Iarna, anotimpul perfect pentru lecții de înot

Iarna, anotimpul perfect pentru lecții de înot

Qbebe.ro

Lecțiile de înot au beneficii semnificative în dezvoltarea fizică și psihică a copiilor cu vârsta de până la 4 ani, mai ales iarna, când contribuie și la dezvoltarea imunității. O alternativă la activitățile în aer liber din sezonul cald, înotul devine astfel o soluție ideală pentru petrecerea timpului liber. De altfel, lecțiile de înot sunt și un cadou inedit pe care părinții și apropiații îl oferă celor mici în prejma sărbătorilor de iarnă. Tot mai mulți aleg să ofere bebelușilor lor educație acvatică, care le oferă siguranță și libertate să se bucure de sporturi acvatice pentru întreaga viață.

Temperaturile scăzute fac ca părinții să caute alternative la jocul din parc, mai ales în cazul copiilor cu vârsta de până la 3 ani. Una dintre activitățile cu beneficii importante asupra acestora este înotul, iar acesta poate fi o alegere inspirată mai ales în cazul bebelușilor, fiind singura activitate recomandată încă de la vârsta de 4 luni.

"Specialiștii – medici ORL sau pediatri – arată că stimularea imunității se face atunci când apar diferențe mari de temperatură, adică iarna. E important însă ca trecerea să se facă gradual, de aceea am asigurat o cameră de aclimatizare, asociată de copii drept loc de joacă, ce oferă un timp – tmapon de acomodare și asigură un confort termic important. În ultimii ani chiar vedem o creștere a solicitărilor pe durata sezonului rece, de 15%-20%, mai ales că înotul este o alternativă perfectă în sezonul rece la obișnuitele activități fizice în aer liber", a declarat Carmen Dumitru, fondator și manager Acvatic Bebe Club.

60% dintre copiii care participă la lecțiile de educație acvatică au vârste între 4 și 36 luni, mai mult de jumătate având până în 2 ani. 22% dintre copii continuă lecțiile mai mult de un sezon, media frecventării cursurilor în cazul acestora fiind de 2 ani. 15% dintre părinți decid să revină la Clubul de Educație Acvatică ABC și în cazul celui de-al doilea copil.

Motivele sunt multiple, și completează nevoia celor mici de actvitate fizică. Astfel, un studiu* arată că bebelușii și copiii care au urmat lecții de înot între vârsta de 2 luni și 4 ani dezvoltă o mai mare încredere în sine, sunt mai independenți și se adaptează mai ușor la nou. De asemenea, studiile au mai arătat că beneficiile înotului asupra motricității și dezvoltării musculare apar timpuriu, iar continuarea acestei activități în timpul sezonului rece contribuie la creșterea imunității.

Succesul unei lecții de înot la vârste timpurii vine însă din metoda de abordare. Astfel, fiecare ședință de educație acvatică este structurată în așa fel încât copilul să se poată acomoda treptat cu apa, organismul să fie pregătit pentru efort, iar apoi să se înceapă activitatea propriu-zisă, în funcție de vârstă.

Încurajăm prezența în apă a unuia dintre părinți, în cazul bebelușilor, pentru ca transferul de încredere să se realizeze treptat. Copilul este stimulat să exploreze mediul acvatic în siguranță, cu ajutorul obiectelor plutitoare. Prezența constantă a instructorului îi oferă acestuia posibilitatea să adapteze exercițiile ritmului de evoluție al copilului, astfel incât ședința de înot să fie prilej de relaxare și bună dispoziție. Abordarea instructorilor ABC stimulează încrederea celor mici în propriile forțe, dorința de explorare, creativitatea în joacă, diminuând astfel și anxietatea de separare față de părinți, a mai precizat Carmen Dumitru, fondatorul clubului de educație acvatică.
*Studiu condus în Islanda de profesorul Hermundur Sigmundsson de la Departamentul de Psihologie al Universității de Știință și Tehnologie din Norvegia, 2010, respectiv un studiu al Griffith University din Australia, 2013.

