7 fraze Montessori pe care toți părinții ar trebui să le folosească

7 fraze Montessori pe care toți părinții ar trebui să le folosească

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Metoda Montessori este o metodă educațională elaborată de către medicul italian Maria Montessori în prima jumătate a secolului 20, care a devenit tot mai populară în întreaga lume datorită principiilor pe care le promovează. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi nu numai care sunt avantajele unei educații tip Montessori, precum și ce ar trebui să faci acasă pentru a pune în aplicare principiile acesteia, în vederea unei creșteri armonioase a copilului tău.

Beneficiile Metodei Montessori

Individualitatea copilului este întotdeauna respectată

Încă de la o vârstă fragedă, copilul este lăsat să descopere lumea din jur de unul singur, cadrul didactic/părintele având rolul doar de a-l ghida prin aceasta, respectându-i ritmul dezvoltării și trăsăturile individuale.

Scopul educatorilor și al părinților este să evidențieze punctele tari ale copilului și să-i permită să ajungă singur la concluzii și să învețe lucruri noi.

Copilul este învățat să lucreze independent

În cadrul educației Montessori, copilului i se pun la dispoziție lucrurile noi, este stimulat să le cunoască și lăsat să lucreze în propriul ritm, fără constrângeri, fără presiune.

Copilul evoluează într-un mediu pe măsura lui

Dacă vrei să pregătești acasă un mediul adaptat metodei Montessori, străduiește-te să faci rost de obiecte pe măsura copilului. În acest fel, copilul va fi mai interesat de ele și mai dispus să învețe și să descopere.

Copilul are parte de o învățare activă

Pentru că i se pun la dispoziție permanent obiecte variate, pe care să le manipuleze singur, copilul va reuși să se implice deplin în procesul de învățare, devenind mai curios și mai independent. În plus, va fi ajutat să-și descopere singur greșelile și să le remedieze.

Copilul își va dezvolta abilități legate de viața practică

În vederea unei educații Montessori, copilul va trebui să se familiarizeze de mic cu activități care țin de viața de zi cu zi. De exemplu, va învăța să spele vase, să coasă, să lipească, să manipuleze obiecte de dimensiuni si greutati variate etc. iar din acest motiv se va adapta mai ușor situațiilor similare din viața reală.

Copilul va deveni mai empatic și mai disciplinat

Metoda Montessori presupune ca un copil să deprindă reguli care țin de bunele maniere în societate, de relațiile cu cei din jur. Datorită acestora, va învăța să fie mai receptiv,  mai atent la viața comunității din care face parte.

Reguli Montessori pe care le poți aplica acasă

„Îmi urmez copilul”

Aceste cuvinte se referă de fapt la respectarea unuia dintre cele mai importante principii Montessori: să le permitem copiilor să se dezvolte în propriul ritm.

Ține cont de trăsăturile copilului tău, de stadiul său de dezvoltare și încurajează-i pasiunile. Procedând așa, spun psihologii, îl vei vedea altfel și vei putea „lucra” mai mult pentru el și nu contra lui.

„În casa noastră noi...”

Având grijă să-i amintești mereu copilului apartenența la o familie, îi va fi mult mai la îndemână să respecte regulile și obiceiurile. Se va simți parte din familie și va fi mai tentat să vă imite și să pună în aplicare norme fără să fii nevoită să i le impui.

„Văd că ai muncit mult”

Copilul va fi încântat să vadă că îl lauzi pentru eforturile sale, mai degrabă decât pentru rezultat. Obișnuindu-te să procedezi așa, îl vei încuraja să continue, să devină tot mai bun și să dobândească încredere în forțele proprii.

„Ce părere ai despre munca ta?”

Experții în metoda educațională Montessori consideră că această întrebare îl va determina pe copil să învețe să-și evalueze corect eforturile și să observe singur dacă a greșit cu ceva. De aceea, este mai important să-i punem copilului întrebări menite să-l ajute să-și dea exact seama ce a făcut decât să ne exprimăm opinia cu privire la realizările sale.

„Ai căutat și acolo?”

