Parintii copilului care l-a luat pe NU in brate: Ce sa faca?

1. Copilul care l-a luat pe NU in brate face o declaratie de independenta

Copilul are curajul sa isi foloseasca libertatea. Sa ne dezmeticim si sa il privim mai bine. Acelasi copil care se opune si tipa Nu vreau!, dupa cateva insistente sau alte abordari ale adultului, va pune mana la treaba si va face exact ceea ce nu vrea. Stie el de ce: ii este frica sa nu piarda dragostea mamei, a tatalui, a educatoarei, etc. Si vede ca este dependent de adult. Ba chiar ii este frica de consecintele incapatanarii lui. Iar un copil care se opune in mod obisnuit, stie deja foarte bine ca, in cele din urma, se va supune. Cu toate acestea, el isi asuma riscul de a mai incerca o data Nu-ul care atrage iritarea parintelui si chiar pedeapsa.

Copilul are curajul de a-si folosi libertatea lui, atat cat ii sta in putinta. Poate sa nu faca ce spune mama? Mai greu. Dar poate sa spuna NU? Poate. Si atunci, il spune. Ce sa faca parintii?... Imi vine in minte exemplul unei mamici. Intr-o zi, micutul ei si-a strans jucariile din mijlocul camerei in care isi facuse de lucru, cu exceptia unui foarfece.

- Uite, vezi ca ai uitat un foarfece pe jos.
- Nu vreau, mormai copilul in barba.
- Poftim?
- Nu.
- Ce nu? Ai lasat un forfece pe covor, ia-l si pune-l la loc.
- Nu, nu vreau.

Mamica n-a insistat atunci. Peste cateva minute insa, a revenit cu rugamintea.
- Ridica si foarfecele de pe jos.
- Nu vreau.

Asa ca mamica a revenit cu cererea peste si mai mult timp, peste vreo ora. Intr-o ora, intreaga dispozitie a copilului avusese timp sa se schimbe.
- Ridica si foarfecele de pe covor.
- Imediat.

Copilul a luat foarfecele si l-a dus in sertar. Uneori, copilul are nevoie sa ii dai spatiu. Sa ii respecti libertatea. Sa te smeresti tu, putin. Sau poate doar sa ai rabdare cu emotiile si dispozitia lui. Poti sa ai rabdare?... Sau NU?

2. Copilul care l-a luat pe NU in brate isi construieste identitatea

Copilul il spune pe Nu in diferite feluri. Rosteste "Nu" in barba, abia il auzi, dar iti dai seama din atitudine ca refuza vehement sa te asculte. Sau rosteste un Nu plangacios, perseverent, care iti da senzatia ca ai putea sa il castigi daca ai rabdare cu el, ca sa descoperi peste cateva minute de negocieri ca nici tu nu te mai crezi... asa ca renunti sa ii mai ceri ceva. Mai poate spune un Nu clar, raspicat si eventual neasteptat, dupa care iti intoarce spatele si se retrage in alta parte a camerei. Nu te infrunta. Sau poate iti tipa in fata "Nu vreau!", caz in care tulburarea emotionala a micutului este evidenta.

In oricare din aceste situatii, copilului NU ii este usor sa iti spuna Nu. Comportamentul lui, fie evitant, fie agitat, il tradeaza. Cine a mai vazut copil sa raspunda parintelui ca nu vrea, intr-o maniera calma, matura, relaxata si privindu-l in ochi?

Nu vreau! rostit si chiar tipat in fata unei autoritati, nu este ceva usor. Ce adult mai are luxul acesta? Cine mai indrazneste? Doar copilul. De ce? Pentru ca are nevoie sa te confrunte. Are nevoie sa isi experimenteze identitatea si delimitarea fata de tine - parintele adorat. Si cum altfel decat radical, asa cum obisnuiesc copiii sa traiasca fiecare lucru? NU vreau, mama! ar putea sa insemne Eu sunt Mihai, eu NU sunt mama.

Ce sa faca parintii? Am invatat tot de la parinti: sa il intrebe pe copil ce vrea.
- Nu vreau!
- Aud ca nu vrei sa iti iei micul dejun. Dar tu ce vrei?

