Când, cum și de ce pot să iau Ibuprofen când alăptez

Când, cum și de ce pot să iau Ibuprofen când alăptez

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Alăptarea este o perioadă delicată, în care trebuie să fii foarte atentă inclusiv la medicamentele pe care le vei lua. Printre cele mai frecvente, de care ai putea avea oricând nevoie, se numără și cele pe bază de Ibuprofen. Parcurge articolul de mai jos pentru a vedea cât de sigură este această substanță în alăptare, astfel încât să știi exact în ce cantități și în ce situații este indicat să beneficiezi de ea. Esențial este să păstrezi permanent legătura cu medicul și să respecți întocmai indicațiile sale, astfel încât să nu te expui nici pe tine, dar nici pe bebeluș, niciunui risc.

De ce trebuie să ai mare grijă când iei medicamente în timp ce alăptezi

Odată ce un medicament este administrat, el va fi metabolizat în corpul tău pentru a-și face efectul. Pe măsură ce acest proces are loc, substanțele din el vor ajunge în sânge și de aici inclusiv în laptele matern.
Procentul de medicament existent și în lapte este influențat foarte mult de distanța intervalului dintre administrarea sa și momentul în care bebelușul este alăptat. De exemplu, dacă optezi pentru Ibuprofen, trebuie să știi că acesta va avea concentrația maximă în lapte cam la 1-2 ore după ce a fost luat de către mamă. În aceste condiții, se recomandă ca medicamentul să fie luat după o sesiune de alăptare, astfel încât să treacă mai mult timp până la următoarea.
Cu toate acestea, Ibruprofenul face parte dintre medicamentele care sunt printre cele mai indicate în perioada alăptării tocmai pentru că un procent foarte mic din substanța activă se va regăsi și în laptele matern.

Motivul pentru care Ibuprofenul nu este contraindicat în alăptare

Dacă ai nevoie de un medicament cu proprietăți analgezice și antiinflamatoare, medicii recomandă adesea Ibuprofenul. Explicația este următoarea: doar o cantitate foarte mică din medicament va exista în laptele matern.
Astfel, atât studii mai vechi, dar și unele mai noi, au ajuns la concluzia că Ibuprofenul, chiar și dacă este luat sub formă de supozitoare, mai puțin de 1% din doza luată de mamă se va regăsi în lapte. De exemplu, un studiu efectuat în anul 2014 a arătat că, în medie, aproximativ 0, 38% din doza luată de mamă ajunge acolo.

Inclusiv dacă este vorba despre administrarea de Ibuprofen pentru mai multe zile, transferul acestuia în lapte se va diminua, pe măsură ce va crește durata alăptării. Practic, spun experții, Ibuprofenul poate să fie luat în siguranță fără teama că substanța activă ar putea afecta fluxul de lapte sau calitatea acstuia.
De asemenea, s-a constatat că nu va fi nevoie să renunți la acest medicament nici în cazul în care bebelușul are probleme de sănătate ce impun să facă și el tratament cu Ibuprofen. Nu va fi nevoie decât să ceri sfatul unui medic, astfel încât să-ți ajustezi tu doza pentru a nu-l pune în pericol.

Medicii insistă asupra următorului sfat: dacă Ibuprofenul se va lua doar în dozele recomandate, fără ca acestea să fie depășite, este sigur pentru alăptare. Totodată, pentru mai multă siguranță, este indicat ca pe parcursul tratamentului cu Ibuprofen să se întrerupă alte tratamente doar dacă medicul recomandă și să se ajusteze și dozele altor medicamente astfel încât să nu existe o interferență cu acesta. Nu în ultimul rând, este preferabil să se consulte un specialist și dacă iei anumite suplimente alimentare naturiste, evitând astfel riscul apariției de reacții adverse, pentru tine sau pentru bebeluș.

