Din grija pentru copilul tau

7 lucruri pe care trebuie să îl lași pe copilul tău să le facă singur

Vine o vârstă la care copilul tău, dacă nu este deja capabil să se descurce singur trebuie să devină. În primul rând pentru binele său și apoi pentru confortul tău este important să facă anumite lucruri de unul singur. Iată care sunt 7 dintre acestea alături de explicații detaliate.

Vine un moment în viață în care copilul trebuie să își asume vina asupra propriilor omisiuni sau greșeli. Dacă va veni cu biscuiți în loc de o gustare sănătoasă la școală, dacă își va uita acasă echipamentul de sport, dacă nu-și va preda tema pentru că a lăsat-o pe birou este exclusiv vina sa. Ceea ce unii părinți pot privi drept o implicare parentală defectuoasă, alți părinți privesc drept consolidarea unor abilități de viață necesare la copii, viitori adulți. De la o anumită vârstă trebuie să încetezi să pregătești pachețele cu mâncare, să aduci de acasă tot felul de obiecte uitate sau să te mai implici în rezolvarea temelor. Pentru a crește adulți competenți este crucial să nu mai facem întotdeauna lucrurile pentru copii, și în special următoarele:

1. Să îți trezești copilul dimineața

În cazul în care îl trezești și în prezent pe micuțul tău (care fie vorba între noi, nu mai este demult mic), ar trebui să lași alarma de la ceas să se ocupe de asta. Vor fi zile în care se vor derula adevărate curse de viteză în decurs de doar câteva minute pentru a reuși să iasă din casă la timp. Butonul care le oferă luxul de a trândăvi încă câteva minute nu va mai părea un lux atunci când din cauza sa ratezi micul-dejun. Chiar dacă în calitate de mamă ți se pare o misiune adorabilă să îți trezești copilul, atunci când devine adolescent această îndeletnicire nu mai intră în atribuțiile tale. Scopul tău trebuie să fie acela de a crește adulți funcționali.

lucruri pe care trebuie sa il lasi pe copilul tau sa le faca singur

2. Să îi pregătești pachetul cu micul dejun și/sau prânzul

Datoria ta de mamă este, de cele mai multe ori, să te ocupi de asigurarea hranei din casă. De aici mai departe este obligația copilului care, din nou, nu mai are o vârstă mică, de a alege din mâncarea pregătită de tine ce anume îi place pentru a mânca la micul dejun de acasă sau la prânzul de la școală. În mod evident, nu vei avea siguranța că alimentele se potrivesc unele cu altele, dar asigurându-te că nu ai în casă niciun produs procesat sau îndulcit artificial excluzi din start variantele nocive. Gândește în perspectivă: în numai câțiva ani oricum nu vei mai avea idee ce mănâncă la liceu sau la facultate, așa că acum este momentul potrivit să pui bazele unor obiceiuri alimentare sănătoase; în final gusturile sale sunt cele care vor reprezenta factorul decisiv.

3. Să îi completezi diverse chestionare/hârtii

Atunci când copilul a ajuns deja în ciclul școlar, eventual cel gimnazial, este mai mult decât capabil să citească și să scrie singur. Prin urmare, poate completa cu brio rubricile unui chestionar, mai ales că îți cunoaște numele, cunoaște adresa la care locuiește și alte detalii de acest gen. Tu vei avea doar sarcina de a-l semna. Ia în considerare faptul că al tău copil va fi nevoit să completeze tot felul de hârtii în viitorul apropiat, care îi vor fi necesare la liceu și, mai apoi, la facultate. Nu va fi nimeni să-l țină de mână și nu este niciun moment mai bun ca cel prezent să se obișnuiască cu această sarcină de unul singur.

4. Să aduci la școală obiecte uitate de el acasă

La nici cinci minute după ce ai părăsit casa auzi tot felul de reclamații însoțite de rugăminți, de a aduce echipamentul de sport sau tema de la matematică cu toate că, pentru o mare perioadă din timpul petrecut înainte de a pleca la școală, copiii s-au distrat, s-au jucat, ca și cum nu ar avea absolut nicio grijă pe lume. Părinții trebuie să le ofere copiilor ocazia de a suferi consecințele pentru propriile acțiuni. Au uitat ceva acasă? Este problema lor. În acest fel cei mici au ocazia să vadă că poți supraviețui întreaga zi fără a experimenta remușcarea care te consumă. Poți institui chiar o regulă de a nu primi de la școală mesaje de rugăminte să aduci ceva uitat acasă de el/ea.

5. Nu există urgențe din lipsă de atenție

În continuarea punctului anterior, proiectele de la școală nu sunt date de învățătoare/profesoară cu o zi înainte. Prin urmare, nu este obligația ta să alergi să aduni materialele necesare la ora 10 seara pentru a nu primi vreun calificativ/notă prea slab. Procrastinarea este exclusiv vina copilului care trebuie să își și asume consecințele faptelor. Este o idee bună să discutați la cină sau în clipele petrecute în familie dacă cei mici au de realizat (și mai ales până când) diverse proiecte pentru școală.

