Psihologia copilului: 5 secrete ca sa fii un parinte bun

1. Psihologia copilului: Mami, tu nu intelegi nevoia mea!

Ce facem atunci cand copilul spune NU si o tine pe a lui? "Cand copilul refuza vehement cererea sau sugestia parintelui, cred ca se intampla una din doua lucruri. Ori adultul nu intelege nevoia copilului la momentul acela, ori copilul nu este pregatit sa asculte de adult. Este normal ca orice copil sa chestioneze autoritatea.

Va pot da exemplul copilului meu. Intr-o seara, era la bunica (mama mea). Ea are un scaunel de lemn pe care il tine tot timpul in dreptul canapelei. In acea seara, a avut nevoie sa mute scaunelul, ca sa sprijine usa deschisa cu el. Atunci, copilul - altfel linistit si senin - s-a dus hotarat la scaun, sa il aduca inapoi. Mamaia il lua si il ducea la usa, cel mic il lua si il aducea inapoi. Dar din ce in ce mai nervos. Iar cand am intrat eu in camera, cel mic deja facea galagie si plangea de suparare, tragand intruna de scaun inspre pat. Mamaia bineinteles ca nu intelegea ce a patit.

Privindu-l, incercam sa imi dau seama ce il supara atat de tare. Si am inteles: nevoie lui era ca scaunul sa stea langa pat, acolo unde stia el ca este locul scaunului. Dar stiti ca asa functioneaza psihologia copilului? Pana la 6 ani, Maria Montessori spune ca in dezvoltarea copilului intalnim perioada sensibila pentru ordine. Adica cel mic are nevoie ca in jurul lui, fiecare lucru sa aiba un loc stabilit, pe care sa si-l pastreze. Ordinea din mediu este cea care ii confera ordine si claritate mentala. Atunci cand mediul sau sufera cele mai mici schimbari, copilul este dat peste cap. Asta se intamplase acum. Baiatul meu, care avea atunci 2 ani, era foarte necajit ca scaunul nu isi mai pastra locul. Asa ca se opunea vehement. Cand scaunul a ajuns la loc si a ramas acolo, gata, s-a inseninat si nu a mai cerut nimic." (Mariana Ulita, mamica si director la Scoala Montessori Bucuresti)

"Fetita mea este o perfectionista. Asa imi spun eu, pentru ca o vad ca insista sa isi aseze jucariile la locul lor. Sa aiba pernuta in pat la somn. Azi, de exemplu, am lasat usa deschisa la sifonier, s-a uitat la mine incruntata si s-a dus si a inchis-o, nervoasa. Sau sertarele, de pe oriunde, le inchide cu un tipat nervos. Acum imi dau seama ca isi doreste ca lucrurile sa fie asa cum le stie ea, are nevoie de ordine. Si, intelegand asta, incercam amandoi sa ii oferim ceea ce are nevoie". Gabriela (mama Anyei de 1 an si 5 luni)

Deci, atentie la copil. La ce se opune? De ce te refuza? Cat de bine ne cunoastem copilul? Este moft sau nevoie? Care este acea nevoie pe care copilul nu stie sa o exprime?

2. Psihologia copilului: Mami, am nevoie de experienta mea!

Cum ramane cu a doua situatie, cea in care copilul nu este pregatit sa asculte de adult? De ce chestioneaza copiii autoritatea? Stefania Voicu, fondator al primei crese Montessori din Bucuresti, ilustreaza printr-o patanie proprie. "Baiatul meu (3 anisori), la un moment dat, a refuzat sa se incalte. Trebuia sa iesim din casa, afara ploua, iar el nu vroia cu niciun chip sa isi puna cizmulitele. Am insistat, dar degeaba. Ok. Le-am luat cu noi si am coborat.

Inainte sa iesim din bloc, am mai incercat o data: "Afara ploua, este ud pe jos. Vrei sa te incalti?" NU. "Bine." Am deschis usa blocului. A facut un pas. Al doilea. Al treilea... si bineinteles ca a calcat direct in apa. "Aaa, mama, vreau sa ma incalt!" Am inteles atunci ca ai nevoie sa experimentezi tu insuti un lucru, ca sa intelegi nevoia de a face altfel. Mai ales copiii functioneaza asa. Ce experiente au ei, despre ceea ce le cerem noi? "Pe jos este apa, o sa te uzi la picioare si o sa iti fie rece, asa ca incalta-te." Daca el nu a mai calcat in apa rece de pe ciment, daca nu a mai trait senzatia, de unde sa stie cum este?

