Burtici fericite
Din grija pentru copilul tau

Senzația de nod în gât: emoții sau probleme cu tiroida? Află răspunsul!

Senzația de nod în gât este un disconfort pe care îl putem simți pentru o perioadă scurtă de timp sau poate reveni la anumite perioade de timp. Dacă se întâmplă foarte rar, cauzele pot avea legătură cu stresul cotidian sau cu alimentația, însă dacă ne confruntăm cu un disconfort în zona gâtului frecvent, acesta poate fi un simptom pentru anumite afecțiuni, dintre care unele destul de grave care necesită tratament din partea unui specialist. Este foarte dificil de pus un diagnostic concret atunci când vorbim de senzația de nod în gât, deoarece sunt foarte multe boli care pot avea un astfel de simptom, de la cele cardiovasculare până la cele tiroidiene. Investigațiile amănunțite sunt cel mai important pas atunci când vă confruntați des cu senzația de nod în gât.

Ce înseamnă senzația permanentă de nod în gât

Mulți dintre noi ne-am confruntat măcar de câteva ori în viață cu o senzație supărătoare la nivelul gâtului, dar nedureroasă și care persistă mai mult timp. Această senzație de nod în gât permanent se numește în termeni medicali, glob faringian sau glob isteric. Acest glob faringian este comparat cu prezența unui corp străin blocat în gât, deși nu se află în realitate un corp străin în organism.

femeie-tanara-cu-inel-pe-mana-pe-care-o-tine-la-gat

Unele persoane au o senzație puternică de sufocare, iar cei cu probleme arteriale resimt creșteri ale tensiunii. Sunt câțiva factori care influențează apariția acestui glob faringian, anume: anxietatea, stresul sau menopauza. Diagnosticul de glob faringian se pune în urma unei consultații la medic, după ce acesta constată că nu este prezent niciun corp străin în faringe. Trebuie să vă prezentați la doctor dacă în afara senzației permanente de nod în gât aveți și alte simptome cum ar fi: greață, durere la înghițire, febră sau inflamarea ganglionilor limfatici.

Globul Hystericus

Globul Hystericus (Globul isteric) sau globul farigian este senzația permanentă de nod în gât. Este o afecțiune care apare, în special, la persoanele cu probleme psihologice, dar în același timp, poate fi un simptom pentru anumite boli, dacă este însoțit de febră, greață, scădere în greutate și dificultate la înghițire.

Cauzele apariției Globului Hystericus pot fi:

  • Hipotiroidism și hipertiroidism
  • Refluxul gastroesofagian
  • Tulburările de ritm cardiac
  • Faringita și sinuzita
  • Afecțiuni esofagiene
  • Tumori la nivelul gâtului
  • Neoplazii
  • Leziuni ale mucoaselor

Globul Hystericus sau globul faringian încă nu are tratament, doar dacă este un simptom care dezvăluie o boală gravă. Există câteva sfaturi prin care puteți evita să vă confruntați cu neplăcuta senzație permanentă de nod în gât, anume:

  • Faceți pauze vocale: poate cel mai important sfat este să nu vă forțați gâtul. Dacă sunteți răcit și deja există o inflamație la nivelul laringelui sau faringelui, este foarte important să evitați discuțiile lungi sau vorbitul cu voce tare. Trebuie să-i dați timp gâtului să-și revină.
  • Consumați suficiente lichide: gâtul uscat este dureros și deranjant și duce la senzația de nod, apoi la dificultăți la înghițire. Pentru a evita un astfel de episod consumați cât mai multe lichide, de preferat ceaiuri care sunt la temepratura camerei. Evitați, de asemenea, consumul de lichide prea fierbinți sau reci.
  • Renunțarea la fumat: acest obicei nu doar că irită gâtul și poate da senzația de nod în gât, dar reprezintă un pericol și pentru sănătate. Fumatul este responsabil și de apariția cancerului.

