Nu învăța copilul cum să fie bogat, învață-l cum sa fie fericit

Nu învăța copilul cum să fie bogat, învață-l cum sa fie fericit

Bianca Petcu - Redactor Senior

Fericirea - un cuvânt atât de scurt pentru amploarea pe care o îmbracă - este unul dintre cele mai importante scopuri față de care ne dorim noi, în calitate de părinți, să facilităm accesul pentru copiii noștri. Dar cum învățăm un copil să fie fericit și mai presus de orice: oare fericirea chiar se învață?

„Cei care îi educă pe copii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață. De aceea, pe lângă viață, dăruiți copiilor și arta de a trăi bine” - spunea cândva Aristotel. „Arta de a trăi bine” sună mult mai frumos decât „bogăția, fericirea sau înțelepciunea”, pentru că înglobează toate minunățiile la care ne putem gândi. Asemenea unui pictor care așterne nuanțele pe o pânză albă, tu, în calitate de părinte responsabil, vei așterne învățăminte și momente de neuitat peste viața copilului tău. Tu ești cel care îl va învălui cu delicatețe, blândețe, dragoste și zeci de alte emoții și momente, atunci când este mic; tu îl vei învăța cum să se autoeduce astfel încât să poată integra fericirea și tu îi vei arăta unde anume o poate găsi.

Unde găsim fericirea? Cum percepe un copil această noțiune?

Probabil că cel puțin o dată în viață v-ați întrebat copilul micuț, dacă este fericit. Deși mici, copiii simt mult mai intens față de adulți, iar acesta este darul lor cel mai de preț. Omul a devenit ființă socială stând printre oameni și formând o comunitate; a devenit uman odată ce și-a întors instinctul către sentimente și rațiune, prin intermediul evoluției. La rândul său, evoluția este constantă, iar ultimele decenii au atins tot mai frecvent coarda sensibilă a fericirii. Astăzi ne întrebăm cu toții cum putem face astfel încât copilul nostru să fie cel mai fericit; ferit de orice rău și cu toate nevoile satisfăcute, însă... ce este fericirea, mai presus de orice altă întrebare?

invata-ti copilul sa fie fericit; fericire copii

Gesturi mărunte

Indiferent de vârsta pe care o avem, gesturile mărunte vor face tot timpul diferența. Învață-ți copilul să aprecieze micile minuni ale vieții - micile gesturi de prietenie, zâmbetele, curcubeul de după ploaie, florile proaspăt înflorite și mirosul de prăjituri coapte de bunica. Micile gesturi îți ajută copilul să devină empatic și recunoscător; să înțeleagă că adevărata fericire nu se află în obiectele materiale, ci în gesturile care stârnesc emoții și momente pe care ni le vom aminti toată viața. Astfel de clipe nu se pierd, însă obiectele materiale sunt bucurii trecătoare.

Haz de necaz

Se sparge o farfurie? S-a spart ghinionul! Ce sens are să cerți copilul sau soțul pentru o farfurie spartă? Ce sens are să te enervezi pe tine dacă ți-a scăpat din mână. Un copil absoarbe foarte ușor astfel de comportamente și va ajunge la rândul său să facă o mare drama din situații mici. Râzi, râzi cât mai mult de micile trăznăi și nu mai lua în serios orice aspect. Un părinte fericit are un copil fericit. Relaxează-te! Viața înseamnă mult mai mult decât o mână de episoade negative care pot da naștere unor frustrări de moment. Tu ești cel care alege cum să perceapă situațiile în care se află și tu dai tonul acestor percepții pentru copilul tău!

Să luăm situația ca atare

Una dintre cele mai importante lecții cu care ne alegem din viață constă în acceptare. Copii, în mod special, au tendința de a se împotrivi la foarte multe aspecte și probabil că nici nu este nevoie să vă gândiți prea mult pentru a vă aminti când s-a împotrivit piticul ultima dată. Este important pentru el să vadă că de multe ori, situațiile trebuie luate ca atare. Cu cât mai mult ne împotrivim, cu atât mai tare ne vom încărca de negativism. Fericirea înseamnă, printre altele și pace cu propria persoană.

Să fim recunoscători!

Totul este trecător, iar aprecierea fiecărui moment sădește magie în sufletele noastre. Avem nevoie de recunoștință așa cum avem nevoie de aer. Ranchiuna și gândirea negativă nu ne vor ajuta să evoluăm, așa că dacă tu ești recunoscătoare pentru micile minunății din viața ta, fii sigură că și copilul tău se va dezvolta în aceeași notă!

Acceptarea emoțiilor

„Nu mai plânge!” - așa sună una dintre cele mai rostite replici față de cei micuți! Poate părea inofesivă la prima vedere, însă un astfel de îndemn nu face decât să inhibe emoțiile copilului. Aceeași situație are loc și în cazul crizelor de furie (atunci când nu le dăm voie să se manifeste și să elimine toată tensiunea). Pentru a putea fi fericit, copilul are nevoie să experimenteze întreaga paletă de emoții, astfel încât să le poată distinge și să se simtă liber. Libertatea de manifestare este minunată, în măsura bunului simț, în mod cert. În loc să ne certăm copiii pentru faptul că se manifestă, îi putem ajuta să înțeleagă ce anume îi face să se manifeste în x mod și cum ar putea-o face în parametri normali.