In plus, copiii abia invata limbajul. Au nevoie de un corespondent concret, fizic, pentru cuvinte. "Pe jos este rece si ud." Cum adica rece si ud? Are nevoie sa afle intai ce inseamna rece si ud, ca sa ma poata intelege. Altfel, de ce sa ma ia in serios? De ce sa asculte? Nu este pregatit sa asculte. Copilul are nevoie de propria experienta. Asa ca daca nu ii pun in pericol viata, sunt de acord sa il las sa incerce pe pielea lui. Important pentru mine este mesajul pe care vreau sa i-l transmit in final. Nu "Asculta de mine", ci "Uite de ce este important sa iti pui pantofii." (Stefania Voicu, mamica si fondator al Cresei Copiii Montessori)

Asa ne spune si Adriana despre baietelui ei, Stefan. "Initial, degeaba ii explicam eu de o mie de ori ca nu are voie sa umble la sertare, sa puna mana pe caloriferul electric. Incepea sa planga si il luam cu forta. Pana intr-o zi cand am cedat. S-a dus glont la calorifer, l-a ars, si-a retras mana repede si s-a uitat la mine cu ochii in lacrimi. Am ramas surprinsa ca nu a plans, desi avea doar 1 an si 2 luni. Acum are 3 ani si nu a mai pus niciodata mana pe caloriferul fierbinte."

3. Psihologia copilului: Mami, dar ce AM VOIE sa fac?

"Adultul este primul care il ajuta pe copil sa inteleaga libertatea. Rolul lui nu este sa dicteze copilului, ci sa puna limite si sa organizeze mediul pentru copil. Ambele sarcini sunt foarte importante. Nu ii putem cere copilului sa NU faca ceva, decat daca ii oferim alternativa si cadrul in care sa faca ALTceva, care sa il multumeasca.

De exemplu, ia jucariile sau telecomanda sau alt obiect, si il arunca prin casa. I le iau din mana, o data, de doua ori; il indrept catre masuta de desen, dar el sta putin cu creioanele in mana, dupa care le arunca si pe acestea. Bun. Atunci, ii spun: "Daca vrei sa arunci, avem o minge pentru aruncat." Si il conduc la mingea lui - de plaja, de plus - care nu se strica. Si el este fericit, pentru ca acum poate sa arunce.

Sau tranteste usile. La camera, la dulap. Ii spun "Ma dor urechile, se strica usile, hai sa le inchidem frumos." Nu vrea, desi intelege. Atunci, inteleg si eu ca are de fapt nevoie de zgomot. Il conduc la jucariile lui muzicale - xilofon, ciocanel - si ii arat: "Uite, aici poti sa lovesti, poti sa faci zgomot."

Deci, ii ofer variante pozitive la lucrurile pe care vrea sa le faca neaparat. Nu ii interzic, nu il pun la colt si nu il cert ca insista. Copilul, mai ales cel mic (sub 6 ani) nu este impertinent, ci are nevoie sa observe lucrurile, sa vada ce se intampla. El testeaza. Si din reactia adultului, copilul intelege: "Ok, asta nu am voie. Hai sa vad ce am voie sa fac". (Mariana Ulita, mamica si director la Scoala Montessori Bucuresti)

4. Psihologia copilului: Mami, pana cand sa nu ma urc pe masa?

La fel de mult, conteaza cum ii explicam copilului. Ce cuvinte ii spunem atunci cand ii setam limite. Limitele nu trebuie sa fie un abuz de putere, nu trebuie sa fie resimtite ca rautate din partea adultului. Prea des, copiii asculta pentru ca nu au de ales. Dar fara sa fi inteles DE CE li se impun acele limite. Inca de mic, copilul are nevoie de transparenta in stabilirea limitelor, nu numai de fermitate. Si de cuvinte clare. Sa fim coerenti, sa fim simpli in formularea cerintelor.

