sănătoase. Cele mai potrivite alimente vor fi cele care au în componență și:
Acid folic
Alături de vitamina B, acesta va preveni defectele de tub neural ale fătului. În sarcină vom avea nevoie de 400-800 micrograme acid folic pe zi.
Printre alimentele cele mai bogate în acid folic se află:
• citricele
• kiwi
• caisele
• legumele cu frunze verzi
• sparanghelul
• morcovii
• ardeiul gras
• pătrunjelul
• cimbrul
• mango
De asemenea, despre acidul folic se spune că poate preveni nașterile premature. Din acest motiv sunt indicate și suplimentele alimentare care-l conțin.

Alimente ce contin si vitamina C

Fier
Medicii ne atrag atenția asupra următorului aspect: în timpul sarcinii vom avea nevoie de o cantitate dublă de fier, întrucât și bebelușul nostru va avea nevoie de transportul de oxigen în toate celulele.
În cazul în care nu vei beneficia de suficient fier (27 miligrame pe zi), te poți confrunta cu anemie. Aceasta poate fi periculoasă, întrucât va crește riscul de naștere prematură și de apariție a depresiei postnatale.
Pentru a evita aceste situații, ține permanent legătura cu un medic. Numai acesta îți poate recomanda niște suplimente alimentare pe bază de fier și va insista să ai o dietă din care să nu lipsească alimentele care conțin acest mineral. Printre ele se află:
• carnea roșie
• carnea de pui
• spanacul
• diverse boabe
• cerealele fortificate cu fier

De asemenea, trebuie să știi că fierul provenit din carne se va asimila cel mai ușor. În privința surselor de fier vegetale sau a celor din suplimentele alimentare, ideal va fi să le asociezi cu alimente cu conținut de vitamina C, precum sucul de portocale, de căpșune etc. Nu asocia însă fierul cu alimente ce conțin și calciu, întrucât acesta din urmă va împiedica absorbția fierului.

Vitamina D
Nu trebuie să lipsească din alimentația din timpul sarcinii în vederea unei bune dezvoltări a sistemului osos, muscular și a dinților bebelușului.
Alături de expunerea la lumina soarelui, nu uita să consumi alimente ce conțin vitamina D, printre care:
• pește (de exemplu, somonul)
• ouăle
• produse lactate
• cerealele fortificate cu vitamina D
• sucul de portocale fortificat cu vitamina D
Și suplimentele alimentare ce ți-au fost recomandate de medic te vor ajuta să-ți atingi necesarul zilni de vitamina D, de 600 IU.

Proteine
Acestea sunt esențiale pentru creșterea și dezvoltarea fătului pe timpul sarcinii. Ai avea nevoie de aproximativ 71 g proteine pe zi, provenite fie din carne, pește, ouă, fie din surse vegetale, precum semințe, nuci, fasole, diverse boabe (năut, linte etc.).

Omega 3
Acizii grași Omega 3 sunt fundamentali pentru dezvoltarea optimă a creierului copilului, dar și a sistemului său nervos. Este foarte important să ai parte de ei pe tot parcursul sarcinii, dar cu precădere în primul trimestru (când începe formarea creierului fătului) și în cel de-al treilea (când se vor definitiva structurile creierului).
Iată câteva dintre cele mai cunoscute alimente bogate în Omega 3 :
• peștele (mai ales somonul, sardinele și anșoa)
• ouăle fortificate cu Omega 3, cât mai organice
• nucile
• semințele de in
• avocado
• uleiuri vegetale

Specialiștii ne sfătuiesc să avem parte de 200-250 mg de acizi grași Omega 3 DHA (acid docosahexaenoic) pe zi. Dacă medicul crede că este necesar, ne va recomanda să luăm și suplimente alimentare cu acest acid gras. Condiția este ca acestea să ne ofere 200 de mg Omega 3 per capsulă/tabletă și, pentru a evita disconfortul provocat de un reflux gastroesofagian, este indicat să-l luăm în timpul mesei. În același timp, va trebui să evităm suplimentele pe bază de ulei din ficat de cod, întrucât acestea ne oferă prea multă vitamina A, ce-i poate fi nocivă bebelușului (studiile arată că poate determina apariția unor defecte la naștere).

