Cum imi pregatesc copilul pentru viata in doi, inca de mic?

Psiholog Eva Pirosca

Copilul nostru va creste mare si va deveni un adult responsabil, atent, generos, iubit si iubitor, pregatit pentru viata de familie. De unde stim? Cum il ajutam sa creasca in acest fel? Cum il educam sa imparta, sa se daruiasca si in acelasi timp sa aiba grija de el insusi, inca de mic?

1. Cum pregatim copilul pe plan emotional:
Sanatate, ca-i mai buna decat toate

Un viitor adult sanatos si capabil de bucurie se formeaza intr-un climat emotional sanatos. Ceea ce ii oferim copilului acasa, il "educa" in mod inconstient si isi pune amprenta asupra devenirii sale. Foarte important este ca noi, ca adulti, sa ii oferim siguranta si libertate. Cum facem asta? Fiind atenti la noi insine. Sa ne ferim ca starile noastre sufletesti sa ne influenteze pedagogia. Copilul are nevoie de stabilitate emotionala, asa ca stapanirea de sine a parintilor este esentiala. Sa tinem minte ca fiecare rabufnire sau toana a noastra este perceputa gresit de micut, atata vreme cat nu i-o explicam. Copiii au tendinta in primii ani de viata si chiar mai tarziu, spre 9, 10, 11 ani, sa se invinovateasca. In primii ani de viata, mama este mai importanta decat ei insisi, ei fiind conectati la starile ei sufletesti. Un copil poate deveni atat de receptiv si de sensibil, incat sa iti spuna cum se simte mama si sa nu stie sa numeasca ori sa explice cum se simte el. Fiecare nor de pe fata mamei ajunge sa fie evident pentru micut, care considera ca se datoreaza neascultarii lui. Astfel, copilul ajunge sa "introiecteze" (sa primeasca in sinea sa, ca principiu definitoriu) etichete precum "sunt rau".

poza mama si copilul 

Ce inseamna pentru un copil ca este rau? Mai rar va putea sa puncteze faptele care "il fac rau". Mai degraba, asta inseamna pentru el ca se simte vinovat de supararea mamei, fara sa stie pentru ce anume este vinovat. Atentie, copiii ajung foarte usor in acest punct, iar neatentia noastra nu surprinde procesul lor interior. Fara sa vrem, vom creste copii hipersensibili, care la maturitate isi vor gasi parteneri fata de care se simt vinovati si care ii fac sa se simta vinovati. Un termen folosit in asemenea cazuri este cel de "codependenta", care defineste un tip de relationare nociv, in care partenerii sunt insuficient maturizati emotional. O "victima" si un "abuzator" formeaza o relatie din care nu pot iesi, simtind ca sunt dependenti unul de celalalt, tocmai pentru ca regasesc in relatie climatul emotional de acasa. Obisnuinta si dorul biruie dorinta de sanatate. Sa fim, deci, atenti la toanele si la starile noastre sufletesti. Sa ni le educam, si abia apoi putem sa ne preocupam in mod real de educatia copiilor...

2. Cum pregatim copilul pentru viata de familie?
Invatandu-l sa isi asume consecintele

Eram intr-un supermarket. Langa mine, o mama calda, grijulie si fetita ei de nici doi ani. Micuta trecea curioasa de la un raft la altul - cele joase, accesibile ei. La un moment dat, gaseste ceva care ii face cu ochiul si trage de pe raft. Mama ii atrage atentia ca "nu este frumos" si "trebuie sa punem la loc". Fetita insista, desigur, si obiectul cade de pe raft. "Vezi", o apostrofeaza mama cu blandete, "s-a suparat Doamne-Doamne. Ti-am zis ca nu e frumos sa luam de acolo." Eu am ramas cu aceasta scena in minte, fara sa o pot judeca in vreun fel, pe moment. Acum, mi-am format o parere. Cred ca parintii care vor sa isi invete copiii ce este bine si ce este rau au nevoie sa isi clarifice ei insisi asta mai intai. Cand ne pedepseste Doamne-Doamne si cand este vorba de ce face omul cu mana lui? Cand este pedeapsa si cand sunt consecintele actelor noastre, pe care ni le putem asuma fara victimizare si invinovatire?

