De ce îmi doresc ca fiica mea să aibă frici

De ce îmi doresc ca fiica mea să aibă frici

Mariana Voinea

Conștientizarea copilului că există pe pământ și bine și rău trebuie să vină din fragedă pruncie. O mamă, autoare a cărților pentru copii fantastice, cu personaje desprinse din alte lumi, își învață fiica din primele luni de viață cum să abordeze binele și răul.

Copiii au mereu nevoie de puțină adrenalină în viața lor și de cunoașterea sentimentului de frică pentru a se dezvolta frumos și armonios. Cel puțin așa susține o mămică din New York, pe numele ei Roshani Chokshi, o cunoscută scriitoare, care a decis să îi arate fiicei ei și latura mai întunecată a lumii încă de la naștere.

Acolo unde există bine, există și rău, iar mama a vrut să își crească fiica în așa fel încât să conștientizeze prezența binelui și a răului deopotrivă.

Chiar dinainte să o aducă pe lume pe fiica ei, femeia recunoaște că a avut numeroase divergențe cu soțul ei asupra modului în care trebuia să arate camera copilului. În timp ce tatăl avea o viziune foarte specifică, mama încă nu era decisă asupra nici unui aspect estetic.

Tatăl și-a dorit norișori rozalii pufoși pe pereți, ilustrații de ponei și flori de măr, iar ori de câte ori vizitau magazinele cu mobilă, se arăta foarte încântat de pătuțurile cu perle sau de dulăpioarele în stil Versailles.

Măsuța din camera copilului trebuia să fie de un roz pal cu cristale Swarovski și un stol de fluturași aurii care ar fi înconjurat jucăriile și cărticelele fetiței. „Din viziunea originală a soțului meu, numai acei fluturași aurii au rămas. În rest, eu am avut ultimul cuvânt de spus în decorarea camerei copilului”, susține scriitoarea.

Încă de când era în uter, mămica a poreclit-o Kraken, ca pe acel monstru marin mitologic, în urma unei ecografii în care fața fetei era atât de distorsionată, încât semăna cu personajul. Aceasta ecografie a fost plasată strategic pe frigiderul familiei, pe care ambii soți o admirau.

Prima dată când a mișcat în burtică fetița s-a întâmplat în timp ce mama se uita la filmul Twilight, partea întâi, la scena în care Bella trecea printr-un travaliu dureros.

Ulterior, Roshani susține că a ajuns la un acord cu partenerul ei să schimbe puțin decorul din camera fetiței. Pe unul din pereții camerei tronează o oglindă care aduce aminte de șoaptele valurilor unei mări dintr-o altă dimensiune.

În spatele pătuțului copilului sunt înfățișate mai multe balene abstracte care înoată în cerul nopții în amurg. Candelabrul din camera ei le aduce aminte părinților de constelațiile din Univers, iar măsuța pe care o schimbă părinții de scutec, are un aspect destul de monstruos.

Singurul lucru la care nu am putut cădea de acord împreună cu soțul meu a fost să îl păstrăm sau nu pe Rudy”, susține mama.

Rudy arată exact ca un ren puțin mai monstruos, care pare desprins din filmele de groază. Ani de zile, Rudy a stat pe biroul mamei și a fost martor conceperii numeroaselor povești de succes. Acum este plasat strategic în camera copilului.

Dacă o să o sperie? Dacă o să âi fie frică de Rudy și nu o să poată a dormi?”, a întrebat tatăl.
Prostii! Arată-mi un copil căruia nu i-ar plăcea să doarmă vegheat de balene venite parcă din altă lume și a unui ren care seamănă mai mult cu un demon”, a completat mama.

Ghid pe vârste: care sunt fricile copilului tău

Fascinația mamei pentru lucruri fantastice datează din copilărie

femeie cu mana la barbie

Bărbatul nu consideră că deciziile mamei în ceea ce privește decorarea camerei copilului sunt amuzante, dar femeia nu își face griji în acest sens. Aceasta își aduce aminte că în copilărie a trăit sub teroarea coborârii în subsolul familiei și ori de câte ori se urca în pat noaptea, o făcea în fugă de teamă să nu fie apucată de picior de o creatură de sub pat.

În școala generală, mama susține că i-a făcut plăcere să transforme toate poveștile copilăriei pentru colegii ei de clasă în relatări absolut grotești. Atunci când profesoara de limba engleză i-a rugat pe copii să-și împărtășească poveștile preferate, Roshani a împărtășit povestea lordului Vishnu care avea cap de leu și corpul unui om și apărea numai în momentul amurgului, undeva în spatele curților, speriind pe toți cei care îi aflau povestea.

Autoarea susține că și-a petrecut numeroase nopți citind povești horror, fiind fascinată de alte lumi fascinante care s-au transformat curând în obsesie. Ulterior a început să adune informații pentru noul său roman, „Spiritul din Sticlă” și s-a concentrat asupra poveștilor de groază din Filipine, precum și din imperialismul spaniol.

„Atunci când bunicii mei au emigrat din Filipine și India, se credea că aceștia poartă cu ei cele mai grele și cu totodată cele mai ușoare lucruri care le aparțin în această viață. Atunci când mi-am ținut fiica în brațe pentru prima dată, am simțit o frică atât de adâncă și de veche care mi-a pătruns până în oase și m-a transformat în părinte.

