5 Metode prin care sa motivezi copilul să învețe mai bine la școală

5 Metode prin care sa motivezi copilul să învețe mai bine la școală

Otilia Geavlete - Redactor Senior

Copilul tău este foarte isteț, dar, când vine vorba de învățat, nu are rezultate pe măsura inteligenței sale? Trebuie să știi că majoritatea elevilor buni la școală nu s-au născut așa. Desigur, personalitatea fiecărui copil joacă un rol important în dorința de a învăța, dar mai importante sunt motivația și crearea unei atmosfere care să încurajeze copilul spre educație. Iar aici noi, ca părinți, avem un rol esențial.

Una dintre marile erori ale profesorilor și părinților este de a limita învățarea la nivelul școlii. Desigur, școala este sursa primară de informare, cunoaștere și instruire; dar dezvoltarea abilităților intelectuale, sociale și academice ale copilului trebuie să se extindă și în afara pereților clasei, dacă ne dorim să întărim dorința și capacitatea sa de a învăța. Iată câteva strategii care vor motiva copilul pentru școală; aplicate corect, îl vor ajuta pe cel mic să descopere bucuria de a învăța.

1. Încurajează cititul în familia ta

fata citeste

Copiii care dezvoltă pasiunea pentru citit, dezvoltă totodată și plăcerea de a învăța. Reciproca este, de asemenea, valabilă: copiii care se luptă cu cititul, au dificultăți și cu învățarea. Cititul îl ajută pe copil să-și dezvolte un vocabular mai bogat, stimulează creierul să proceseze concepte și noțiuni abstracte. Copiii care citesc vor avea rezultate mai bune la orele de literatură, dar își vor spori abilitatea să învețe și la alte discipline, inclusiv la cele care țin de știință.

Pentru a încuraja cititul la copil, trebuie să fii tu însuți un bun cititor. Nu există exemplu mai potrivit pentru copii decât propriii părinți. "Dar eu nu am timp!", poate replica părintele. Realitatea este că ne facem timp ca să citim, atunci când considerăm acest lucru important. Pentru că, dacă noi nu acordăm atenția cuvenită cititului și copiii noștri vor desconsidera această activitate, care stă la baza învățării. Alți părinți se plâng că tehnologia a răpit cu totul interesul copilului pentru citit. Tot de noi depinde să stabilim cu copilul un program de citit, indiferent pe ce suport; cartea electronică poate fi un material la fel de bun ca și cărțile din bibliotecă.

Interesul copilului pentru citit trebuie trezit de la o vârstă fragedă. Puteți dezvolta abilitățile și dragostea copilului pentru citit, umplând universul său cu cărți. Citiți-i frecvent povești și încurajează-l pe cel mic să citească cu voce tare. Creează un "timp de citit" pentru întreaga familie, când toată lumea citește măcar 20 de minute în fiecare zi. Prin propriul tău exemplu și înconjurând copilul cu materiale de citit (romane, povestiri, reviste, jurnale), vei crea o atmosferă care va demonstra copilului tău cât de important este cititul în viață. O cheie pentru a crește buni cititori este să faci lectura distractivă, nu frustrantă. Atunci când copilul simte că lectura îl plictisește și îl frustrează, nu va mai vrea să citească și abilitatea sa de învățare va fi diminuată. Lasă copilul să-și aleagă singur ce cărți vrea să citească și încearcă transformi lectura în dorință, nu în obligație.

2. Descoperă înclinațiile copilului și încurajează-i interesele

În primul rând descoperă la ce este bun copilul și încurajează-l să afle cât mai multe lucruri despre domeniile care îl interesează. Sentimentul de competență și faptul că poate să se exploreze liber lucruri care îl pasionează reprezintă motivații puternice, care în timp vor stimula și interesul pentru învățare. Pentru că în școală copiii sunt obligați să memoreze mari cantități de informație, de care uneori nu sunt interesați și pentru care nu au o înclinație naturală, acest lucru poate fi descurajant pentru ei. Așa că cel mai bine ascultă-i. Despre ce preferă să vorbească, ce subiecte îi pasionează? Încurajează copilul să învețe despre ce îl fascinează. Dă-i timp să facă lucrurile la care este bun. Aceasta este una dintre porțile de la care poate începe lungul drum al pasiunii generale pentru învățare a copilului.