Da, sunt de acord ca actiunile noastre au urmari. Dar nu Doamne-Doamne decide urmarile. Propriile noastre actiuni le genereaza. Atunci cand manevrez ceva delicat, desi mi s-a cerut sa il las la loc (si mi s-a si explicat de ce: este fragil si se poate sparge usor) si scap acel lucru, spargandu-l, vine momentul sa imi asum consecintele. Nu Doamne-Doamne l-a spart. Nimeni nu este vinovat sau responsabil pentru cioburi, decat eu. Ceea ce este in regula. "Ce pot face acum ca sa repar paguba?" este o intrebare mai sanatoasa si mai pragmatica decat atitudinile precum "Ti-am spus ca se va sparge! Ia uite ce-ai facut!" sau "Vai, ce copil prost / rau sunt! Ia uite ce am facut! Am stricat!".

poza fetita la scoala 

Monaha Siluana Vlad abordeaza foarte frumos acest subiect intr-o prelegere: "Dumnezeu nu se supara pe noi, Dumnezeu nu ne pedepseste cand ne rupem un picior. Noi insine ne rupem piciorul, pentru ca am calcat stramb - la propriu sau la figurat. Si cat timp astepti sa ti se vindece osul, poti sa te gandesti la cat folos ai avut de la sarit gardul pe unde nu trebuia. Sa nu mai privim aceasta durere ca pe un dusman, ci ca pe un semnal de alarma. Cand omul este mic, educatia parinteasca presupune responsabilizarea. Consolarea si anestezierea durerii ne imping sa ajungem mai tarziu mult mai nefericiti. Nu este vina altcuiva si nu trebuie sa cautam vinovati."

Tot ea da exemplul unui copil care sparge un geam la scoala. Parintii pot avea reactii diferite. "Cum ai putut sa faci asa ceva, de unde sa iau eu bani acum sa platesc geamul?", este una dintre ele. Atunci, eu, copilul, nu pot sa imi asum responsabilitatea. Incep sa ma dezvinovatesc ca Ionel mi-a dat mingea, ca eu doar am aruncat... O alta reactie parinteasca: "Lasa ca ii aratam noi lui Ionel, el este vinovat ca a aruncat mingea spre tine fara sa te atentioneze, tu doar te-ai ferit". Nici aceasta nu il ajuta pe copil sa se responsabilizeze. Un parinte "bun" va raspunde in genul: "Lasa mama, ca il platim, ce atata tevatura." Si atunci, copilul invata ca cineva trebuie sa plateasca, insa nu sunt eu acela. Si atunci, care este atitudinea potrivita? Cum ajutam copilul sa isi asume consecintele?

"Asta este, s-a intamplat, geamul este spart si trebuie pus la loc. Tu l-ai spart, deci tu trebuie sa il pui la loc. Cati bani ai in pusculita?" "Pai, nu am." "Uite, eu te imprumut si iti dau un termen. Cand poti tu sa castigi bani, prin eforturile tale?" "Pai, cand merg cu plugusorul." "Atunci, cand mergi cu plugurosul strangi banutii si ii astept inapoi. Acum eu te imprumut si luam impreuna geam nou." Si ne tinem de cuvant. "Cum credeti ca se va purta un copil cu geamurile cand stie ca el trebuie sa plateasca? Mingea se duce cu mai multa tandrete catre geamuri si tinteste mai degraba peretii, nu geamurile. Pentru ca sunt banii mei, eu sunt implicat. Sunt responsabilizat si imi asum consecintele." (Maica Siluana Vlad)