Senzație de nod în gât și mucus

Mucusul are rol de protecție pentru gâtul nostru, împotriva murdăriei și a uscăciunii, dar o cantitate prea mare de mucus trebuie să fie un semnal de alarmă prin care suntem avertizați că ceva nu funcționează corespunzător în organismul nostru. Dacă mucusul este combinat și cu o senzație de nod în gât, cu atât mai mult este importantă vizita la medic cât mai repede cu putință.

Simptomele care ne dau de înțeles că este o cantitate prea mare de mucus în gât sunt:

  • Durere și disconfort la înghițire
  • Senzația unui obiect străin în gât
  • Frecventa senzație de curățare a gâtului
  • Durere în gât
  • Senzație de iritație/arsură în gât

Bolile care duc frecvent la creșterea cantității de mucus din gât sunt:

  • Sinuzita: este întâlnită frecvent iarna atunci când nu purtăm căciulă sau stăm în curent mult timp, iar sinusurile se inflamează. De asemenea, poate fi o cauză a deviației de sept și a inflamării polipilor. Sinuzita se manifestă prin inflamarea unor cavități ale oaselor craniului. Aceste cavități se numesc sinusuri. Există sinuzita acută care nu durează mai mult de 2 – 3 săptămâni și sinuzita cronică care poate dura și până la câțiva ani. Diferența principală între o răceală obișnuită și sinuzită, este perioada apariției. Sinuzita apare la o săptămână de la infectare, iar răceala are simptome imediate.

femeie-cu-bluza-mov-deschis-tine-cu-mana-un-servetel-la-nas-iar-deasupra-sa-este-un-desen-cu-sinusurile

  • Faringita: este cunoscută sub numele de „durere în gât”, deoarece este în esență o inflmare a faringelui. Apare de obicei tot în sezonul rece și poate veni însoțită cu temperatură ridicată și cantități mari de mucus apărute din cauza uscăciunii gâtului. Faringita apare atunci când o persoană ia contact cu mai mulți viruși din exterior, mai ales în sezonul virozelor. Durează 2 săptămâni și se tratează cu medicamente indicate de medic.
  • Laringita: în interiorul laringelui se află corzile vocale și este situat în gât între trahee și faringe. Tocmai de aceea, cel mai frecvent simptom pentru laringită este pierderea vocii sau răgușeala. Pe lângă răgușeală, laringita este caracterizată și prin durere în gât și tuse seacă.
  • Rinita: este o complicație după o gripă. Se manifestă atât prin uscarea severă a gâtului, cât și a nasului și provoacă eliminarea excesivă a unui lichid din cavitatea nazală. Există și rinita alergică, care provoacă strănutul excesiv și care este provocată de factori externi cum ar fi: polenul, alergia la animale de companie sau praful.
  • Amigdalita: amigdalele sunt două glande cu formă ovală poziționate în spatele gâtului. Cele mai frecvente simptome pentru amigdalită sunt: durerea în gât, imflamarea amigdalelor și dificultatea la înghițire. Există varianta de a scoate chirurgical amigdalele, dar numai dacă o persoană face frecvent amigdalită. Este o boală care afectează în principal copii și poate fi confundată cu o răceală. Amigdalele sunt importante pentru menținerea imunității și au rol de barieră de protecție împotriva pătrunderii bacterilor în organism.

gura-unei-persoane-este-deschisa-cu-un-bat-de-lemn-si-se-vad-amigdalele

Senzație de nod în gât și lipsa de aer

Unul dintre cele mai neplăcute lucruri pe care le puteți experimenta este senzația de lipsă de aer. Poate fi vorba atât despre boli mai grave, cât despre probleme psihologice. Cauzele senzației de nod în gât și a lipsei de aer sunt:

  • Anxietatea și depresia: fiind înconjurați de foarte mult stres, mulți dintre noi ajungem să avem probleme psihologice greu de tratat, care după o perioadă de timp se manifestă prin anumite simptome cum ar fi nodul în gât. Anxietatea și depresia se manifestă prin perioade scurte de lipsă de aer sau senzație de sufocare, puls crescut, atacuri de panică sau leșin. Există tratament medicamentos pentru cele două, dar sunt recomandate exercițiile de respirație și calmul, pentru a nu se ajunge la pastile. Sunt afecțiuni pe care mulți le-au experimentat măcar o dată în viață și pentru care se recomandă și vizitele frecvente la psiholog.
  • Alergiile: sunt supărătoare și din ce în ce mai mulți oameni se confruntă cu ele. De la alergia la praf până la alergia la ambrozie, toate dau senzația de nod în gât și afectează căile respiratorii. Alte simptome sunt: lipsa de aer, lăcrimare excesivă, mâncărimi ale pielii sau la nivelul nasului, iar în cazuri rare, șocul anafilactic, care reprezintă o urgență medicală.
  • Afecțiuni gastrice: refluxul gastroesofagian se manifestă atunci când lichid din stomac ajunge pe esofag și duce la senzația de nod în gât. Cele mai frecvente cauze ale apariției refluxului gastroesofagian sunt: alimentația nesănătoasă, stresul, gastrita, ulcerul și în cele mai rare cazuri cancerul. Invetigațiile care se impun în aceste cazuri sunt: endoscopia, radiografia cu bariu și coprocultura.

Senzație de nod în gât și respirație grea

Respirația greoaie este adesea un simptom care arată faptul că funcțiile normale ale corpului sunt afectate. În multe cazuri, respirația greoaie și senzația de nod în gât trec la scurt timp și ajung să fie ignorate, ceea ce este complet greșit.

femeie-blonda-tine-mana-la-piept-si-este-imbracata-cu-o-camasa-albastru-deschis-si-o-bluza-gri

Mai jos găsiți câteva afecțiuni care sunt asociate cu senzația de nod în gât și respirația greoaie.

  • Bolile cardiovasculare: sunt pe primele locuri când vine vorba de senzația de sufocare. Un preinfarct se manifestă prin senzație se sufocare timp de mai multe zile. Atunci când inima nu mai poate pompa suficient sânge, respirație devine greoaie. Senzația de nod în gât poate apărea și după consumul frecvent al băuturilor pe bază de cafeină sau alcoolice.
  • Bolile tiroidiene: senzația de sufocare apare atunci când nodulii tiroidieni sunt măriți. În astfel de cazuri se impun ecografii care vor arăta consistența tiroidei, iar în cazurile cele mai grave se poate ajunge la intervenție chirurgicală.

desen-cu-fundal-albastru-inchis-in-care-este-prezentata-tiroida-in-culoarea-portocaliu

  • Boli pulmonare: dacă aparatul respirator este afectat, respirație devine din ce în ce mai greoiae până se junge la dificultăți mari de respirație. Astmul bronșic este o cauză frecventă a respirației greoaie, iar în cele mai grave cazuri poate fi vorba de cancer pulmonar și alte tipuri de tumori.
  • Deshidratarea: dacă uitați să consumați necesarul zilnic de apă, trebuie să știți că vă puteți confrunta cu respirație greoaie, deoarece organismul se luptă să funcționeze corespunzător. De asemenea, puteți avea senzația de nod în gât, deoarece lipsa apei duce la uscarea excesivă a esofagului. Deshidratarea poate duce la afeciuni mai grave ale rinichilor și ficatului, așa că trebuie să respectați doza necesară de apă pentru fiecare zi.

tanara-bruneta-sta-in-pat-invelita-cu-un-cearceaf-alb-si-intinde-mana-pe-noptiera-ca-sa-ia-un-pahar-cu-apa-iar-pe-noptiera-se-mai-afla-o-carte-albastra-si-o-sticla-cu-apa

Senzație de nod în gât și tuse seacă

Tusea este asociată cu răceala sau gripa. Însă, trebuie făcută distincția între tusea seacă sau neproductivă, care se manifestă prin senzație de iritare la nivelul gâtului și tusea productivă, care apare atunci când suntem răciți sau gripați, iar cantitatea de mucus care se formează pe esofag este eliminată pe cale orală.

