Din grija pentru copilul tau

Să nu exageram cu limitarea timpului în fața ecranelor! Sănătatea copiilor nu este afectată, spune un studiu

Când vine vorba de timpul pe care copiii îl petrec în fața ecranelor, părerile sunt împărțite. Unii părinți limitează accesul copiilor la telefon sau tabletă, alții pretind că nu se pot lupta cu adolescenții lor și le permit să petreacă cât timp vor în fața calculatorului. Dar majoritatea părinților sunt de acord că sănătatea mentală a copiilor este profund și iremediabil afectată  de statul pe internet, la jocuri sau pe rețelele de socializare. ”Tehnologia ne distruge copiii!”, este unul dintre motto-urile cel mai des întâlnite când vine vorba de problemele emoționale și tulburările comportamentale ale celor mici.

Pe toate grupurile de parenting, în orice școală ori grădiniță auzim părinți și educatori dând vina pe calculator și telefon pentru orice comportament deplasat al copilului. Tendințele violente, notele autiste, tulburările opoziționiste, problemele de sănătate mintală, toate sunt explicate de timpul prea îndelungat pe care copiii îl petrec în fața ecranelor. Ciudat este faptul că, deși le pun telefonul în mână de la vârste foarte mici sau îi lasă exagerat de mult la desene animate, părinții nu simt că ar avea vreo implicare sau responsabilitate legată de evoluția psihică și emoțională a copilului.

bebe la calculator

Deși mitul transformării malefice a copiilor sub impactul tehnologiei este unul dintre cele mai de răspândite, în realitate problemele familiale sau erorile de parenting sunt cauze mult mai frecvente ale tulburărilor comportamentale ale acestora. Mai mult decât atât, unele studii demontează anumite credințe care fac din dispozitivele electronice și gadgeturi sursa tuturor relelor din viața copilului.

Timpul petrecut în fața ecranelor nu afectează sănătatea mintală a copilului

Aceasta este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea North Carolina în Greensboro. În cadrul cercetării, au fost examinați peste 2.000 de copii și adolescenți, între 9 și 15 ani, de la școli publice din Carolina de Nord. A fost înregistrat pentru fiecare copil timpul de utilizare zilnică a dispozitivelor electronice, iar, în paralel, copiii au fost testați legat de anumite aspecte de sănătate mintală.
Un an mai târziu, un sub-eșantion de aproape 400 de participanți a fost retestat după utilizarea intensă a telefoanelor mobile.
În studiul nostru longitudinal asupra adolescenților, nu am găsit dovezi suficiente să susțină o legătură, corelațională sau cauzală, între utilizarea tehnologiei digitale și simptomele de sănătate mintală”, concluzionează cercetătorii

Utilizarea telefoanelor poate fi chiar benefică

De fapt, în unele cazuri, utilizarea tehnologiei a redus sentimentele de anxietate și simptomele depresiei în rândul participanților.
Contrar credinței comune că smartphone-urile și rețelele de socializare dăunează sănătății mintale a adolescenților, am constatat că cei care petrec timp online cu prietenii beneficiază de o sănătate mentală mai bună.”, arată studiul.
Aceste concluzii contrazic unele studii mai vechi, care relaționează problemele mentale ale copiilor și adolescenților cu timpul petrecut în fața calculatoarelor. De exemplu, în 2017, psihologul Jean Twenge a arătat într-un articol devenit viral că utilizarea intensă a calculatorului și telefonului crește cu aproape o treime riscul de depresie. Concluziile lui Twenge au fost, însă, întâmpinate cu scepticism în lumea științifică. Când cercetătorii de la Oxford au folosit aceleași date, nu au putut găsi o legătură clară între tendințele depresive și timpul petrecut în fața ecranelor.

copii pe tableta

Important este cum folosim dispozitivele

Dacă petrecem timpul pe calculator sau pe telefon pentru a păstra conexiunea cu prietenii care ne fac să ne simțim bine, acest lucru nu ne poate afecta sănătatea mentală. În această eră digitală, copiii dezvoltă legături mult mai intense cu amicii sau colegii prin mijloace de comunicare on-line. Este o realitate pe care nu o putem nega și este important pentru cei mici să nu le interzicem această formă de comunicare. În plus, mai mulți copii și adolescenți decât credem petrec timpul pe internet citind, documentându-se sau ținând pasul cu evoluția tehnică și socială. Este adevărat că a scăzut interesul pentru cartea tipărită, dar asta nu înseamnă că cei mici nu mai citesc deloc. Este o altă credință eronată, care arată că există un gol de comunicare între părinți și copii.
Cu alte cuvinte, important pentru sănătatea mentală a copiilor este cum utilizează tehnologia, nu cât timp stau în fața ecranelor.
De acum înainte, studiile ar trebui să se concentreze mai puțin pe timpul propriu-zis petrecut în fața ecranului și mai mult pe modul în care putem educa și sprijini cel mai bine copiii care cresc în era digitală, arată cercetătorii.
Poate că a venit timpul ca adulții să nu mai piardă timpul în dispute legate de cât dăunează smartphone-urile și rețelele de socializare și să caute cele mai bune modalități de a sprijini copiii atât în viața lor offline, cât și în online”, arată psihologul Candice Odgers de la Universitate. din California, Irvine.

