Ce este parentingul invizibil
În anumite cazuri, unui copil i se dau sarcini sau își asumă responsabilități care ar trebui să aparțină unei persoane adulte, adică unuia dintre părinții săi. Deși se ajunge la o inversare a rolurilor, iar copilul este, de fapt, cel ce are grijă de părintele său, acest lucru trece neobservat. Mai exact, părintele respectiv consideră că are un copil care este dornic să ofere ajutor și care este matur pentru vârsta lui. Când se creează o astfel de situație, psihologii vorbesc despre un parenting invizibil, manifestat prin parentificare.
Majoritatea părinților nu se gândesc „o să-mi determin copilul să aibă grijă de mine”, nu intenționează să-l vadă în ipostaza unui adult și nici să-l împovăreze. De asemenea, nu realizează că, pe măsură ce timpul trece, copilul va avea rolul principal în familie.
Există mai multe cauze responsabile de parentingul invizibil, respectiv de parentificare, spre exemplu:
- O afecțiune fizică sau psihică ori o dizabilitate a părintelui: copilul poate avea zi de zi responsabilități variate, printre care numeroase treburi casnice, administrarea de medicamente părintelui bolnav etc;
- Dependența de substanțe interzise a părintelui: din acest motiv, părintele nu mai este capabil să-și asume diverse responsabilități, iar copilul îndeplinește sarcini menite să păstreze stabilitatea familiei;
- Dificultățile financiare: de pildă, dacă un părinte este nevoit să aibă mai multe locuri de muncă pentru a-și întreține familia, copilul își asumă o bună parte dintre responsabilitățile acestuia, de pildă are grijă zi de zi de frații mai mici;
- Faptul că părintele are o traumă emoțională nerezolvată: într-o asemenea situație, părintele își copleșește copilul cu poverile pe care le are în plan emoțional, iar acesta se străduiește să-l aline;
- Imaturitatea emoțională a părintelui: în acest caz, părintele își tratează copilul ca pe un confident.

Ce este parentingul și ce tipuri de parenting există?
Cum se manifestă parentingul invizibil
Pentru a înțelege ce se întâmplă când intervine parentingul invizibil, trebuie să știi că parentificarea poate fi de două tipuri:
- Instrumentală: de exemplu, când un copil se implică tot timpul în treburi casnice nepotrivite pentru copii, când se trezește zilnic dimineața ca să-și pregătească frații mai mici pentru grădiniță/școală, când se ocupă de cheltuielile casei etc;
- Emoțională: acest tip de parentificare se referă la situația în care copilul devine suportul emoțional al părintelui său, fiind nevoit, de pildă, să asculte mereu probleme ale adulților, să fie mediator în caz de conflicte în familie, să ridice moralul etc.
În contextul parentificării, părintele consideră că are un copil înțelept, isteț, empatic și capabil să treacă peste provocări, iar acesta, la rândul său, se simte special și important. În plus, părintele respectiv nu se gândește că un copil cu prea multe responsabilități, inadecvate pentru vârsta lui, nu se mai poate bucura deloc de copilărie. Mai mult, parentingul invizibil înseamnă și că părintele nu sesizează, de cele mai multe ori, semnele care arată că are un copil parentificat. Printre asemenea semne se regăsesc simptome fizice și psihice, precum:
- Stări persistente de anxietate;
- Dureri de cap și/sau de stomac frecvente;
- Schimbări de comportament: de exemplu, creșterea frecvenței comportamentelor agresive;
- Apariția tulburărilor de somn;
- Modificări ale apetitului: spre exemplu, copilul nu are adesea poftă de mâncare;
- Tendința de a se izola: deoarece copilul nu mai are energia și dispoziția necesare pentru a-și face prieteni și pentru a se implica în activități sociale specifice vârstei.