3. Cum pregatim copilul pentru viata in doi?
Il invatam sa isi respecte nevoile si limitele

Persoana umana are nevoie sa isi respecte propriile limite si nevoi, pentru ca altfel nu le va respecta pe ale celorlalti. "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" si "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti" sunt zicale care se aplica, numai daca au fundament. Atunci cand eu nu am grija de mine, sub orice pretext as alege sa fac asta (vreau sa demonstrez ca pot, nu ma consider important, am niste obiective de atins, lucrez in locul altcuiva etc.), ii constrang pe ceilalti sa aiba grija de mine. Mi-am dat seama foarte bine de acest lucru cand eram acasa si o ajutam pe mama sa smulga buruienile din curte. O vedeam transpirata, schimbata la fata, epuizata de la soare si de la efort, si totusi de neoprit. Pe chipul ei se citea oboseala, insa ea refuza sa faca pauza, sa bea apa sau sa treaca la umbra. "Atunci cand te opresti tu, ma opresc si eu", o aud. Si ma uit la mine. Cu 28 de ani mai tanara, plina de energie, fara sa resimt oboseala, fara sa fi transpirat, imbracata mult mai sumar si cu capul acoperit de o palarie - spre deosebire de ea. Ii semnalez diferentele si ii sugerez ca organismele noastre au nevoi diferite. Eu ma simt bine, ea se simte rau. Competitia nu ajuta nimanui. Si totusi, ea refuza sa se opreasca.

Anxietatea m-a incoltit si ma bucur ca am fost constienta de ea. "Ar fi bine sa ma opresc, altfel mamei ii va fi rau..." Asa mi-am dat seama ca un adult care refuza sa aiba grija de el te constrange pe tine sa ai grija de el. Te constrange sa il tratezi ca pe un copil. Nu mai spun ca iti ingradeste libertatea launtrica si de miscare, putand cu usurinta sa te manipuleze - constient sau inconstient. Daca ceilalti imi spun in mai multe ocazii ca ar trebui sa ma opresc, sa am grija de mine etc, inseamna ca ii impovarez, ca intru in rolul de victima - chiar daca eu ma simt erou. Ceilalti trebuie sa imi vada nevoile si nu eu. "Eu nu sunt important, eu ma jertfesc pentru o cauza" devine de fapt o mascarada si un pretext pentru "Ar trebui sa fiu mai important pentru voi decat pentru mine. Vedeti-ma ce rau imi fac si opriti-ma!" Auto-agresarea devine o cale de a detine puterea asupra celorlalti...

 poza copil se da in leagan

Atunci m-am intrebat: eu sunt atenta la nevoile si la limitele mele? Eu imi ascult organismul? Cine si-ar dori un partener de viata care trage de el pana cand cade lat, pana cand trebuie oprit din exterior? Care, suprasolicitandu-se, pica in carca celorlalti si devine, de fapt, neajutorat ca un copil? Care te obliga sa fii mai atent la el decat la tine? Care te constrange sa il "pazesti", ca sa nu isi faca singur rau? Pe discernamantul caruia nu te poti baza?... Eu una, nu.

In plus, copiii absorb modelul vazut la parinti. Ei vor invata sa NU aiba grija de ei. Parintii care "trag" pentru ca micutul sa aiba tot ce isi doreste, care nu dorm, care nu mananca la timp, care spala vasele si fac de mancare iar pe el il trimit la invatat, care isi iau de lucru acasa... nu ii asigura copilului un viitor, ci ii asigura un model de urmat. Copilul va creste si va proceda la fel. Se va extenua si nu va tine cont de nevoile organismului sau, de cele biologice sau de cele profunde. Asta este ceea ce face un copil care se osteneste sa fie primul si sa ia FB la toate obiectele, fara sa tina cont de inclinatia catre o materie anume sau de dorinta de a iesi la joaca sau la plimbare. Acelasi lucru il face si un copil care considera ca "totul i se cuvine", pentru ca asa a fost invatat acasa, facand insa excese si neluand seama la consecintele asupra sanatatii si asupra viitorului sau. Chiuleste in exces, fuge de acasa, bea, sta pana noaptea tarziu afara, devine dependent de jocuri pe calculator etc.

