Am fost forțată să nasc mai devreme pentru că data nașterii pica în zi de sărbătoare

Am fost forțată să nasc mai devreme pentru că data nașterii pica în zi de sărbătoare

Andreea Guica - Redactor

O mămică de peste hotare urma să nască în ziua Crăciunului, dar 5 zile mai târziu, copilul încă nu venise. Așa că medicii i-au indus nașterea, chiar dacă aceasta nu a fost de acord. Toată povestea în articolul de mai jos.

Era primul meu copil și nu știam exact ce presupune nașterea indusă. Medicul nu mi-a dat absolut nicio explicație, nu mi-a vorbit despre riscuri, nu a stat de vorbă nici măcar 5 minute cu mine. Mi-a spus doar că dacă nu nasc în ziua aceea, va trebui să aștept și să nasc după 1 ianuarie, pentru că până atunci nu va fi nimeni disponibil să mă ajute.

femeie pe patul de spital

Era nerăbdător să-i dau un răspuns și părea că se grăbește, așa că m-am simțit constrânsă să spun da”.

În prezent, femeia are 4 copii. Au trecut 8 ani de la experiența pe care ne-o povestește, dar încă se simte foarte revoltată pentru cum a fost tratată de personalul spitalului. Acum știe foarte bine ce presupune o naștere indusă, dar și-ar fi dorit ca medicul să-i vorbească la momentul acela despre asta, precum și despre riscurile asociate.

Din păcate, situația mea nu e unică. După ce am trecut prin această exoeriență, am început să caut informații despre subiect și pot să zic că mai e nevoie de mult progres în ceea ce privește decizia medicului versus decizia părintelui. Nu este normal să accepți ceva ce nu știi dacă îți ca face rău, ție sau copilului tău”.

Femeia oferă un mic ghid cu întrebări pe care viitoarele mămici le pot pune medicului, ca să aibă o idee mai clară despre ce presupune nașterea indusă și ca să nu aibă aceeași experiență neplăcută.

Iată care sunt acestea:

  • Este obligatoriu? Nu mai există nici o altă variantă?
  • Care sunt riscurile și/sau avantajele pentru sănătatea mea și a copilului meu?
  • De ce nu ar trebui să mi se inducă nașterea?
  • De ce ar trebui să mi se inducă nașterea?

La final, femeia mai transmite un mesaj mămicilor de pretutindeni. „Nu este niciodată prea târziu să schimbi medicul, dacă observi că acesta nu este transparent în legătură cu procedurile pe care urmează să ți le aplice. Asta am făcut și eu după ce am născut primul meu copil și este cea mai bună decizie pe care o puteam lua”.

Surse foto: www.pexels.com

Surse articol: www.scarymommy.com

Articolul urmator
Se întâmplă o dată la 200 de milioane de nașteri: Aceste triplete identice au scris istorie în Anglia!
Se întâmplă o dată la 200 de milioane de nașteri: Aceste triplete identice au scris istorie în Anglia!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am fost forțată să merg la internat la 11 ani. Am devenit bulimică, am divorțat și mă chinui să fiu un părinte bun
    Am fost forțată să merg la internat la 11 ani. Am devenit bulimică, am divorțat și mă chinui să fiu un părinte bun

    Astăzi vă spunem povestea Ameliei, o femeie din Marea Britanie, care la vârsta de 11 ani a fost trimisă de către mama ei la internat. Începând din acel moment,...

    Valentina Pelinel a fost aspru judecată în online că și-a dus fetițele de 5 ani la manichiură. „Lac pe unghii prea devreme...mult prea devreme"
    Valentina Pelinel a fost aspru judecată în online că și-a dus fetițele de 5 ani la manichiură. „Lac pe unghii prea devreme...mult prea devreme"

    Gemenele Valentinei Pelinel și ale lui Cristi Borcea au crescut și s-au transformat în adevărate domnișoare! Mama lor le duce la salon de unde se intorc cu unghiile colorate și...

    Ilinca Vandici nu își dorește ca fiul ei să fie elev premiant. „Nu îmi doresc copil de 10. Eu am fost cumva forțată să fiu copil de 10 și nu a fost ușor
    Ilinca Vandici nu își dorește ca fiul ei să fie elev premiant. „Nu îmi doresc copil de 10. Eu am fost cumva forțată să fiu copil de 10 și nu a fost ușor

    Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de la noi este mama unui băiețel de șase ani, Zian, și, în cadrul mai multor interviuri, a vorbit despre educația pe care se...

    Când pică Paștele Ortodox și Paștele Catolic în 2024
    Când pică Paștele Ortodox și Paștele Catolic în 2024

    Paștele face parte dintre sărbătorile creștine care nu au dată fixă. Astfel, pentru a se afla data exactă a Paștelui, trebuie să se ia în calcul atât echinocțiul de...

    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții
    Pubertatea începe mai devreme în ziua de azi! Ce trebuie să știe părinții

    Cara Natterson, medic pediatru și Vanessa Kroll Bennett, mamă de 4 adolescenți, cu o experiență vastă în dezvoltarea copilului, povestesc despre cartea pe care au scris-o...

    „Sunt mamă, nu mă mai judecați că plec mai devreme de la birou sau par distrasă de la ce fac"
    „Sunt mamă, nu mă mai judecați că plec mai devreme de la birou sau par distrasă de la ce fac"

    O mamă cu job full time și doi copii mici ține să mulțumească tuturor colegilor de birou și șefilor ei pentru empatia de care dau dovadă și înțelegerea pe care o afișează...

    Adelin avea doar 14 ani, dar destinul lui a fost curmat prea devreme și violent. A murit după ce tatăl lui a pierdut controlul volanului
    Adelin avea doar 14 ani, dar destinul lui a fost curmat prea devreme și violent. A murit după ce tatăl lui a pierdut controlul volanului

    Destinul unui tânăr doar 14 ani din Dolj pe nume Adelin a fost curmat brusc după ce mașina în care se afla, s-a răsturnat într-un șanț. Tatăl său aflat la volan a...

    „Am mers să nasc și am plecat acasă fără o mână”. Unei mame i-a fost amputată mâna din cauza unei branule puse greșit
    „Am mers să nasc și am plecat acasă fără o mână”. Unei mame i-a fost amputată mâna din cauza unei branule puse greșit

    O tânără mamă și-a pierdut mâna la scurt timp ce a născut, după ce medicii i-au pus o branulă greșit în mână. Citește articolul de mai jos pentru mai multe...

    © 2025 Qbebe