Nu de puține ori se va întâmpla să observi că micuțul tău are dificultăți în a duce la bun sfârșit o anumită activitate din cauza faptului că îi lipsește ceva. Pentru a-i stimula tocmai acea independență promovată de metoda Montessori, cel mai bine va fi să-i pui întrebări ajutătoare, care să-l ghideze în a găsi o soluție. Vei vedea că îi vei da încredere și că îi va fi tot mai ușor să se descurce singur!

„Cu ce ai vrea să te ajut?”

Este o abordare mult mai potrivită decât să te implici direct în a rezolva tu problema copilului, sunt de părere psihologii. Important este să-i transmiți mesajul că poate face lucrurile singur, că tu îi ești alături și că ești gata să-l ajuți dacă îți va cere.

Cu cât vei reuși să faci mai des acest demers, cu atât copilul tău va fi mai independent și va avea mai multă încredere în sine.

„Nu îl deranjez, acum se concentrează”

Lăsând copilul să lucreze liber, în liniște, îl vei determina să-și dezvolte mai bine capacitatea de atenție și de concentrare. Chiar dacă ești tentată să te minunezi de ceea ce a realizat singur, mai bine abține-te, privește-l și abia la sfârșit spune-i cât de mândră ești de el.

Surse: mother.ly, montessorichildrenhouse.org, verrywellfamily.org

Surse foto: istockphoto.com, pixabay.com

Articolul urmator
Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am pierdut șapte copii, dar toți îmi spun că ar trebui să mă bucur de cel pe care îl am
    Am pierdut șapte copii, dar toți îmi spun că ar trebui să mă bucur de cel pe care îl am

    Pierderea unui copil este devastatoare. Un cuplu ne împărtăsește durerea prin care a trecut după ce mama a pierdut șapte copii. Să mai facă o încercare pentru o nouă...

    Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii
    Povestea tragică și mai puțin cunoscută a Mariei Montessori, pedagogul care a contribuit la creșterea multor generații de copii

    Metoda de educație Montessori poartă numele celebrei Maria Montessori, cea care a trecut prin multe greutăți astfel încât să pună bazele unui sistem educațional folosit...

    Studiu: părinții care au avut rezultate slabe la matematică în copilărie nu ar trebui să-și ajute copiii la teme. Uite motivul!
    Studiu: părinții care au avut rezultate slabe la matematică în copilărie nu ar trebui să-și ajute copiii la teme. Uite motivul!

    Când vine vorba de matematică, există două categorii de persoane: cei care o iubesc și cei care o urăsc. Dacă faci parte din a doua, specialiștii recomandă să nu-l ajuți pe...

    De ce trebuie prinsă mobila în perete, mai ales când avem copii. Filmarea care a pus toți părinții pe jar
    De ce trebuie prinsă mobila în perete, mai ales când avem copii. Filmarea care a pus toți părinții pe jar

    O înregistrare video, realizată de o cameră de supraveghere, care arată un băiat de 2 ani salvându-și fratele geamăn într-un impresionant act de eroism a devenit...

    Fraze toxice care pot strica relația copiilor cu mâncarea. Ce să nu-i mai spui copilului la masă și nu numai!
    Fraze toxice care pot strica relația copiilor cu mâncarea. Ce să nu-i mai spui copilului la masă și nu numai!

    Din ce în ce mai multe persoane au o relație nesănătoasă cu mâncarea, iar bazele acestei relații sunt puse în copilărie. Tocmai de aceea, specialiștii în...

    Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate
    Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate

    Când se oprește monitorizarea părinților și când încep copiii să își câștige independența? Într-o lume plină de pericole, de părinți speriați...

    Doar părinții ar trebui să schimbe scutecele copilului - da sau nu?
    Doar părinții ar trebui să schimbe scutecele copilului - da sau nu?

    În timp ce mulți părinți nu ar avea nicio problemă în a pasa altor persoane (bunici, prieteni, bonă etc.) responsabilitatea schimbării scutecelor, alții sunt de părere...

    Nu-mi mai laud soțul pentru lucrurile pe care ar trebui oricum să le facă. Și așa ar trebui să faceți și voi!
    Nu-mi mai laud soțul pentru lucrurile pe care ar trebui oricum să le facă. Și așa ar trebui să faceți și voi!

    În ziua de azi, ideea conform căreia bărbații se ducdoar la muncă și fac bani nu mai este de actualitate. În schimb, din ce în ce mai mulți bărbați își...

    © 2024 Qbebe