40% din bebelușii cu probleme nu au șanse să trăiască în România pentru că nu există suficiente incubatoare

40% din bebelușii cu probleme nu au șanse să trăiască în România pentru că nu există suficiente incubatoare

Bianca Geica - Redactor Senior

Pandemia nu a făcut altceva decât să scoată la iveală dezastrul din sistemul de sănătate din România, care oricum este în colaps de foarte mulți ani. În ultimul an, frica românilor de spitale s-a accentuat, la fel și cea a femeilor însărcinate, care au ajuns fie să nu mai aibă unde să nască, fie să se teamă de faptul că în cazul în care bebelușii lor se nasc prematur sau cu probleme de sănătate, nu vor putea fi tratați corespunzător.

Asta pentru că în țară noastră nu există suficiente incubatoare pentru bebelușii cu probleme, născuți înainte de termen. Realitatea este una cruntă și frustrantă. De-a lungul anilor, statul abia dacă s-a implicat în salvarea acestor copii, cel mai mare ajutor venind prin donații.

bebelus in incubator

40% din bebelușii cu probleme nu au șanse să trăiască în România

Pandemia a dus la un număr tot mai mare de copii născuți înainte de vreme sau cu probleme de sănătate. În secțiile de terapie intensivă din spitale și maternități nu sunt suficiente locuri pentru ei. Incubatoarele lipsesc, astfel că 40% dintre copiii născuți cu probleme ajung să nu primească îngrijirile corespunzătoare. Adică nu au șanse să supraviețuiască! Medicii sunt legați de mâini și de picioare în aceste condiții.

Citește și: S-a născut la 23 de săptămâni și a cântărit doar 600 de grame. Medicii nu i-au dat mari șanse de supraviețuire

„Undeva la 400 de locuri avem, se estimează un necesar de 600 de locuri în întreagă țară și distribuția teritorială e foarte important. În zona București sunt mai multe, dar sunt zone întregi în țară unde e o singură maternitate de grad 3 pe o suprafață mare. Și noi primim cazuri, nu numai din jurul Bucureștiului, paciente din întreaga țară", explică Adriana Dan, șeful secției Neonatologie, la Spitalul Universitar, pentru Digi24.

Una dintre ele este Adriana Sima, o femeie din Pitești care a avut probleme cu sarcina și a fost nevoită să se mute la București, cu chirie, pentru a ajunge la o maternitate care are incubator pentru bebelușul ei. Ea povestește, într-un reportaj realizat de Digi24, că de la Pitești a ajuns la Maternitatea Giulești, iar de acolo trimisă la un spital fiindcă nu erau locuri pentru bebeluși. A născut, în cele din urmă, la Spitalul Universitar din Capitală, fiindcă înainte de naștere a aflat că are COVID-19.

„De la Pitești am ajuns la Giulești și de la Giulești am fost trimisă aici cu salvarea, nu erau locuri pentru bebeluși în seară aia și m-au trimis la un spital care avea incubatoare pentru copii în cazul în care nasc. Am stat în chirie ca să fiu cât mai aproape de un spital, pentru bebeluș, mi-a fost greu, având și un băiețel acasă”, a mărturisit Adriana Sima.

Pandemia a crescut numărul copiilor născuți înainte de termen. În anul 2020 au existat 20 de sarcini din cele peste 2.200 de nașteri care s-au soldat cu bebeluși morți. Aproape jumătate din copiii născuți cu probleme nu primesc îngrijirile corespunzătoare din lipsa de aparatură. Locurile de la ATI sunt numărate, la Spitalul Universitar fiind în total 10 incubatoare disponibile pentru nou-născuți.

„Riscul a fost mai mare în această pandemie pentru că au evitat controalele medicale, controalele de rutină, vizitele la medicul de familie. La Spitalul Universitar la peste 2.000 de nașteri, am asistat la o creștere de prematuri până la 14%. Un prematur e un copil vulnerabil, se naște la 500-600 grame și ale căror funcții vitale sunt deficitare, alterate, au nevoie de suport respirator și de multe aparate care să ne spună care e starea lor", a explicat Monica Cârstoiu, șefa secției de Obstetrică Ginecologie de la Spitalul Universitar.

