Cele mai bune școli private din București

Cele mai bune școli private din București

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Dacă te afli și tu printre părinții care speră ca micuții lor să învețe în clase mai puțin numeroase, cu dotări foarte moderne și să beneficieze de o gamă variată de activități extracurriculare și de un studiu mai aprofundat al limbilor străine, poți opta și pentru o școală particulară. Pentru a-ți fi mai ușor să-ți faci o idee asupra a ceea ce oferă câteva dintre cele mai cunoscute școli particulare din București, parcurge și articolul de mai jos.

Liceul Internațional de Informatică București (ICHB)

Datorită rezultatelor obținute în ultimii ani la concursurile și olimpiadele naționale și internaționale (rezultatele însumează peste 700 de medalii naţionale şi peste 350 de medalii internaţionale), este cunoscută drept una dintre cele mai bune școli private din București.
Deși are titulatura de liceu, aici există și clase de gimnaziu, iar preînscrierile se pot face pe tot parcursului anului școlar. A fost înființat în anul 1995 și se bazează pe programele naționale în vigoare.

Dacă vrei să-ți înscrii copilul aici, trebuie să știi că va avea parte de următoarele beneficii:
• Posibilitatea de a studia mai multe limbi străine (cum ar fi Limba Spaniolă, Limba Turcă, germană sau Franceză, desigur, alături de engleză)
• Sălile de clasă sunt dotate cu câte un calculator, un videoproiector şi bănci cu scaune pentru 20 elevi, numărul maxim de copii din fiecare clasă. Elevii au la dispoziţie laboratoare IT, precum şi un laborator pentru efectuarea de proiecte IT/robotica, unde învaţă să lucreze eficient şi corect cu calculatorul, îndrumaţi de către un profesor de specialitate, laboratoare pentru studiul intensiv al limbilor străine- Limba Engleză, Limba Turcă, Limba Franceză/Limba Germană, dotate modern, cu mijloace didactice interactive

• Securitatea este asigurată de o firmă de pază şi de sisteme video amplasate pe holuri şi în clase
• Elevii au posibilitatea să mănânce prânzul la cantina şcolii, unde meniul este ales cu atenţie în fiecare zi
• Școala oferă program tip after school- După ultima oră de curs copiii supravegheaţi şi îndrumaţi de cadre didactice de specialitate pot efectua temele până la ora 17:30
• Copilul poate să participe la diverse cluburi: teatru, jurnalism, pian, canto, şah, fotbal, handbal, baschet, literatură, limba engleză, matematică, robotică etc.
• Transportul este asigurat în colaborare cu o firmă de transport local, care preia copiii de la domiciliu şi îi aduce la şcoală, iar la terminarea orelor de curs aceştia sunt lăsați acasă.

Alte informații utile:
Adresă: Strada Balta Albina Nr. 9, Sector 3
Adresă de email: info_gimnaziu@ichb.ro
Telefon: 4021 327 54 43, 4021 327 65 70

Citește și: Clasa pregătitoare. 7 lucruri pe care copilul tău trebuie să le știe când începe școala

Complexul Educațional Lauder-Reut

Această instituție de învățământ privat a apărut în țara noastră în anul 1997, fiind inclusă în grupul altor 50 de instituții similare, fondate în scopul de a se păstra cât mai bine cultura ebraică în spațiul european.
Titlul de „Complex Educațional" a fost acordat anul trecut, în condițiile în care s-a extins activitatea ca urmare a numărului de copii înscriși la grădiniță, școală primară, gimnaziu și liceu. În cadrul acestora activitatea educativă se realizează prin respectarea programei stabilite la nivel național, pentru fiecare nivel de studiu, dar se studiază și anumite materii în limba engleză.

În școala primară, copiii pot avea parte de 6 ore de limba engleză pe săptămână, de materii din programa școlară pentru clasele 1-4 și de cele incluse în curriculum la decizia școlii. Printre acestea se numără: orele în plus de engleză, limba ebraică, ateliere (în cadrul cărora se studiază: limbile Italiană/ Germană, Matematică (clasele a III-a și a IV-a), Baschet, Balet, Canto, Robotică, Șah, Teatru, Arts&Crafts, Dansuri israeliene etc.).

La gimnaziu, copiii vor avea 5 ore de limba engleză pe săptămână. De asemenea, și aici vor exista ateliere (de teatru, limbi străine, robotică, baschet, gimnastică aerobică, canto, Chitară, Educație Plastică plus Public Speaking în limba engleză).

Odată ajunși la liceu, elevii pot să-și aleagă între clasele cu profil real, matematică-informatică, bilingv, limba engleză sau cu profil uman- Științe sociale, bilingv limba engleză.

