Ce subiecte s-au dat la primul examen de bacalaureat din România. Tu știi să le rezolvi?

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Originar în Franța începutului de secol 19, când Napoleon Bonaparte l-a introdus printr-un decret special, „examenul maturității” a ajuns și în sistemul de învățământ românesc în perioada interbelică. Înainte ca bacalaureatul să existe, absolvenții de liceu își finalizau studiile prezentând în fața clasei o dizertație, pe care o construiau pe baza unei teme la alegere din programă. Odată cu introducerea acestui examen, cei ce terminau liceul aveau de susținut atât probe orale, cât și probe scrise. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi cum arăta primul examen de bacalaureat de la noi, ce probe și ce materii le puneau cele mai mari dificultăți candidaților.

Bacalaureatul a fost introdus în România prin lege

Constantin-Angelescu-a-fost-medic-si-Ministru-al-EducatieiPrimul bacalaureat din România, care prin subiectele și probele sale i-a pus în dificultate pe absolvenții de liceu, a fost introdus în anul 1925. Inițiativa introducerii acestui examen i-a aparținut lui Constantin Angelescu, medic chirurg, profesor universitar și om politic, al cărui model era Spiru Haret.

La un moment dat, Constantin Angelescu a ocupat funcția de Ministru al Lucrărilor Publice, dar a ajuns apoi ministru al „Instrucțiunii” (al Educației). În această calitate, intenționa să orienteze învățământul românesc spre nevoile societății din acea vreme, planul său fiind să se asigure un număr mai mare de buni specialiști în toate domeniile în condițiile în care, în urma Primului Război Mondial, se putea vorbi de un deficit al acestora în domenii-cheie. Potrivit „Evenimentul Zilei”, viziunea acestuia era orientată pe necesitatea ca școlile să-i formeze pe elevi din toate punctele de vedere: „...sporirea educaţiunii în şcolile de toate gradele şi de toate felurile pentru a întări pe elevi nu numai cu cunoştinţe pozitive dar şi cu proviziune de ideal, de conştiinţă a răspunderii de iniţiativă, de disciplină pentru regularitatea şi perseverenţă în muncă.”

Sursa citată menționează și ce prevedea Legea nr.77/1929, în urma unor modificări aduse articolului 21 al Legii Învățământului Secundar: „Absolvenții liceelor de Stat sau particulare, (ale confesiunilor, comunităților și ale particularilor) cu sau fără drept de publicitate, care doresc să continue studiile în învățământul superior, trebuie să depună un examen de bacalaureat. Scopul acestui examen este de a verifica cunoștințele dobândite de elevi la materiile de studii cele mai importante și mai ales de a dovedi influența studiilor făcute asupra formării cugetării lor, deci, cu chipul acesta a selecționa dintre absolvenții liceului pe cei care dovedesc că sunt în stare să urmeze cu folos studiile de specializare universitare.”

Sursă poză: captură youtube.com

Pentru examenul de bacalaureat erau numite comisii speciale

Ca să se asigure că examenul se desfășura corect, Ministerul Educației stabilea comisii speciale, formate din șapte membri (șase profesori titulari plus un președinte, ce era ales dintre cadre didactice din mediul universitar). În perioada interbelică, Bacalaureatul se organiza în cele șase „regiuni școlare”:

  • București (ce includea și orașele: Brăila, Buzău, Constanța, Focșani, Galați, Ploiești, Pitești, Tîrgoviște, Turnu-Măgurele, Tulcea)
  • Cluj (care includea: Blaj, Brașov, Carei, Dej, Deva, Sighișoara, Sibiu, Turda, Târgu-Mureș)
  • Iași (ce cuprindea: Bacău, Bârlad, Piatra-Neamț)
  • Timișoara (includea și Oradea și Arad)
  • Chișinău (includea Cetatea-Albă și Bălți)
  • Cernăuți (includea Suceava)

Organizarea primului examen de bacalaureat

Bacalaureatul era organizat în două sesiuni, ca și acum: cea de vară (25 iunie-10 iulie) și cea de toamnă (desfășurată între 15 și 30 septembrie). De asemenea, existau atât probele orale, cât și cele scrise. Fiecare candidat ce susținea proba orală era examinat timp de două ore, subiectele de la primul bacalaureat fiind construite pe baza a șapte materii studiate pe parcursul anilor de liceu. Examinarea de la probele orale se făcea de șapte cadre didactice diferite. Probele scrise erau trei, iar fiecare dintre ele era eliminatorie.

Principalele discipline de la examenul de bacalaureat din 1925 erau: Limba și Literatura Română, geografia și istoria României, o limbă străină (aceasta era la alegere), „instrucția civică”). Alături de ele, existau și două discipline „speciale”, stabilite în funcție de liceul urmat.

Nu doar probele orale erau considerate o adevărată „piatră de încercare” pentru elevi, ci și probele de scrise. Spre exemplu, subiectele de la matematică, deși nu erau multe, aveau un grad semnificativ de dificultate. Un exemplu de asemenea subiect poate fi regăsit și pe site-ul profesorului de matematică Sorin Borodi, care prezintă subiectul pentru profilul real.

subiecte bacalureat 1925 la matematica

 

Promovabilitatea la bacalaureat nu era foarte ridicată

Conform „shtiu.ro”, Constantin Angelescu anunțase că în anul 1925, din 30 de elevi înscriși la bacalaureat, reușiseră să promoveze 15.
Din „Adevărul” vei afla că nu doar primul examen de bacalaureat de la noi, prin subiecte precum au fost cele de la matematică, le-a pus probleme serioase tinerilor, ci și examenele din următorii ani. De pildă, promovabilitatea din 1926 era de 44,81%, cea din 1927 era de 44,06%, cea din 1929 era de 52%.