Citește și: Pentru toate femeile care își aduc pe lume copilașii în pandemie: „Sunteți mai puternice decât credeți”

  • Surse: digi24.ro, antena3.ro
  • Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Tehnica nașterii asistate prin cezariană: Mămicile își pot scoate singure bebelușii din burtică, în timpul operației
Tehnica nașterii asistate prin cezariană: Mămicile își pot scoate singure bebelușii din burtică, în timpul operației

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Studiile confirmă: bebelușii alăptați au șanse mai mici să dezvolte probleme de comportament
    Studiile confirmă: bebelușii alăptați au șanse mai mici să dezvolte probleme de comportament

    Organizația Mondială a Sănătății recomandă tuturor mamelor să-și alăpteze copiii cel puțin 6 luni, însă un studiu recent de peste hotare arată că alăptarea face o...

    De ce îmi las copilul să facă pipi în anumite locuri, afară? Pentru că nu există suficiente toalete publice
    De ce îmi las copilul să facă pipi în anumite locuri, afară? Pentru că nu există suficiente toalete publice

    Unde ar trebui un copil de doar trei ani și jumătate să își facă nevoile, dacă nu există în jur toalete publice, sau sunt prea murdare, ori ocupate? O femeie a fost...

    Există o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi în spitalele din România
    Există o criză acută de medici pediatri şi de neonatologi în spitalele din România

    Medici avertizează în privința lipsei de medici pediatri și neonatologi din România.„ „Este un cataclism”, susține Marian Stamate, medic la Spitalul Colțea...

    8.659 lei! Aceasta este suma lunară de care are nevoie o familie cu doi copii să trăiască decent în România
    8.659 lei! Aceasta este suma lunară de care are nevoie o familie cu doi copii să trăiască decent în România

    În contextul în care prețurile au crescut tot mai mult în ultimele luni, se poate vorbi și de o creștere a valorii coșului minim de consum pentru un trai decent....

    Părinți, grijă mare la relațiile dintre frați/surori! Copiii cu frați au șanse mai mari să dezvolte probleme mentale, spun studiile
    Părinți, grijă mare la relațiile dintre frați/surori! Copiii cu frați au șanse mai mari să dezvolte probleme mentale, spun studiile

    Să vezi cum copiii împart totul cu fratele sau cu sora poate reprezenta idealul oricărui părinte. Copiii se distrează și nu sunt singuri! Ce facem în cazul în care...

    S-au născut la 22 de săptămâni, dar au luptat să trăiască. Cum arată acum cei mai mici gemeni prematuri din Marea Britanie
    S-au născut la 22 de săptămâni, dar au luptat să trăiască. Cum arată acum cei mai mici gemeni prematuri din Marea Britanie

    Harry și Harley Crane, doi gemeni din Marea Britanie au venit pe lume la doar 22 de săptămâni. La naștere, nu li s-a dat nici o șansă de supraviețuire, dar iată-i acum, un an...

    Există în România centre studențești pentru tineri gay
    Există în România centre studențești pentru tineri gay

    Anul trecut s-au deschis primele trei centre studențești din România, unde tinerii din comunitatea LGBTQIA+ se pot întâlni regulat să își împărtășească...

    Situația copiilor din România: 1 din 2 copii este bătut, 6 dintr-o mie mor înainte de vârsta de 1 an
    Situația copiilor din România: 1 din 2 copii este bătut, 6 dintr-o mie mor înainte de vârsta de 1 an

    Bătaia nu este ruptă din Rai! În România, un copil din doi este supus unei forme de violență fizică, emoțională sau sexuală, potrivit unui studiu realizat de Organizația...

    © 2024 Qbebe