În același timp, trebuie să știi că indiferent de ciclul de învățământ, programul elevilor este de la orele 8 la 17, întrucât există și un program after school, în carul căruia se ia masa de prânz, dar se va face și pregătire specială pentru examenele naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureat), pentru Cambridge sau IELTS, plus atelierele menționate mai sus.

Copii veseli in clasa, alaturi de profesoara lor

Alte informații utile:
Adresă:
Str. Iuliu Barasch Nr.15, Sector 3, Str. Cluceru Udricani Nr.12, Sector 3
Adrese de email:
Primar&Gimnaziu:
secretariat@laude-reut.ro
Liceu: secretariat.laude@laude-reut.ro
Telefon: 031.805.57.72, 031.438.20.53, 021.320.15.99

Școala Primară Spectrum

Școala Primară Spectrum București a fost deschisă în anul 2004, ca școală privată, aplicând normele de învățământ europene. În același timp, este o școală cu profil românesc, având la bază Curriculum Național.

În cazul în care decizi să-ți înscrii copilul aici, trebuie să știi că:
• Acesta va fi permanent în siguranță (Există o firmă de pază, dar și camere de supraveghere video în exteriorul și în interiorul școlii)
• Numărul maxim de elevi din fiecare clasă este 20
• Clasele sunt mobilate modern, cu mobilier ergonomic adecvat diferitelor categorii de vârstă, în culori vesele, ușor de asamblat în funcție de tipul de activitate. De asemenea, în clase există și videoproiectoare
• Începând cu clasa pregătitoare, elevii beneficiază de 5 ore de limba engleză săptămânal
• În funcție de solicitările părinților și nevoile elevilor, Școala Primară Spectrum înființează cluburi noi. De exemplu, de-a lungul timpului au existat cluburi precum: Club de jocuri pentru dezvoltarea minții, Club Cambridge, Dans sportiv, Club de lego, Franceză, Germană, Șah, Baschet, Fotbal, Tenis de masa, Chitara, Pian etc.
• Școala organizează periodic excursii și activități de voluntariat, vizite la muzee, teatre, pregătirea botanică, tabere


• Pentru o comunicare mai eficientă cu părinții există un catalog virtual, prin care vei putea fi informată despre situația școlară a copilului (Poți vizualiza notele, absențele, comentariile, aprecierile, temele primite). La sfârșitul fiecarei zile, vei primi un raport pe e-mail pentru ziua respectivă: note, absențe, teme, aprecieri.

Alte informații utile:
Adresă: Str. Balta Albina nr. 9, Sector 3
Telefon: 021.344.33.44 / 021.327.15.41, 0722.654.161
Fax: 021.327.55.71

Citește și: 5 greșeli pe care le fac părinții când își pregătesc copilul pentru școală

Școala Gimnazială Anastasia Popescu

A fost creată în 1996, la 2 ani după apariția grădiniței particulare Arc-En-Ciel. Între timp, activitatea educațională s-a extins datorită apariției Liceului Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu.
Anul trecut, datorită rezultatelor obținute de către elevi la Evaluarea Națională, această școală particulară s-a clasat în topul celor mai bune din București, ocupând locurile 4-5.

De asemenea, trebuie să știi că în perioada 2014-2017 a primit titlul de „Școală Europeană", în condițiile în care s-a remarcat prin implicarea în programe europene din domeniul educației și formării profesionale a cadrelor didactice. Ulterior, managementul școlii a fost evaluat calitativ, astfel încât să se analizeze modul în care participarea la programele europene s-a reflectat în îmbunătățirea culturii organizaționale, a procesului de învățământ.

Alte motive care au transformat școala într-una dintre instituțiile de învățământ privat apreciate sunt:
• Copiii vor beneficia de învățarea a trei limbi străine (franceza, germana, engleza)
• Clasele au un număr maxim de 25 de elevi
• Sunt organizate permanent activități extracurriculare: spectacole, vizite la muzee, excursii, tabere tematice, implicarea în programul „Arc-en-Ciel Estival", desfășurat în lunile iulie și august (dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani)
• Există un program after school, în cadrul căruia elevii își pot efectua temele și pot participa la diferite activități opționale (arte plastice, muzica instrumentală și corală, teatru, jurnalism, atletism, dans sportiv, Mind Lab, modelaj, scrimă, karate, pian, vioară)- Tot la after school copiii pot să aibă parte de orele de consolidare, în care cadrele didactice îi vor ajuta să-și fixeze mai bine noțiunile predate la clasă

• În școală se organizează adesea parteneriate și schimburi de experiență naționale și internaționale

Alte informații utile:
Adresă:
Sediul din sectorul 1: Clase gimnaziale și liceale- Bd. Ficusului nr. 38A
Sediul din sectorul 2: Clase primare și gimnaziale- Str. Zborului nr. 7-9
Telefon:
(+4) 021 252 4665
(+4) 0725 519 386
(+4) 0722 805 777
(+4) 0723 224 247

