In general, privim sentimentele umane ca un dat, fără să analizăm ce se află în spatele lor. Suntem prea preocupați de propriile reacții, determinate de trăirile celorlalți, pentru a ne mai gândi că, dincolo de orice sentiment, există un adevărat eșafodaj psihic, neurologic și biochimic. Deși suntem adulți, adesea nu ne putem gestiona corespunzător emoțiile. Crizele de furie ale copiilor ne determină de multe ori reacții necontrolate, activându-ne propria furie sau făcându-ne să-i respingem. Uneori, intrăm într-o adevărată luptă de putere, încercând să-i demonstrăm copilului cine este adultul. Sau ne lansăm în explicații și predici, pe care cel mic oricum nu le poate auzi, pentru că este prins în furtuna emoțiilor sale. Ca părinți responsabili, trebuie să descoperim mecanismele cerebrale și psihice care stau la baza acestor emoții. Trebuie să depășim pozițiile de conflict și să ne asumăm rolul de îndrumător plin de răbdare, dacă vrem să fim un exemplu pentru copil și să-i construim o viață interioară puternică și echilibrată.
Ce se întâmplă în creierul copilului când are o criză de furie
„Neuroștiințele au arătat că sunt circuite neuronale care se activează ca răspuns la diferiți stimuli, determinând reacții de furie și agresivitate.", a arătat R. Douglas Fields, Ph.D, cercetător la the National Institutes of Health din Bethesda, Maryland și autor al cărții Why We Snap. Sunt părți ale creierului responsabile de detectarea amenințărilor din mediu. De fapt, furia și agresivitatea sunt mecanisme adaptative, necesare pentru a ne pune în poziție de luptă. Cu alte cuvinte, furia copilului este un răspuns absolut natural, care datează din timpuri străvechi, în care oamenii erau nevoiți să se lupte și să se apere de multipli agresori. Deși aceste timpuri au trecut, răspunsul de tip "luptă sau fugi" a rămas. Chiar dacă adulții reușesc, mai mult sau mai puțin, să controleze acest impuls primitiv, auto-controlul se dezvoltă mai târziu la copii. În momentul în care un declanșator acționează asupra copilului, anumite zone se activează la nivelul creierului său. Amigdala este centrul la nivelul căruia se procesează informații legate de potențialele pericole din mediu, ce determină frică sau furie; ea ne face să reacționăm la această posibilă amenințare. La unele persoane amigdala poate fi hiper-activată, determinând răspunsuri disproporționate, precum anxietatea generalizată, dar și furia extremă. Informațiile despre pericole sau alți stimulatori din mediu sunt trimise de talamus către amigdală, stimulând-o. Sunt activate și amintirile stocate la nivelul hipocampusului, pentru a fi comparată experiența trecută cu cea prezentă și a genera un anumit tip de comportament. Dacă anterior o anumită situație ne-a determinat furie, este posibil ca orice altă situație care prezintă similitudini să conducă la același tip de reacție, chiar dacă aceasta a devenit total inadecvată. De exemplu, un copil care a fost ținta sarcasmelor unuia dintre părinți și le-a perceput ca umilitoare, ar putea reacționa cu agresivitate la glume ale colegilor, chiar nevinovate, pentru că prezentul este încărcat de starea de furie din trecut.
Cortexul prefrontal este cel care reglează emoțiile, iar tot acest ansamblu: talamus-amigdală- hipocamp- cortex prefrontal trebuie să funcționeze corect, pentru ca reacțiile să fie bine gestionate. Dar amigdala este, de regulă, mai rapid activată decât partea rațională a creierului, de aceea pot să apară emoții nestăpânite, de frică sau furie. La copil, cortexul prefrontal se maturează mai târziu, de aceea gestionarea furiei este mai dificilă ca la adult. În momentele de furie sau frică extreme, creierul este mai puțin oxigenat, iar regiunile responsabile de gândirea rațională, creativitate și empatie sunt inhibate. De aceea, exercițiile de respirație sunt foarte utile; primind cantitatea necesară de oxigen, creierul va funcționa corect, ceea ce va avea ca efect un mai bun control emoțional. Odată ce vor înțelege toate aceste mecanisme, părinții vor putea privi dincolo de criza de furie a copilului. Vor înțelege că sunt stimuli din mediul extern și intern care declanșează această stare și se vor strădui să-i cunoască, pentru a-l ajuta pe cel mic să-și priceapă starea de iritare, anxietate, nervozitate. Vor ști, de asemenea, că sunt etape de dezvoltare care trebuie trecute, pentru ca emoțiile copilului să se domolească. Anumite vârste, cum sunt cele în care copilul se desprinde de mamă (2-3 ani), intră la școală, devine puber sunt mai susceptibile decât altele la apariția unor dezechilibre emoționale, din cauza schimbărilor ce au loc în organismul și psihicul copilului.