femeie-asiatica-bruneta-cu-par-lung-sta-pe-un-pat-alb-si-este-imbracata-cu-o-camasa-cu-dungi-si-tine-mana-dreapta-la-gura-pentru-a-tusi

Tusea seacă poate veni însoțită de senzația de nod în gât. În aceste cazuri este vorba de mai multe afecțiuni care pot sta la baza acestui simptom supărător, anume:

  • Bolile pulmonare: în cazul bolilor pulmonare apare tusea seacă împreună cu senzația de sufocare sau nod în gât, iar mușchi rezistă din ce în ce mai puțin la efort fizic. Tuberculoza este o boală infecțioasă care atacă foarte agresiv plămânii, iar netratată duce la deces. Este o boală contagioasă, care se poate lua prin aer, iar pe lângă senzația de nod în gât și tuse seacă care durează mai mult de o lună, mai poate avea simptome precum: febră, rezistență scăzută la efort fizic, dificultăți respiratorii care se acutizează în timp și scăderea în greutate. Bronșita este o altă afecțiune tot mai întâlnită al cărei simptom principal este tusea care poate fi seacă sau productivă, cu o durată mai mare de patru săptămâni. În aceste săptămâni pacientul poate prezenta și episoade frecvente de febră și apetit scăzut.
  • Astmul: nu există tratament care să vindece complet persoanele care suferă de astm. Crizele de astm sunt permanente și apar atunci când nu mai ajunge cantitatea necesară de aer în căile respiratorii, din cauza inflamării acestora. Crizele de astm apar mai ales pe timpul nopții și sunt însoțite de perioade lungi de tuse seacă, senzație de nod în gât, respirație greoaie sau șuierătoare.

femeie-satena-cu-parul-prins-in-coada-este-imbracata-cu-o-bluja-verde-inchis-si-isi-tine-mana-stanga-la-piept-iar-in-mana-dreapta-are-un-aparat-de-respirat-pentru-astm-pe-care-il-tine-la-gura

  • Alergiile: fie că sunteți alergic la praf, sau la anumite mirosuri, polen sau alte plante, alergiile sunt caracterizate de tuse seacă, nas înfundat, lăcrimarea ochilor, strănut și secreții nazale.
  • Angina pectorală: este cel mai des întâlnit simptom pentru persoanele care au boli cardiovasculare. Angina pectorală se declanșează atunci când sângele ajunge foarte greu la inimă. Se manifestă prin dureri puternice toracice și ale brațului stâng și tuse seacă cauzată de senzația de sufocare.
  • Tusea seacă pe sistem nervos: pentru cei foarte impulsivi, dar și cu probleme emoționale, apare adesea așa numita tuse psihogenă. În termeni cunoscuți, aceasta este o tuse seacă care apare în episoade scurte atunci când o persoană se enervează foarte tare sau nu-și poate controla emoțiile. În aceste episoade de tuse seacă, poate apărea și senzația puternică de nod în gât.

Senzație de nod în gât și râgâieli

Râgâielile sau eructațiile așa cum sunt numite în termeni de specialitate, reprezintă eliminarea aerului din stomac, de cele mai multe ori într-un mod zgomotos. Acest fapt se întâmplă atunci când în stomacul nostru este prea mult aer, care trebuie să fie eliminat. Dacă nu se elimină tot acest gaz prezent în stomac, apare neplăcuta balonare.

femeie-bruneta-cu-bratari-de-metal-pe-mana-dreapta-pe-care-tine-la-gura-manaca-paste-si-se-uita-la-farfurie-si-este-imbracata-cu-o-camasa-bleu-deschis

Râgâielile sunt ceva absolut firesc, semn că organismul nostru lucrează corespunzător, dar semnul de întrebare trebuie pus atunci când eructațiile sunt prea dese și însoțite de senzația de nod în gât.