Cambridge School

A fost fondată în anul 1994 în București, evoluând de la un număr mic de elevi la o instituție de învățământ recunoscută printre cele mai bune școli private. În cadrul ei, copilul poate să primească o educație în stil britanic, având ocazia să obțină certificări Cambridge pe parcursul anilor de școală.
„Cambridge School" are atât clase de învățământ primar, cât și de gimnaziu și de liceu. Avantajul este că se pot accepta elevi pe tot parcursul unui an școlar, dacă există locuri disponibile. În cazul în care este niciun loc liber potrivit cu vârsta copilului tău, există posibilitatea înscrierii pe o listă de așteptare. Plasarea copilului înr-o anumită clasă se va face în funcție de vârsta acestuia, dar și de rezultatele de la interviu sau de la teste. Pentru admitere se va completa o cerere specială, se va aduce certificatul de naștere a copilului, dar și o cerere scrisă în limba română sau engleză.

Dacă ai un copil pe care vrei să-l înscrii în învățământul primar, trebuie să știi că toate materiiile se vor preda în limba engleză, urmându-se programa britanică. Astfel, se vor preda: matematică, științe, științe sociale, artă, muzică, artă dramatică,  educație fizică.

Și pentru gimnaziu sunt valabile obiectele de studiu menționate, plus istorie și geografie (a Marii Britanii).
Pentru liceu se vor studia, ca materii de bază, matematică, Limba Engleză (inclusiv literatură), istorie, științe (fizică, biologie și chimie), plus materii la alegere din domeniul științelor sociale. Limbile străine fac și ele parte dintre posibilele opționale. Toate acestea vor face parte din pregătirea până în clasa a XI-a (inclusiv), iar pentru clasele a XII-a și a XIII-a se vor ține cursuri în vederea obținerii certificatului IELTS și a unui bacalaureat internațional.

În cadrul „Cambridge School" un copil are ocazia de a fi parte dintr-un mediu multicultural și de a se implica în activități extracurriculare foarte diverse, de la voluntariat, până la fotbal, baschet, arte, dans, șah, dezbateri, muzică, limbi străine etc.

Alte informații utile:
Adresă: Campusul principal: Calea Dorobanți nr. 39, sector 1. În curând campusul se va muta în zona Pipera (Str. Iancu Nicolae)
Pagină web: www.cambridgeschool.ro

Școala Mea

Programul pentru învățământ primar al Liceului Teoretic Şcoala Mea oferă un curriculum bogat și echilibrat, având la bază Curriculum Naţional, dar la care se asociază teme și conținuturi din curriculum britanic alături de un program extensie de activităţi extracurriculare. Clasele primare din cadrul „Școala Mea" au cursuri ce sunt predate în limba română, dar și un curs predat în limba engleză: este vorba despre Educație Civică.

Oportunitățile care fac din această instuție de învățământ una dintre cele mai bune din București sunt:
• Copiii se pot bucura de 8 ore de limba engleză pe săptămână pentru clasele pregătitoare - a II-a, iar cei mai mari (din clasele a III-a și IV-a) pot să aibă 9 ore pe săptămână. Cursurile se desfășoară atât cu profesori români, cât și cu vorbitori nativi
• Structura orelor de limba engleză cuprinde ore adaptate după curriculum britanic. Astfel, descoperirea plăcerii de a citi, dezvoltarea abilităţilor gramaticale, îmbogăţirea vocabularului vor fi realizate prin studiul de romane, poezii şi piese de teatru selectate în conformitate cu vârsta şi abilităţile elevilor
• Ceea ce vor învăța elevii la cursurile de Limba Engleză le va fi deosebit de util pentru obținerea unor certificări Cambridge
• Elevii își pot efectua temele la școală, sub supravegherea cadrelor didactice, în cadrul programului after school.

Nu în ultimul rând, trebuie să știi că, dacă îți vei trimite copilul la această școală, va avea și posibilitatea să participe la concursurile și olimpiadele școlare. Vor exista ore de pregătire suplimentară în acest scop.

Alte informați utile:
Adresă: Str. Văliug nr. 12-18, sector 1
Adresă de email: secretariat@scoala-mea.com (program luni-vineri, 8.30-16.30)
Telefon: 0376.203.079

Mark Twain International School

Această instituție de învățământ privat a fost creată la noi în țară în anul 1995 și își propune să ofere o educație internațională pentru copii începând cu vârsta de 2 ani. În acest context, în cadrul ei se regăsește atât grădiniță, cât și clase 1-4, gimnaziu și liceu.
Mark Twain International School este prima școală din România care a oferit posibilitatea de a obține certificări Cambridge și de înscriere la Bacalaureatul Internațional, dar respectând și programele în vigoare stabilite la nivel național.
Pentru înscrieri, formularele speciale se depun în perioada februarie-aprilie, în anul care-l precede pe cel pentru care se dorește admiterea copilului.

