Din grija pentru copilul tau

Povestea neștiută a lui Moș Nicolae și a nuielei lui

Pentru a conștientiza cât mai bine semnificația sărbătorii Sfântului Nicolae nu este suficient să ne raportăm doar la darurile pe care acesta le lasă în ghetuțele copiilor. Mai exact, este nevoie să ne gândim și la un alt simbol asociat cu Moș Nicolae: nuielușa. Parcurgeți cu atenție articolul de mai jos pentru a afla detalii legate de semnificațiile acesteia, nu numai în cultura românească, ci și în alte culturi europene.

Sfantul NicolaeDe unde își are originea povestea nuielușei Sfântului Nicolae

Dacă vrem să înțelegem mai bine de ce nuielușa este asociată cu Moș Nicolae, este necesar să ne raportăm la un moment din istoria timpurie a creștinismului. Astfel, în anul 325, cu ocazia Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, Sfântul Nicolae s-a aflat printre cei 318 episcopi ce au apărat creștinismul. Dintre ei, cel mai mare apărător al noii credințe a fost Sfântul Nicolae însăși, ce a avut curajul să combată afirmațiile ereticului Arie, care insista asupra ideii că Mântuitorul nu are origini divine. Se spune că reacția Sfântului la spusele lui Arie a fost următoarea: Nicolae i-a dat acestuia o palmă.
Specialiștii sunt de părere că tocmai de la acest gest al Sfântului Nicolae creștinii au început să se raporteze la existența unui nuielușe a Sfântului, cu care sunt pedepsiți cei neascultători, în semn de avertisment. În plus, ea a fost asociată și cu spiritul justițiar (Sfântul Nicolae a avut și cârja episcopală, fiind episcop).
Ideea conform căreia cei ce sunt obraznici sau neascultători vor fi pedepsiți cu o nuielușă s-a perpetuat de-a lungul timpului, până în prezent. Ea a fost însă adaptată de culturile diferitelor țări și raportată la ideea celebrării Sfântului Nicolae, drept cel ce le aduce daruri copiilor. În acest context, așa cum vom vedea și mai jos, cele mai multe dintre culturile europene au următorul reper comun: copiii ascultători vor primi de la Moș Nicolae daruri, iar cei ce nu au ascultat nu vor primi daruri, ci vor primi o mustrare, ce constă adesea într-o nuielușă.
Să vedem în ce culturi de pe continentul nostru se vorbește despre existența nuielușei lui Moș Nicolae.

Crenguta de marCe se spune despre nuielușa lui Moș Nicolae în cultura noastră populară

Etnologii precizează faptul că în cultura noastră nuielușa lui Moș Nicolae este fie o nuielușă de alun, fie una de măr. Dacă aceea de alun este asociată cu ideea de pedepsire a copiilor ce nu și-au ascultat părinții, cea de măr are o semnificație mai complexă. Cu alte cuvinte, dacă aceasta va înflori până la Crăciun, este o dovadă a faptului că Moș Nicolae l-a iertat pe cel ce nu a ascultat. Astfel, copilului respectiv i s-a trimis inițial o mustrare, o avertizare în direcția respectării unei conduite, după care i s-a „mijlocit" iertarea, întrucât Sfântul Nicolae este și blând totodată.
Mai ales în universul rural de la noi părinții și bunicii au obiceiul de a-i avertiza pe copii asupra nuielușei lui Moș Nicolae, care știe tot ce fac și le-o poate aduce în loc de daruri. De aceea, specialiștii vorbesc despre nuielușă ca un mijloc de disciplinare a micuților, ce vor încerca să fie mai cuminți tocmai pentru a evita primirea acesteia.
În plus, nu de puține ori, în cultura noastră populară, se spune că nuielușa  și demersul de pregătire a ghetuțelor pentru Moș Nicolae sunt niște adevărate metode de responsabilizare a copiilor, de conștientizare asupra faptului că faptele bune vor fi răsplătite, iar cele mai puțin bune vor fi sancționate.
Nu în ultimul rând, la noi se spune că darurile aduse de Moș Nicolae anticipează cumva bucuria adusă de cele primite la Crăciun și sunt un simbol al generozității, al dorinței de a fi mai buni.