Care sunt mecanismele psihice din spatele furiei la copil
Dr. Fields identifică nouă declanșatori principali ai stării de furie, respectiv:
- Situațiile de pericol (de viață și de moarte)
- Insultele și amenințarea stimei de sine
- Protejarea membrilor familiei
- Protejarea granițelor proprii, a intimității personale
- Protejarea perechii, persoanei iubite
- Protejarea libertății și a valorilor
- Protejarea lucrurilor personale
- Protejarea celor asemeni ție
- Stoparea- blocarea manifestării, inhibarea, imobilizarea
Cel mai des copiii prezintă crize de furie din cauza faptului că se simt neputincioși, opriți permanent de părinți din ceea ce doresc să facă. În plus, părinții au tendința de a nu le da ascultare și a-i trimite în altă parte să se liniștească, ca și cum furia lor ar fi insuportabilă. Părinții pornesc de la o falsă premisă, aceea că odrasla lor își poate controla gândurile, emoțiile și comportamentul. Presupunem, în mod incorect, că cei mici au capacitatea de a-și planifica, analiza și controla în mod intenționat emoțiile copleșitoare care cauzează crizele de furie. În realitate, mulți copii nu au dezvoltat astfel de abilități. De vreme ce le lipsește abilitatea de a-și controla comportamentul, apelul la gândirea rațională sau argumentele legate de stăpânirea minții sunt inutile. Majoritatea copiilor care au crize frecvente de furie nu se poartă astfel în mod intenționat. Ei au, în realitate, un răspuns de stres, din cauza imaturității lor socio- emoționale. Repetându-le tot timpul că s-ar putea controla, dar nu vor/nu încearcă suficient, când ei simt că nu este așa, putem mina încrederea în sine a copiilor, deteriorând imaginea pe care o au despre ei înșiși. În același timp, le putem întări convingerea că nu sunt înțeleși, ceea ce va dăuna relației părinte-copil.
Atunci când trimitem copilul de lângă noi sau ne îndepărtăm de el, în timpul crizei de furie, îi transmitem următoarele mesaje:
• Nimeni nu ascultă ce te supără. Nimeni nu te va ajuta să rezolvi problema pe care o ai.
• Furia este rea. Ești o persoană rea, dacă te simți furios și nu știi cum să te controlezi
• Furia ta ne enervează sau ne sperie. Ești pe cont propriu când ai astfel de crize, nu știm cum să te ajutăm
• Când ești furios, este mai bine să-ți ascunzi sentimentele
De regulă, nu putem gestiona furia copilului pentru că suntem vulnerabili față de propriile noastre sentimente. În realitate, în spatele furiei, atât la adult cât și la copil se ascund alte emoții, precum teama, tristețea, încercarea de a evita să fim răniți. Pentru a putea înțelege furia copilului, este necesar să aprofundăm propriile noastre emoții, apoi să trecem de ele și să fim total prezenți pentru copiii noștri, fără să ne împiedicăm de lucruri nerezolvate din noi.
Sintetizând, este necesar să reținem câteva lucruri:
- Furia este, de regulă, o emoție secundară, în spatele ei se ascund alte sentimente, în special teama, perceperea unor pericole iminente, senzația de neputință și de a nu fi înțeles
- Copiii, mai ales cei de vârste mici și în anumite etape de dezvoltare, nu-și pot controla furia, așa cum considerăm în mod eronat. Nu au această abilitate, pentru că regiunile din creier responsabile de controlul furiei nu sunt suficient dezvoltate ori pentru că au loc schimbări în echilibrul biochimic, care îi pot face mai vulnerabili (ca, de exemplu, la pubertate sau în adolescență)
- Furia este un sentiment normal, o reacție firească de apărare la un anumit stresor din mediu. Nu trebuie permanent inhibată, întrucât va răbufni în manieră mai violentă. Pe de altă parte, dacă un copil percepe mereu că procedează greșit, fiind furios, își va pierde încrederea în sine și va considera că este ceva în neregulă cu el
- Există un mecanism neuronal complicat care reglează emoțiile umane; câteodată, la nivelul său, pot interveni perturbări. De aceea, este necesar să tratăm cu înțelegere starea de furie a copilului și să ne gândim întotdeauna la ce se află dincolo de ea.