În cadrul Mark Twain International School copiii pot avea parte de o educație multiculturală, întrucât în prezent în școală se regăsesc elevi din peste 40 de țări. Totodată, poate avea și alte beneficii, printre care:
• Săli de clasă cu dotări moderne
• O mare varietate de activități extracurriculare (excursii, înot, dezvoltare personală etc.)
• Cursuri de vară în perioada iulie-august

• Posibilitatea de a servi 4 mese pe zi în cadrul campusului
• Consiliere psihologică
• Transportul de la domiciu la școală și de la școală la domiciliu este asigurat
Mark Twain International School își desfășoară activitatea, în prezent, în 2 campusuri din zona de nord a Capitalei (zona Băneasa).

Alte informații utile:
Adresă: Str. Erou Iancu Nicolae, nr.25
Adresă de email: contact@marktwainschool.ro
Telefon: +40 724 000 900

Tu mai poți da și alte exemple de școli particulare din București, care să aibă și clase primare și gimnaziale?

Surse:
www.anastasiapopescu.ro, www.bucuresti.spectrum.ro, www.cambridgeschool.ro,www.scoala-mea.com, www.marktwainschool.ro, www.laude-reut.ro, www.gimnaziu.ichb.ro

Surse poze:
www.facebook.com

Articolul urmator
Cele mai grele 9 „lucruri” la care trebuie să renunți după ce bebelușul crește
Cele mai grele 9 „lucruri” la care trebuie să renunți după ce bebelușul crește

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Prima zi de școală și deja 8 școli din București și 253 din țară sunt în online
    Prima zi de școală și deja 8 școli din București și 253 din țară sunt în online

    Este al doilea început de an școlar de când suntem în pandemie și în continuarea multe ;coli sunt luate pe nepregătite. 253 de școli din țară fac cursurile...

    Topul celor mai bune licee din România, după mediile de la bacalaureatul din 2022
    Topul celor mai bune licee din România, după mediile de la bacalaureatul din 2022

    A fost publicat clasamentul liceelor din România, în funcție de mediile de la bacalaureat 2022! Pe primul loc se află un liceu privat pedagogic creștin din București, urmat...

    Acuzații grave aduse unei școli prestigioase din București. Părinților li s-ar fi impus o formă de cenzură
    Acuzații grave aduse unei școli prestigioase din București. Părinților li s-ar fi impus o formă de cenzură

    Conducerea Școlii Nicolae Titulescu din Sectorul 1 al Capitalei, acuzată că a impus o formă de cenzură părinţilor, prin contractul educaţional de anul acesta! Părinții sau...

    S-a publicat topul celor mai bune universități din România. O singură instituție privată a ajuns în clasament
    S-a publicat topul celor mai bune universități din România. O singură instituție privată a ajuns în clasament

    Ministerul Educației a publicat metarankingul național pentru anul 2021, stabilind itopul celor mai bune instituții de învățământ superior din România, în urma...

    Exmatriculare pentru păr vopsit, dar nota scazută la purtare pentru droguri. Regulamentul șocant al unei școli din București
    Exmatriculare pentru păr vopsit, dar nota scazută la purtare pentru droguri. Regulamentul șocant al unei școli din București

    Situația absurdă la Școala Gimnazială nr. 194 din București! Elevii cu părul vopsit riscă exmatricularea, în timp ce cei care consumă alcool, droguri sau dețin arme, se vor...

    Cele mai bune soții din zodiac. Te numeri printre ele?
    Cele mai bune soții din zodiac. Te numeri printre ele?

    Te-ai visat mireasă încă din copilărie, dar oare ai acea „stofă de soție”? Unele femei sunt pur și simplu născute pentru a fi partenere de încredere și soții...

    Chiftele din dovlecei: cele mai bune rețete pentru copii
    Chiftele din dovlecei: cele mai bune rețete pentru copii

    Fie că achiziționezi dovlecei din piață, fie că îi cumperi de la supermarket sau îi culegi din propria grădină, știi că, pentru a-i pune în valoare în...

    Cele mai bune uleiuri esențiale: cele 5 pe care trebuie să le ai permanent în casă
    Cele mai bune uleiuri esențiale: cele 5 pe care trebuie să le ai permanent în casă

    Cum alegem cele mai bune uleiuri esențiale? Uleiurile esențiale aduc o mulțime de beneficii sănătății noastre, având un spectru larg de utilizare. Sunt eficiente atât...

    © 2024 Qbebe