Nu-mi doresc ca fiica mea să nu aibă temeri. Vreau să cunoască miile de frici care există pe această lume și să recunoască contextele în care acestea apar. Îmi doresc ca fiica mea să își aprofundeze atât de multe temerile, încât să le transforme în ceva pe care le poate mânui cu ușurință și lejeritate”, punctează Roshani.

Cele mai comune 5 frici ale copiilor

Femeia dezvăluie și unul din citatele ei preferate aparținând lui Neil Gaiman: „ poveștile și basmele sunt mai multe decât adevărate, nu doar pentru că ne arată că dragonii există, ci pentru că ne spun că dragonii pot fi înfrânți”.

Așa că scriitoarea a decis că atunci când fiica ei va fi suficient de mare, îi va explica faptul că Rudy nu este un demon și nici un ren. Îi va spune că este un coșmar reformat care a fost condamnat de predecesorii săi să stea nemișcat și să se transforme în paznicul viselor fetei.

Știu că vor fi momente când nici eu, nici tatăl ei nu vom fi acolo pentru ea să luptăm cu temerile pe care le are. De aceea trebuie să îi ofer armele necesare nă pentru a lupta cu imaginația bogată ce îi poate atrage fricile”, concluzionează mama.

Trebuie să recunoaștem că mama are dreptate. Acolo unde există bine, există și rău. Copiii trebuie să știe cum să facă față răului și prin ce arme să îl doboare. Iar fără ajutorul părinților, învingerea temelor va fi mult mai dificilă. „Kraken” cu siguranță va avea o viață plină de povești înspăimântătoare din care va avea ce să învețe.

Surse foto: istockphoto.comfacebook.com

Surse articol: scarymommy.com

Articolul urmator
Viața mea cu o fiică de 7 ani care are demență infantilă
Viața mea cu o fiică de 7 ani care are demență infantilă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mama mea îmi cere bani să aiba grijă de copilul meu, propriul ei nepot
    Mama mea îmi cere bani să aiba grijă de copilul meu, propriul ei nepot

    Îmi iubesc mama și ea mă iubește pe mine. Avem o relație foarte apropiată și atunci când am anunțat-o că sunt însărcinată a fost extaziată și dornică să...

    Fiica mea de 14 ani vrea să se mărite cu iubitul ei și îmi spune asta obsesiv
    Fiica mea de 14 ani vrea să se mărite cu iubitul ei și îmi spune asta obsesiv

    O mămică de peste Ocean povestește, pentru kidspot.com.au, că fiica ei în vârstă de 14 ani îi repetă obsesiv că vrea să se mărite cu iubitul ei. Aceasta spune că...

    Fiica mea m-a întrebat dacă îmi modific fața, când m-a văzut că mă machiez. Din discuția cu ea, mi-am dat seama ce aș fi vrut să-mi spună mama mea
    Fiica mea m-a întrebat dacă îmi modific fața, când m-a văzut că mă machiez. Din discuția cu ea, mi-am dat seama ce aș fi vrut să-mi spună mama mea

    Înainte îmi plăcea să mă machiez. Locuind în New York City și având un lucrând într-o companie prestigioasă, am participat la evenimente tot timpul...

    Nu am copii pentru că nu îmi doresc. Singurele mele țeluri în viață sunt să merg la cumpărături, să dorm cât mai mult și să îmi fac unghiile...
    Nu am copii pentru că nu îmi doresc. Singurele mele țeluri în viață sunt să merg la cumpărături, să dorm cât mai mult și să îmi fac unghiile...

    Dacă pentru anumite femei scopul major în viață este să devină mame, pentru altele lucrurile nu stau deloc așa. Astfel, nu sunt puține situațiile în care nu numai că se...

    Ce fac dacă nu îmi place deloc de propria mea fiică
    Ce fac dacă nu îmi place deloc de propria mea fiică

    Parenting-ul este plin de provocări, iar printre acestea se numără și situațiile în care te vei simți vinovată dacă vei recunoaște următorul adevăr: că nu îți place...

    Soția mea îmi abuza financiar fiica, așa că i-am interzis accesul la bani !
    Soția mea îmi abuza financiar fiica, așa că i-am interzis accesul la bani !

    Când te recăsătorești și ești părinte, una dintre temerile pe care le ai este că noul partener de viață nu o să îți accepte copilul/copiii. Lucrurile pot deveni mai...

    Fiica mea nu vrea să mă cheme la nuntă, dar îmi cere să contribui cu bani. Sunt pus în dilemă...
    Fiica mea nu vrea să mă cheme la nuntă, dar îmi cere să contribui cu bani. Sunt pus în dilemă...

    Complicate sunt căile iubirii, mai ales dacă vorbim despre iubirea dintre părinți și copii. Un tată nu este invitat la nunta fiicei lui, dar i se cere o contribuție financiară...

    Draga mea fiică, îmi pare rău că am ignorat atât de mult sănătatea ta mentală
    Draga mea fiică, îmi pare rău că am ignorat atât de mult sănătatea ta mentală

    Lui Maddie i-a plăcut să danseze încă de când era foarte mică. Pe parcursul timpului, a participat la numeroase competiții de dans, iar la vârsta de 9 ani i-a spus...

    © 2024 Qbebe