- Dacă nu putem suporta crizele de furie ale copilului, este posibil să avem noi înșine anumite probleme nerezolvate, pe care trebuie să le înțelegem și să le eliminăm, dacă dorim să consolidăm o bună relație cu copilul nostru.
Sfaturi pentru părinți
1. Nu reacționa cu furie la furie. Abține-te să intri în ecuația luptă sau fugi, să te confrunți cu copilul sau să te îndepărtezi de el. Starea ta de calm este contagioasă, iar copilul se va simți sigur și va renunța, treptat, la a te considera inamicul cu care trebuie să lupte.
2. Ascultă cu atenție. Acceptă furia copilului. Spune-i că îi înțelegi sentimentele, pentru că astfel îl scoți din poziția de luptă.
3. Încearcă să te pui în locul copilului, să înțelegi punctul său de vedere. Cu cât compasiunea ta este mai mare, cu atât copilul va căpăta curajul de a vorbi despre adevărata problemă din spatele furiei sale, de a-și mărturisi frica sau tristețea. Nu trebuie să-l contrazici sau să fii de acord cu el. Doar oferă-i dreptul de a avea propriul său adevăr. Odată ce se simte auzit, va începe să se liniștească.
4. Nu fi rănit de obrăznicii și atacuri la persoană. Mulți părinți nu pot face față comportamentului agresiv al copilului față de ei înșiși. Dar acest lucru este cauzat de faptul că se centrează pe ei, în loc să înțeleagă că manifestările copilului sunt semne ale neputinței sau fricii.
5. Fixează limite de siguranță și ai grijă să menții copilul în interiorul lor, chiar dacă îi arăți compasiune și înțelegere.
6. Nu încerca să dai lecții, să aduci argumente raționale sau să explici. Când nivelul de adrenalină este ridicat, copilul tău pur și simplu nu te aude.
7. Reamintește-ți mereu că o criză de furie poate fi expresia imaturității cerebrale. Copiii nu au cortexul prefrontal dezvoltat ca adulții. Cea mai bună cale de a stimula dezvoltarea cerebrală a copilului este de a-i oferi empatie.
8. Reamintește-ți că furia este un mecanism natural de apărare. Este parte a răspunsului celui mai vechi din noi, luptă, fugi sau îngheață (fight, flight or freeze). Uneori pericolele sunt în afara noastră, dar adesea sunt din noi, pentru că purtăm tristețe, frici și răni vechi. De aceea, când copilul se exprimă prin furie, s-ar putea să țină ascuns un întreg bagaj de emoții negative și tot ce trebuie să faci este să-l ajuți să exprime aceste vechi lacrimi și temeri. Atunci când un copil are curajul să-și arate cele mai ascunse și vulnerabile sentimente, nu mai are nevoie de furie ca mecanism de apărare.
9. Ajută-l pe copil să traverseze starea de furie. De multe ori, el nu-și înțelege propriile reacții și poate fi la fel de speriat, pe cât pare de furios. În acest caz, primează siguranța copilului și trebuie să-l sprijini în lupta cu starea de furie, ca și cum aceasta ar fi un pericol care îl amenință.
10. Stai cât mai aproape de el, dar protejează-te. Copilul are nevoie de un martor al crizei sale, care să continue să-l iubească. De aceea menține-te în preajma lui. Dacă trebuie să mergi mai încolo ca să fii în siguranță, îi poți spune: „Nu te voi lăsa să mă rănești, așa că mă duc puțin mai departe. Dar sunt în preajma ta, nu te las singur cu aceste sentimente înspăimântătoare. Oricând ești gata de o îmbrățișare, eu sunt aici."
11. Vorbește cu copilul doar atunci când se calmează. Rezistă tentației de a-i ține o predică. După ce se liniștește, învață-l să-și înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile, mai degrabă decât să-i faci reproșuri sau să încerci să-i arăți că nu s-a purtat bine.
12. Ajută copilul să-și cultive stabilitatea emoțională, calmul și să-și regleze emoțiile. El trebuie să înțeleagă că emoțiile nu sunt periculoase și că pot fi stăpânite, că ele vin și trec. In mod gradual, el va învăța să-și verbalizeze emoțiile, fără să mai facă crize de furie.
Surse: https://www.psychologytoday.com; https://www.fatherly.com; https://www.monadelahooke.com; https://welldoing.org
Urmareste-ne pe Google News