În cea mai mare parte bolile digestive sunt cele care produc râgâieli dese. Acestea sunt:

  • Refluxul gastroesofagian: este cea mai întâlnită afecțiune atunci când vă confruntați des cu eructații. Refluxul gastroesofagian reprezintă întoarcerea lichidului stomacal pe esofag, având și alte efecte cum ar fi: arsuri, iritații, tuse și greață. În cazul perosanelor cu această boală, alimentația sănătoasă este esențială.

  • Helicobacter pylori: este o bacterie aflată în mucoasa stomacală, care dacă nu este tratată la timp duce la gastrită și ulcer. Acestă bacterie, combinată cu mucoasa provoacă râgâieli frecvente și senzația unui corp străin în gât. De semenea, persoanele infectate cu Helicobacter pylori sunt balonate și fac indigestie foarte des.
  • Gastrita: apare atunci când mucoasa stomacală este foarte iritată. Pe lângă râgâieli și nod în gât, crizele de gastrită vin cu dureri foarte mari și senzație constantă de greață.
  • Ulcer: în acest caz mucoasa este distrusă aproape complet, iar persoana în cauză va avea arsuri foarte mari și eructații foarte dese, indiferent de alimentul consumat. Pe lângă toate acestea, ulcerul provoacă crize puternice care se întind pe tot parcursul nopții.
  • Intoleranța la lactoză: zahărul prezent în lapte se numește lactoză. Atunci când organismul nu poate absorbi corespunzător lactoza, apar balonarea, flatulențele, râgâielile, durerile abdominale și diareea. Multe persoane nici nu știu că au intoleranță la lactoză, până nu-și fac teste în acest sens. Cel mai cunoscut test pentru așa ceva este cel pe bază de glucoză.

femeie-se-tine-cu-mainile-de-stomac-si-sta-pe-o-canapea-iar-in-fata-ei-este-o-masa-pe-care-este-un-pahar-cu-lapte

Senzație de nod în gât forum

„Pentru mine e un factor de stres această senzație. O am în timpul zilei și am impresia că dacă fac gargară sau mănânc ceva se mai atenuează, dar de fapt nu-i așa. Am senzația de strangulare, de sufocare. Sincer m-am săturat să merg din cabinet în cabinet și să mi se spună că nu e nici de la tiroidă, ci doar pe fond nervos.” – ROmedic.ro forum

„Aș vrea să vă spun și eu experiența mea. Acum 10 luni cand am băut apă am simțit o durere în gât și după aceea înghițeam foarte greu, parcă aveam senzația că am un nod în gât. Am fost la medicul de familie și mi-a dat trimitere la Bucuresti, la Colțea, la ORL. După aceea am început să înghit mai bine, să mănânc mai bine, dar totuși și acum mai am unele probleme în sensul că mi se pune nodul acela în gât, nu pot să înghit niciun fel de pastile, am dureri în gât. Îngrijorată de acestea, m-am dus din nou la un alt medic ORL-ist în București. Acolo mi-a băgat o cameră pe nas și mi-a spus că am deviație de sept și de aceea înghit mai greu și mă doare gâtul, mi-a spus să vin să mă operez când am timp.” – ROmedic.ro forum

„Senzația de nod în gât este de la glanda tiroidă. Consultă un medic endocrinolog. Așa am avut și eu acea senzație de nod în gât și acum sunt bine.” – ROmedic.ro

„Si eu am avut aceeași senzație de nod în gât timp de vreo două săptămâni timp în care am făcut tot felul de analize, inclusiv pentru tiroidă, dar nu a ieșit nici o neregulă, iar toți medicii la care am fost au zis că este pe bază de stres. Așa că am luat hotărârea să mă duc la acupunctură și după două zile deja mă simțeam mult mai bine, iar după o săptămână senzația a dispărut aproape în totalitate. Eu vă recomand să vă faceți analize pentru tot ce poate să dea această senzație, iar dacă nu iese nimic, acupunctura din punctul meu de vedere, este cea mai bună soluție.” – Softpedia.com forum

