Fiica mea de 5 ani e geloasă pe sora ei mai mică. Nu știu ce să mai fac

Fiica mea de 5 ani e geloasă pe sora ei mai mică. Nu știu ce să mai fac

Mariana Voinea

Atunci când apar geloziile între frați, părintele se află undeva la mijloc, pus într-o situație ingrată. O mamă a două fetițe care duc gelozia până la extrem, cere sfatul unui specialist în parenting pentru a face față animozităților între copii. 

Gelozia între frați nu este un lucru deloc neobișnuit. Ba chiar este un lucru foarte comun ca frații mai mari să fie geloși pe frații mai mici și pe atenția pe care aceștia o primesc. Uneori însă, lucrurile pot fi duse la extrem iar gelozia copiilor poate atinge cote foarte înalte.

Fiica mea de cinci ani este exagerat de geloasă pe surioara ei de 22 de luni. Orice lucru ar avea surioara ei, își dorește și ea. Orice și-ar dori surioara ei mai mică, își dorește și ea.

Ca un exemplu, dacă surioara mai mare a ales o anumită aromă pentru înghețată, iar surioara mai mică a ales o aromă diferită, imediat cea mare se răzgândește și cere înghețata cu aceeași aromă.

Tot încerc să îi spun fetiței mele că poate face propriile alegeri și trebuie să fie sigură de deciziile pe care le ia, fără a se lăsa influențată de ce își dorește surioara ei. Încerc să o conving că fiecare om are personalitatea lui. Ce pot să fac mai mult?”, postează mămica.

Gelozia între frați dusă la extrem în copilărie, poate afecta relația dintre ei la maturitate

Meghan Leahy, mama trei fetițe, specialist în parenting și autoarea cărții ”Parenting Outside the Lines: Forget the Rules, Tap into Your Wisdom, and Connect with Your Child”, îi răspunde mămicii la întrebare într-un mod foarte pertinent.

Aceasta începe prin a-i mulțumi pentru că i-a adresat această scrisoare. Foarte mulți părinți care au doi sau trei copii trec prin asemenea situații și le este greu să vorbească cu alte persoane, cu atât mai mult să mărturisească lumii întregi prin ce trec.

Deși gelozia între frați este o problemă tipică în familiile cu mai mulți copii, aceasta poate cauza destul de multe animozități și tensiuni în familie. Dacă vei întreba părinții despre relația dintre copiii lor, vei fii surprins să afli până unde se poate ajunge cu gelozia între frați.

Accesele de furie și de plâns sunt doar câteva dintre lucrurile care nu sunt deloc neobișnuite în familiile cu mai mulți copii”, susține specialista.

Meghan Leahy continuă în a-i răspunde mămicii susținând cu, de cele mai multe ori, aceste animozități imature dintre copii se pot dovedi rivalități care pot distruge relațiile dintre frați la maturitate.

Nu vreau să te sperii, dar în cazul în care copilul care este gelos nu renunță la invidie, se pot produce schimbări nefavorabile pe termen lung în relațiile dintre membrii familiei.

De asemenea, este foarte important să știi că nu este vina ta. Poți să îți crești, educi, pedepsești și răsfeți copiii în același mod, gelozia tot va apărea.

Poți să le iei același snacksuri, să le cântărești gram cu gram biscuiții pe care îi oferi fiecăruia dintre copii, și tot va apărea un strop de gelozie. Te întrebi de ce? Pentru că părinții sunt soarele, iar copiii sunt planetele care gravitează în jurul lui.

Și dacă este vorba de mai mult de o planetă, apare competiția pentru cine primește mai multă lumină sau căldură. Nu uita că noi, ca specie, am trăit mii de ani împreună cu alte persoane în comunități și întotdeauna exista un alt adult care să se ocupe de creșterea și educarea copiilor.

Acum lucrurile s-au schimbat și tot mai puțini oameni acceptă să ajute. La rândul lor, cei mici se concentrează mai mult să primească atenția din partea părintelui. De aceea, apare o dinamică a proprietății de tipul ”este mama mea! Ba nu, este mai mult mama mea!”, continuă autoarea.

Bătaia între frați: cum îi afectează pe copii și cum trebuie să rezolvi conflictele

Sfatul numărul 1: „petrece cel puțin o zi pe săptămână cu fiecare copil în parte”

doua fete suparate stau spate in spate

Meghan continuă să îi răspundă mămicii la frustrările pe care le are legată de relația dintre cei doi copii. Primul sfat pe care i-l dă este să se concentreze mai mult asupra fiicei sale în vârstă de cinci ani.

Aceasta o îndeamnă să își stabilească anumite zile în care se concentreze exclusiv asupra fetiței celei mari: să se joace cu ea, să îi asculte nemulțumirile, să o facă să se simtă în centrul atenției.

În decursul unei săptămâni, mămica ar trebui să aleagă una sau mai multe zile în care fetița cea mare să beneficieze de toată atenția ei, iar cealaltă fetiță să stea în grija tatălui sau a bunicilor și viceversa.

Pe măsură ce mămica va face acest exercițiu, va vedea cum surioara mai mare își va exprima bucuria și se își va schimba puțin comportamentul. Ea nu va fi nevoită să fie în competiție cu nimeni pentru a-i atrage atenția mamei.