Toti acesti copii au invatat de la parintii lor prea implicati, nerealist de implicati, implicati orbeste, ca nu trebuie sa aiba grija de ei insisi. Cum nici mama si tata nu au. Fiecare cu motivele lor. Sa tinem minte: oricat ar parea de altruiste motivele, modelul acesta pe care il oferim este nesanatos si dezechilibreaza intodeauna pe cei din jur. Atunci cand eu nu am grija de mine, ii constrang pe ceilalti sa aiba grija de mine. Si atunci cand nu am grija de mine, ii invat pe ceilalti sa nu aiba nici ei grija de ei.

4. Cum pregatim baietii pentru viata de familie?
Ii invatam sa fie baieti

Vorbeam cu o prietena, educatoare, mama si directoare de scoala. Are un baiat de 4 ani si inca unul in burtica. Imi spunea asa: "Barbatii de azi nu mai sunt barbati. Am prietene, femei frumoase, destepte, inteligente, care nu se marita. Dar ca sa te mariti, trebuie sa mai fii si ceruta in casatorie! Fata trebuie sa fie ceruta, nu invers. Sunt lucruri care tin de firea ei si lucruri care tin de firea lui. Dar baietii nu mai stiu sa fie baieti. Si cred ca asta incepe inca de cand sunt copii. Conteaza cum ii educam noi. Daca nu le predam initiativa baietilor, daca nu le dam in mana un ciocan, o unealta masculina, daca nu le dam voie sa guste riscul, sa simta efortul, sa se bucure de puterile care infloresc in ei, ei nu vor deveni barbati. Daca nu ii punem in situatia a face alegeri si de a-si asuma consecintele, ei nu cresc barbati. Pana si faptul ca la scoala trebuie sa stea in banca, in acelasi loc, in fiecare zi, ora dupa ora, la comanda, atat cat li se spune... Pai un baiat sa stea tintuit locului, ca o oaie docila?"

"Dar si pe vremuri la fel se facea scoala" - ma gandesc eu - "tot in banci stateau cuminti, si totusi cresteau altfel". "Dar pe vremuri, asta se intampla la sat. Acolo baiatul pleca de la scoala direct pe camp, cu vaca. La mine in sat mergeau noaptea mai multi, si barbati si baieti, in padure cu caruta. Era si asta o proba, o incercare, un risc. In plus, cum sa nu ai treaba la tara? Baiatul primea de mic responsabilitati in ograda si in casa. Se invata cu viata, cu alegerile, cu responsabilitatile, cu munca, se invata sa fie baiat."

poza baiat si fata cavaleri de onoare 

Noi ii invatam pe baietii nostri sa fie baieti si sa devina barbati? Le predam responsabilitatea si initiativa? Imi vine in minte imaginea unui baiat de aproximativ 11 ani, la metrou, impreuna cu mama lui. Femeia merge tinta si se aseaza pe scaun, urmata de fiu. "Din cealalta parte vine", o anunta baiatul. "Nu, de aici". El se foieste pe scaun, mai cantareste odata si revine: "Din cealalta parte trebuie sa luam metroul, mama." Femeia ramane pe pozitie: "Lasa ca stiu, mai, aici vin in fiecare dimineata". Baiatul nu are stare. "De dincolo vine, mama!" Femeia se uita in sfarsit la indicatoare, pentru a-i demonstra fiului ca nu are dreptate, si isi da seama ca a coborat pe cealalta intrare decat in restul zilelor. Si ca, prin urmare, din cealalta parte trebuie sa ia metroul. "Hai, ca vine!" si au plecat. Am ramas cu aceasta scena in minte zile intregi. Inca de mic, baietii au nevoie sa preia initiativa. Sunt zone in care au aptitudini mai dezvoltate decat fetele, cum este si orientarea in spatiu. Aceste abilitati specifice trebuie recunoscute si respectate. Mama face bine sa mearga pe mana fiului, mai ales cand este micut, pentru ca inseamna ca il trateaza ca pe un adult. Fie baiatul are dreptate si se responsabilizeaza si mai mult, fie greseste si invata sa isi accepte greseala si sa se corecteze.