Mircea Eliade a susținut primul bacalaureat din România

Prin emoțiile „examenului maturității” a trecut și una dintre cele mai mari personalități din cultura noastră, Mircea Eliade (scriitor, filozof, istoric al religiilor, profesor de Istoria Religiilor). Acesta a dezvăluit, în autobiografia „Romanul Adolescentului Miop”, că nu a reușit să promoveze de la prima sesiune, fiind nevoit să învețe pentru noua sesiune de toamnă.
Înainte de toate, a recunoscut faptul că bacalaureatul era o „probă de foc” pentru cei din generația sa: „În vară au căzut mulți, din pricina unor întrebări stupide...Scriam subiectele pe o listă, iar lista era fără sfârșit, și timpul meu prea scurt...”.
În sesiunea de toamnă, s-a  bucurat mai întâi de promovarea probelor orale: „...Doi profesori necunoscuți și grăbiți ne-au dictat subiectul. M-am liniștit de cum am început să scriu. A doua zi, la același ceas de dimineață, am tradus un paragraf din Seneca filozoful, iar după-amiază am pregătit versiunea franceză...Eram toți admiși la oral”.
După ce a trecut prima probă orală, pregătirea a continuat: „...Mă deșteptam în zori și cercetam manuale aspre și reci, pe care nu le deschisesem niciodată în liceu. Munceam cu un suflet și un creier străin, instinctiv îndârjit. Simțeam cum îmi scad puterile, cum mă voi prăvăli dacă nu uit totul până ce scap.”
În ziua examenului, a sesizat că și ceilalți colegi aveau emoții: „...Îmi priveam tovarășii: tremurau, cu buzele albe, cu gâturile reci, cu tâmplele supte. Eu eram palid și îmi torturam ochelarii.
Probele pe care le-a susținut au fost: Limba și Literatura Română, istoria și geografia României, fizică, chimie, biologie, limba franceză. Odată ce examenele s-au încheiat, adolescentul a încercat să-și calculeze media pentru a vedea dacă avea șansa să promoveze: „Am făcut, pe un colț de zid, media. Îmi dă, în orice caz, șase. Sunt aproape sigur trecut...Dacă voi promova, voi promova mediocru, printr-o întâmplare...”
Viitorul scriitor a avut parte de reușita mult dorită în cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat: „AM SCĂPAT, am scăpat!...Am trecut singurul din seria liceului nostru...Mi-am citit numele pe listă, cu ochi tulburi...
Mircea-Eliade
Sursă poză: captură youtube.com
Surse:
  • Eliade, Mircea, Romanul Adolescentului Miop, Muzeul Literaturii Române, 1998, partea a III-a, capitolul VII, „Bacalaureatul”
  • a1.ro, adevarul.ro, evz.ro, libertatea.ro, shtiu.ro, sorinborodi.ro
Sursă poză principală: istockphoto.com
 

Surse foto: istockphoto.com, youtube.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Câștiga 1.200 lei ca profesoară în România, iar în Danemarca primul ei salariu a fost de 2000 de euro, ca femeie de serviciu
    Câștiga 1.200 lei ca profesoară în România, iar în Danemarca primul ei salariu a fost de 2000 de euro, ca femeie de serviciu

    Pentru a încerca să le asigure o viață mai bună celor dragi, din ce în ce mai mulți români au plecat să lucreze în străinătate în ultimii ani. Printre...

    Bătaia între frați: cum îi afectează pe copii și cum trebuie să rezolvi conflictele
    Bătaia între frați: cum îi afectează pe copii și cum trebuie să rezolvi conflictele

    Psihologii ne asigură că rivalitatea dintre frați este ceva natural, dar că în momentul în care acestea se amplifică mult prea mult și este vorba despre o...

    Primul caz grav de dependență de jocuri online din lume: copilul a stat internat 2 luni în spital
    Primul caz grav de dependență de jocuri online din lume: copilul a stat internat 2 luni în spital

    Un adolescent a stat două luni internat în spital după ce a devenit dependent de un joc video! Băiatul în vârstă de 15 ani a fost spitalizat după ce a început...

    Acesta este cel mai lung cuvânt din limba română. Tu ştii ce înseamnă?
    Acesta este cel mai lung cuvânt din limba română. Tu ştii ce înseamnă?

    În limba română există numeroase cuvinte care surprind nu doar prin dificultatea pronunţării, ci şi prin lungimea lor. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi nu...

    English Kids Academy, prezent în toată România: cursurile de engleză online pentru copii de oriunde din ţară
    English Kids Academy, prezent în toată România: cursurile de engleză online pentru copii de oriunde din ţară

    Începând din acest an şcolar, English Kids Academy oferă cursuri online în toată ţara. Orice copil din România poate, de-acum, să urmeze un curs la EKA,...

    Am dat afară de la petrecerea fiicei mele pe colega ei râzgâiată. A vrut să sufle ea în lumânările de pe tort
    Am dat afară de la petrecerea fiicei mele pe colega ei râzgâiată. A vrut să sufle ea în lumânările de pe tort

    Întrucât știi cât de importante sunt petrecerile aniversare pentru copilul tău, te străduiești să-i inviți pe cât mai mulți dintre prietenii săi. Din păcate,...

    Am înnebunit când am aflat că fiul meu și-a jignit oribil o colegă. Iată ce pedeapsa i-am dat
    Am înnebunit când am aflat că fiul meu și-a jignit oribil o colegă. Iată ce pedeapsa i-am dat

    Samm Jane, o mamă de 32 de ani din Nuneaton, Warwickshire, Marea Britanie, a fost șocată și furioasă când a fost sunată de la școala fiului ei să i se spună că acesta a...

    © 2023 Qbebe