Copiii neastâmpărați sau neatenți devin adulți mai săraci

Copiii neastâmpărați sau neatenți devin adulți mai săraci

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Un studiu recent a demonstrat că, dacă un copil are tendința de a fi agresiv, neastâmpărat și de a avea dificultăți de concentrare, este mai predispus să aibă câștiguri salariale mai mici când va deveni adult.

În vederea obținerii acestei concluzii, cercetători de la „Universitatea Montréal" (Canada) au realizat un studiu în Québec, analizând peste 2000 de copii (fete și băieți), atât la vârsta de 5-6 ani, cât și când au devenit adulți (în intervalul de vârstă 33-35 de ani).

Copii neastamparati si mama coplesita

Pentru perioada în care copiii aveau 5-6 ani, s-a apelat la cadrele lor didactice. Acestea au fost rugate să dea informații referitoare la capacitatea de concentrare a copiilor (dacă puteau fi ușor distrași sau nu) și la comportamentele lor agresive (dacă se băteau sau dacă mușcau). Ca să se poată realiza o interpretare mai exactă a rezultatelor, cadrele didactice au completat fișe, cu o scară de la 0 la 3, 0 însemnând lipsa comportamentelor agresive, iar 3 referindu-se la manifestări constante de agresivitate.

Următoarea etapă a studiului a vizat urmărirea evoluției copiilor la maturitate din punct de vedere al câștigărilor salariale pe care le aveau în jurul vârstei de 30 de ani.

După analizarea tuturor rezultatelor, coordonatoarea studiului a afirmat că:
• Lipsa de concentrare, tulburările de atenție și comportamentele care presupuneau derapaje, manifestate în copilărie și la adolescență, afectează performanțele academice și îngreunează drumul spre o carieră de succes

• Atât fetele, cât și băieții, care au fost identificați în copilărie ca având comportamente agresive și alăturându-se unor anturaje periculoase, aveau un câștig mediu, anual, mai redus decât al acelora care nu avuseseră astfel de probleme

• În privința diferențelor salariale între băieți și fete, s-a constatat că fetele aveau pierderi salariale mai mici, în condițiile în care, în general, aveau salarii mai mici decât băieții

• Băieții care, deși au avut tulburări de atenție și de comportament în copilărie, au reușit să aibă meserii ce vizau implicare socială, acordarea de sprijin celorlați, aveau câștiguri salariale anuale mai mari decât fetele care desfășurau activități similare

Surse:
www.anglenews.com, www.dailymail.co.uk, www.scimex.org

 

Articolul urmator
STUDIU. Copiii care petrec mai mult timp în fața ecranelor au mai mulți prieteni apropiați
STUDIU. Copiii care petrec mai mult timp în fața ecranelor au mai mulți prieteni apropiați

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Studiile confirmă: copiii care rămân cu regrete vor deveni adulți mai înțelepți
    Studiile confirmă: copiii care rămân cu regrete vor deveni adulți mai înțelepți

    Cui îi plac regretele? Într-un scenariu ideal, am face doar alegerile potrivite și nu am greși niciodată. Însă este acesta chiar un scenariu ideal? Cum am...

    Soții devin colegi de apartament după ce apar copiii. Da, căsnicia nu mai este perfectă
    Soții devin colegi de apartament după ce apar copiii. Da, căsnicia nu mai este perfectă

    În orice cuplu, la un moment dat, intervine schimbarea. Simțiți că stați alături de un coleg de apartament, nu alături de soțul pe care îl iubiți atât de mult?...

    Mama lui Elon Musk: Copiii mei au succes pentru că i-am tratat de mici ca pe niște adulți, nu i-am ferit de responsabilități
    Mama lui Elon Musk: Copiii mei au succes pentru că i-am tratat de mici ca pe niște adulți, nu i-am ferit de responsabilități

    Dacă există ceva ce fiecare părinte dorește, atunci acel lucru este cu siguranță un viitor strălucit pentru copilul său. Cu toții ne dorim ca ai noștri micuți să devină în...

    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume
    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume

    Determinarea, perseverența și pasiunea l-au ajutat pe César Ritz să-și depășească statutul unui tânăr care căuta să-și construiască un drum în industria...

    Copiii mai mari ar trebui să se implice în creșterea fraților mai mici: Da sau nu?
    Copiii mai mari ar trebui să se implice în creșterea fraților mai mici: Da sau nu?

    Pe măsură ce o familie se lărgește, părinții pot ajunge să se întrebe cum ar trebui să procedeze pentru a putea face față cât mai bine numeroaselor sarcini pe care le...

    Avem 16 copii. Eram săraci și aveam 6 joburi, acum avem o vilă și le cumpăr copiilor mașini de zeci de mii de euro
    Avem 16 copii. Eram săraci și aveam 6 joburi, acum avem o vilă și le cumpăr copiilor mașini de zeci de mii de euro

    Când ești părinte de mai mulți copii, oricând poți fi pus în situația de a face diverse sacrificii pentru a le asigura ceea ce le trebuie. De exemplu, vei avea mai...

    Copiii care cresc cu o pisică sau un câine în casă pot dezvolta mai puține alergii alimentare, spun studiile
    Copiii care cresc cu o pisică sau un câine în casă pot dezvolta mai puține alergii alimentare, spun studiile

    Laptele, alunele și ouăle sunt cele mai frecvente cauze ale alergiilor alimentare la copii. Cele mai recente statistici arată că aproape 5% dintre copiii cu vârsta sub 5 ani au...

    Amenzi pentru părinții care blochează circulația când își lasă sau își iau copiii de la școală sau grădiniță
    Amenzi pentru părinții care blochează circulația când își lasă sau își iau copiii de la școală sau grădiniță

    Părinţii care blochează circulaţia pentru a-și lăsa copiii la şcoală sau grădiniţă, riscă să primească amenzi usturătoare. Iată ce spune legea!

    © 2024 Qbebe