Bebeluși drăguți care au devenit celebrități

Bebeluși drăguți care au devenit celebrități

Corina Naftanaila

Cântăreții și mult îndrăgiții actori de la Hollywood au fost la rândul lor copii, unii dintre eu nu chiar cei mai frumoși. Incredibil dar adevărat, chipurile lor acum conturate perfect și simetric nu au fost mereu așa, însă trecerea anilor și acele posibile intervenții chirurgicale își spun cuvântul. Iată cum arătau în copilărie câteva celebrități și cât de mult mai seamănă, sau nu, cu versiunea lor în miniatură!

Toți copiii sunt drăguți, dar puțini sunt cu adevărat frumoși. Acest lucru se aplică și vedetelor cunoscute precum, Beyonce, Halle Berry sau Tom Cruise care nu au ocupat locurile fruntașe în topul celor mai frumoși copii. Astfel, a venit timpul să descoperi bebelușii drăguți care au devenit vedete de succes și ale căror apariții acum fac furori, deși în copilărie nu au excelat la acest capitol.

Beyonce

Nu există pământean care să nu știe cine este Beyonce. Cântăreața în vârstă de 34 de ani înregistrează succes după succes cu melodiile sale, iar aparițiile ei marchează momente importante pentru media. Este considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, însă nu a fost unul dintre cei mai frumoși copii. În imaginea micuței Beyonce nu se regăsește nicio similitudine cu Beyonce artista. Concluzia: Anii adolescenței au făcut adevărate minuni pentru ca fetița cu nas borcănat să ajungă o frumoasă cântăreață.

Beyonce

Demi Lovato

Tânăra cântăreață este una dintre vedetele Disney. Aceasta s-a făcut cunoscută prin intermediul filmelor pentru adolescenți, iar acum, la cei 23 de ani ai săi, încearcă să cucerească topurile muzicale. Este o femeie frumoasă, însă nu se poate spune același lucru despre versiunea ei de copil. Din imagine, se poate vedea că tansformarea este uluitoare și ca nu a mai rămas nicio urmă din micuța Demi.

Demi Lovato

Tom Cruise

Nici pentru Tom Cruise lucrurile nu sunt cu mult mai diferite. Eroul principal al misiunilor imposibile a avut de-a face cu o misiune aproape imposibilă în viața personală. Acesta a trecut prin câteva transformări de-a lungul anilor pentru a ajunge la forma danturii perfecte de care se bucură în prezent. Imaginea sa din copilărie este dovada clară a faptului că trecerea timpului și intervențiile medicale au făcut adevărate minuni pentru actorul de 54 de ani.

Tom Cruise

Katie Holmes

Celebritățile nu au avut mereu o imagine perfectă, iar Katie Holmes este una dintre vedetele care o demonstrează. Asemeni fostului ei soț, Tom Cruise, vedeta nu a fost un copil frumos și nu a întors mereu privirile oamenilor, așa cum face în prezent. Însă din fericire, timpul a trecut în favoarea ei. Aceasta a fost un copil drăguț, dar acum este o femeie cu adevărat frumoasă.

Katie Holmes

Drake Bell

Cunoscut pentru rolul său din serialul pentru adolescenți "Drake & Josh", acesta a jonglat simultan și cu muzica, ajungând compozitor și instrumentist. La cei 30 de ani ai săi, Drake se înscrie în rândul celor mai arătoși actori de la Hollywood. Însă nu a fost mereu așa. Din fericire, maturizarea a venit în ajutorul copilului plinuț și drăguț și se pare că rezultatele sunt de lăudat.

Drake Bell

Scarlett Johansson

Una dintre cele mai frumoase femei din lume s-a ridicat mereu la nivelul așteptărilor, chiar și în copilărie. Frumusețea ai a fost apreciată de publicații celebre, fiind clasată printre cele mai sexy și frumoase femei. Aceasta s-a făcut remarcată încă din coplărie, fiind o fetiță frumoasă, peste care anii au scos-o și mai mult în evidență. La vârsta de 31 de ani, Scarlett poate spune că nu este doar o femeie frumoasă, ci și împlinită, fiind o actriță de succes și o mamă iubitoare.