Voi știați până acum despre alimentele care nu sunt deloc indicate pentru perioada sarcinii?

Surse:
www.americanpregnancy.org, www.babycentre.co.uk,www.hamiltonhealthsciences.ca ,www.hellomagazine.com, www.kidspot.com.au, www.livestrong.com, www.mayoclinic.org,www.momlovesbest.com,www.tasteofhome.com,
www.youngparents.com.sg

Surse poze:
www.gettyimages.com, www.pexels.com

Articolul urmator
Cât timp poți lăsa mâncarea afară când ieși la picnic sau la grătar
Cât timp poți lăsa mâncarea afară când ieși la picnic sau la grătar

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Diversificarea alimentatiei si alimentele interzise
    Diversificarea alimentatiei si alimentele interzise

    Diversificarea alimentatiei e o chestiune care necesita grija si multa inteligenta. Din partea parintilor!

    Rețeta regală dezvăluită: cum prepari acasă tortul cu lămâie și soc pe care Meghan si prințul Harry l-au avut la nunta
    Rețeta regală dezvăluită: cum prepari acasă tortul cu lămâie și soc pe care Meghan si prințul Harry l-au avut la nunta

    Pe 19 mai 2018 întreaga planetă își concentra atenția asupra nunții dintre prințul Harry și Meghan Markle. Prezența actriței în viața familiei regale a dat peste...

    Adela Popescu și Radu Vâlcan își fac o casă la Șușani pentru a le oferi copiilor ocazia să crească și la țară. "Vrem ca ăștia mici să petreacă cât mai mult timp într-un loc cu “viață” în el
    Adela Popescu și Radu Vâlcan își fac o casă la Șușani pentru a le oferi copiilor ocazia să crească și la țară. "Vrem ca ăștia mici să petreacă cât mai mult timp într-un loc cu “viață” în el

    Adela Popescu și Radu Vâlcan își construiesc o casă la țară, în comuna Șușani, unde locuiesc părinții actriței și își petrec adesea vacanțele. Cuplul a...

    O mamă își lasă fiica de doi ani acasă singură cât timp este plecată la serviciu. Susține că fetița se poate descurca singură
    O mamă își lasă fiica de doi ani acasă singură cât timp este plecată la serviciu. Susține că fetița se poate descurca singură

    O fetiță de numai 2 ani rămâne singură acasă timp de câteva ore pe zi, atunci când mama ei este plecată la serviciu. Femeia lucrează la un restaurant de peste drum...

    Robert de Niro vorbește sincer despre cum este să fii tată la 80 de ani. „E cel mai minunat sentiment. Vreau să fiu cât mai mult timp lângă ea"
    Robert de Niro vorbește sincer despre cum este să fii tată la 80 de ani. „E cel mai minunat sentiment. Vreau să fiu cât mai mult timp lângă ea"

    Celebrul actor Robert De Niro este tată pentru a șaptea oară la venerabila vârstă de 80 de ani. Micuța Gia îl fascinează și îl determină să își dorească...

    În cât timp se elimină anestezicul din organism
    În cât timp se elimină anestezicul din organism

    Anestezia este un procedeu medical care presupune diminuarea sensibilității corpului la durere. Substanțele folosite pentru a realiza acest procedeu diferă în funcție de...

    Am rămas însărcinată în același timp cu fiica mea și mi-am alăptat nepotul
    Am rămas însărcinată în același timp cu fiica mea și mi-am alăptat nepotul

    Să descoperi că fiica ta adolescentă este însărcinată reprezintă un șoc, chiar dacă tu însăți ești o mamă foarte tânără. Într-o asemenea situație s-a...

    O femeie rămâne însărcinată cu al doilea copil, în timp ce era gravidă cu primul
    O femeie rămâne însărcinată cu al doilea copil, în timp ce era gravidă cu primul

    Este posibil să rămâi însărcinată chiar dacă ești deja gravidă? Ei bine, da! O femeie din Statele Unite, Odalis Martinez, a rămas însărcinată cu al doilea copil,...

    © 2024 Qbebe