Ghid pe vârste: cărți pentru copii cu 50% reducere

Ghid pe vârste: cărți pentru copii cu 50% reducere

Corina Naftanaila

Știm cu toții că lectura este esențială pentru ca cei mici să descopere și să pună în practică tainele comunicării corecte și eficiente. Prin intermediul poveștilor potrivite copiii învață cuvinte și expresii pe care apoi, încetul cu încetul, vor încerca să le folosească în viața de zi cu zi. Ei bine, rolul lecturii nu se oprește aici. Aceasta îi ajută pe juniori să-și dezvolte imaginația, să învețe să gândească dincolo de bariere și să devină creatorii unui univers imaginar propriu, în care totul este posibil. După cum spuneam, este nevoie de povești potrivite, pe care le găsești pe site-ul universenciclopedic.ro, cu o reducere de 50%! Te invităm să descoperi mica biblioteacă virtuală pentru copii, dar și un ghid scurt pentru a face cele mai bune alegeri pentru pitici, în funcție de vârsta lor.

Orice părinte își dorește ca al său copil să fie fan lectură și să facă din vizitele la bibliotecă o rutină zilnică. Desigur, dacă se poate, interesul pentru cărți ar trebui să fie descoperit chiar din fragedă pruncie. Ei bine, dragi părinți, nu există mulți copii care transformă lectura într-un obicei zilnic și cu atât mai puțin într-o activitate preferată. Trebuie să știți, totuși, că puteți crește interesul copiilor voștri pentru lectură încă din primele luni de viață, alegând cărțile potrivite. Apoi, veți vedea că pe măsură ce mezinii familiei cresc, se vor arăta curioși în a descoperi alte noi povești și alți eroi curajoși.

Venim cu o veste minunată! Aveți la dispoziție o întreagă colecție dedicată copiilor la prețuri incredibile! Nu trebuie decât să vizitați site-ul universenciclopedic.ro și să alegeți titlurile interesante pentru lectura copiilor. Vă așteaptă o varietate de cărți pentru micul public la reduceri de până la 50%. De ce? Pentru ca la Editura Univers Enciclopedic  este importantă pasiunea pentru lectură și educarea copiilor spre o dobândi o relație strânsă cu cititul. Asta nu este tot! Pentru ca efectul să fie cel dorit, te sfătuim să parcurgi ghidul scurt, dar util, pentru alegerea cărților adecvate oricărei vârste.

Cărți pentru copii de la 0-1 an

În primul an de viață copilul este foarte curios, cu mintea ca un burețel însetat să absoarbă orice noțiune. Acesta reacționează la imagini colorate, forme cât mai diverse și cuvinte noi. Este perioada în care cel mic imită sunetele și gesturile ce-l înconjoară și este momentul perfect pentru a avea primul contact cu lectura. Te sfătuim să alegi o carte cât mai simplă, cu o poveste cât mai pe înțelesul copilului, pe care să i-o citești înainte de culcare, cum este cartea "Noapte bună, puiul meu". De asemenea, pentru a-l ajuta să facă singur conexiuni între cuvinte și imagini, cât și să descopere lumea prin intermediul imaginilor, te sfătuim să achiziționezi cartea "Anotimpurile", dar și "Primele mele 100 de cuvinte". Acestea sunt perfecte pentru ca cel mic să învețe tot ce îl înconjoară.

 Noapte bună, puiul meu drag!
 Anotimpurile (Usborne)
  Primele mele 100 de cuvinte (Usborne)

Cărți pentru copii de la 1-3 ani

Copiii cresc și interesul pentru lectură trebuie susținut prin povești ce stârnesc curiozitatea. Pentru această vârstă este de preferat să vă axați pe istorisiri simple, de preferat cu personaje puține, pe care copilul să le poată memora. Alege cărți cu imagini ce surpind momentele importante ale firului narativ și permite-i micuțului tău să intre în contact direct cu cărțile. Lasă-l să le atingă și să le răsfoiască pentru a le simți ca fiind ale sale. Sugestiile noastre ideale pentru această vârstă sunt "Cea mai iubită mămică din lume", "Cel mai iubit tătic din lume" și "Noapte bună, micuța Stea". Au povești simple și adorabile, pe care cel mic le va visa cu drag.

  Cea mai iubita mamica din lume!  Cel mai iubit tatic din lume!
  Noapte buna, micuta Stea!

Cărți pentru copii de la 3-5 ani

Zi după zi, alături de cărțile potrivite, juniorul tău va descoperi plăcerea pentru lectură și își va dori să descopere noi întâmplări, din ce în ce mai des. Este vârsta potrivită pentru ca juniorul să înțeleagă cât de importanți sunt prietenii, dar și să deprindă abilități sociale. Prin povești, vei vedea cum copilul învață să împartă, să-și ceară scuze și să fie înțelegător cu cei din jur. Din mica lui bibliotecă nu trebuie să lipsească "Ce se-aude, șoricelule?", "Zâna Căpșunică. Cea mai iubită zână" și "Tigrișorul și prietenii lui".