Cele mai cunoscute situații ce presupun administrarea de Ibuprofen în alăptare

Așa cum s-a precizat deja, Ibuprofenul face parte dintre medicamentele cu proprietăți analgezice și antiinflamatoare ce pot fi luate în această perioadă. De cele mai multe ori, vei ajunge să îl iei din următoarele motive:
Durerile resimțite după nașterea prin cezariană
Odată ce ai suferit o cezariană, vei resimți, pe de o parte, durerile provocate de incizie și, pe de altă parte, cele determinate de contracțiile uterine petrecute în vederea revenirii uterului la dimensiunile de dinainte de sarcină.

Femeie-ce-isi-tine-mana-in-regiunea-abdomenului-si-care-tine-in-cealalta-mana-un-blister-cu-medicamente

Ca să te simți  mai bine, ți se poate indica un tratament pe bază de Ibuprofen, astfel încât să nu te mai confrunți cu disconfort, iar procesul de alăptare să nu aibă cumva de suferit din acest motiv. Alături de administrarea sa, ar fi bine să te străduiești să ții cont și de acest sfaturi:
Mama-ce-isi-tine-bebelusul-in-brate-si-tine-in-mana-si-un-termometruGăsește poziție de alăptare care să te avantajeze
Spre exemplu, poziția-leagăn (Presupune să apelezi și la o pernă de alăptare, astfel încât bebelușul să se simtă confortabil și tu să-ți poți susține coatele. Fie vei sta pe un scaun cât mai comod, fie vei sta în pat. Ca să-i fie cât mai ușor bebelușului, încearcă să-ți menții spatele cât mai drept) sau cea „minge de fotbal" (Pentru a putea să-ți hrănești bebelușul în această poziție va trebui să stai neapărat rezemată, iar bebelușul va fi adus cât mai aproape de sân. După aceea îl vei așeza la unul dintre sâni, susținându-i căpușorul cu palma de pe partea pe care este așezat. Cu mâna cealaltă îi vei oferi sânul) sunt binevenite.

Folosește-te și de o pompă de sân
Ca să te asiguri că bebelușul va primi suficient lapte, poți să recurgi și la o pompă de sân de calitate pentru o anumită perioadă.

Apelează la o pernă de alăptare
Ea îți poate oferi următoarele avantaje:
• Va reduce durerile de spate- Acestea pot interveni oricând în alăptare dacă îți vei curba de prea multe ori spatele. Dacă ai o pernă de alăptare, va fi mai puțin probabil să te confrunți cu ele, în condițiile în care spatele tău va avea un sprijin bun
• Bebelușul va putea să sugă mai bine- Întrucât poziția corpului tău va fi bună, și bebelușul va reuși să apuce sânul așa cum trebuie

Dureri și disconfort ale sânilor
Din mai multe cauze (precum o atașare incorectă a bebelușului la sân, pozițiile de alăptare care nu sunt cele mai adecvate, o malformație congenitală existentă la nivelul gurii bebelușului etc.) se poate întâmpla să apară diverse probleme de alăptare. De exemplu, angorjarea sânilor sau blocarea canalelor galactofore pot interveni încă din primele zile de viață ale copilului și îți pot crea mult disconfort. În aceste condiții, este foarte posibil să ți se recomande, ca remediu, și Ibuprofen.

Dacă vei lua acest medicament și vei observa că durerile și inflamația nu se ameliorează ci, dimpotrivă, devin mai serioase, apare și febra sau alte manifestări similare gripei (cum ar fi letargia, durerile în tot corpul, durerile de cap etc.), nu mai sta pe gânduri și consultă iar medicul, întrucât poate fi vorba despre o mastită, ce poate să impună recomandarea unui antibiotic.
În schimb, dacă sesizezi o îmbunătățire a stării tale după primele administrări de Ibuprofen, continuă să ai grijă de tine punând în aplicare și alte măsuri, precum:
Alternează pozițiile de alăptare
Este foarte important ca în final să o poți găsi pe cea mai bună, care să fie spre confortul bebelușului și al tău.