Este nevoie și de limite

copii dispozitive

Sursa foto: Pinterest

Poate că ne-am eliberat de neliniștea că timpul petrecut în fața ecranelor este dăunător pentru sănătatea copilului. Relațiile cu prietenii, vizionarea unor conținuturi de calitate, dezvoltarea abilităților digitale și alinierea la tendințele viitorului sunt doar câteva dintre beneficiile pe care copii le au utilizând telefonul sau computerul. Dar aceasta nu înseamnă să-i permitem copilului un timp nelimitat în fața ecranului. Chiar dacă sănătatea mentală nu este afectată direct de utilizarea dispozitivelor, sănătatea fizică este cu siguranță compromisă atunci când copiii petrec prea mult timp on-line. Sedentarismul duce la multiple complicații, dintre care obezitatea, afectarea coloanei vertebrale și problemele de vedere sunt cele mai frecvente. Dependența de ecran este o realitate, pentru că folosirea telefonului sau calculatorului activează zone pe creier conectate cu sentimentul de satisfacție și recompensă. Iată de ce copiii nu se satură niciodată să stea în fața telefonului sau a tabletei și pot reacționa prin crize de furie sau de plâns atunci când li se iau dispozitivele. Tendința adolescenților de a evada în realitatea virtuală este, de asemenea, de necontestat, afectând relația lor cu lumea și împiedicându-i să-și dezvolte abilitățile sociale necesare mai târziu. Izolarea poate duce la anxietate și depresie, chiar dacă nu este un efect direct al timpului petrecut în fața ecranelor.
Iată de ce părinții trebuie să monitorizeze activitatea online și timpul dedicat de copil dispozitivelor și să se asigure că există un echilibru cu celelalte activități și responsabilități.

Surse: https://www.sciencealert.com; https://www.vox.com; https://www.theatlantic.com

Ghid pe vârste: timpul recomandat pentru utilizarea ecranelor pentru copii

Surse foto: Pixabay, Pinterest

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Câte ore trebuie să petreacă copilul în fața ecranelor?
    Câte ore trebuie să petreacă copilul în fața ecranelor?

    Pe măsură ce începutul grădiniței și al școlii se apropie, ne gândim tot mai mult cum ar trebui să arate programul copilului nostru. Desigur, ne-am dori ca acesta să fie...

    Când femeia devine mamă: cum este afectată sănătatea emoționala
    Când femeia devine mamă: cum este afectată sănătatea emoționala

    Atunci când devii mamă toată lumea vorbește despre bucuria de a-ți ține în brațe bebelușul și despre noua viață care începe pentru tine. Nimeni nu te avertizează...

    Mai mult de doi copii afectează grav sănătatea mamei, conform unui studiu
    Mai mult de doi copii afectează grav sănătatea mamei, conform unui studiu

    Cu cât există mai mulți copii în viața unei femei, cu atât mai mare va fi riscul ca aceasta să aibă probleme grave de sănătate. Afirmația vine din partea...

    Studiu despre sex: Ce spune mâna despre bărbăţie
    Studiu despre sex: Ce spune mâna despre bărbăţie

    Unul dintre miturile despre sex spune că există o legătură între mâna unui bărbat şi organul său genital. Ei bine, deşi, de obicei cele mai multe poveşti despre sex nu se...

    Copiii petrec din ce în ce mai puțin timp în aer liber: cum este afectată dezvoltarea lor fizică și psihică
    Copiii petrec din ce în ce mai puțin timp în aer liber: cum este afectată dezvoltarea lor fizică și psihică

    Copiii petrec din ce în ce mai puțin timp în aer liber, iar acest lucru are un impact uriaș asupra sănătății și dezvoltării lor fizice și psihice. Efectele paradoxale...

    Cum este afectată dezvoltarea copilului când părintele înjură la volan: sfatul psihologului
    Cum este afectată dezvoltarea copilului când părintele înjură la volan: sfatul psihologului

    Ți-au scăpat câteva vorbe triviale în momentele de nervi din trafic? Copilul tău era alături și le-a reținut până la ultima silabă? Am întrebat un specialist...

    A avea copii înseamnă să îmbătrânești cu 11 ani, spune un studiu
    A avea copii înseamnă să îmbătrânești cu 11 ani, spune un studiu

    Încă o veste proastă pentru reprezentantele sexului frumos. Conform cercetătorilor, femeile care devin mame îmbătrânesc mai repede, și nu oricum, ci cu aproximativ 11...

    © 2019 Qbebe