Scarlett Johansson

Halle Berry

Actrița de 49 de ani, din cunoscuta peliculă "Catwoman", este dovada vie a poveștii rățuștei care s-a transformat în lebădă. Nimeni nu s-ar fi gândit că una dintre cele mai atrăgătoare apariții de pe covorul roșu nu a avut mereu o imagine de senzație. Însă, se pare că orice este posibil. Bebelușa Halle nu seamănă deloc cu femeia frumoasă din prezent, ceea ce înseamnă că anii au fost prietenoși cu ea.

Halle Berry

Surse: smosh.com, naturalremedies.center, fitlifestyle.xyz, howafrica.com.

Articolul urmator
VIDEO adorabil cu trei bebeluși care refuză să adoarmă și se mândresc de „isprava" lor. Nu ai cum să te superi pe ei!
VIDEO adorabil cu trei bebeluși care refuză să adoarmă și se mândresc de „isprava" lor. Nu ai cum să te superi pe ei!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Au devenit părinți după ce au pierdut patru bebeluși în decurs de patru ani. Miracolele chiar există
    Au devenit părinți după ce au pierdut patru bebeluși în decurs de patru ani. Miracolele chiar există

    Doi părinți din Anglia povestesc miracolul cu care s-au întâlnit atunci când a venit pe lume al doilea copil al lor, după 4 ani de încercări grele. Vor să...

    O fetiță de cinci ani a devenit donator pentru trei pacienți bolnavi. "A devenit un supererou care a salvat vieți"
    O fetiță de cinci ani a devenit donator pentru trei pacienți bolnavi. "A devenit un supererou care a salvat vieți"

    O banală răceală s-a transformat în cauza decesului unei fetițe de cinci ani și în principalul motiv pentru care alte trei persoane au primit o nouă șansă la viață.

    Cei mai simpatici trei bebeluși pe care îi vei vedea azi
    Cei mai simpatici trei bebeluși pe care îi vei vedea azi

    Toți bebelușii sunt adorabili, însă unii dintre ei reușesc să ne amuze prin felul în care arată. Fie că seamănă izbitor cu anumite celebrități, fie că fac niște...

    Ce familie frumoasă are Jean Gavril de la America Express! Artistul a devenit tată în urmă cu 1 an
    Ce familie frumoasă are Jean Gavril de la America Express! Artistul a devenit tată în urmă cu 1 an

    Jean Gavril este unul dintre cei mai îndrăgiți concurenți de la „America Express”. Artistul, care în urmă cu un an a devenit tătic, a pornit în aventură...

    O asistentă medicală a devenit nașa bebelușului pe care l-a îngrijit timp de 6 luni în spital
    O asistentă medicală a devenit nașa bebelușului pe care l-a îngrijit timp de 6 luni în spital

    Sunt cadre medicale care uimesc nu numai prin profesionalism, ci și prin empatia de care dau dovadă în fiecare clipă cu pacienții lor. Un cuplu din SUA a avut norocul să...

    „Am făcut un copil la 13 ani și m-am săturat să explic de ce”. Povestea unei femei care a devenit mamă în adolescență
    „Am făcut un copil la 13 ani și m-am săturat să explic de ce”. Povestea unei femei care a devenit mamă în adolescență

    O femeie care a devenit mamă la doar 13 ani a povestit, pe TikTok, că s-a săturat să le explice mereu celorlalți de ce a rămas însărcinată la o vârstă atât de...

    16 bebeluși simpatici care pare că mai au puțin și se pensionează
    16 bebeluși simpatici care pare că mai au puțin și se pensionează

    Fără păr sau dinți și cu o privire morocănoasă. Abia s-au născut, dar arată de parcă ar fi pe cale să ne dea sfaturi de viață sau să înceapă fiecare frază cu „pe...

    Deziluzia unei vieți! Omul lângă care am trăit în pace și armonie timp de 32 de ani a devenit un narcisist egoist, care juca la "două capete"
    Deziluzia unei vieți! Omul lângă care am trăit în pace și armonie timp de 32 de ani a devenit un narcisist egoist, care juca la "două capete"

    Viața mea de om împlinit, o viață presărată pe parcursul a 32 de ani, cu momente de dragoste, iubire, tandrețe și devotament a luat sfârșit!

    © 2024 Qbebe