Îngrijește-ți mameloanele cu un unguent specialUnguent-Multi-Mam-Lanolin
Pentru a evita mameloanele uscate și crăpate, ce fac alăptarea mult mai dificilă, optează pentru un unguent pe bază de lanolină. De exemplu, Multi-Mam Lanolin are capacitatea de a preveni uscarea și deteriorarea mameloanelor în perioada de de alăptare. În același timp, este natural și inofensiv pentru copil, așa că nu va trebui îndepărtat înainte de alăptare. Cel mai bine va fi să-l utilizezi după cum urmează:
• Pentru o protecție optimă se aplică înainte de alăptare, în orice moment al zilei
• Îl vei aplica de două ori pe zi

Multi-Mam-Comprese Nu uita de compresele speciale pentru alăptare
Create special pentru a ține departe excesul de umezeală și de căldură, ele te pot asigura de sâni mai sănătoși pe parcursul alăptării.
Spre exemplu, Multi-Mam Compresses asigură un efect calmant si ajută procesul natural de vindecare, având proprietăți antiinflamatorii, analgezice și antiseptice. Pentru aplicare, compresa va fi așezată pe mamelon cu partea impregnată. Păstrează compresa pentru cel puţin 5 minute. Repetă tratamentul de cel puțin două ori pe zi, până când problemele se vor ameliora. „Multi-Mam Compresses" nu ar trebui să fie utilizate mai mult de 30 de zile într-o perioadă de tratament.

Aplică pe sâni comprese reci
Inclusiv cele cu ceai rece sunt binevenite pentru a mai ameliora disconfortul de la nivelul sânilor.

Lasă-ți mameloanele să se usuce în mod natural după fiecare alăptare
O parte a senzației de disconfort s-ar putea diminua dacă ai lăsa laptele rămas pe sâni să se usuce. Întrucât acesta acționează ca un emolient, pielea va fi mai puțin predispusă uscării și crăpăturilor.

Citește și: Alăptarea: soluții pentru mameloane dureroase și crăpate

Dureri de cap
Și acestea fac parte dintre principalele motive pentru care ai putea lua Ibuprofen și când alăptezi. Printre cele mai frecvente cauze ale durerilor din cap din această perioadă se numără:
• Apariția fluxului de lapte matern- Medicii sunt de părere că inclusiv activarea oxitocinei în corp pentru a stimula procesul de lactație poate să dea dureri de cap
• Unele probleme din alăptare- De exemplu, în unele cazuri, agravarea angorjării sânilor sau o mastită pot fi însoțite și de dureri de cap
• Oboseala excesivă
• Stresul
• Deshidratarea
• Nu mănânci întotdeauna suficient- Când nivelul de glucoză din sânge scade brusc, este foarte posibil să apară și durerile de cap. De aceea, ai grijă să ai mese cât mai regulate și gustări între ele

Pe lângă administrarea unor analgezice ușoare, așa cum este și Ibuprofenul, medicii recomandă și alte demersuri pentru prevenirea și ameliorarea durerilor de cap, cum ar fi:
• Încearcă să te relaxezi cât mai mult
• Profită de orice ocazie pentru a te odihni
• Hidratează-te bine și mănâncă regulat
• Încearcă să faci mișcare, inclusiv în aer liber

Posibilele reacții adverse la Ibuprofen

Uneori, Ibuprofenul poate să determine anumite reacții adverse, care nu sunt severe. Acestea se referă la:
• Greață
• Amețeli
• Dureri de cap
• Balonări
• Arsuri stomacale
Numai în cazul în care se recurge la acest medicament în doze mai mari decât acelea indicate și există o utilizare prelungită, dar fără recomandarea unui specialist, se poate ajunge la reacții adverse foarte serioase:
• Sânge în urină
• Dificultăți în respirație
• Apariția unor dureri de stomac foarte puternice
• Creșterea tensiunii arteriale
• Vomă
• Apariția unor reacții cutanate
De asemenea, nu uita că Ibuprofenul nu trebuie luat pe stomacul gol, astfel încât să nu te expui riscului de a te confrunta cu tulburări digestive.

Cât Ibuprofen poți lua în alăptare

Ca să te asiguri că medicamentul nu îți va face rău nici ție, dar nici bebelușului, ar trebui să ții cont de următoarele indicații:
Dacă vei lua Ibuprofen fără prescripție medicală
Nu va trebui să iei mai mult de 1200 mg în decurs de 24 de ore, ceea ce înseamnă nu mai mult de 6 tablete (de câte 200 mg). Respectând acest sfat, vei evita posibilitatea ca în laptele tău să ajungă mai mult de 1 mg pe Ibuprofen și nu te vei confrunta cu reacții adverse.