Citește și: Craciunul in Romania: traditii, datini si obiceiuri

Alte exemple de culturi europene care se raportează la existența nuielușei Sfântului Nicolae

Cultura germană

În această țară, tradiţia sărbătoririi Moşului Nicolae a apărut prin îmbinarea unei figuri păgâne cu imaginea creştină a Sfântului Nicolae, care este văzut de germani ca un bătrân care poartă un sac în spate şi o nuieluşă în mână.
În ajun de sărbătoarea Sfântului Nicolae (pe 5 decembrie), copiii pregătesc o scrisoare în care își spun dorințele și câțiva morcovi pentru caii Moșului.
Tradiția germană spune că micuții sunt văzuți de Moș Nicolae pe ferestre și că faptele lor sunt trecute într-o carte. În funcție de acestea, ei vor primi fie daruri frumoase, fie o nuielușă, cărbuni sau cartofi.

Cultura franceză

În special în regiunile din estul Franței copiii cred că Moș Nicolae vine călare pe măgăruș, alături de „Pere Fouettard" (Moş Nuieluşă), un personaj îmbrăcat în negru. Dacă Moş Nicolae le lasă daruri copiilor buni, „Pere Fouettard" este cel ce-i mustră pe copiii care n-au fost cuminţi, altoindu-i cu o nuieluşă.

Cultura austriacă

Moş Nicolae este cunoscut în Austria drept un bătrân îmbrăcat precum un episcop, ce are o carte în care îngerii au scris toate faptele celor mici. El călătoreşte alături de Krampus, care ţine în mână o nuielușă cu care-i ameninţă pe micuţii care au fost neascultători.

Cultura ungară

În Ungaria copiii cuminți găsesc în pantofi bomboane, portocale, nuci, mere, ciocolată şi mici cadouri. În schimb, cei obraznici primesc o nuia aurie şi o lingură de lemn.

Citește și: Ce trebuie sa stie copilul despre sarbatoarea de Mos Nicolae?

Voi știați până acum povestea nuielușei aduse de către Moș Nicolae?

Surse:
www.adevarul.ro; www.historia.ro; www.monitorulexpres.ro

Surse poze:
www.facebook.com; www.pixabay.com

 

Cine este Moș Nicolae?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Să învățăm să dăruim - Scrisoare către Moș Nicolae de la echipa BabyNeeds.ro
    Să învățăm să dăruim - Scrisoare către Moș Nicolae de la echipa BabyNeeds.ro

    Dragă Moș Nicolae, îți scriem această scrisoare din partea echipei BabyNeeds.ro, la rugămintea unor părinți grijulii și a copiilor din toată lumea. Știm că tu ești cel care...

    Un copil din Bistrița a fost pus la colț, umilit și amenințat cu bastonul de către ... Moș Nicolae!
    Un copil din Bistrița a fost pus la colț, umilit și amenințat cu bastonul de către ... Moș Nicolae!

    Sarbatorile de iarnă sunt mereu motiv de bucurie pentru ce mici, care primesc cadouri și, de multe ori, chiar vizite speciale de la cei mai îndrăgiți Moși din lume, Nicolae și...

    10 idei de jucării de Moș Nicolae sub 100 de lei
    10 idei de jucării de Moș Nicolae sub 100 de lei

    Ne apropiem cu pași repezi de luna decembrie, denumită neoficial, luna cadourilor, mult așteptată mai ales de cei mai mici din familiei. De ce? Pentru că urmează să primească bine...

    Top 10 jucării de pluș pentru Moș Nicolae
    Top 10 jucării de pluș pentru Moș Nicolae

    Există o legătură aparte între cei mici și jucăriile de pluș. Nu știm cum și de ce, însă de cele mai multe ori o simplă jucărie pufoasă poate calma chiar și cea mai...

    Cele mai căutate jucării de Moș Nicolae pentru băieți
    Cele mai căutate jucării de Moș Nicolae pentru băieți

    Se știe că ai noștri micuți sunt cei mai încântați dacă Moș Nicolae le aduce în dar jucării. Pentru ca și în acest an Moșul să vină cu cele mai frumoase...

    Tolba lui Moș Crăciun: Cele mai căutate jucării pentru băieți
    Tolba lui Moș Crăciun: Cele mai căutate jucării pentru băieți

    Nu va fi deloc dificil ca și în acest an Moș Crăciun să le aducă băiețeilor voștri cele mai frumoase și mai utile jucării. Iată câteva exemple în acest sens!

    Povestea lui Rechin Zâmbet fin, cel blajin, deloc asasin
    Povestea lui Rechin Zâmbet fin, cel blajin, deloc asasin

    Rechinii sunt văzuţi ca asasinii marini ai oceanelor. Însă, ei, de fapt, au un rol foarte important în natură, şi sunt inofensivi, dacă, exact ca noi, sunt sătui şi nu...

    © 2019 Qbebe