Am avut grijă de bunica mea și am învățat cum să pun pe altcineva pe primul plan. Asta m-a făcut un părinte mai bun

A avut dintotdeauna o relație strânsă cu bunica ei

Într-o confesiune pentru „Business Insider”, o mamă a adus în prim-plan relația apropiată pe care a avut-o cu bunica ei încă din copilărie. Astfel, nepoata și-a admirat întodeauna bunica și s-a simțit mereu în largul ei în compania acesteia:

„Bunica mea- căreia îi ziceam „buni”- și-a petrecut ultimii ani de activitate curățând podelele în case neîncălzite și, de aceea, nu a avut parte de o sănătate tocmai bună. Astfel, genunchii ei au clacat pur și simplu, iar boala Parkinson îi punea dificultăți în manevrarea obiectelor. Cu toate acestea, în ciuda durerilor provocate de artrită, ea ajuta pe toată lumea în copilăria mea. Pe atunci habar nu aveam că, la un moment, voi ajunge să am grijă de ea sau că ea va fi cea care va pune bazele a ceea ce m-a ajutat să învăț cum să fiu părinte.

Obișnuia să calce rufele și să spele în pardesiul ei vechi bleu înainte să meargă la magazin ca să procure cele necesare pentru a găti pește cu cartofi prăjiți pentru mine și pentru fratele meu. Chiar dacă se mișca încet, avea grijă de noi toți și reușea inclusiv să pregătească o cină pentru toată familia duminica. 

Bunica mea a fost cea mai mică dintre cei opt copii ai unei familii din clasa muncitoare originare din Derbyshire, o regiune din nord-estul Angliei. Spunea întotdeauna că nu are încotro, că trebuie să aibă grijă să ducă totul la bun sfârșit. Pe când eram copil, ajungeam să stau cu ea ori de câte ori mama mea era copleșită. De altfel, pot spune că la ea găseam mereu liniște când în casa mea domnea haosul. Când bunica își făcea treburile prin casă, îmi plăcea să stau pe lângă ea; era ca și cum găseam un port în care să mă retrag în vreme de furtună”. 

Am fost crescută de bunica mea și nu aș schimba asta pentru nimic în lume

A avut grijă de bunica ei bolnavă

Cea care s-a confesat pentru sursa citată a dezvăluit că a îngrijit-o pe bunica ei bolnavă și că, în cele mai dificile momente, își amintea de cât de multă grijă a avut parte, la rândul ei, din partea acesteia. Una dintre cele mai importante „lecții” pe care le-a învățat îngrijindu-și bunica a fost cum să pună pe altcineva pe primul plan:

„În ciuda spiritului ei de învingătoare, starea bunicii mele a început să se deterioreze tot mai mult pe când eu aveam în jurul vârstei de 20 de ani. La început ritmul deteriorării a fost mai lent, dar treptat lucrurile s-au agravat rapid și, de aceea, mobilitatea ei s-a redus drastic. În aceste condiții, am fost nevoiți să-i mutăm patul și canapeaua la parterul casei. 

Ca să mă pot ocupa de bunica mea, mi-am modificat programul de la muncă ca să pot termina mai devreme vinerea și petreceam cât mai mult weekend-urile cu ea. Practic, după douăzeci de ani, rolurile s-au inversat în cazul nostru. Mai exact, așa cum ea mă spăla și mă schimba, aceleași lucruri le făceam și eu pentru ea. 

Deși la ea veneau anumite persoane care o hrăneau, care o îmbrăcau și o puneau în pat, eu și familia mea încercam să-i asigurăm și alte nevoi. Stăteam adesea lângă ea când dormea ca să o aud când respiră, în condițiile în care nu știam când aveam să-i aud ultima respirație.

Toate aceste momente m-au pregătit pentru clipa în care ne-a părăsit și, chiar dacă, prin natura mea, sunt o persoană anxioasă, am reușit să învăț să-mi păstrez calmul. În plus, am învățat și câteva lecții. Spre exemplu, de fiecare dacă când o ajutam să ajungă la toaletă, am învățat cum să pun pe altcineva pe primul plan și, în același timp, am învățat cum să comunic, cu afecțiune, cu cineva care nu te mai poate înțelege bine”. 

Faptul că a avut grijă de bunica ei a ajutat-o să devină un părinte mai bun

În ultima parte a confesiunii sale, cea care și-a îngrijit bunica nu a ezitat să-și exprime recunoștința pentru că a avut ocazia să fie alături de aceasta și că, de aceea, a învățat să fie un părinte mai bun pentru fiul ei:

„Buni a trecut în neființă în anul 2014, iar eu l-am născut pe fiul meu în 2021. Cu toate acestea, de fiecare dată când îl țin în brațe, am senzația că are o parte din spiritul bunicii mele. Astfel, determinarea ei, curiozitatea și simțul umorului mă însoțesc și acum, ca și cum ea ar fi încă în viață. Nu îmi este deloc greu să mi-i imaginez pe fiul meu și pe bunica mea stând împreună- el alergând peste tot prin casă și ea bucurându-se de energia lui. De fapt, există o legătură atât de puternică între generații, așa că regret enorm că nu am avut șansa de a-i vedea împreună.

Consider că șansa de a avea grijă de cineva te ajută să-i păstrezi amintirea pentru întotdeauna, iar faptul că am devenit mamă m-a făcut să fiu și mai convinsă de asta. Poate că sună precum un clișeu, dar nu pot să nu spun că sunt sigură că bunica mea ar fi fost mândră de fiul meu. Îmi mențin această convingere alături de durerea pe care o resimt din pricina pierderii ei și de faptul că știu că ea m-a învățat cum să ajut pe altcineva să se simtă în siguranță.

Îi arăt băiețelului meu luna, florile, păsările și multe alte lucruri pe care știu că doar bunica mea le-ar fi observat și văd că el le adoră pur și simplu. Simt că sunt capabilă să valorific pentru el răbdarea, grija și dragostea pe care le-am acumulat în suflet îngrijindu-mi bunica și că, dacă nu aș fi fost pusă într-o astfel de situație, probabil nu aș fi reușit la fel de bine. 

Chiar dacă nu l-a cunoscut pe fiul meu, bunica mea mi-a făcut un dar extraordinar, acela de a putea fi o mamă mai bună pentru el”.