Dacă vei primi recomandarea medicului
Pentru siguranța ta și a bebelușului, medicul nu îți va prescrie mai mult de 1600 mg de Ibuprofen pe zi. În plus, va avea grijă să te orienteze spre o formulă blândă cu stomacul și te va sfătui să nu iei dozele la un interval mai mic de 10-12 între ele.
Un alt aspect esențial pe care medicul îl va discuta cu tine va fi să nu te apuci să amesteci Ibuprofenul cu alte antiinflamatoare nesteroidiene (așa cum este și Ibuprofenul) sau cu unele ce conțin paracetamol sau acetaminofen.

Când este interzis Ibuprofenul în alăptare

Există unele situații în care ți se va interzice să iei acest medicament. Printre acestea se numără:
• Tu sau bebelușul aveți probleme renale sau cardiace
• Ai/ ai avut ulcer gastric
• Ai boala Crohn
• Tu sau bebelușul ați fost diagnosticați cu astm sau cu altă formă de alergie
• Bebelușul suferă de reflux gastroesofagian
• Bebelușul a mai fost în situația de a avea o reacție alergică în timp ce l-ai alăptat și s-a constatat că aceasta a fost determinată de anumite băuturi sau alimente pe care le-ai consumat

Nu uita că Ibuprofenul nu ar trebui luat mai mult de 10 zile consecutiv, cu excepția cazurilor în care medicul decide în mod special că o prelungire a tratamentului ar fi utilă și nu v-ar pune în pericol nici pe tine, dar nici pe copilul tău.
În cazul în care observi orice reacție adversă la tine sau dacă ți se pare că bebelușul nu se simte bine după ce a fost alăptat și tu ai luat Ibuprofen, oprește administrarea și solicită cât mai repede sprijin medical.

Tu știai detalii despre cum ar trebui administrat Ibuprofenul în timpul alăptării?

Citește și: Medicamente permise si interzise in timpul alaptarii

Nurofen răceală și gripă în alăptare: am voie să iau?

Nurofen răceală și gripă este un medicament pe bază de ibuprofen. Despre ibuprofen în alăptare am precizat anterior faptul că poate fi luat, dar fără să fie depășită doza maximă de 1.200 mg în decurs de 24 de ore. Cu toate că Nurofen răceală și gripă are în mare parte ibuprofen în compoziție, în el se mai regăsesc și alte ingrediente active, care nu trebuie luate fără recomandarea medicului. Nurofen răceală și gripă în alăptare este reomandat cu precauție și doar în cazurile în care alt remediu nu funcționează. La dozele recomandate de către medic, o concentrație mică din cantitatea de ibuprofen din Nurofen răceală și gripă se transmite la făt, prin laptele matern. Pentru ca bebelușul să fie expus la o cantitate mică de ibuprofen, trebuie respectate toate recomandările medicului. Dacă Nurofen răceală și gripă este luat pentru o perioadă scurtă de timp (maxim 3 – 5 zile), atunci nu există motive de îngrijorare în privința celui mic.

femeie-care-ia-o-pastila-si-are-si-un-pahar-cu-apa-in-mana

Un studiu din 1984 arată faptul că se poate lua doza recomandată de ibuprofen în alăptare, fără ca bebelușul să fie afectat în vreun fel. Studiul a fost realizat cu ajutorul a 12 femei care au luat câte 400 mg de iburpofen la 6 ore, pentru o perioadă de 24 de ore, scopul fiind ameliorarea durerilor după operația de cezariană. Mostre din laptele matern au fost colectate la 34 de ore de la prima doză. Testele au arătat faptul că mai puțin de 1 mg de ibuprofen ajunge la făt prin laptele matern.

Pe de altă parte, o supradoză de ibuprofen în alăptare  poate face rău atât mamei, cât și bebelușului, prin apariția stării de greață, a balonărilor sau a unor reacții cutanate. Așa că, nu depăși doza de ibuprofen din prospect sau pe cea recomandată de medic.