Procedam noi asa? Ne respectam fiii? Avem incredere in ei? Ii lasam sa joace fotbal sau ii verificam mereu sa nu fie juliti, nemancati si uzi la ciorapi? Le dam farfuria sa si-o spele sau face mama in locul lor? Ii invatam sa isi impatureasca hainele de pe sarma si sa isi stranga asternutul dimineata? Sau facem noi dupa ei? Le dam voie sa aleaga ce vor sa manance la pranz si cat sa manance? Sau stim noi mai bine decat ei ce le trebuie, cat le trebuie si cu cine sa nu imparta? Le dam spatiu si libertate sa fie si "haiduci", sau ii luam de mana de la scoala, ii urcam in masina si ii ducem direct la lectiile de pian si de dictie? Stam tot timpul dupa ei sau au libertate sa se descurce si singuri? Le dam voie sa faca propriile alegeri?

5. Cum pregatim fetele pentru viata in cuplu?
Le invatam sa fie fete

Cum ramane cu fetitele? Cum le ajutam pe ele sa devina domnisoare care se respecta si care vor fi respectate de baieti? Sa le dam voie sa se apropie de baieti: ca sa ii descopere. Sa le incurajam sa se joace cu ei. Dar totodata sa le punem in vedere ca baietii sunt diferiti. Baietii sunt mai puternici decat fetele - uneori nu se va vedea, dar in scurt timp va deveni vizibil - si ei pot deveni periculosi. Sa le invatam ce jocuri pot fi jucate cu baietii si care sunt riscante pentru ele (cele care presupun confruntare fizica). Sa le explicam ca baietii sunt altfel de prieteni decat fetele. Ei asculta mai putin, mangaie mai rar, vorbesc mai putin despre sentimente, au mai putina tandrete, sau deloc. Toate acestea le vor invata cand vor mai creste, de la fete. Baietii nu se nasc cu aceeasi inclinatie spre tandrete si atasament precum fetele. Ei trebuie sa invete aceste lucruri, care pentru fete decurg atat de firesc. Sa le aratam ca baietii prefera sa alerge, sa transpire, sa se confrunte fizic, sa se bata, sa se loveasca, sa se ia la tranta, sa strige, sa se rasteasca. Multi baieti fac asta. Sa le explicam, pentru ca altfel se sperie. Baietii au mai putina rabdare si nu stau de vorba, trec la fapte. Sa stie, pentru ca altfel se simt ranite.

poza fetita in pantofii mamei 

Sa le invatam sa se fereasca. Baietii nu sunt rai, dar au energie si impulsuri pe care nu le controleaza bine o vreme, cativa ani, sau mai multi. Sa le invatam sa se dea deoparte din calea lor si sa nu ii provoace. Vor experimenta oricum si pe propria piele, pentru ca altfel nu isi invata lectiile. Dar, povestindu-le, le pregatim. Sa le invatam pe fetite sa isi pazeasca darurile fizice. Sa isi ocroteasca partile din corp care le fac diferite. Ele sunt foarte pretioase pentru ca le ajuta sa isi manifeste feminitatea si pentru ca le ajuta sa faca ceea ce un baiat nu poate: copii. Sa dea viata. Sa le invatam ca sunt atat de pretioase, incat nimeni nu are voie sa le atinga. Nici macar rude din familie, nici macar alte femei, nici un baiat, nici un prieten. Sa le invatam sa tipe. Da, sa tipe! Atunci cand tipam ca din gura de sarpe, sunetul anihileaza anumiti centri din creier si agresorul se blocheaza. Sa invatam fetele sa tipe si sa aiba curaj in situatii care le sunt inconfortabile. Sa nu stea, sa nu taca, sa nu le fie frica.