Acum, nu te astepta sa stie de fiecare data ce vrea. Si daca stie, nu te teme ca va trebui sa ii si faci pe plac. Ce conteaza aici este sa ii arati copilului ca il auzi si ca te intereseaza ce simte el. Ca il remarci ca persoana diferita de tine, cu propriile dorinte si nevoi. Chiar daca, in continuare, el trebuie sa te asculte pe tine, si nu invers.

Ce am mai invatat de la parinti: da-i timp, si da-i optiuni.
- Nu vreau sa-mi fac temele!
- Nu vrei, dar este necesar. Uite, ia-ti 10 minute sa te linistesti. Cand esti pregatit, in maxim 10 minute, eu te astept in bucatarie cu manualul si caietul. Putem incepe cu algebra sau putem incepe cu geografia. Gandeste-te cu ce preferi. Tu alegi.

Daca in 10 minute nu vine in bucatarie, sau vine tot cu Nu in brate, da-i tu ce sa faca.
- Nu vreau nici matematica, nici geografie! Nu vreau sa fac teme!
- Asta nu este o optiune. Ai putut sa alegi intre algebra si geografie. Daca nu esti pregatit sa alegi, inseamna ca ai nevoie de ajutorul meu. Eu zic sa incepem cu matematica. Hai, sa vedem la ce pagina ai problemele de algebra...

3. Copilul care l-a luat pe NU in brate isi exprima teama

Uneori, Nu-ul neclintit al copilului (nu vreau, nu stiu, nu pot) inseamna Imi este frica. Sunt copiii care resping o activitate noua, o situatie sau o persoana noua, pentru ca le este teama. Ca nu vor invata, ca nu vor face o impresie buna, ca nu vor face fata. Pentru copii, mai mult decat pentru adulti, este firesc sa prefere rutina si experientele familiare. Este normal sa se simta inconfortabil si sa incerce sa evite elementele de noutate. Doar ca, uneori, acest disconfort si aceasta teama se ascund sub masca unui violent si sfidator NU.

Ce sa faca parintii? Sa NU se lase inselati de vehementa sau disperarea din tonul celui mic. Uneori, copilul nu te respinge pe tine si autoritatea ta, atunci cand urla: Nu! Ci se lupta pentru supravietuirea lui. Un tatic povestea despre fiica lui de 6 ani. Desi o fire ambitioasa si extraverta, Erica intampina cu NU fiecare incercare de ceva nou: un exercitiu la matematica, mersul pe bicicleta, cititul, inotul, si tot asa. Eu nu pot, eu nu stiu si, in final, eu NU vreau si NU ma puteti obliga!

Cum procedeaza taticul? A incercat sa ii dea timp, pana cand se simte ea pregatita. Dar fetita nu pare sa ajunga la un astfel de moment. Drept pentru care, ca sa il citez pe tatic: "Acum, o cam iau pe sus. O ajut sa treaca acest prag, acest blocaj, cam cu forta. La inot de exemplu: Nu si Nu! Pana cand am bagat-o in apa la jumatatea bazinului, unde nu este adanca si i-am spus: Erica, eu sunt aici pe margine, vino pana la mine, te astept. Acum inoti, chit ca vrei, chit ca nu vrei.

A plans in continuare, cu Nu-ul ei, dar a inotat. Inota plangand. Iar a doua zi, cine se balacea ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic? La fel cu cititul: nu stiu, nu pot... Pana cand a prins gustul si acum tot ea ii incurajeaza pe scolarii mai mici. La fel cu bicicleta: Nu, si nu! Cand o echilibram tinand de bicicleta din spate si i-am dat drumul, ea a inceput sa planga si sa strige NU. Eu ii strigam: Hai, Erica, mergi, ca uite, poti! Si a mers... Iar apoi, nu o mai dadeai jos de pe bicicleta."

Asadar, ce sa faca parintii copilului care l-a luat pe NU in brate? Sa invete cum sa il imbratiseze pe copil pe langa NU, sau cu Nu cu tot, in loc sa i-l smulga pe NU din brate...

Copilul tau cat de des (iti) spune NU? Tu cum ii raspunzi? Ce crezi ca poti face?