"Vorbele noastre sunt alunecoase pentru copii, daca nu sunt foarte clare. Iarasi dau exemplul baiatului meu. S-a urcat la un moment dat cu picioarele pe masa. Si mergea, asa, pe masa. Prima tendinta, care este? Sa-i spun: Da-te jos de pe masa! Pai, se da jos. Apoi se urca la loc. De ce? Pentru ca el a facut ce i-ai spus. Dar atat inseamna ce i-ai spus: sa coboare de pe masa. El are libertatea sa se urce inapoi dupa, sa coboare din nou la cererea ta, apoi sa urce iarasi. Pentru el poate deveni un joc.

Asa ca am reformulat: Picioarele stau pe parchet. Si ori de cate ori se urca pe masa, il coboram si ii reaminteam: Picioarele stau pe parchet. Acum nu mai urca pe masa. Si spune singur cand suntem la masa si isi mai aminteste: Picioarele stau pe parchet. Este mult mai clar si face apel la nevoia de ordine a copilului de pana in 6 ani. Daca am inteles ca locul picioarelor este jos, nu pe masa, atunci n-o sa le schimb locul!

La fel, cand trantea usile la dulapuri. In loc de "NU tranti, ca se strica", mai putin violent este sa ii spunem "Obiectele se strica atunci cand le lovim, si nu vrem sa se strice". (Mariana Ulita, mamica si director la Scoala Montessori Bucuresti)

"Obiectele se strica" este un mesaj mai clar pentru copil decat "NU fa asta, ca se strica". NU-ul vine de la sine. Mai ales daca adaugam "Nu vrem sa se strice". De ce sa nu le stricam? Pentru ca nu vrem sa se strice. Copilul de pana in 6 ani are nevoie mereu de un raspuns la "De ce?", dar se multumeste atunci cand primeste un motiv clar. "Nu vrem sa se strice" este un astfel de motiv.

5. Psihologia copilului: Mami, da-mi voie sa aleg!

Cat de important este sa ii dam copilului libertatea de alegere si de decizie? Foarte important. "Implicandu-l in luarea deciziilor, copilul isi da seama ca este vorba despre el, nu despre ceea ce ii cereti. Adica daca ii dati dimineata de ales intre tricoul albastru si cel verde; daca ii dati de ales intre a citi o poveste sau a insira margele pe un fir, inainte de culcare; daca ii dati de ales intre cereale si oua fierte, la micul dejun etc. Atunci, copilul va pricepe ca el si dorintele lui conteaza, mai mult decat actul in sine de a se imbraca / de a adormi / de a manca. Nu conteaza sa bifeze o activitate pe o lista, ci emotiile si preferintele lui sunt importante si demne de tinut seama.

Dati-i intotdeauna doua alegeri rezonabile, caci mai mult poate deveni prea mult. Oferiti-i posibilitatea de a alege chiar si cand se opune sau cand nu tine cont de ea. Copilul cere: Mama, imbraca-ma tu, eu nu pot! Atunci ii propun: Eu iti pun haina, tu iti pui pantofii. Sau invers? Ce alegi?

Asa incepe copilul sa aleaga pentru el insusi. Asa devine stapan pe decizia lui. Iar rapiditatea de a gasi un raspuns la "Ce doresti acum? Ce alegi acum, din aceste optiuni?", ii stimuleaza inteligenta. Dandu-i de ales, il ajuti pe copil sa creasca si sa capete o claritate a mintii, inca de mic." (Mariana Ulita, mamica si director la Scoala Montessori Bucuresti)

"Copiii inteleg ca au capacitatea de a alege inca de pe la 1 an. Asa se explica de ce incep mofturile la mancare, de care se vaita toate mamicile. Asa am patit si eu si am tras concluzia ca trebuie sa imi consider copilul uneori un adult si sa il las sa aleaga. Asa cum eu deschid frigiderul si imi aleg sa mananc ceea ce vreau, asa isi doreste si ea. Asa ca, ii pun in fata pe masa cat mai multe optiuni: ciorbita, piure, carnita, cascaval, legume, orice am la indemana. Si ea isi alege. Si mananca de toate: azi ciorba, maine orez, poimaine numai iaurt si fructe. E alegerea ei.", ne spune Gabriela, mama Anyei de 1 an si 5 luni.

Cum vi se par aceste sfaturi bazate pe psihologia copilului? Voi ce secrete de parinti buni aveti, mamici Qbebe?