Sa invatam fetele sa lase baietii sa se descurce. "Stiu ca iti place de el, dar daca ii dai sa copieze in pauza, el nu te va placea mai mult. Doar va profita de tine. In plus, chiar daca te place, tu o sa mai placi un baiat care nu invata niciodata nimic la romana, care devine pe zi ce trece mai lenes, care se invata sa ia de-a gata de la tine? Si ce se va intampla daca intr-o zi vei lipsi sau nu iti vei face tema? Va lua de la alta fata? Va placea deci alta fata?" Sa le invatam sa gandeasca in perspectiva si sa analizeze lucrurile. Fetele tind sa se lase acaparate de emotii si de moment. Sa le ajutam sa isi asume feminitatea pas cu pas, prin raportare la masculinitatea baiatului, lin, fara graba si fara socuri...

Cum alfel sa ne pregatim copiii pentru viata de familie, voi ce parere aveti? Ce exemplu le oferim in familia actuala si cum putem sa il imbunatatim?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Îmi ador copilul dar nu-mi mai doresc încă un mic "monstruleț" ca el. Sunt o mamă egoistă?
    Îmi ador copilul dar nu-mi mai doresc încă un mic "monstruleț" ca el. Sunt o mamă egoistă?

    ”Deci, când îl faci pe al doilea?” m-a întrebat prietena mea.”Al doilea ce?” am întrebat eu confuză. ”Al doilea copil”, aproape...

    Încă îmi mai alăptez fiul de 6 ani. Lumea îmi spune că este abuz
    Încă îmi mai alăptez fiul de 6 ani. Lumea îmi spune că este abuz

    O mamă din Marea Britanie a iscat numeroase controverse cu o postare pe TikTok unde apare alăptându-și fiul de 6 ani.

    Cum se pregătește Smiley pentru viața de tătic: „Îmi pun compilații cu copii ce plâng pe Youtube ca să mă obișnuiesc cu zgomotul”
    Cum se pregătește Smiley pentru viața de tătic: „Îmi pun compilații cu copii ce plâng pe Youtube ca să mă obișnuiesc cu zgomotul”

    Unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați artiști de la noi va deveni în curând tată de fată. Iată cum se străduiește Smiley să se pregătească pentru viața de...

    Apa în dieta copilului mai mic de doi ani
    Apa în dieta copilului mai mic de doi ani

    Apa este parte esențială din nutriția sănătoasă a copilului mai mic de doi ani, dar există o serie de reguli esențiale care trebuie respectate și de care părinții trebuie să...

    „Oamenii îmi spun să îmi omor copilul !” Iubirea unei mame și lupta ei cu societatea
    „Oamenii îmi spun să îmi omor copilul !” Iubirea unei mame și lupta ei cu societatea

    O mamă din SUA a fost sfătuită de mai multe persoane, prin intermediul unor mesaje de pe rețele de socializare, să-și omoare chiar ea fetița, care s-a născut cu malformații și cu...

    Neurologul avertizează: ”Îmi spun unii părinți: Am început să-l învăț pe fiul meu de doi ani să citească“, iar eu răspund: “Ei bine, ești un prost!”
    Neurologul avertizează: ”Îmi spun unii părinți: Am început să-l învăț pe fiul meu de doi ani să citească“, iar eu răspund: “Ei bine, ești un prost!”

    Orice părinte speră să crească un mic geniu, tocmai de aceea încearcă încă de la vârste mici să-l învețe să citească. Un neurolog este de părere că...

    SUPER EROUL din burtică: un bebeluș i-a salvat viața mamei, cât încă era în UTER. Cum a fost posibil!
    SUPER EROUL din burtică: un bebeluș i-a salvat viața mamei, cât încă era în UTER. Cum a fost posibil!

    Un bebeluș a reușit să o salveze pe mama sa, dar și să se salveze pe el însuși, în timp ce se afla încă în mediul intrauterin. Cazul acesta s-a petrecut...

    Dragă viață de mamă imperfectă, îmi place de tine așa cum ești, imperfectă
    Dragă viață de mamă imperfectă, îmi place de tine așa cum ești, imperfectă

    Pe social media pare că totul este rupt din povești. Viața de familie nu arată nici pe departe la fel de dificilă în alte familii, așa cum știi că este în familia ta, iar...

    © 2022 Qbebe