„De ceva timp simt un nod în gât, nu mă doare și nu simt disconfort la înghițirea alimentelor, doar când înghit salivă simt ceva uscat și o senzație neplăcută, iar la baza limbii am și niște bubițe (nedureroase) care  mi-au apărut exact după o tură de antibiotice. Limba este puțin încărcată cu o substanță albă-gălbuie. Am luat și un tratament indicat de farmacistă pentru reacțiile adverse ale antibioticelor, iar limba mi-a trecut puțin, dar bubițele au rămas.” –Softpedia.com forum

„Resimt și acum mâncărimi pe gât și atunci când casc, o fac cu greu când se mișcă mărul lui Adam și secrețiile din gât sunt acum albe (înainte erau verde închis).” – Softpedia.com forum

„După două vizite la medicul de familie și după două rețete cumpărate, acum mă simt ceva mai bine.” – Softpedia.com  forum

„Eu am început din septembrie cu o răceală, apoi cu mucus în gât și de atunci am rămas cu un nod în gât. De asemenea, am senzație mereu că am ceva în gât și înghit mereu și într-adevăr e un fel de mucus, dar mai mult ca un fel de secreție nazală care se formează acolo în gat, dar vine și din nas.” – ROmedic.ro forum

Tratament pentru senzația de nod în gât

În primul rând, este foarte important să vă prezentați la medic pentru orice tratament medicamentos pe care vreți să-l luați. Există o multitudine de afecțiuni care sunt asociate cu senzația de nod în gât, de aceea, este necesar ca un specialist să găsească cauza disconfortului vostru. Cele mai cunoscute medicamente care sunt administrate pentru senzația de nod în gât, dar și în funcție de boala care stă la baza acestei senzații sunt: antidepresivele și anxioliticele (tratamaent pentru anxietate și depresie), calmante, anticoagulante (pentru diferite boli cardiovasculare), pastilele pentru tiroidă și inhibitori pentru pompa de protoni (pentru bolile gastrice).

Există și câteva terapii care pot vindeca senzația de nod în gât cum ar fi:

  • Kinetoterapia: este numită terapia prin mișcare și este recomandată mai ales atunci când se dorește recuperarea în urma unor evenimente traumatizante. Este potrivită atât pentru copii cât și pentru adulți.
  • Acupunctura: originară din China, este o tehnică prin care se urmărește reechilibrarea energetică a organismului, prin introducerea unor ace în anumite puncte numite QI și CHI (Yin și Yang), în funcție de afecțiune fiecărui pacient. Acupunctura a devenit cunoscută la nivel global deoarece tratează numeroase afecțiuni precum cele respiratorii, digestive, dureri de cap, migrene și alte probleme psihologice.

femeie-blonda-sta-intinsa-cu-ochii-inchisi-iar-altcineva-ii-pune-ace-pentru-acupultura-pe frunte

  • Reflexoterapia: oferă o stare generală de bine și este potrivită, mai ales, pentru cei care suferă de anxietate și depresie, deoarece are beneficii asupra creierului și vă ajută să scăpați și de alte probleme cum ar fi: insomnia, impulsivitatea, stresul și menținerea în limite normale a funcțiilor unor organe vitale (ficat, rinichi, inimă).

Tratemente naturiste

  • Valeriana: este folosită de peste 2.000 de ani pentru tulburări mentale, așa cum este și anxietatea. Tinctura de valeriană ameliorează stările de insomnie, de anxietate și durerile menstruale. Luați câte 10 picături, de 2 ori pe zi, timp de câteva luni. Dacă aveți probleme cunoscute cu anumite organe, cel mai bine este să cereți sfatul unui medic înainte de a o consuma.

sticla-maro-mica-pe-fundal-alb-are-legata-de-ea-flori-de-valeriana-albe-si-cu-frunze-verzi

