Din grija pentru copilul tau

De ce Meghan și Prințul Harry nu vor petrece Crăciunul cu regina. Decizie fără precedent!

Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat că în acest an nu vor petrece sărbătoarea Crăciunului alături de Familia Regală, la Sandringham.

Luna trecută, Prințul Harry și Meghan Markle au precizat că au luat hotărârea ca, timp de 6 săptămâni, să ia o pauză de la îndatoririle regale și să petreacă sărbătorile de iarnă în SUA, alături de fiul lor, Archie și de mama lui Meghan, Doria Ragland (în vârstă de 63 de ani).

Inițial ei au spus că vor petrece Ziua Recunoștinței în SUA, fără să dea informații precise dacă se vor întoarce sau nu de Crăciun în Marea Britanie. În aceste condiții, s-a presupus că vor face acest demers, iar în ziua de Crăciun vor fi alături de Regina Mamă, de Prințul Philip și de restul Familiei Regale la reședința în care aceștia petrec întotdeauna Crăciunul, la Sandringham.

Prințul Harry și Meghan Markle au anunțat de curând că nu se vor întoarce în Anglia nici de Crăciun, dar nici nu au dat alte explicații cu privire la locul în care vor fi de sărbători. Dacă unele voci susțin că vor fi la Los Angeles, altele susțin că vor pleca spre o destinație necunoscută.

Surse apropiate Casei Regale britanice au menționat faptul că decizia luată de Prințul Harry și de soția sa a fost cu acordul Reginei și că vine în continuarea altor decizii similare luate de-a lungul timpului de diferiți membri ai Familiei Regale.

În ceea ce privește tradiția de Crăciun în Familia Regală, aceasta se bazează pe: sosirea membrilor familiei la Sandringham în Ajunul Crăciunului (există un program al sosirilor, cei mai tineri sosind primii), ceaiul de la ora 5 în cadru festiv (este momentul în care se deschid cadourile), o cină festivă, micul dejun din dimineața de Crăciun, mersul la slujba de Crăciun de la biserica din Sandringham, masa de prânz organizată în jurul orei 13, timpul petrecut în familie, cina. Se spune că, în seara de Crăciun, nimeni nu are voie să se ducă la culcare înaintea Reginei, care va sta trează până la miezul nopții.

În ultimele decenii, tinerele cupluri regale au fost aproape întotdeauna alături de Regina Mamă de Crăciun. De exemplu, Prințesa Diana și Prințul Charles l-au adus prima dată pe Prințul Harry la Sandringham pe când acesta avea vârsta de 3 luni. Inclusiv după ce a divorțat de Prințul Charles Prințesa Diana a fost prezentă acolo.

Ulterior, Kate Middleton și Prințul William s-au conformat tradiției, făcând o excepție în anul 2016, când au hotărât să se alăture de Crăciun familiei lui Kate.
Meghan Markle a sosit pentru prima dată la Sandringham în anul 2017, curând după ce Prințul Harry anunțase că se vor căsători. Anul trecut, ei au fost alături de William și de Kate la slujba de Crăciun de acolo.

Prințul Harry a petrecut mereu Crăciunul alături de Familia Regală, cu excepția anului 2012, când era în Afganistan.

Apropiați ai Familiei Regale susțin că Meghan Markle și Prințul Harry nu și-au petrecut vara la reședința din Balmoral. S-a aflat că în luna august Meghan și Archie au fost în Ibiza și ulterior la casa de vacanță a lui Sir Elton John din sudul Franței.

Surse: dailymail.co.uk, people.com, thesun.co.uk

Bebelușul Archie la prima ieșire în public: seamănă leit cu tatăl său, Prințul Harry

Surse foto: gettyimages.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Meghan Markle a cucerit-o până și pe Regina Angliei: un gest fără precedent
    Meghan Markle a cucerit-o până și pe Regina Angliei: un gest fără precedent

    Meghan Markle, soția prințului Harry, însărcinată cu bebelușul regal al acestuia, se pare că are o carismă ce o depășește chiar și pe cea a membrilor Casei Regale Britanice....

    Gluma înduioșătoare pe care Regina Elisabeta a făcut-o despre fiul lui Meghan Markle și al Prințului Harry
    Gluma înduioșătoare pe care Regina Elisabeta a făcut-o despre fiul lui Meghan Markle și al Prințului Harry

    Regina Elisabeta a făcut de curând o afirmație ca o glumă, referitor la Archie, fiul lui Meghan Markle și al nepotului său, Prințul Harry.

    Prințul Harry și Meghan Markle confirmă adopția unui nou membru al familiei
    Prințul Harry și Meghan Markle confirmă adopția unui nou membru al familiei

    S-a confirmat la Casa Regală: cuplul format din prințul Harry și Meghan Markle are un nou membru al familiei. Prințul Harry a afirmat amuzat, în timpul vizitei celor doi în...

    Meghan Markle și prințul Harry: ce nume au ales pentru băiețelul lor
    Meghan Markle și prințul Harry: ce nume au ales pentru băiețelul lor

    Meghan Markle și Prințul Harry au oferit primul interviu video după nașterea fiului lor pe parcursul zilei de ieri. Astăzi cei doi au anunțat oficial care este numele noului bebeluș...

    Video: momentul când prințul Harry o mustră pe Meghan în public
    Video: momentul când prințul Harry o mustră pe Meghan în public

    Nu există mișcare, vorbă sau gest care să nu fie îndelung studiată de mass-media când vine vorba de Familia Regală Britanică și în special cuplul Harry-Meghan. Cei...

    Averea prințului Harry pusă sub lupa Fiscului american, din cauza căsătoriei cu Meghan Markle
    Averea prințului Harry pusă sub lupa Fiscului american, din cauza căsătoriei cu Meghan Markle

    Ce se întâmplă când un britanic se căsătorește cu cineva din Statele Unite? Devine subiect de control al Fiscului din SUA. Ce se întâmplă când un...

    Scrisoarea deschisă de la Meghan Markle și Prințul Harry pentru elevi
    Scrisoarea deschisă de la Meghan Markle și Prințul Harry pentru elevi

    Gest emoționant din partea lui Megan Markle și a Prințului Harry.

    © 2019 Qbebe