Tratament febră în alăptare: alternative baby-friendly

Pentru mămicile cărora le este teamă să ia medicamente în timp ce alăptează, în cazul unei răceli, primele la îndemână sunt remediile naturiste. Un tratament pentru febră în alăptare bazat doar pe remedii naturiste poate fi încercat numai dacă temperatura nu crește mai mult de 38,5℃. Febra reprezintă o urgență medicală dacă vine însoțită și de alte simptome precum dureri în piept, confuzie, convulsii, dureri de cap severe sau dificultăți de respirație. În acele cazuri se impune un tratament medicamentos, pe baza recomandărilor medicale. De obicei, în situațiile mai grave de febră putem vorbi de ibuprofen în alăptare sau paracetamol. Ambele sunt antitermice foarte eficiente. Pe de altă parte, dacă ai răcit, dar febra nu prezintă o urgență, poți apela la remedii naturiste, care sunt alternative baby-friendly.

femeie-blonda-cu-un-coc-sta-invelita-in-pat-si-bea-dintr-o-cana-alba

În primul rând, trebuie să faci o baie în apă călduță. Ține cont de faptul că apa prea fierbinte sau foarte rece nu va face decât să ofere un șoc termic organismului tău. Spală-te cu apă călduță mai ales în zonele unde temperatura crește foarte repede, adică la axile sau pe piept. De asemenea, în timp ce stai în apă, pune pe frunte o compresă puțin mai rece.

Dacă nu dorești să iei ibuprofen în alăptare, atunci și ceaiurile calde sunt un alt remediu eficient împotriva febrei. Cele mai bune ceaiuri pentru scăderea febrei sunt cele de mușețel, ghimbir, coada șoricelului sau cimbru. Ceaiurile calde deschid porii și declanșează transpirația, iar prin aceasta febra „iese” din corp. Este recomandat să bei 2 căni pline cu ceai dacă ai febră, tocmai pentru a transpira mai repede.

În mod surprinzător, pentru mămicile care apelau doar la ibuprofen în alăptare pentru scăderea febrei, stafidele reprezintă o noutate. Stafidele au proprietăți antitermice și antibacteriene. Pune o mână de stafide într-un bol cu apă călduță. După o oră stafidele trebuie zdrobite și trecute printr-o sită. În apa de la stafide se pune și zeamă de lămâie, iar amestecul se bea de 2 ori pe zi, până ce febra dispare de tot.

Oțetul de mere este un ingredient care se găsește în fiecare locuință, fiind unul dintre cele mai vechi remedii pentru reducerea febrei. Pe vremea când femeile aveau dureri, dar trebuiau să-și hrănească bebelușii și nu exista varianta de ibuprofen în alăptare, oțetul de mere era o alternativă rapidă. Oțetul scade febra prin reducerea căldurii de la nivelul pielii. Poți folosi oțetul de mere în mai multe moduri, anume:

  • Adaugă o jumătate de cană de oțet de mere într-un lighean și umple restul cu apă. Ține picioarele în apa cu oțet pentru 10 – 15 minute.
  • Un prosop îmbibat cu oțet de mere și apă caldă face minuni. Amestecă jumătăți egale de oțet cu apă și pune compresa pe frunte sau piept.

Nu uita de hidratare. Pe timpul episoadelor de febră corpul pierde mai multă apă și electroliți decât în mod normal, ceea ce duce la deshidratare. Este necsar să bei între 8 – 12 pahare cu apă pe zi dacă ai febră. De asemenea, poartă haine cât mai lejere și subțiri. Multe straturi de haine nu vor face altceva decât să înrăutățească situația. În cazul în care febra nu cedează după încercarea acestor remedii și nu mai ai energia nici să-ți hrănești bebelușul, trebuie să contactezi medicul. Cel mai probabil acesta va stabili un tratament alternativ cu paracetamol și ibuprofen în alăptare, luat pe cea mai scurtă perioadă posibilă.

