Sfatul educatoarei: cele mai indragite jocuri pentru baietei si fetite

Sfatul educatoarei: cele mai indragite jocuri pentru baietei si fetite

Psiholog Eva Pirosca

Joaca-te alaturi de copiii tai! Au cei mici preferinte? Putem sa alegem jocuri potrivite pentru dezvoltarea baietilor si a fetitelor, in functie de gen? Am intrebat si am cules cateva jocuri de la Nely Draghici, mamica specializata in arte plastice si lucrul cu copiii si de la Mariana Radu, educatoare si mamica.

"Unul dintre jocurile importante este acela in care ii asculti povestea din spatele desenului realizat de el, din cateva linii si puncte... percepute in mod eronat de cei mari ca si mazgalituri. Povesti minunate vei descoperi doar daca iti faci timp sa asculti discursul celui mic, sa ii dai atentia cuvenita, sa nu trisezi, sa fii langa el trup si suflet, doar pentru el! Nu te uita la TV, ignora telefonul sau orice altceva; opreste lumea si asculta-l! Va fi cu siguranta in al noualea cer!" Nely are doi baieti, este de profesie designer, dar lucreaza foarte mult la Atelierele de creatie pentru copii.

poza fetita picteaza multicolor

"Exista diferente intre jocurile baietilor si ale fetitelor, sigur". Mariana Radu este mama a doua fete si, de 30 de ani, educatoare la Gradinita nr. 11 din Braila. "Sa le vezi pe fetite: ele sunt niste domnisoare! Cele de 3-4 ani isi trag mesele alaturi de cele mai mari, de 5-6 ani si canta in cor La multi ani. Isi pregatesc torturi din cubulete de Lego. Haideti doamna educatoare, ma cheama, ca am taiat tortul! Si vin cu o piesa galbena de Lego pe o farfurioara de papusi, sa ma serveasca. Isi pun flori pe mese, dupa ce le-au unit. Sunt cuminti, linistite, sau intra toate in casuta papusii, langa fereastra. Ele formeaza o comunitate, sunt sociabile, prietenoase.

Iar baietii? Mi-s dragi, dar sunt greu de strunit! Pai intr-o zi, mi-au venit doar 7 baieti, nici o domnisoara: faceau cat o armata de fete! Alearga, fac scandal, sunt zgomotosi, isi pot sparge capul daca nu stai cu ochii pe ei si daca nu ii strunesti. Baietii au foarte multa energie, niste mici salbatici. Invata abia mai tarziu sa fie sociabili: ei au nevoie de directie, de reguli clare, sa le propui jocuri, ca de unii singuri nu leaga nimic. Se iau la bataie ca sa scape de energie. Sau, daca le pui muzica, sunt in stare sa alerge unii dupa altii in jurul meselor, incontinuu."

1. Jocuri pentru fetite: Nuante si amestecuri

"Fetitele disting intre nuante, mai bine decat baietii si au o preferinta catre culori. Se vor simti putin ca atunci cand se joaca de-a bucataria sau de-a medicul, dar vei observa si care fata are inclinatii plastice. Poti invita si baietei sa se joace, ca sa le facilitezi recunoasterea culorilor" (educatoarea Mariana Radu)

Ai nevoie de un recipient cu mai multe borcanase: un cofraj de plastic pentru oua, o cutie consumata de acuarele sau un platou cu mai multe forme de briose. Mai ai nevoie de coloranti alimentari si de seringi fara ac. Copiii vor umple locurile goale din recipient cu apa si fiecare locsor il vor colora cu o nuanta diferita de colorant. Colorantul il plaseaza in ochiul de apa cu ajutorul seringii. Arata-le cum sa pistoneze lent si sa observe cum se dizolva culoarea in apa. Pot incerca apoi mai multe nuante in acelasi ochi de apa, ca sa combine culorile. Cand vor sa schimbe apa dintr-un ochi, o vor absorbi tot cu seringa.

poza copii se joaca cu apa si culori

In loc de apa simpla, ii poti atrage si mai tare daca este iarna si le pui zapada in recipient. Culorile sunt foarte proaspete si vibrante pe zapada! Sau poate reusesti sa culegi ceva gheata zdrobita sau fulgi de gheata de la congelator. Culoarea se va lipi numai de unele particule sau va diferi ca intensitate, iar interesul copiilor va fi la maxim. Le mai poti da sa incerce culorile pe diverse materiale cu textura absorbanta, ca sa observe cum suge materialul culoarea si ce forma ia pata: pe vata, pe dischete demachiante, pe lavete de bucatarie, pe filtre de cafea, pe hartie sugativa, pe hartie igienica, pe ziar...