Cum afectează copilul parentingul invizibil
Când un copil este expus o perioadă îndelungată la parenting invizibil, manifestat prin parentificare, va avea de suferit inclusiv în viața de adult din pricina:
Dificultăților din cadrul relațiilor
Un copil care a avut adesea prea multe responsabilități care ar fi trebuit, de fapt, să le revină părinților, poate deveni un adult ce simte mereu nevoia să le preia pe cele ale prietenilor sau ale partenerului de cuplu. Cu alte cuvinte, se va simți în largul său numai când va fi convins că cei din jur au nevoie de el.
De asemenea, nu este exclus să-i fie foarte greu să rămână într-o relație deoarece se va teme să nu se simtă iar copleșit de responsabilități, având impresia că nu le poate împărți cu persoana de lângă el.

Tendinței de a-și asuma prea multe responsabilități la locul de muncă
Un adult ce a fost un copil parentificat poate avea tendința de a-și asuma tot timpul prea multe responsabilități în viața profesională, ajungând la epuizare. Va alege adesea să procedeze astfel crezând că, dacă va încerca să le împartă cu altcineva, va eșua.
Dificultății de a stabili limite
În condițiile în care în copilărie nu a avut parte de o relație firească părinte-copil din cauza parentingului invizibil, un copil parentificat riscă să devină un adult ce nu va reuși să stabilească și să mențină limite sănătoase în relații. De exemplu, îi va fi greu să spună „nu”, neglijându-și dorințele pentru a încerca să fie pe placul celor din preajma sa și va rămâne în relații toxice.

Anxietății cronice
Mulți copii parentificați au griji de la o vârstă fragedă, preocupându-se de probleme specifice adulților, anticipând anumite crize sau încercând să mențină liniștea în familie. Ulterior, când vor fi adulți, vor fi copleșiți de anxietate chiar și când nu au motive întemeiate. De cele mai multe ori, vor reuși să facă față unei situații de criză, însă va fi dificil pentru ei să se detașeze de probleme și să se relaxeze, să se bucure de prezent.
Sentimentelor de vinovăție
Aceste sentimente sunt des întâlnite la copiii parentificați. Așa se explică de ce, inclusiv când vor fi adulți, se vor simți vinovați pentru lucruri firești, spre exemplu ori de câte ori se vor pune pe primul plan. De fapt, în acele momente vor simți că nu sunt suficient de buni și că nu sunt capabili să ajute.
Regretelor legate de pierderea copilăriei
La un moment dat, adulții care au fost copii parentificați realizează că nu s-au bucurat de copilărie, că au ratat lucruri cu care nu se vor mai întâlni. Odată ce se va întâmpla așa, vor fi copleșiți de regrete și există riscul să se confrunte cu depresie.

Uneori, parentingul invizibil este considerat o traumă și, pentru a face pași spre vindecare, este important să recunoști că ai suferit o pierdere reală, în sensul în care nu ai avut parte de copilărie.
Pentru a reduce riscul de a se ajunge la parentificarea copiilor, psihologii recomandă părinților să ia măsuri precum:
- Să-și amintească mereu faptul că ei sunt cei care trebuie să asigure nevoile copiilor, inclusiv pe cele care țin de asigurarea suportului emoțional;
- Să se străduiască să găsească soluții pentru a nu fi mereu în situația de a fi ei cei care așteaptă susținerea emoțională din partea copiilor;
- Să nu-i împovăreze des pe copii cu grijile lor;
- Să le dezvăluie copiilor anumite lucruri într-o manieră adecvată vârstei acestora;
- Să accepte sprijin și din afară familiei, astfel încât să nu fie nevoiți să-i împovăreze pe copii;
- În cazurile în care sunt nevoiți să se bazeze exclusiv pe copiii lor, părinții trebuie să discute cu aceștia, să le explice ce se întâmplă și, împreună, să găsească soluții pentru a ușura situația copiilor.
Surse foto: istockphoto.com, pexels.com, freepik.com, youtube.com
Surse articol: health.clevelandclinic.org, healthyplace.com, gatewaytosolutions.org, parade.com, psychologytoday.com, simplypsychology.org, yahoo.com