3. Documentează-te privind stilurile de învățare și descoperă stilul copilului tău

Fiecare copil- ca și fiecare adult- are preferințele sale legate de învățare și stilul care i se potrivește cel mai bine. Unii copii au un stil de învățare dominant, alții folosesc un amestec de stiluri de învățare. Nu există un stil de învățare greșit sau corect; totuși, ajutând copilul să descopere stilul său preferat de învățare, poți folosi apoi tehnici care vor îmbunătăți rata și calitatea învățării. Există șapte stiluri fundamentale de învățare: vizual, auditiv, verbal, fizic (experiențial), logic (matematic), social și solitar. Copiii care preferă stilul vizual, de exemplu, au nevoie să vadă efectiv cum merg lucrurile. Materialele după care ei învață cel mai bine conțin scheme, diagrame, imagini numeroase. Ei vor reține mai ușor informația văzând un film, decât ascultând o prezentare în clasă. Copiii "auditivi" învață mult mai ușor când aud informația și ascultă explicațiile. Sunt copii care deprind mai bine cunoștințe participând la demonstrații și experimente, în vreme ce alții sunt "autodidacți" în formare și preferă învățarea solitară. Este foarte important să descoperi, împreună cu copilul, în ce fel învață mai ușor, pentru că astfel poți crea strategii mai potrivite pentru pregătirea școlară.

baiat studiu

4. Organizează timpul de studiu al copilului

Dacă notele copilului încep să scadă, este posibil să aibă nevoie de intervenția ta, pentru a-și structura învățarea. Unii copii încep să se simtă depășiți, dacă au acumulat goluri în anii anteriori și nu mai sunt motivați să învețe, văzând că se descurcă din ce în ce mai greu. Poți stabili împreună cu copilul un orar de studiu și de recuperare a informațiilor neconsolidate. Poți decide că este necesar un anumit număr de ore dedicat studiului, în care este necesar ca dispozitivele electronice sau alte forme de distragere să fie îndepărtate. Trebuie să stabilești o regulă legată de durata timpului de studiu: chiar dacă copilul își termină temele, este necesar să completeze timpul de studiu citind, revăzând materiale sau scriind. Copilul trebuie să înțeleagă că structurarea învățării nu este o formă de pedeapsă. Mai degrabă, este o modalitate de a-l ajuta să-și dezvolte un mod de lucru eficient și o capacitate crescută de concentrare. De aceea, învață să ai o atitudine fermă. Trebuie să întărești mereu regulile pe care le stabilești, trimițând totodată copilului mesajul: "Știu că vei reuși!". De asemenea, nu uita să aplici cu aceeași fermitate consecințe, atunci când copilul nu-și respectă responsabilitățile. Dar nu uita să fii pozitiv, punând accentul pe suport și încurajare, mai degrabă decât pe cicăleală și îngrijorare. În plus, nu uita că lipsa de motivare a copilului tău poate fi generată de sentimentele de anxietate și rușine legate de abilitățile sale de învățare și de rezultatele sale. Este posibil ca cei mici să nu fie capabili să-ți explice toate aceste lucruri, pentru că ei înșiși nu le conștientizează întotdeauna. Anxietatea poate fi interpretată ca o atitudine neimplicată, lipsă de motivare și iresponsabilitate. Vulnerabilitatea pe care copilul o simte poate duce la retragerea sa, la evitare sau la o atitudine sfidătoare. Prea multă anxietate poate bloca abilitatea copilului de a gândi și a avea acces la acea parte din creier responsabilă cu motivarea. Ca și alte calități, motivarea trebuie construită, iar terenul pe care aceasta se dezvoltă nu trebuie întunecat de vulnerabilitate și emoții negative.