2. Jocuri pentru fetite: Jurnalul de calatorie in lumea cifrelor

Fetele nu sunt la fel de bune la matematica, precum baietii. In schimb, au abilitatile verbale mai dezvoltate decat ale lor. Atunci, de ce sa nu le punem pe cele din urma in slujba celor dintai, sub forma unui joc? Un joc ce ne poate insoti fetita pe tot parcursul zilei si poate face din matematica o activitate placuta, inainte ca invatatoarea sa preia fraiele.

Sa pregatim, impreuna, un jurnal de calatorie in lumea cifrelor. Adica un carnetel, asa cum aveam noi, pe vremea noastra. Vocabularul, in care scriam cuvintele noi din engleza si ce inseamna in limba romana. La fel, in Jurnal sa notati fiecare expresie matematica, fiecare calcul, cifra sau numar pe care il intalniti. Si corespondentele in limba romana... adica in scris. De exemplu, la masa, ne vin astazi 3 musafiri. In jurnal vom scrie: 3 musafiri = trei musafiri. Ce reteta pregatim? Placinta de dovleac, la desert. Ce ingrediente avem nevoie? Pai: 1 dovleac = un dovleac, 1/2 kg de zahar = jumatate de kilogram, 2 cani de faina = doua cani etc. Si uite asa, pe tot parcursul zilei, transformam realitatea intr-o poveste cu cifre.

3. Jocuri pentru fetite: Sa bucatarim!

Urmatoarea experienta este deosebit de potrivita pentru fetite, care au curiozitatea si cumintenia de a sta lipite de mami pe la bucatarie. Totusi, cu ceva inventivitate, ii atrage si pe baieti. Ne-o descrie Nely, care a incercat-o cu baietii ei.

"Esti acasa sau la bunici. Fii creativ: gateste sau prajitureste impreuna cu cei mici! Este adevarat, cureti o zi dupa aceea, gasesti coca pe toate prosoapele de bucatarie, pe cele de la baie, si un pic pe frigider sau pe mobila. Dar nu-i nimic!

poza legume in joaca

Opreste-te si priveste-i detasat: cat de mult se pot bucura ca au amestecat oul cu zaharul, cu faina... Simt texturi diferite, asista la transformari; lucruri carora celor mari nu le dau importanta. O intreaga lume se afla in fata lor: cum sa ii dezamagesti si sa le spui: lasa ca fac eu asta, tu nu esti in stare, ca dai pe jos? Da, dai pe jos. Si ce? Curatam mai tarziu; poate curatam impreuna si data viitoare vei sti ce inseamna sa cureti si vei fi mai atent.

poza legume asezonate in joca?

Alex este foarte foarte fericit ca acum, la 8 ani, reuseste sa separe albusul de galbenus! Deci ma poate ajuta si la prajiturile mai complicate.

Iar de aici, alte jocuri in bucatarie sau in baie, cu tot felul de mini laboratoare, din canite, cutiute, lingurite, pipete, capacele si tot ce se mai afla in imediata apropiere. Praf de copt, otet, ulei, zat de cafea, faina, cerneala... Cercetam, vedem ce se intampla. 3-4 ore nu ii dezlipesti!"

poza legume conopida in joaca?

4. Jocuri pentru fetite: Jocul de limbaj

Fetitele se dezvolta mai usor decat baietii la vorbit, scris si citit. Totodata, poseda abilitati mnezice mai bune decat ei. Adica pot tine minte o cantitate mare de material nestructurat, aleator, dar pe perioade mici. Haide atunci sa le implicam intr-un joc pe limba lor, care sa le exerseze limbajul, memoria si chiar dictia.

Asezam fetitele in cerc / semicerc si alegem un cuvant. De exemplu, catel. Prima fetita va rosti cuvantul intreg. A doua va spune ham sau un alt cuvant specific pentru primul. (Tot asa, pentru trandafir, poate urma rosu; pentru stea, poate urma scanteiaza si tot asa.) A treia fetita va repeta ham si de la a patra, vom incepe sa rostim catelul pe litere. Fetita a patra: c. Fetita a cincea: a. Fetita a sasea: t. Apoi e, apoi l. La sfarsitul literelor, urmatoarea fetita spune din nou ham. Important este ca fetitele sa fie atente. Cine nu a fost atent sau nu a stiut litera care ii revine, iese din joc, la prima sau la a doua abatere.

