De ce îmi este atât de greu să-mi văd copilul cum devine adult?

Există momente în viața oricărui părinte care îl iau prin surprindere și la propriu și la figurat. Unul din aceste momente este transformarea copilului lor în viitor adult cu propriile aspirații, trăiri, emoții, drame. Pentru unii părinți, a-și privi copiii devenind adulți este o reală provocare, o lecție de viață, un lucru pe care cu greu îl pot accepta și depăși.

Sindromul cuibului gol începe să își facă simțită prezența încă din perioada de adolescență, când copilul stă din ce în ce mai puțin pe acasă, iese cu prietenii și ulterior pleacă la studii sau își caută un rost în viață. O mamă ne mărturisește prin ce sentimente a trecut și trece văzându-și fata care a împlinit deja 18 ani, transformându-se o frumoasă femeie, dar cu mare probleme de socializare și anxietate.

„Încerc să îi inspir fiicei mele dorința de a deveni independentă, dar se pare că nu am sorți de izbândă”

„Îmi privesc fiica cum, la 18 ani împliniți încă se luptă cu anxietatea și cu timiditatea. Întotdeauna a fost un copil timid, dar acum lucrurile parcă scapă de sub control. În loc să iasă cu prietenele la un suc sau la o prăjitură, fiica mea preferă să vorbească ore în șir la telefon și nu știu cum poate rezolva această situație.

În plus, întotdeauna s-a bazat pe mine și pe frații ei mai mari să o ajutăm și încep să am anumite temeri în ceea ce privește viitorul ei ca și adult. Pe măsură ce face primii pași spre maturitate, eu încerc să îi inspir fiicei mele dorința de a deveni independentă, dar se pare că nu am sorți de izbândă. Încerc să-i explic cu blândețe că trebuie să se bazeze pe ea în această viață și că nu voi fi acolo să o ajut mereu.

În trecut, când avea probleme la o anumită materie sau cu o colegă de clasă încercam să îi explic că este cel mai bine pentru ea să se descurce singură și să își ia apărarea fără că eu s-o ajut. Doar că atunci când a intrat la liceu, lucrurile s-au schimbat. Nu-și mai putea lua apărarea singură și cel mai important, trebuia să o verific inclusiv la teme și la proiecte pentru că nu putea să-și țină sub control activitatea școlară.

DA, copiii noștri sunt oglinda noastră. În ei ne vedem toate calitățile și defectele

În plus, timiditatea și anxietatea ei se reflectă și în responsabilitățile de adult. Nu mai vrea să meargă la doctor singură și vrea ca eu să merg împreună cu ea, deși până acum a insistat de mic copil să intre în cabinet fără mine. Mi-a mărturisit că este foarte speriată de faptul că medicul îi va cere cardul de sănătate și nu știe cum să completeze formularul. Eu personal înțeleg, este înfiorător uneori. Dar am insistat că trebuie să meargă de una singură și că mă poate suna dacă nu se descurcă. Dar s-a descurcat.

Anul trecut și-a luat permisul de conducere și strânsese suficient de mulți bani ca să își cumpere prima ei mașinuță. I-am spus că trebuie să fie responsabilă și o mașină presupune și plata unei asigurări, schimbarea uleiului, schimbarea cauciucurilor, reparații. Totul a decurs perfect până săptămâna trecută, când mașina ei nu a mai pornit și bineînțeles că a făcut o reală tragedie. Era acasă la o prietenă și trebuia să se întoarcă înapoi în câteva ore, așa că am sfătuit-o prin telefon să contacteze un mecanic.

La început a ezitat și m-a rugat să sun eu pentru ea, dar nu am vrut, i-am spus că trebuie să își rezolve problemele de una singură. După ce s-a plâns un pic în privința refuzului meu, a sunat mecanicul și a rezolvat problema”, mărturisește mama.

Când am am născut, nu m-am gândit că voi deveni și mamă de adult

„Mi-am dat seama că trebuie să îmi îmbrățișez rolul de salvator și de persoană care să fie alături de ei atunci când au cea mai mare nevoie”

Femeia susține că dat fiind personalitatea fiicei ei, îi este foarte greu să o privească cum se transformă în adult, cum încearcă să-și depășească temerile, anxietatea, fricile. Mama mărturisește că, deși ar vrea să fie lângă fiica ei, să o susțină întru totul, știe că, dacă îi oferă totul pe tavă, este o mare greșeală.

„Îmi amintesc mereu că, cu cât o ajut mai mult, cu atât îi fac mai mult rău pentru că nu învață să-și rezolve problemele de una singură. Eu îmi încurajez toți copiii să fie independenți și am încredere în abilitățile lor și în felul în care i-am educat. Mi-am dat seama că trebuie să îmi îmbrățișez rolul de salvator și de persoană care să fie alături de ei atunci când au cea mai mare nevoie, să-i sprijine și le ofere un sfat bun și să le ghideze pașii în viață.

Îmi amintesc constant că sunt o femeie trecută bine de 40 de ani, singură, cu un divorț la activ și am reușit cu multă încredere în forțele proprii să mă descurc întru totul în viață. Este greu să îți privești copiii cum cresc și devin adulți, dar important este să fii lângă ei, să investești în viitorul lor și independența lor și să-i asiguri că totul va fi bine”, concluzionează mama.

Într-adevăr, a-ți privi copilul cum devine adolescent și ulterior adult este unul din cele mai grele lucruri pe care prin care trebuie să treacă un părinte, dar important este să îl ajute moral, să fie alături de el ori de câte ori este necesar și să-i permită să se descurce singur pe baza educației oferite.