6. Să îi sortezi rufele

Nu mi-ai spălat pantalonii? Am o singură bluză curată în dulap? Răspunsul la această întrebare nu este niciodată cel dorit de copil. Iar starea de enervare se datorează pur și simplu propriei omisiuni de a-și duce rufele la spălat la timpul potrivit. Din când în când un copil are nevoie să i se reamintească că nu ești menajeră și că sunt lucruri pe care este dator să le facă singur dacă vrea să aibă haine curate. De altfel, nu este o corvoadă să introducă niște haine murdare la spălat, este nevoie doar de puțină voință.

lucruri pe care trebuie sa il lasi pe copilul tau sa le faca singur

7. Să te amesteci în notele sale de la școală

Chiar dacă povestiți în familie despre proiecte școlare, lecții și alte subiecte asemănătoare, nu mergi tu la școală. Copilul este cel care trebuie să fie atent la ore și să își efectueze temele aferente. Notele îi aparțin și intră în responsabilitatea sa, întotdeauna. Poți să îi oferi sfaturi sau indicații dacă ți se cer, dar nu să îi rezolvi sarcinile. În prezent există posibilitatea de a urmări online parcusul academic al copilului, așa că vei avea într-un fel control complet. Evident, atunci când consideri că fiul/fiica ta rămâne în urmă la o anumită materie, îl poți ajuta fie explicându-i personal, fie implicând o terță persoană precum un meditator. 

Tu care consideri că este scopul tău ca părinte? Să crești adulți competenți și capabili? Dacă răspunsul este afirmativ, trebuie să lucrezi la domeniile în care îți poți ajuta copilul să stea pe propriile picioare. Va rămâne mereu puiul tău și te simți bine să îl cocoloșești din când în când, dar nu uita de faptul că se va confrunta cu lumea înconjurătoare. Și trebuie să fie pregătit să-i facă față.

Citește și: 3 lucruri pe care un copil o sa le invete intotdeauna 

Surse: http://redtri.com; http://amycarney.com; www.parenting.com

7 lucruri pe care copilul tau trebuie sa le vada zilnic ca sa se simta iubit

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Tabel: vârsta de la care poți să îți lași singur copilul în casă şi reguli de siguranță
    Tabel: vârsta de la care poți să îți lași singur copilul în casă şi reguli de siguranță

    Gândul de a-ți lăsa copilul singur acasă este extrem de neliniștitor dacă ești părinte. Pe cât de matur poate părea fiul sau fiica ta, este posibil să te înșeli...

    De ce să îți lași copilul să nu facă nimic în vacanța de vară
    De ce să îți lași copilul să nu facă nimic în vacanța de vară

    Vacanța de vară este bucuria cea mai mare a oricărui școlar. Fie că este vorba de timp petrecut la bunici, prin tabere sau pur și simplu de lenevit întreaga zi, temele și...

    Specialiștii au aflat vârsta la care copilul tău ar trebui să traverseze singur strada
    Specialiștii au aflat vârsta la care copilul tău ar trebui să traverseze singur strada

    Momentul în care decidem să îi "dăm drumul" puiului nostru din cuib este unul înfricoșător, chiar și pentru cei mai calmi și încrezători părinți.

    10 sfaturi esentiale pentru siguranta copilului tau. Invata-l aceste lucruri ca sa se apere singur
    10 sfaturi esentiale pentru siguranta copilului tau. Invata-l aceste lucruri ca sa se apere singur

    Iata 10 sfaturi pentru siguranta copilului tau. Invata-l aceste lucruri ca sa se apere singur!

    10 motive care explică de ce copilul tău nu vrea să doarmă singur
    10 motive care explică de ce copilul tău nu vrea să doarmă singur

    Unii copii se tem să doarmă singuri. În ciuda asigurărilor că nu este nimic de care să le fie frică, nu vor să adoarmă decât cu unul din părinți alături. Eforturile...

    14 lucruri pe care femeile cu sânii mari nu trebuie să le facă
    14 lucruri pe care femeile cu sânii mari nu trebuie să le facă

    Dacă vrem să îmbrăcăm hainele care ni se potrivesc cel mai bine, este esențial să fim atente la tot felul de detalii. Unul dintre aceste detalii este și dimensiunea bustului...

    5 emoții pozitive care trebuie să facă parte zilnic din viața copilului tău
    5 emoții pozitive care trebuie să facă parte zilnic din viața copilului tău

    Mulți ar spune că emoțiile sunt noțiuni ce se dobândesc de la sine, însă, în cazul copiilor, acestea se învață. Educația emoțională începe din primele...

    © 2019 Qbebe