Contributors
Manute Creative
SOiL Aromoterapie autentică

Colțul de calmare: găselnița părinților care vor să supraviețuiască tantrumurilor copiilor

Gestionarea crizelor de tantrum ale copiilor reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru părinți. Aproape că nu există copil care să nu aibă crize de furie, iar acest lucru se întâmplă atunci când cei mici se simt copleșiți de propriile sale emoții, pe care încă nu știu cum să și le gestioneze și să și le exprime într-un mod matur.

Uneori părinții privesc acest tip de comportament drept manipulator, dar nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că cei mici, în primii ani de viață, nu sunt, de obicei capabili, să gestioneze frustrarea sau furia într-un mod mai eficient, cum ar fi să discute și să înțeleagă cum să obțină ceea ce își doresc.

O criză de furie pare dificil de gestionat pe moment, însă o mămică din Statele Unite a venit cu o idee ingenioasă pentru a supraviețui tantrumurilor fetiței sale de aproape 2 ani: a făcut un „colț de calmare”.

Ce este un colț de calmare și cum poți face și tu unul acasă

Ce faci tu atunci când ești nervoasă, când simți că nu mai poți, când te simți copleșită din punct de vedere emoțional? Încerci să găsești un colț intim, în casă, în care să te poți calma: pe fotoliul din fața ferestrei, pe balcon pe canapeaua din sufragerie etc. Copilul tău încă nu și-a găsit propriul său colț de calmare, în care se refugieze atunci când are o cădere nervoasă. Așa că trebuie să i-l construiești chiar tu!

Citește și: Ce sunt tantrumurile, cum se manifestă și când să ne îngrijorăm

În loc să îți trimit prichindelul la colț sau la perete, pe un scaun, cerându-i să reflecteze asupra comportamentului său, ajută-l să se calmeze creându-i un spațiu care să îl relaxeze și care să îi distragă atenția de la emoțiile copleșitoare.

Părinții din Statele Unite povestesc, pas cu pas, cum au construit un colț de calmare pentru acele momente în care copiii lor au crize de furie. Iată cum poți să faci și tu un spațiu de relaxare pentru micuțul tău!

  • Alege spațiul pe care urmează să îl transformi într-un colț de calmare pentru copilul tău. Poate fi oriunde: în dormitor, sufragerie, balcon, hol sau bucătărie. Poate fi chiar și un cort de joacă pentru copii, instalat în sufragerie sau în dormitor sau, pur și simplu, o saltea sau niște pernuțe aranjate într-un colț. Ideea este ca spațiul respectiv să îi ofere copilului siguranță și să îi permită să se deconecteze;

  • Decorează spațiul respectiv așa cum își dorește copilul tău. Așază covorașul lui preferat, o pătură confortabilă, mai multe perne colorate, jucăriile de pluș favorite ale micuțului tău - practic orice îl face să se simtă confortabil. Cere-i ajutorul în așa fel încât să transformi colțul de calmare în spațiul său preferat;
  • Adaugă obiecte care să îi inducă micuțului tău o stare de liniște: ghirlande luminoase, tablouri, plușuri în culori calde, jucării antistres, interactive, cărți și plăci senzoriale, instrumente muzicale de jucărie - practic orice stimulează simțurile copilului și îi oferă posibilități nemăsurate de explorare și învățare;

  • Lipește pe peretele colțului de calmare un afiș care exprimă emoții și expresii precum: bucurie, tristețe, durere, furie, supărare, veselie, mândrie, visare, vinovăție, nedumerire, rușine etc. și învață-l pe cel mic cum să le identifice. Astfel de afișe, pe care le poți cumpăra sau descărca online, ajută la identificarea și conștientizarea emoțiilor copilului și sunt incredibil de folositoare atunci când vrei să îl încurajezi pe cel mic să găsească „etichete verbale” pentru emoțiile sale.

Citește și: Metoda de calmare a copilului pe care am învațat-o de la un psiholog și care nu dă greș niciodată

afis care exprima emotii

Poți folosi afișul emoțiilor în orice moment al zilei cu o încărcătură emoțională puternică, transformând un impas într-o ocazie de învățare. Identificarea emoțiilor reprezintă primul pas în dezvoltarea emoțională a copiilor!

Nu folosi colțul de calmare doar atunci când copilul are o criză de tantrum. Odată ce termini de decorat spațiul respectiv, lasă-l pe cel mic să îl descopere și să îl exploreze. Atunci când are un tantrum, nu îl trimite doar pe el în colțul de calmare, ci mergeți împreună. Ajută-l să își identifice emoția, îmbrățișează-l, jucați-va împreună, cântați, dansați, orice este nevoie pentru a-l deconecta pe cel mic de la factorul care îi provoacă supărare.

Citește și: Greselile parintilor care distrug stima de sine a copilului

  • Surse: genmindful.com, actionforhealthykids.org
  • Sursă foto princiaplă: istockphoto.com
Ești o proastă, ești o proastă, ești o proastă! Gândurile unui copil pus la colțul de rușine și de ce trebuie să renunțăm la acest obicei

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Alocațiile copiilor se vor da în funcție de veniturile părinților
    Alocațiile copiilor se vor da în funcție de veniturile părinților

    Alocațiile pentru copii s-ar putea acorda în funcție de veniturile părinților, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în cadrul şedinţei coaliţiei guvernamentale de...

    Găselnița delicioasă a sezonului: Dilly Dog, hotdog-ul care a devenit viral în social media
    Găselnița delicioasă a sezonului: Dilly Dog, hotdog-ul care a devenit viral în social media

    Cine poate refuza un hotdog? Dar un hotdog învelit în castravete murat, învelit apoi în foietaj și perpelit bine în ulei încins? Lăsăm pe mâna...

    Care sunt zodiile care dau mereu în mintea copiilor și nu se vor maturiza niciodată
    Care sunt zodiile care dau mereu în mintea copiilor și nu se vor maturiza niciodată

    Iau decizii sub impulsul momentului, nu au deloc răbdare și sunt foarte încăpățânați. Chiar dacă sunt adulți în toată firea, unii nativi nu dau semne că s-ar...

    Rugăciunea părinților pentru luminarea minții copiilor
    Rugăciunea părinților pentru luminarea minții copiilor

    Sigur îți dorești tot ce este mai bun pentru copilul tău și faci tot posibilul să-l ajuți și să-i oferi suportul de care are nevoie. Dacă vrei ca el să-și găsească locul...

    Trebuie să moară un copil pentru ca fetița mea să supraviețuiască
    Trebuie să moară un copil pentru ca fetița mea să supraviețuiască

    Transplantul de organe este o problemă complicată indiferent de vârsta pacienților ce au nevoie de el. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copii, lucrurile devin...

    Cum va arăta bullying-ul în școli din septembrie? Normele care vor defini viitorul emoțional al copiilor noștri
    Cum va arăta bullying-ul în școli din septembrie? Normele care vor defini viitorul emoțional al copiilor noștri

    Bullying-ul reprezintă o problemă ce poate cauza probleme grave în dezvoltarea copiilor, care au nevoie de un climat sigur și pozitiv în unitatea de învățământ....

    Rolul părinților în educația financiară a copiilor! Află ce trebuie să faci
    Rolul părinților în educația financiară a copiilor! Află ce trebuie să faci

    Știm cu toții că părinții sunt direct responsabili de educația copiilor; dacă nu ei, atunci cine, nu-i așa? Nu numai că sunt direct răspunzători de modelarea personalității...

    © 2021 Qbebe