5. Fă învățarea distractivă, prin jocuri educative și concursuri

copil invata

Învățarea bazată pe joc nu este un concept nou. Ea poate fi foarte avantajoasă în cazul anumitor copii, permițând aprofundarea noțiunilor învățate și dezvoltarea altor abilități, care stimulează motivația școlară a copilului. Când un copil se implică în mod activ în joc, mintea sa experimentează învățarea ca pe un lucru plăcut, care face parte din jocul respectiv. Acest lucru este valabil în cazul oricărui tip de joc, fie că este vorba de jocuri video sau "serioase". Jocurile care-l distrează pe copil sunt motivatori foarte buni, de aceea partea de învățare trebuie inclusă în ele. Pe măsură ce copilul află lucruri pe parcursul jocului, este stimulat să obțină și mai multe informații, de exemplu pentru a trece la un nivel superior sau în cazul jocurilor în care se întrece cu alți copii. În plus, jocurile pot fi o bună modalitate pentru învățarea de echipă, care este benefică în clasele școlare. Învățarea bazată pe joc este un mijloc foarte bun și motivant pentru părinți și profesori de a introduce idei, concepte și cunoștințe noi.

Surse: https://www.educationcorner.com; https://mathrider.com; https://www.beingtheparent.com

 

Articolul urmator
”Mamele trebuie să ne învețe cum se tratează depresia. Ele știu să-și țină copilul în brațe”. Mesajul puternic al unui psihoterapeut
”Mamele trebuie să ne învețe cum se tratează depresia. Ele știu să-și țină copilul în brațe”. Mesajul puternic al unui psihoterapeut

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    11 metode prin care îl determini pe copilul tău să învețe
    11 metode prin care îl determini pe copilul tău să învețe

    Fiecare părinte își dorește să aibă un copil care să învețe bine la școală. În acest articol vorbim despre metode de a determina copilul să învețe, fără...

    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor
    Educația financiară pentru adolescenți - 5 metode prin care să-i înveți despre importanța banilor

    Educația financiară este crucială pentru a duce o viață echilibrată și lipsită de griji, cel puțin în ceea ce privește finanțele. Cu cât învățăm mai repede...

    3 metode „simple” prin care salvezi o căsnicie complet distrusă
    3 metode „simple” prin care salvezi o căsnicie complet distrusă

    Tensiunile, conflictele, sunt aspecte firești dintr-o căsnicie, dar în anumite situații acestea produc rupturi ce par ireparabile. Ambii parteneri pot avea sentimentul că lucrurile...

    Top 10 alimente care îți fac copilul mai atent la școală
    Top 10 alimente care îți fac copilul mai atent la școală

    Printre cele mai importante griji ale unei mămici se numără și aceasta: să se asigure că micuțul ei are parte de nutrienți valoroși. Aceștia sunt esențiali inclusiv pentru o...

    10 cuvinte care îți fac viața mai ușoară, dacă cel mic reușește să le învețe repede
    10 cuvinte care îți fac viața mai ușoară, dacă cel mic reușește să le învețe repede

    Copiii sunt diferiți și își dezvoltă limbajul într-un mod diferit. Unii vorbesc mai devreme, alții mai târziu. Important este ca micuții să învețe cuvintele...

    Regret enorm că mi-am obligat copilul să învețe un instrument muzical
    Regret enorm că mi-am obligat copilul să învețe un instrument muzical

    Unul dintre cele mai mari regrete ale mele este că nu am învățat să cânt la un instrument muzical în copilărie. Așa că, atunci când fiul meu de 9 ani, Tom, a...

    Andreea Tonciu și-a mutat fiica la o școală privată. „Am mutat-o pe fata mea de la școala de stat la școala privată. Statul nu își mai face treaba"
    Andreea Tonciu și-a mutat fiica la o școală privată. „Am mutat-o pe fata mea de la școala de stat la școala privată. Statul nu își mai face treaba"

    Fosta asistentă TV și concurentă la „Survivor All Stars Romania”, Andreea Tonciu formează un cuplu alături de omul de afaceri Daniel Niculescu de mai bine de 7 ani și sunt...

    Top 10 cele mai bune metode de a slăbi sănătos fără să ții dietă
    Top 10 cele mai bune metode de a slăbi sănătos fără să ții dietă

    Deși poți fi tentată să recurgi la diete restrictive, care promit eliminarea rapidă a kilogramelor în plus, medicii nutriționiști îndeamnă ca, pentru obținerea unor...

    © 2024 Qbebe