Poți să ghicești ce vedetă este în poză? Vei avea un șoc când vei afla că nu este cine crezi

Andrada Popa

Se spune că istoria se repetă, însă, de cele mai multe ori, natura ne deovedește că ceea ce se repetă este mai degrabă gena. Mare ne-a fost surpriza să descoperim cât de mult ne poate șoca o astfel de moștenire genetică.

Imaginea de mai jos le înfățișează pe Reese Witherspoon și pe fiica ei, Ava, în vârstă de 21 de ani, care, iată că a crescut și pare geamăna mamei ei.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Reese Witherspoon (@reesewitherspoon) on

Prânzul cu fata mea, scrie Reese în dreptul pozei, și comentariile nu întârzie să apară, subliinind faptul că cele două seamănă ca doua picături de apă. Tot în acea zi Reese a pus o poză cu ea din anii 1990, care subliniază și mai mult trăsăturile asemănătoare ale celor două, mamă și fiică.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Reese Witherspoon (@reesewitherspoon) on

Întrebată despre cât de greu este să fie mama a trei copii, Reese a declarat cu sinceritate: "Să recunoaștem, fiecare mamă care muncește încearcă să își dea seama ce se întâmplă cu ea în fiecare zi. Dar eu cred că femeile ocupate sunt și cele mai competente. Dacă vreau ca ceva să se facă bine, voi solicita ajutorul celei mai ocupate femei. Actoria este ceva ce îmi este drag, dar copiii mei sunt pe primul loc. Ava este la facultate, băiatul meu cel mai mare la liceu si cel mai mic este clasa I. Încerc să iau cina cu ei de cel puțin patru ori pe săptămână. Cât despre Ava, pot spune că văd asemănarea dintre noi. Este o persoană frumoasă, pe dinăuntru și pe dinafară. Este un suflet bun. Nu știu ce crede ea despre cariera mea, pentru că pentru ea sunt doar mama. Și asta este cel mai important.”.

Se pare că natura a fost extrem de generoasă pentru familia Witherspoon, așa cum se poate observa în ultima ședință foto pe care actrița a avut-o pentru Vogue, alături de fiica ei, Ava, și de mama ei, Betty (71 de ani), care este medic pediatru. Voi ce ziceți?

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Vogue (@voguemagazine) on

Surse: Vanity Fair, People Magazine, Instagram

Surse foto: Instagram

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Calculator: Câți copii vei avea în funcție de data ta de naștere
    Calculator: Câți copii vei avea în funcție de data ta de naștere

    Spune-mi data ta de naștere că să îți spun cât copii o să ai! Să îți asumi responsabilitatea de părinte nu e deloc un lucru ușor, însă odată ce o faci...

    Este oficial! Vom avea certificat european de vaccinare. Când va intra în vigoare și cine îl va putea folosi
    Este oficial! Vom avea certificat european de vaccinare. Când va intra în vigoare și cine îl va putea folosi

    Pe parcursul zilei de ieri, 17 martie, în cadrul Comisiei Europene a fost prezentată o propunere pentru un „certificat verde digital” (numit și „adeverință...

    Este in regula sa fii un parinte...lenes. Se pare ca vei creste copii harnici!
    Este in regula sa fii un parinte...lenes. Se pare ca vei creste copii harnici!

    Majoritatea parintilor sunt foarte protectivi si atenti cu micutii lor. Insa, ce se intampla daca adultii devin putin lenesi in ceea ce priveste indeplinirea unor sarcini? Aparent, ii...

    “O vreau pe mama” - acel sentiment pe care îl vei avea toată viața
    “O vreau pe mama” - acel sentiment pe care îl vei avea toată viața

    Sunt unele sentimente care, indiferent ce vârstă ai avea și cât timp ar trece, nu vor dispărea. Dorința de a o avea aproape pe mama ta este unul dintre ele. Pentru că acum...

    Este anul iubirii! Cum îți vei găsi sufletul pereche anul acesta, în funcție de zodie
    Este anul iubirii! Cum îți vei găsi sufletul pereche anul acesta, în funcție de zodie

    Fie că îți dorești să-ți găsești perechea, fie că ești deja într-o relație, previziunile astrologice pentru acest an arată că, per ansamblu, 2021 este cu și despre...

    Ești proaspătă mămică? 8 lucruri de care nimeni nu ți-a spus că vei avea nevoie
    Ești proaspătă mămică? 8 lucruri de care nimeni nu ți-a spus că vei avea nevoie

    A venit și momentul mult așteptat timp de 9 luni mari și late, ai devenit mamă. Sarcina a fost o adevărată aventură, cu extem de multe suișuri și coborâșuri, dar ai ajuns cu...

    Fiica Andei Adam este o mică vedetă pe Instagram! La doar 5 ani este copia fidelă a mamei sale!
    Fiica Andei Adam este o mică vedetă pe Instagram! La doar 5 ani este copia fidelă a mamei sale!

    Anda Adam este extrem de mândră de fetița ei, Evelin. Și pe bună dreptate! Micuța e copia fidelă a mamei sale - frumoasă, talentată și extrem de cochetă. Unde mai pui și...

    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu
    Cum este corect: m-ai sau mai? Află când se scrie cu cratimă și când nu

    Cuvintele omofone „m-ai” și „mai” îți pot crea o ușoară confuzie, deoarece, așa cum le spune denumirea, ele se pronunță la fel, dar se scriu diferit...

    © 2023 Qbebe