5. Jocuri pentru baietei: MIM

Baieteilor nu le place sa scrie si sa citeasca. Ei proceseaza mai lent decat fetele mesajele verbale, in special atunci cand le construiesc. Ii poti incuraja sa isi dezvolte limbajul si vocabularul, tot prin jocuri. Stimuleaza-i sa creeze un scenariu, o poveste, pornind de la jocurile de asamblare si de la modelajele pentru constructii, cu care prefera sa se joace. Sau incurajeaza-i sa descrie mereu ce se petrece cu masinuta pe care o plimba pe podea, cu trenuletul pe care il pufaie de colo-colo... Sa descrie, deci, in cuvinte, ce fac si ce patesc jucariile.

"Dincolo de asta, atunci cand ai in preajma mai multi baietei, jucati-va MIM! Incearca varianta urmatoare", ne sfatuieste doamna educatoare Mariana Radu.

poza copii la joaca

Incurajeaza-i pe baietii spectatori sa ceara cat mai multe detalii, sa puna cat mai multe intrebari. Totodata, sa descrie in cuvinte ce li se pare ca mimeaza baiatul din fata. Stimuleaza-i sa dea frau liber imaginatiei! Tine cont ca baieteii proceseaza si construiesc mai lent decat fetele mesajele verbale si asteapta-l cu 60 de secunde mai mult, atunci cand ai si fetite prinse in joc. Alegeti o carte cu poze, cartonasele colectionate de la Cora sau abtibildurile cu desenele animate favorite. Si, la intamplare, copilul va pune degetul pe un personaj /animal / orice altceva si pe acela il va "juca". Iar ceilalti copii se vor stradui sa ghiceasca. Si apoi fac cu schimbul.

Incurajeaza-i tu personal cu intrebari ajutatoare! Acum pufaie... (La fel ca cine pufaie? Cine mai pufaie asa?) Acum inoata (Cum, repede, incet, se grabeste, inoata pe spate, pe fata? Unde credeti ca inoata? Credeti ca mai are mult?) Se prea poate sa va indepartati de lucrul pe care il mimeaza copilul, dar asa este mult mai distractiv si chiar imbunatateste limbajul. Tot tu ii poti ghida inapoi si ii poti sfatui sa se concentreze, atunci cand este cazul.

6. Jocuri pentru baietei: Constructii reciclabile

"Baietii sunt mai obraznici decat fetele si trebuie tinuti mai din scurt, pentru ca au multa energie si au nevoie de pauze dese. Cand va jucati, ofera-le posibilitatea intreruperii activitatii si pune-le la dispozitie elemente neobisnuite, jucarii mai putin comune, piese la care sa gaseasca ei utilitatea..." (educatoarea Mariana Radu).

"Realizeaza impreuna ei o macheta din materiale reciclabile! La noi, au vorbit la gradi despre vulcani. Am realizat si noi o macheta din polistiren, invelit in hartie igienica imbibata cu aracet: astfel am obtinut muntele. In mijloc, o sticla de plastic din care va erupe vulcanul, folosind cateva aspirine efervescente (vulcanul emana niste gaze, initial...). Praf de copt stins cu otet, in care am amestecat anterior niste pigment de culoare rosie, portocalie, asemanator lavei.

Muntele a fost pictat, am adaugat stanci, verdeata si un intreg habitat al dinozaurilor cu tot felul de sisteme de atentionare in caz de cutremur. Cu mici statii de cercetare, plasate pana aproape de gura vulcanului, cu antene si senzori, cu sisteme de protectie ulterioara in cazul in care dinozaurii buni, care iubesc oamenii, nu vor mai avea ce manca pentru o vreme. Asa, se vor hrani cu niste substante care le tin de foame. Si povestea continua..." (Nely Draghici)

7. Jocuri pentru baietei: O lume intreaga in zapada

"Construieste impreuna cu el! Chiar si atunci cand au parteneri de joaca, prieteni cu preocupari comune, de varsta lor. Da-le baietilor o directie, intra in jocul lor si construieste-le poduri cum doar in lumea povestilor au mai auzit si doar in lumea desenelor au mai vazut..."

"Da! Ne-am bucurat din plin de zapada din curtea blocului. Dincolo de bataile cu bulgari de zapada si trantele de la sanius, am sapat tunele in... mormanele de zapada aruncate peste gard, in mormanele de pe trotuare sau din parcari. Muntii de zapada: adevarate comori gata sa fie descoperite, printr-un demers ce necesita sapaturi. Si o intreaga logistica cu privire la transport, depozitare... Nu imi imaginam ca se poate construi un tunel in zapada. Si nu ne-am oprit aici. Am continuat: poduri, canapele, oameni de zapada care tin copacii..." (Nely Draghici)

poza baieti la joaca?

