19 gânduri secrete pe care toate femeile le au în timpul nașterii prin cezariană

Nașterea prin cezariană, dat fiind faptul că este o intervenție medicală importantă, conduce la o serie de gânduri secrete pe care femeile ajung să le experimenteze. Sunt secrete în sensul că nu ajung aproape niciodată verbalizate, reprezentând doar trăiri intense pe care le încearcă viitoarele mămici în timp ce se află în sala de nașteri. Cu un strop de imaginație și unul de umor vi le prezentăm și vouă.

Chiar dacă încerci să te pregătești pentru ceea ce te așteaptă, când vine vorba de o naștere, fie că este naturală, fie că este cezariană, experiența este aparte și diferită nu doar de la o femeie la alta, ci și de la un copil la altul. Videoclipurile de pe Youtube sau povestirile cu experiența de viață a prietenelor nu te vor ajuta, din păcate, semnificativ. Nici noi nu îți putem garanta că vom ști în ce mod va decurge nașterea ta. Cel puțin, putem face haz de necaz:

1. Chiar aveți de gând să mă împungeți cu acul acela gigant (a se citi acul necesar anesteziei epidurale)? Și chiar vă imaginați că vă voi lăsa?

Da, nu este deloc o senzație plăcută să îți perforeze pielea spatelui un ac de 5 ori mai gros decât unul normal. Partea bună este că te va ajuta să nu mai simți nimic din operație. Și crede-ne pe cuvânt că nici nu ți-ai dori.

2. Mă veți lăsa îmbrăcată doar în asta?

Asta înseamnând un halat de spital. Definiția ta cu privire la un halat este complet diferită de cea a personalului medical. Respectiv nu implică mătase și nici măcar un cordon în talie. Însă, pe lângă faptul că este complet închis în partea din față primești un bonus: o crăpătură mare în partea din spate. Este cu siguranță o piesă vestimentară must-have.

ganduri secrete

3. De ce mă legați de pat?

Pentru viitoarele mame care au urmărit serialul Dexter această experiență va fi percepută cu atât mai ciudat. Evident, motivele țin de siguranță și de buna desfășurare a intervenției chirurgicale. Dar nu vei simți, desigur, decât că lumea te consideră nebună. Ceea ce nu poate fi mai departe de adevăr. Ce dacă urli ca din gură de șarpe că vei muri?! Este perfect normal pentru o femeie care naște.

4. Binecuvântat fie inventatorul anesteziei

Mare om cel care a realizat această invenție măreață. Efectiv salvatoare de chinuri. Nu vei mai simți nimic din ceea ce taie, leagă și dezleagă chirurgul. Dar cam asta este și ideea.

5. Simt că tremur. De ce oare?

Păi sunt mai multe variante disponibile: a) pentru că ți-e frig de la halatul sus-numit, b) pentru că ți-e o teamă de moarte, c) întreabă publicul, d) întreabă un prieten. Nu ți-am recomanda ultimele două pentru că sunt destul de subiective. Și până la urmă este nașterea ta. Deci ești cea mai în măsură să-ți dai cu părerea.

6. Sunt epilată și anesteziată în același timp

Asta în cazul în care nu te-ai ocupat de personal de "defrișarea" zonei respective. Lipsa de prudență nu este însă niciodată sancționată de un medic obstetrician. În doi timpi și trei mișcări problema este rezolvată, iar tu vei fi ca nouă. Local.

7. Nu vei simți nimic

O minciună gogonată. Nu vei simți durerea, dar cu siguranță vei simți cum medicul își introduce mâna până la cot prin măruntaiele tale, le răvășește și scoate copilul, timp în care se comportă ca și cum ar fi ieșit la plimbare în parc. Este o experiență unică și memorabilă. Ce-i drept, te-ai cam lipsi de ea.

8. A mai rămas ceva neatins prin corpul meu?

De mâinile chirurgului, desigur. Că simți ca și cum ți-ar fi pipăit toate organele interne fără pic de rușine. Dacă i-ar fi fost rușine cu siguranță nu ți-ai fi dorit să îți fie chirurg. Gândește și din perspectiva asta.

9. Cum reușește să scoată un copil de 50 cm printr-o despicătură cât jumătate de palmă?

Minunile corpului uman sunt nebănuite. Iar cele de care sunt capabili doctorii și mai mari.

10. Oare cât de mare va fi cicatricea?

Poate nu în vara asta, dar la anul cu siguranță se impune o vizită la piscină sau la plajă. și, evident, nu îți dorești să porți un costum de baie tip scafandru. Deci în numele viitorilor tăi bikini, medicul ar face bine să se orienteze cât mai discret la partea asta. Mai bine i-ai sugera direct...

11. Mi-aș dori să pot vedea dincolo de perdea

Știi vorba cu pisica și curiozitatea. Chiar ești curioasă să îți vezi abdomenul sfârtecat, mațele împrăștiate și amestecate și mult, mult sânge?

12. Nu, nu îmi doresc să văd dincolo de perdea

Ești clar o femeie înțeleaptă. Din același motiv îți recomandăm să îți păstrezi înțelepciunea și să nu îl trimiți pe soțul tău să vizioneze sau să filmeze live acțiunea. Dacă îți dorești să îl mai ai ceva timp alături.

