Manute Creative
SOiL Aromoterapie autentică
Ai grija de burtica micutului tau

Crizele de furie epice ale copilului tău sunt semnul că va fi miliardar

Dacă și tu ai trecut prin nenumărate clipe în care ai încercat să îți calmezi copilul în mijlocul unui episod de trantrum, însă fără folos, află că nu ești singura! Însă, iată ca ar putea fi partea pozitivă:

Deși cei mai mulți dintre noi vedem crizele de tantrum ca pe un episod negativ, de care sperăm ca cel mic să scape cât mai repede, cercetătorii pun în lumină o nouă perspectivă, conform căreia se pare că aceste crize determină cât de bogat va fi copilul.

crize de furie la copii

Da, știm, sună destul de ciudat, însă iată ce spun specialiștii: „Copiii care au crize de tantrum frecvente sunt mult mai susceptibili să se îmbogățească așa că ar fi indicat să nu încercăm să împiedicăm acest lucru”.

Într-un studiu recent publicat în Psihologia Dezvoltării, psihologii au examinat caracteristicile și comportamentele elevilor la vârsta de 12 ani pentru a prezice succesul profesional 40 de ani mai târziu. Pe scurt, au studiat comportamentele mai multor copii pentru a vedea cum le-a fost afectat succesul, ulterior în viață:

„Am examinat influența statutului socioeconomic parental, inteligența copilăriei și caracteristicile și comportamentele ale elevilor (neatenție, responsabilitte, sentimentul de inferioritate, nerăbdare, pesimism, încălcarea regulilor, sfidarea autorității părintești și evaluarea nivelului de conștiințiozitate) cu 2 rezultate importante din viața reală (adică, succes profesional și venituri)”, spun cercetătorii.

Aceștia au examinat 745 de participanți pe o perioadă de 40 de ani (1968 - 2008) și ceea ce au descoperit a fost faptul că cei care se aflau printre copiii care încalcau regulile și sfidau autoritatea parentală, aveau mai multe șanse de reușită în viață.

Așa că, data viitoare când veți încerca să calmați atitudinea negativă a copilului, gândiți-vă de două ori. Dacă doriți ca aceștia să sfârșească bogațu, poate ar fi bine să-l lăsați să își revină singur!

Sursa: kidsactivityblog.com

O lecție prețioasă de la cei mai calmi părinți de pe Planetă: cum gestionează inuiții crizele de furie ale copiilor

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Care este semnul tău din zodiacul egiptean? Descoperă ce trăsături de zeu ai
    Care este semnul tău din zodiacul egiptean? Descoperă ce trăsături de zeu ai

    Vechii egipteni erau preocupați să privească noaptea cerul ori de câte ori aveau nevoie de sfaturi, de orientare. La fel ca în universul occidental, ei considerau că stelele...

    Sunt mătușă și sunt mândră de asta! De ce sunt importantă în viața copilului tău
    Sunt mătușă și sunt mândră de asta! De ce sunt importantă în viața copilului tău

    Da, este adevărat: sunt mândră că sunt mătușa celor mai grozavi șase nepoți din lume. Încă din momentul în care primul dintre ei și-a făcut apariția, în...

    Atenție! Acestea sunt ceasurile inteligente care pun viața copilului tău în pericol
    Atenție! Acestea sunt ceasurile inteligente care pun viața copilului tău în pericol

    Autoritățile Uniunii Europene intenționează să retragă de pe piață un model de Smartwatch pentru copii!

    După vârsta de 1 an, care sunt nevoile nutriționale ale copilului?
    După vârsta de 1 an, care sunt nevoile nutriționale ale copilului?

    După prima aniversare a copilului tău, lucrurile legate de alimentația sa par să devină din ce în ce mai complexe, mai ales că a intervenit și diversificarea. Este important să...

    Indignare de mamă: ce i-a spus fetiței sale un vânzător de la un supermarket când i-a văzut semnul din naștere
    Indignare de mamă: ce i-a spus fetiței sale un vânzător de la un supermarket când i-a văzut semnul din naștere

    Semnele de naștere sunt destul de comune, ultimele statistici arătând că aproximativ 80% dintre oameni se nasc cu un semn, o aluniță sau o altă formă de pată. Chiar și așa...

    Semnul Babinski la nou-născut sau tuberculoza sistemului nervos central: cauze și simptome
    Semnul Babinski la nou-născut sau tuberculoza sistemului nervos central: cauze și simptome

    Reflexul Babinski, sau reflexul plantar, este un reflex al piciorului care apare în mod natural la bebeluși și copiii mici cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 2 ani....

    Cel mai dedicat tată: și-a tatuat semnul din naștere al fiului său, în semn de solidaritate
    Cel mai dedicat tată: și-a tatuat semnul din naștere al fiului său, în semn de solidaritate

    Mereu auzim povești despre părinți care fac tot ce le stă în putință pentru a le fi bine copiilor lor. Un tată a dormit 9 luni în mașină pentru a fi aproape de fiica lui...

    © 2021 Qbebe