Clubul de educație acvatică a fost înființat în 2012, fiind dedicat, de la început copiilor cu vârste între 4 luni și 4 ani. În cei peste 7 ani de activitate, peste 2.000 de copii au urmat lecții de înot la ABC, cu beneficii vizibile în dezvoltarea fizică, psihică și emoționale. Mai mult, studiile spun că participarea la lecțiile de înot poate reduce riscul de înec al copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani cu 88%.

Clubul de educație acvatică dispune de o sală de așteptare și de o zonă de adaptare treptată la temperatura din zona bazinului, respectiv exterioară. ABC este singurul club de profil din București unde tratarea și dezinfecția apei se realizeaza prin intermediul unei instalații mixte bazate pe UV și ozon, cu efect direct asupra calității apei și a aerului din jurul piscinei. Prin sistemul de ventilație și dezumidificare, se păstrează permanent un microclimat ideal pentru desfășurarea programelor de educație acvatică. Temperatura apei are constant o valoare cuprinsă între 31,5 și 32 grade, iar cea a aerului între 32,5 și 33 grade.

 

Articolul urmator
Seva de mesteacăn: beneficii și mod de administrare
Seva de mesteacăn: beneficii și mod de administrare

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    10 lecții importante pe care le-am învățat de la mama mea
    10 lecții importante pe care le-am învățat de la mama mea

    Adesea te surprinzi gândindu-te la cum ar proceda mama ta dacă ar fi în situația în care te afli tu la un moment dat. Este modelul tău în toate și îți...

    Un copil de 14 ani din Republica Moldova a trecut Prutul înot pentru a ajunge la părinți în Italia
    Un copil de 14 ani din Republica Moldova a trecut Prutul înot pentru a ajunge la părinți în Italia

    Un adolescent în vârstă de 14 ani din Republica Moldova a recurs la un gest extrem pentru a-și stinge dorul de părinți, care muncesc în Italia. Acesta a fost observat...

    7 lecții de parenting de la Smiley. Interviul care ne face să-l adorăm și mai mult
    7 lecții de parenting de la Smiley. Interviul care ne face să-l adorăm și mai mult

    Invitat la un interviu pentru podcast-ul lui Mihai Morar, „Fain&Simplu”, unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi și-a deschis sufletul și a vorbit despre cum se...

    13 lecții pe care aș vrea ca fiica mea să le învețe până să devină adult
    13 lecții pe care aș vrea ca fiica mea să le învețe până să devină adult

    De la a-și urma visele până la a învăța din greșeli, sunt atât de multe lecții de viață pe care vreau să le învețe fiica mea înainte de a crește....

    6 lecții de nutriție de la Mihaela Bilic pentru părinții care nu vor copii obezi
    6 lecții de nutriție de la Mihaela Bilic pentru părinții care nu vor copii obezi

    În ultimii ani, în contextul diversificării semnificative a ofertei de alimente de pe piață, realizezi că nu este tocmai simplu să poți să-ți îndrepți copilul spre...

    Cum să înfășori corect prosopul în jurul copilului, sfaturi direct de la un instructor de înot
    Cum să înfășori corect prosopul în jurul copilului, sfaturi direct de la un instructor de înot

    Vacanța mare se apropie, iar vremea caldă te îmbie să petreci timp alături de copilul tău și la piscină. În afară de faptul că nu trebuie să-l scapi din ochi când...

    Nu mai arătați cu degetul către părinții care au copii fără geacă de iarnă în scaunul auto!
    Nu mai arătați cu degetul către părinții care au copii fără geacă de iarnă în scaunul auto!

    Specialiștii recomandă părinților să nu își mai lase copiii mici în scaunul auto îmbrăcați foarte gros în geacă de iarnă. O mamă mărturisește că a fost...

    6 lecții de viață pentru copilul tău din Jurnalul Annei Frank, fetița care și-a găsit sfârșitul la Auschwitz
    6 lecții de viață pentru copilul tău din Jurnalul Annei Frank, fetița care și-a găsit sfârșitul la Auschwitz

    Tradus în aproape 70 de limbi și folosit ca sursă de inspirație pentru filme, Jurnalul Annei Frank conține sfaturi care vor fi mereu actuale. Anne Frank s-a născut în 1929...

    © 2024 Qbebe