  • Păducelul: ceaiul de păducel combate radicalii liberi și conferă o stare generală de bine organismului. Totodată, ajută la reducerea stresului oxidativ și la ameliorarea stărilor anxioase. Este recomandat și pentru cei cu boli cardiovasculare. Câte o cană pe zi de ceai de păducel vă oferă beneficii multiple pentru sănătate.

doua-cani-cu-ceai-rosu-sunt-pe-o-farfurie-alba-pe-care-sunt-fructe-de-paducel-rosii-si-frunze-verzi

Senzația de nod în gât poate fi ceva trecător sau o problemă care poate avea implicații mai serioase. Dacă nu se manifestă frecvent, această senzație poate fi generată fie de stresul cotidian, anxietate sau anumite obiceiuri. Cu toate acestea, dacă vă confruntați frecvent cu senzația de nod în gât, este bine să vizitați un specialist, întrucât ea poate semnala unele disfuncții în organism sau chiar anumite boli grave.

Surse: medlife.ro, medicalnewstoday.com, adevarul.ro, doc.ro, smartliving.ro

5 probleme ale vaginului cu care sigur te vei confrunta cel puțin o dată în viață

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Gina Pistol, probleme de gravidă. A cerut ajutorul: "Acum, din păcate, nu mai pot. Uneori am senzaţia că sunt Gina de două ori"
    Gina Pistol, probleme de gravidă. A cerut ajutorul: "Acum, din păcate, nu mai pot. Uneori am senzaţia că sunt Gina de două ori"

    Una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi a confirmat recent că este însărcinată. Află din articolul de mai jos ce a dezvăluit Gina Pistol despre stările ei din această...

    Gina Pistol, pusă la zid de fani: "Chiar eşti oribilă!" Răspunsul ei a fost pe măsură
    Gina Pistol, pusă la zid de fani: "Chiar eşti oribilă!" Răspunsul ei a fost pe măsură

    Una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi obişnuieşte să-şi pună la curent fanii cu ceea ce face. Recent, a postat pe o reţea de socializare o fotografie din care se poate observa...

    Anca Serea, emoții mari pentru a șasea oară:”Poate vă imaginaţi că după 5 copii...”
    Anca Serea, emoții mari pentru a șasea oară:”Poate vă imaginaţi că după 5 copii...”

    Anca Sînă Serea este în al nouălea cer. Pentru a șasea oară, pe 1 august, cea mai nouă membră a familiei, Leah Maria, a făcut primii pași de una singură. Toată familia...

    Cele mai bizare 15 intrebari despre sex si raspunsul oferit de sexologi
    Cele mai bizare 15 intrebari despre sex si raspunsul oferit de sexologi

    Toata lumea vrea sa fie cat mai informata despre sex. Sunt unele intrebari pe care iti este rusine sa le adresezi oricui. Iata 15 intrebari fierbinti si bizare despre sex, lamurite de...

    5 emoții pozitive care trebuie să facă parte zilnic din viața copilului tău
    5 emoții pozitive care trebuie să facă parte zilnic din viața copilului tău

    Mulți ar spune că emoțiile sunt noțiuni ce se dobândesc de la sine, însă, în cazul copiilor, acestea se învață. Educația emoțională începe din primele...

    10 intrebari despre sex la care trebuie sa stii raspunsul
    10 intrebari despre sex la care trebuie sa stii raspunsul

    Poate ca ai unele intrebari la care pana acum n-ai gasit raspunsuri. Poate ca ti-a fost jena sa intrebi pe cineva apropiat sau poate n-ai gasit persoana potrivita. Sau ai putea sa dai un...

    Gabriela Cristea, după naștere: Am senzația că nu am dormit de vreo 5 ani
    Gabriela Cristea, după naștere: Am senzația că nu am dormit de vreo 5 ani

    Gabriela Cristea a dezvăluit în mai multe interviuri cum s-a simțit după ce a început să-și alăpteze cel de-al doilea copil.

    © 2019 Qbebe