 Ce se-aude. soricelule?
 Zana Capsunica. Cea mai iubita zana.
  Tigrisorul si prietenii lui

Cărți pentru copii de la 5-7 ani

Fără doar și poate, copilul a crescut și sperăm noi, odată cu el și plăcerea de a se cufunda în lectură. De acum, juniorul este cel ce "face legea" în ceea ce privește alegerea lecturii de seara. Vei vedea că în funcție de starea de spirit, acesta va dori să plece în lumea viselor alături de eroi diferiți în fiecare seară. Mai mult decât atât, vei asista la primele sale încercări de a citi pe cont propriu și trebuie să-i susții moralul ridicat și să-l ajuți să treacă peste fiecare mic obstacol. Sfatul nostru este să-l lași să-și aleagă cărțile din care să citească pentru ca lectura să devină un obicei natural. Totuși, este de datoria ta să-i pui la dispoziție cărțile ideale. Perfecte pentru această perioadă sunt "Ce bine e să ai prieteni", "Micul păiajen Firicel. Vacanța la mare" și "Monstrulețul pufos. Alintatul interzis".

 Ce bine e sa ai prieteni!
  Monstruletul pufos. Alintatul interzis!  Micul Paianjen Firicel. Vacanta la mare

Cărți pentru copii de la 7-12 ani

Gata, de acum copilul este cel ce hotărăște care sunt cărțile ce-i vor ocupa rafturile din bibliotecă, ceea ce înseamnă că trebuie să faceți împreună cumpărăturile, atunci când vine vorba despre cărți. Tot ce poți să faci este să-i ghidezi pașii, să-l sfătuiești, să-i explicit de ce o anumită lectură nu este potrivită pentru el și, de ce nu, chiar să-i împătășești din propria-ți experiență. Avem câteva recomandări și pentru această vârstă și anume, "Flora Iute-ca-Săgeata. Cumplitele vrăjitoare ale vremii", "Gryphony. Sub vraja grifonului", "Frații Grimm. Cele mai frumoase povești".

 Flora Iute-ca-Sageata. Cumplitele vrăjitoare ale vremii.
  Gryphony. Sub vraja grifonului   Fratii Grimm. Cele mai frumoase povesti

 

https://www.universenciclopedic.ro/

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!
    Ghid pe vârste: 6 idei de chifteluțe super-delicioase pentru copii!

    Chifteluțele fac parte dintre cele mai versatile preparate, putând fi servite în numeroase moduri. Forma, gustul și consistența lor le includ printre favoritele copiilor,...

    Dieta pentru copii: ghid complet pe vârste
    Dieta pentru copii: ghid complet pe vârste

    Pe măsură ce un copil își diversifică alimentația, una dintre grijile părinților este ca acesta să aibă o greutate adecvată vârstei și staturii sale. Excesul ponderal...

    Ghid pe vârste: de cât somn are nevoie un școlar
    Ghid pe vârste: de cât somn are nevoie un școlar

    Hormonul de creștere, esențial pentru dezvoltarea țesuturilor și a mușchilor, este secretat în perioada de somn. De asemenea, procesul de reparație a organelor, țesuturilor și...

    40 de ținute de școală pentru copilul tău: ghid pe vârste
    40 de ținute de școală pentru copilul tău: ghid pe vârste

    Indiferent de vârsta pe care o are un copil, fie că este în clasele primare, fie că este deja la gimnaziu sau la liceu, îndrumările venite din partea unei mame în...

    Cărți de Crăciun pentru copii – dă startul unei ierni de poveste
    Cărți de Crăciun pentru copii – dă startul unei ierni de poveste

    Nu limita spiritul sărbătorilor de iarnă doar la decorațiuni și preparate culinare, ci adaugă un strop de magie cu ajutorul cărților de Crăciun pentru copii. Această perioadă de...

    Studiu 2021: cele mai iubite cărți pentru copii din fiecare țară a lumii. În România nu a fost deloc o surpriză!
    Studiu 2021: cele mai iubite cărți pentru copii din fiecare țară a lumii. În România nu a fost deloc o surpriză!

    Cititul este de departe una dintre cele mai simple mai sănătoase plăceri atât pentru cei mari, dar mai ales pentru cei mici, contribuind la dezvoltarea emoțională, cognitivă și...

    S-a publicat noul ghid de siguranță la somn pentru copii. Iată ce trebuie să știe toți părinții
    S-a publicat noul ghid de siguranță la somn pentru copii. Iată ce trebuie să știe toți părinții

    Încă din primele clipe de viață ale copilului, știi cât de multă nevoie are de un somn odihnitor, care să-i stimuleze dezvoltarea. De asemenea, tot ce îți dorești...

    Povestea incredibilă a mamei care are trei copii de vârste diferite, toți născuți în aceeași zi
    Povestea incredibilă a mamei care are trei copii de vârste diferite, toți născuți în aceeași zi

    O mămică de peste granițe se confruntă cu o adevărată provocare în fiecare an, pe 11 ianuarie, de ziua celor trei copii ai săi care nu, nu sunt tripleți, ci doar născuți...

    © 2024 Qbebe