Dăm pe repede înainte în zilele noastre. Acum sunt mama unui fete de 11 ani, dintr-o generație care este nativă în engleză, care se dezvoltă emoțional mult mai repede decât ne-am dezvoltat noi, cu acces la informație și cu părinți mileniali. Dar un lucru nu se schimbă: nevoia de a se integra în grupul de prieteni și de a ”impresiona” cu vulgarități. Este ceva normal, o etapă în dezvoltare care este parte din dorința copilului de a cunoaște și partea ”underground” a lumii. Este normal ca în dialogul cu prietenii ei să mai arunce și cuvinte vulgare. Este normal să asculte muzică ale cărei versuri să fie mai explicite. Este normal să fie atrasă de lucruri interzise.
Și la fel de normal este ca noi, părinții, să fim prezenți. Nu să interzicem.
Copiii, încă de când sunt prunci, vor să încerce pe pielea lor viața. Din acest motiv parentingul este atât de greu. Aici vă dau un exemplu simplu: Anya avea mai puțin de 2 ani și eram în vizită la cineva care avea un calorifer electric. I-am spus să nu pună mâna pe el că o va frige. Care a fost primul lucru pe care l-a făcut? Ghiciți? A pus mâna pe calorifer. Asta e măreția și chinul parentingului: noi, părinții, avem deja experiența și încercăm, cu ajutorul ei, să ne creștem copiii. Însă, omul este plămădit să fie independent și să învețe din propria lui experiență. Și atunci, nevoia copilului de a încerca viața pe propria piele se bate cu nevoia noastră de a-l proteja, noi știind deja ce consecințe au faptele lui. Uneori ne iese, alteori nu. Dar chiar și atunci când nu ne iese, dacă viața copilului nu este în pericol, trebuie să fim prezenți și să îi susținem prin înțelegere și acceptare, prin sfaturi calme și prin a-i lăsa să experimenteze singuri viața, cu bune și cu rele.
Așa că, pentru mine, mama care își lasă copilul să asculte cântece cu versuri ”indecente”, această undă verde este cea mai mică grijă. Pentru că m-am asigurat că fata mea știe să facă diferența dintre a se distra cu prietenii și a asculta astfel de muzică sau a vorbi mai vulgar în intimitatea casei sau în grupuri restrânse și a lăsa liber un astfel de limbaj în public. Pentru că până la urmă, asta o pregătește pentru viața de adult. Pentru că, să recunoaștem, vulgaritatea face parte din viață, și oricare dintre noi are astfel de cuvinte în vocabular pe care le eliberează la nervi sau când se relaxează cu prietenii.
Eu sunt mama aceea pentru care cuvintele indecente, discuțiile despre sex, glumele vulgare sunt parte integrantă din educația oferită copilului meu.
Și, din acest motiv, Anya nu îmi ascunde cine este ea, cel puțin nu acum. Și sper să nu o facă nici când va începe marea furtună emoțională a hormonilor adolescentini. Este copilul care îmi spune ”ești sassy, bro”, dar și ”te iubesc, mami” când ne băgăm la somn seara. Este copilul care îmi face cunoștință cu artiști underground care chiar fac muzică de calitate și îi ascultăm împreună, dar și copilul care când ne cuibărim seara în pat mă pune să fiu vocea jucăriilor ei de pluș ca să purtăm conversații amuzante. Parentingul este un exercițiu permanent de echilibru, iar noi suntem niște acrobați, care zilnic trebuie să o ia de la capăt cu antrenamente fără plase de siguranță. Să fii un părinte bun este un antrenament continuu al răbdării, al înțelegerii, al iubirii, al empatiei, al comunicării. Dar cel mai important, este să ne prezentăm la acest antrenament cu t5rup și suflet. Cel mai important este să fim acolo pentru copiii noștri, interesați integrați, curioși cu privire la cine sunt ei și ce vor să arate lumii. Mult succes la acrobații! Sunt convinsă că vă vor ieși spectaculoase!
Citește și:
Urmareste-ne pe Google News