"Pe scurt, cele mai indragite jocuri sunt acelea in care te implici, tu ca adult, in lumea celor mici. Jocurile in care, din cele mai simple obiecte, creezi lucruri indragite de cei mici. O banala cutie de carton poate deveni o casuta sau o masina. Scaunele si cateva perne devin un univers, intr-o poveste in care si tu, ca adult, poti calatori cateva statii. Jucariile clasice isi au rolul lor, desigur; dar raman mult in urma atunci cand cele mai neinsemnate obiecte, asociate intr-un mod cu totul inedit, devin cele mai spectaculoase jucarii si jocuri in lumea celor mici." (Nely Draghici)

Mamici, voi ce jocuri educative si creative stiti, ca sa ii antrenam si pe baietei, si pe fetite?

Articolul urmator
Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor
Sfatul specialistului: Cum îți educi copilul pentru a nu deveni o victimă a abuzurilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Urări de botez: cele mai frumoase mesaje pentru fetițe și băieței
    Urări de botez: cele mai frumoase mesaje pentru fetițe și băieței

    Urările de botez sunt gânduri sincere, fiind întotdeauna binevenite. Dacă persoane apropiate din jurul tău urmează să-și boteze copilul, poți transmite un mesaj frumos...

    Două fetițe de patru și cinci ani au devenit cele mai bune prietene după ce au fost diagnosticate în aceeași zi cu cancer
    Două fetițe de patru și cinci ani au devenit cele mai bune prietene după ce au fost diagnosticate în aceeași zi cu cancer

    Două fetițe de 4 și 5 ani au devenit cele mai bune prietene în spital, după ce au fost diagnosticate în aceeași zi cu leucemie.

    Are 11 ani, suferă de albinism și este una dintre cele mai frumoase fetițe din lume!
    Are 11 ani, suferă de albinism și este una dintre cele mai frumoase fetițe din lume!

    Când fotografa cecenă Amina Arsakova a văzut, cu aprox. 4 ani în urmă, o fotografie cu Amina Ependieva, în vârstă de 11 ani, într-un centru comercial, a...

    O mamă a cerut concedierea educatoarei fiicei sale, pe motiv că femeie o ține tot timpul în brațe: „A făcut o obsesie pentru copilul meu”
    O mamă a cerut concedierea educatoarei fiicei sale, pe motiv că femeie o ține tot timpul în brațe: „A făcut o obsesie pentru copilul meu”

    O mamă de peste hotare a cerut concedierea educatoarei fiicei sale de 8 luni, pe motiv că femeia ar fi fost obsedată de fetiță. „M-am simțit inconfortabil de la început, de...

    Îți mai aduci aminte de Catrinel Sandu? Acum locuiește în SUA și are două fetițe superbe!
    Îți mai aduci aminte de Catrinel Sandu? Acum locuiește în SUA și are două fetițe superbe!

    Au trecut mai bine de 20 de ani de când Catrinel Sandu pășea deloc timidă pe scenă emisiunii „Cronica Cârcotașilor” în calitate de...

    O educatoare din Suceava a agresat sexual 3 fetițe. Ce a făcut tatăl a două dintre ele pentru a se răzbuna
    O educatoare din Suceava a agresat sexual 3 fetițe. Ce a făcut tatăl a două dintre ele pentru a se răzbuna

    Atunci când îți duci copiii la grădiniță îi duci cu încrederea că vor avea parte de un mediu sigur, cald și iubitor. Însă, realitatea uneori este departe...

    „Am 16 ani și arăt mai bătrână decât mama mea”. Cazul unic al unei fetițe care nu se mai recunoaște în oglindă
    „Am 16 ani și arăt mai bătrână decât mama mea”. Cazul unic al unei fetițe care nu se mai recunoaște în oglindă

    Are 16 ani, dar arată de 50! Viață unei adolescente din Filipine s-a transformat într-un adevărat coșmar în urmă cu doi ani, când a aflat întâmplător că...

    Studiu: mamele stresate au de două ori mai multe șanse să nască fetițe
    Studiu: mamele stresate au de două ori mai multe șanse să nască fetițe

    Un studiu recent, realizat la Universitatea din Granada (Spania) susține că mamele care sunt stresate înainte de sarcină au de două ori mai multe șanse să nască o fetiță....

    © 2024 Qbebe