13. Îmi cam vine să vomit

O mireasmă sublimă de medicamente, carne de om și sânge îți zbârlește cu siguranță pielea numai când te gândeși. Dar dacă vei face asta asistenta se va asigura că o vei înghiți.

14. Te rog, nu tăia bebelușul

Bisturiul se apropie periculos de mult de bebeluș. Noroc cu perdeluța că nu îl vezi în totalitate, căci altfel cu siguranță nu ai fi acceptat intervenția. Ba mai mult decât atât, ai fi intentat plângere penală împotriva criminalului în serie cu bonetă și halat care poartă denumirea de medic obstetrician.

15. Cum o fi încăput oare în mine acest mic omuleț?

Da, această întrebare frământă pe orice mamă normală. Indiferent de modul în care naște...

16. Oare îmi poate face și o mică abdominoplastie?

Dacă tot este prin zonă? Da, același chirurg criminal, plin de intenții necurate. Nu poți spune că ți-ai schimbat radical părerea între timp cu privire la el, dar poate nu este chiar atât de incompetent. Și dacă tot te chinuie, măcar să facă o faptă bună și să te scape de excesul ponderal de pe abdomen. Este doar o idee...

ganduri secrete

17. Dacă mi se rup suturile și îmi vor ieși toate organele pe dinafară?

Aici chiar ai luat-o razna. Dacă te încălzește cu ceva, sunt șanse ca medicul să își uite un instrument chirurgical sau un tampon prin tine. Sau eventual poți dezvolta o infecție. În rest, de așa ceva nu s-a auzit decât foarte, foarte rar. Deci poți sta liniștită.

18. Dacă nu mă mai pot trezi?

Acest gând bântuie, desigur, mamele care au avut parte de o naștere cezariană cu anestezie generală. Sunt șanse să nu te mai trezești nici după ce mergi seara la culcare sau după ce ieși la plimbare unde te poți trezi cu un ghiveci în cap căzut de la balcon.

19. Cel puțin, vaginul meu va rămâne intact

Probabil singurul avantaj pe care îl poți vedea în timp ce ești tăiată și cusută în timp ce încă trăiești, comparativ cu nașterea naturală: acela că prin vaginul tău nu va ieși un copil de aproape 4 kilograme greutate care să îți dilate cu 10 cm cervixul.

Surse: www.buzzfeed.com; www.moms.com; www.momtastic.com

Copiii născuți prin cezariană au cu 33% mai multe șanse să sufere de autism sau ADHD

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Secrete de mamă: toate le fac, niciuna nu va recunoaşte
    Secrete de mamă: toate le fac, niciuna nu va recunoaşte

    Indiferent de zona în care locuieşti, există zeci de preconcepţii despre copii atât în ceea ce priveşte creşterea lor, cât şi legat de ce presupune rolul de...

    De ce pleacă bărbaţii de acasă. 7 motive pe care toate femeile trebuie să le cunoască
    De ce pleacă bărbaţii de acasă. 7 motive pe care toate femeile trebuie să le cunoască

    Despre bărbaţi se spune că sunt greu de înţeles de către femei pentru că, în general, văd altfel lucrurile. De altfel, niciunul dintre sexe nu se poate lăuda că îl cunoaşte în...

    Fibrom uterin. Ce trebuie sa stie TOATE femeile
    Fibrom uterin. Ce trebuie sa stie TOATE femeile

    Fibrom uterin inseamna o excrescenta noncanceroasa aparuta pe uter. Fibromul uterin nu este asociat cu un risc crescut de a face cancer, iar excrescentele se transforma foarte rar in cancer.

    Top 5 greșeli de stil pe care le fac toate femeile însărcinate
    Top 5 greșeli de stil pe care le fac toate femeile însărcinate

    Moda în sarcina poate să te bulverseze. Să fii o viitoare mămică modernă este mai ușor decât ți-ai putea imagina. Tot ceea ce trebuie să faci este să nu renunți la...

    Greșeli pe care toate femeile le fac înainte să meargă la ginecolog
    Greșeli pe care toate femeile le fac înainte să meargă la ginecolog

    Vizita la medicul ginecolog nu se numără în general printre cele mai plăcute momente din viața unei femei. De altfel, ca urmare a stresului resimțit, sunt șanse mari să nici nu...

    Olivia Wilde expune o problemă pe care toate femeile însărcinate din lume o au la metrou
    Olivia Wilde expune o problemă pe care toate femeile însărcinate din lume o au la metrou

    Este talentată, amuzantă, vedetă dar şi însărcinată cu al doilea copil şi nu se teme să circule cu metroul în aglomeratuşl New York. Olivia Wilde a descoperit pe pielea...

    Cum poate afecta nașterea prin cezariană creierul copilului tău
    Cum poate afecta nașterea prin cezariană creierul copilului tău

    Metoda de naștere este o temă extrem de controversată și disputată în zilele noastre, împărțind mamele în două tabere: cele care nasc natural și cele care nasc...

    © 2019 Qbebe