Bucuria de a contribui

Bucuria de a fi parte dintr-un proiect care face o diferență sau dintr-un moment care impactează în profunzime viața unei persoane trebuie neapărat împărtășită cu copilul tău! Îl poți învăța încă de mic cât de important este să ofere o floare, un zâmbet, o idee, să împartă o ciocolată și în cele din urmă să facă o diferență. Altruismul hrănește sufletele tuturor, cu atât mai mult sufletul curios al copilului tău.

Un munte de bani nu ajută sufletul

Nimeni nu spune că educația din acest punct de vedere nu este importantă, însă nu bogăția îți va hrăni copilul din punct de vedere spiritual. Știm că vrei tot ce este mai bun pentru el și normal că îl vei încuraja toată viața să facă cele mai bune alegeri, însă ai grijă ca și sufletul său să fie bucuros, fiindcă în cele din urmă, acest lucru este cel care face cu adevărat o diferență.

Copiii sunt mult mai aproape de fericire față de noi, adulții. Noi creștem și acumulăm o multitudine de stări; ne încărcăm cu multe emoții și se poate întâmpla adesea să ne pierdem pe drum. Un copil însă, se naște pur - se naște fericit și râde cu gurița până la urechi. Copilul are cel mai cristalin râset și parte din datoria noastră este să-i menținem această puritate în suflet. Nu îl vom putea proteja de încercările la care s-ar putea să îl supună viața, însă îi putem fi alături și ne putem îmbunătăți pe noi înșine, astfel încât să fim cu adevărat un model demn de urmat pentru cel mic. Fericirea copilului tău pornește de la tine, așa că nu uita să practici și tu ceea ce îl înveți pe el, astfel încât tot tabloul să aibă sens!

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
De ce nu îi mai spun copilului meu să fie bun și îngăduitor
De ce nu îi mai spun copilului meu să fie bun și îngăduitor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce NU îmi voi învăța fiul să fie un gentleman
    De ce NU îmi voi învăța fiul să fie un gentleman

    Când aveam 20 de ani, mă uimea ideea de cavalerism. Îmi plăcea când bărbații se ofereau să plătească nota de plată, îmi deschideau portiera mașinii și...

    „Îmi învăț copiii să evite comportamentul ciudat, nu oamenii străini”. Metoda unei mame de a-și învăța copiii să fie în siguranță
    „Îmi învăț copiii să evite comportamentul ciudat, nu oamenii străini”. Metoda unei mame de a-și învăța copiii să fie în siguranță

    O mamă de peste ocean dezvăluie pe pagina sa de Instagram modul mai puțin tradițional în care i-a învățat pe copiii săi să se ferească de pericole.

    Cum învățăm copilul să fie empatic? 6 trucuri de la specialiști
    Cum învățăm copilul să fie empatic? 6 trucuri de la specialiști

    Empatia este o resursă pe care o putem avea cu toții, dar ea trebuie să fie învățată și dezvoltată. Ce spun specialiștii despre importanța empatiei și despre cum să ne...

    Trăim în era abuzurilor de orice fel! Cum îți înveți copilul să nu fie victima abuzatorilor?
    Trăim în era abuzurilor de orice fel! Cum îți înveți copilul să nu fie victima abuzatorilor?

    Într-o lume în care copiii devin ținte ale abuzatorilor și reprezintă tentații imorale pentru adulți sau alți copii mai mari, datoria părinților este să le ofere...

    Soacra mea ma învață cum să-mi cresc copiii, dar fiul ei nu-și spală singur hainele
    Soacra mea ma învață cum să-mi cresc copiii, dar fiul ei nu-și spală singur hainele

    Încă de când devii mamă, cei din jur te „bombardează” cu tot felul de sfaturi despre cum (cred ei că) ar trebui să îți crești copilul. Chiar dacă ești...

    Cum să descoperi stilul copilului de a învăța: ghid complet pentru părinți
    Cum să descoperi stilul copilului de a învăța: ghid complet pentru părinți

    Încă de când suntem foarte mici, ne formăm propriul stil de învățare. Unii dintre noi reținem informația cu ajutorul suportului vizual, alții ascultând sau...

    Educatoarea care învăța copiii cum să se atingă singuri a fost, în sfârșit, concediată
    Educatoarea care învăța copiii cum să se atingă singuri a fost, în sfârșit, concediată

    O educatoare din SUA, care a conceput programe și a ținut workshop-uri pe teme ce țin de sexualitate pentru elevi, a fost concediată după numeroase reclamații venite din partea...

    Truc de școală: o mamă ne învață cum se organizează eficient hainele copilului
    Truc de școală: o mamă ne învață cum se organizează eficient hainele copilului

    Începutul noului an școlar se apropie cu pași repezi, de aceea te pregătești intens ca să-l întâmpinați așa cum se cuvine. Printre demersurile ce țin de aceste...

    © 2024 Qbebe