De asemenea, mama poate face un exercițiu de imaginație și poate iniția o conversație cu fata cea mare prin fraza: ”sunt sigură că este foarte greu să fii o surioară mai mare”. Apoi femeia trebuie doar să asculte ce are fata de zis pentru a-și da seama care sunt nevoile și nemulțumirile ei.

Copilul tau este gelos? Afla cum poti preveni gelozia!

Sfatul numărul 2: „lasă copiii să își rezolve singuri problemele și neînțelegerile!”

Al doilea sfat pe care mămica îl primește este puțin contradictoriu față de primul sfat. Ori de câte ori există o neînțelegere între surioare, mama este sfătuită să stea calmă și să nu scoată o vorbă. Părintele nu este obligat să rezolve lucrurile pe care copiii le cred ne injuste.

Desigur că micuții vor plânge, se vor văicări, dar mama trebuie să rămână impasibilă la toate aceste tantrumuri.

Trebuie doar să îți repeți în minte nu e de datoria mea să fie totul corect în viața copiilor mei”, o sfătuiește experta.

Copiii pot fi foarte geloși și răutăcioși uneori. Dar nu fac acest lucru din pură răutate, ci din lipsa atenției sau din dorința de a stat mai mult cu părintele. Comunicarea este cheia.

Dacă părintele își face timp câteva ore pe zi sau o zi două pe săptămână să petreacă cu unul din copii, apoi cu celălalt, atunci cu siguranță lucrurile vor lua o turnură pozitivă.

Părintele nu este de dator să explice, să rezolve problemele copiilor, să facă tot posibilul ca ambii copii să fie mulțumiți. În schimb, trebuie să le ofere atenție, să comunice cu ei și să-i trateze în mod egal. Cum procedați cu copiii voștri? Ce faceți când apar geloziile între frați?

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: washingtonpost.com

Articolul urmator
Ajutor! Fiica mea de 11 ani are cea mai dezordonată cameră din lume. Cum să o determin să țină curățenie?
Ajutor! Fiica mea de 11 ani are cea mai dezordonată cameră din lume. Cum să o determin să țină curățenie?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mama mea o iubește mai mult pe sora mea mai mică, decât pe mine. Nu pot să nu mă simt geloasă
    Mama mea o iubește mai mult pe sora mea mai mică, decât pe mine. Nu pot să nu mă simt geloasă

    O tânără de 21 de ani povestește, într-o postare pe Reddit, că este geloasă pe sora ei mai mică, fiindcă este preferata familiei. Aceasta spune că se simte neglijată și...

    Fiica mea de 15 ani e însărcinată, iar acum trebuie să-i spun că sora ei mai mare este, de fapt, mama ei
    Fiica mea de 15 ani e însărcinată, iar acum trebuie să-i spun că sora ei mai mare este, de fapt, mama ei

    Să afli că fiica ta adolescentă așteaptă un copil reprezintă un adevărat șoc. Dacă, pe lângă o asemenea veste, în familie există și un secret important care, odată...

    „Soțul surorii mele, cu 20 de ani mai mare decât mine, îmi face avansuri și nu știu ce să fac”
    „Soțul surorii mele, cu 20 de ani mai mare decât mine, îmi face avansuri și nu știu ce să fac”

    Potrivit www.cafemom.com o femeie povestește că în familia sa există o tensiune, cauzată de soțul surorii sale. Aceasta a făcut o postare pe platforma Reddit în care cere...

    Mama mea avea 14 ani când m-a născut. Am crescut contribuind la creșterea fraților meu și nu mai știu cine sunt cu adevărat
    Mama mea avea 14 ani când m-a născut. Am crescut contribuind la creșterea fraților meu și nu mai știu cine sunt cu adevărat

    Shaqueia a fost adusă pe lume de o mamă adolescentă, în vârstă de 14 ani. Până la 18 ani, mama ei a mai născut încă doi copii, care au fost crescuți de ea,...

    Dragoste de frați! Doi adolescenți își răsfață sora mai mică cu multă grijă și afecțiune!
    Dragoste de frați! Doi adolescenți își răsfață sora mai mică cu multă grijă și afecțiune!

    Ce frumoasă este dragostea de frați, nu-i așa? Relațiile între frați au ceva special cu siguranță, iar acești adolescenți exprimă asta din plin cu gestul lor. Cei doi se...

    Fiica mea de 14 ani este supraponderală și nu știu cum să o ajut
    Fiica mea de 14 ani este supraponderală și nu știu cum să o ajut

    Printre marile provocări care îi pot ieși în cale unui părinte se regăsește și aceasta: să aibă un copil cu probleme de greutate. Cu atât mai mult cu acest tip de...

    Nu vreau să-mi părăsesc soțul, deși m-a înșelat cu sora mea și cu cea mai bună prietenă
    Nu vreau să-mi părăsesc soțul, deși m-a înșelat cu sora mea și cu cea mai bună prietenă

    După trei ani de căsnicie, o femeie a descoperit că soțul ei o înșela cu sora ei pe care a și lăsat-o însărcinată de două ori. Și mai șocant este că absolut toți...

    Soția mea a recunoscut în somn că ne bate copilul și nu știu ce să fac
    Soția mea a recunoscut în somn că ne bate copilul și nu știu ce să fac

    Vă scriu în speranța că voi primi un sfat bun, care să mă ajute să trec prin impasul în care mă aflu. Și sper să înțelegeți la finalul poveștii de ce am ales...

    © 2024 Qbebe