Știința explică de ce libidoul mamelor care au născut este la pământ

Este deja cunoscut faptul că după venirea pe lume unui copil viața intimă a proaspeților părinți ajunge să sufere de cele mai multe ori schimbări radicale. Iată care sunt explicațiile științifice din spatele scăderii libidoului mamelor care au născut.

De ce libidoul mamelor care au născut este la pământ

Doctorul specialist în obstetrică-ginecologie Tara Shirazian susține că, deși nou-născuții dorm cea mai mare parte din zi, iar proaspeții părinți îi copleșesc cu dovezi de iubire “fiecare persoană este diferită și este posibil ca unele proaspete femei să se simtă mai sexuale, însă nu se întâmplă des. Motivul este că pentru ca o femeie să aprecieze sexul are nevoie de estrogen, un hormon al cărui nivel scade imediat după naștere și continuă să rămână astfel cât timp alăptează”.

Deși proaspeții tătici pot considera că este vorba despre un afront personal, de fapt nu este decât un răspuns biologic. Atunci când se naște un copil, emoțiile, pe lângă noutate, sunt de multe ori copleșitoare la început. Așadar, pe lângă iubire și intimitate, apare și un sentiment puternic de anxietate. Bărbații se pot simți excluși ca urmare a legăturii puternice dintre mamă și nou-născut, însă nu este vorba decât despre o reacție post partum a corpului.

Ce se întâmplă în mod concret? După nașterea unui copil, placenta este eliminată și apare o scădere bruscă în nivelul de estrogen. Urmează apoi o creștere în nivelul de prolactină, un hormone responsabil de stimularea alăptării și de hrănirea nou-născutului. Prolactina scade nivelul de estrogen și, pe cale de consecință, apare și o reducere a dorinței sexuale, o uscăciune vaginală crescută, durere intensificată, mai puțină lubrifiere locală, toate reprezentând aspecte importante în actul sexual; din acest motiv medicul recomandă estrogen cu administrare vaginală femeilor care alăptează.

femeie suparata in pat alaturi de barbat

Chiar dacă o femeie renunță la alăptare, durata normală de care are nevoie corpul său pentru a reveni la normal este în principiu de 60 de zile (ciclul menstrual și ovulatoriu normal) și un ritm normal al hormonilor. Majoritatea femeilor alăptează în prezent și continuă să o facă chiar și pentru un an; în aceste cazuri situația din cuplu se poate îmbunătăți, însă nivelul de estrogen nu va reveni la normal până la finalizarea alăptării.

Nu în ultimul rând, libidoul scăzut și uscăciunea vaginală crescută au rolul de a proteja femeia de o sarcină apărută prea curând după naștere. În acest fel natura se asigură că mama va fi capabilă să își crească și să se dedice primului copil până să rămână din nou însărcinată.

În final este important ca proaspeții părinți să rețină că schimbările menționate mai sus sunt absolute normale și se vor remedia în timp. Intimitatea și iubirea din cuplu continuă să existe, chiar dacă nu se mai manifestă sexual. Aveți răbdare până când corpul se acomodează cu aceste schimbări, cu înțelegere se rezolvă totul.

Citește și: Scaderea libidoului la femei: cauze si remedii

Sursa: https://pressfrom.info

Sursa foto principala: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică
    De ce bunica este mult mai afectuoasă cu copilul tău decât tine? Știința explică

    Legătura dintre bunici și nepoți este unică, amintirile despre momentele din copilărie petrecute alături de bunici fiind printre cele mai valoroase. Când bunicii petrec timp...

    Totul despre sex: 13 sfaturi pentru a va creste libidoul
    Totul despre sex: 13 sfaturi pentru a va creste libidoul

    Desi multi se lauda ca stiu totul despre sex, in realitate putini aplica in practica „teoria". Va mai amintiti ultima data cand v-ati grabit sa ajungeti acasa pentru cateva momente de...

    După ce am născut copilul, simt că mi-am împlinit scopul pe Pământ
    După ce am născut copilul, simt că mi-am împlinit scopul pe Pământ

    Sunt mămică la 21 de ani și aș vrea să vă împărtășesc această binecuvântare.

    Oamenii de știință explică: de ce miros bebelușii atât de bine
    Oamenii de știință explică: de ce miros bebelușii atât de bine

    Mirosul bebelușilor este unul delicat și plăcut de toată lumea, cu atât mai mult de către proaspetele mame. Dar adevărul este că acesta are o explicație științifică și...

    Bebelușul miracol: un cuplu de nigerieni a adus pe lume un copil alb. Cum explică știința acest mister
    Bebelușul miracol: un cuplu de nigerieni a adus pe lume un copil alb. Cum explică știința acest mister

    Un cuplu de nigerieni a avut parte de o surpriză de zile mari! Bebelușul lor s-a născut cu pielea albă și ochii albaștri, cazul atrăgând atenția presei din întreaga lume....

    Stiinta explica: motivul din cauza caruia nu ne place cum aratam in poze
    Stiinta explica: motivul din cauza caruia nu ne place cum aratam in poze

    Sunt persoane care au o parere foarte buna despre felul cum arata, insa cand apar in fotografii, parerea li se schimba. De ce? Explicatia vine din partea cercetarilor.

    Nu-l mai face mofturos! Știința explică de ce copiilor nu le plac broccoli, conopida și varza de Bruxelles
    Nu-l mai face mofturos! Știința explică de ce copiilor nu le plac broccoli, conopida și varza de Bruxelles

    Prichindelul tău strâmbă din nas de fiecare dată când încerci să îi dai să mănânce broccoli, conopidă sau varză de Bruxelles? Ei bine, află că nu sunt...

    10 motive care explică de ce actul sexual este dureros
    10 motive care explică de ce actul sexual este dureros

    Durerile apărute în timp ce desfășurăm activități sexuale pot fi provocate de cauze variate. Parcurge articolul de mai jos pentru a vedea exact care sunt acestea, precum și ce...

    © 2021 Qbebe