Alăptarea este o perioadă unică în viața unei femei, dar care vine de la sine și cu multe precauții. În timpul alăptării, mămicile trebuie să fie atente la medicamentele pe care le iau. Cunoscutul ibuprofen în alăptare este recomandat de medicii pentru ameliorarea durerilor, deoarece luat în dozele recomandate nu afectează bebelușul în vreun fel. În schimb, dacă observi vreo reacție alergică la tine sau la bebe, contactează imediat medicul și oprește administrarea de ibuprofen în alăptare.

Surse: drugs.com, healthline.com, medicalnewstoday.com, momjunction.com, verywellfamily.com, nurofen.com.sg, journals.lww.com, nhs.uk, mayoclinic.org, besthealthmag.ca, farmaciata.ro, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, nurofen.ro, anm.ro, doc.ro, fares.ro

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Pete albe pe penis: de ce apar și când să ne îngrijorăm?
Pete albe pe penis: de ce apar și când să ne îngrijorăm?

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Pot sa alaptez bebelusul daca…? 6 situatii in care poti continua alaptarea
    Pot sa alaptez bebelusul daca…? 6 situatii in care poti continua alaptarea

    Sunt multe mituri legate de alaptare. Cele mai multe dintre ele sunt despre continuarea alaptarii atunci cand mama are o problema de sanatate. Multe mamici se intreaba “Pot sa alaptez...

    Avertismentul unei mame: de ce să nu administrați ibuprofen copiilor când au vărsat de vânt
    Avertismentul unei mame: de ce să nu administrați ibuprofen copiilor când au vărsat de vânt

    Când îți vezi micuțul cum suferă din cauza febrei și a stării generale alterate, faci tot ce poți pentru a-i reda starea de bine. În aceste condiții, când vezi...

    Soțul meu mă pune să mă ascund în dormitor când alăptez
    Soțul meu mă pune să mă ascund în dormitor când alăptez

    Alăptarea este hrană, deci este ceva cât se poate de natural și normal. Societatea a început să accepte și sa normalizeze gestul de a hrăni un bebeluș de la sân, dar...

    Reacția unui artist când i s-a spus că bebelușul lui este urât: „Cei care se iau de un copil nevinovat ...”
    Reacția unui artist când i s-a spus că bebelușul lui este urât: „Cei care se iau de un copil nevinovat ...”

    Tu cum ai reacționa dacă cineva ți-ar spune că bebelușul tău este urât? Jake Quickenden, cântăreţ britanic şi star de reality show, a izbucnit în momentul în...

    Îmi alăptez și acum băieții de 5 si 6 ani și mă voi opri când îmi vor spune ei
    Îmi alăptez și acum băieții de 5 si 6 ani și mă voi opri când îmi vor spune ei

    În fiecare dimineață, înainte ca fii ei să plece la grădiniță, respectiv la școală, Sheryl Wynne, o mamă de 39 de ani din Wakefield, West Yorkshire, UK, îi...

    Ce văd când îmi alăptez copilul? O pereche de sâni devastați, plini de vergeturi și mușcături!
    Ce văd când îmi alăptez copilul? O pereche de sâni devastați, plini de vergeturi și mușcături!

    O tânără mămică povestește cum a afectat-o depresia postpartum și cum i-a schimbat percepția despre propriul trup. În loc să se privească în oglindă și să vadă...

    Amenzi pentru părinții care blochează circulația când își lasă sau își iau copiii de la școală sau grădiniță
    Amenzi pentru părinții care blochează circulația când își lasă sau își iau copiii de la școală sau grădiniță

    Părinţii care blochează circulaţia pentru a-și lăsa copiii la şcoală sau grădiniţă, riscă să primească amenzi usturătoare. Iată ce spune legea!

    Cum să mă descurc cu anxietatea copilului meu când nu o pot controla pe a mea?
    Cum să mă descurc cu anxietatea copilului meu când nu o pot controla pe a mea?

    Anxietatea poate apărea la orice vârstă și din păcate, chiar dacă am ajuns în punctul în care ne-am obișnuit cu ea și nu ne mai sperie ca odinioară, tot trebuie să...

    © 2024 Qbebe