Cele 7 tipuri de mame la naștere, conform moaşelor

Cele 7 tipuri de mame la naștere, conform moaşelor

Bianca Geica - Redactor Senior

Nașterea reprezintă, fară îndoială, unul dintre cele mai frumoase și emoționante momente din viața unei femei, dar şi unul dintre cele mai dificile din punct de vedere fizic şi emoţional. Entuziasmul este la cote maxime și uneori vine la pachet cu stres și anxietate, mai ales în cazul celor care urmează să nască pentru prima oară și nu stiu la ce să se aștepte.

Pip Davies and Megan Smith, două moașe de peste granițe, au ajutat mii de mămici să își aducă pe lume puii. S-au lovit, de-a lungul anilor, de multiple tipologii de graviduţe, de la cele super-informate și nerăbdătoare să nască, până la mămici temătoare, stresate.

Iată, așadar, 7 tipuri de mame la naștere, conform moașelor:

Mama care le știe pe toate

Megan Smith spune: „Mamele care le știu pe toate sunt acele mame care s-au documentat temeinic despre ce presupune nașterea și au urmat multiple cursuri prenatale. Aceste mame știu exact la ce să se aștepte, știu ce vor și ce nu vor și cunosc toată terminologia și opțiunile disponibile. Au încredere în ele, în deciziile lor și își susțîn propriile convingeri.

Este foarte bine să fii informată cu privire la sarcină, naștere și travaliu. Iți vă fi mai ușor să iei decizii în cunoștință de cauză şi să înţelegi ce anume este mai bine pentru tine şi bebeluşul tău.”

Mămica leoaică

„Unele mame pot fi destul de liniștite și calme în timpul travaliului, lăsându-se complet pe mâinile specialiștilor. Altele, în schimb, sunt că niste leoaice care ar face orice pentru a-și proteja puii. Nu se tem să fie vocale și chiar să își gestioneze singure contracțiile. Niciunul dintre aceste moduri nu este corect sau greșit; există putere atât în femeia calmă, cât și în cea care răcnește precum o leoaică!”, explică Pip Davies.

femeie care naste

Mămica entuziasmată

Megan precizează: „Mămica entuziasmată se prezintă la programări și vine la clinică, în travaliu, cu dureri foarte mari, cu un zâmbet larg pe buze și nerăbdătoare să experimenteze nașterea, cu tot ce prespune. Sigur, majoritatea mămicilor sunt, desigur, încântate să-și întâlnească bebelușii, dar, de cele mai multe ori, entuziasmul este umbrit de teamă, disconfort și anxietate, ceea ce este complet normal. Dar, ocazional, vedem că sosesc mămici care sunt pur și simplu un munte de entuziasm și nu sunt speriate de gândul travaliului și al nașterii! Aceste mămici sunt de obicei relaxate și calme în legătură cu ceea ce va urma. Ca moașe, vorbim întotdeauna despre importanța de a fi calmă în timpul travaliului și despre cum relaxarea ajută la eliberarea de oxitocină. Iar mai multă oxitocină duce la contracții mai eficiente.”

Mama care vrea să fie lăsată în pace

„Fiecare mamă are propriul mod de a face față travaliului şi naşterii în sine. Adesea, acestora nu le place să fie deranjate, fie că este vorba de conversație sau de atingere fizică. Sunt acele mame pe care le surprinzi strigând la partenerii lor de naștere să iasă din salon. În calitate de moașe, recunoaștem rapid aceste mame și ne adaptăm abordarea pentru a ne potrivi preferințelor lor, oferind în același timp îngrijirea necesară în condiții de siguranță.”, spune moaşa Megan. 

Mama „dați-mi toate analgezicele”

Megan spune: „Aceste mămici sunt mămicile care sunt mai mult decât fericite să le fie administrate toate analgezicele posibile și au grijă să specifice acest lucru încă din prima clipă. Fiecare mama gestionează diferit contracțiile și durerile specifice. În timp ce unele au o toleranta foarte mare la durere, altele au nevoie de puțin ajutor medicamentos pentru a face fata travaliului și nașterii în sine. Este important să te documentezi, să participi la cursuri prenatale pentru a afla despre diferitele opțiuni, astfel încât să știi ce alternative ai atunci când vine momentul.”

Mămica agitată

Megan spune: „Mama agitată ajunge adesea destul de stresată, încordată și anxioasă. Este important să ai alături pe cineva care să încurajeze o abordare mai calmă. Dacă eşti o persoană îngrijorată sau panicată din fire, este important să te documentezi și să vorbești cu moașele tale sau medicul care îți urmărește sarcina pentru a afla toți pașii nașterii. Sfatul meu este să urmezi cursuri prenatale, la care poţi participa împreună cu partenerul, astfel încât acesta să iți poată oferi sprijin pe parcursul travaliului. Mai multa informație = mai puțin stres.”

Mama calmă

„Aceste mame își vor gestiona travaliul cu încredere şi calm, cunoscând capacitățile corpului lor şi opțiunile pe care le au. Multe femei, în special cele care au urmat cursuri prenatale şi au citit foarte mult, au învățat cum să respire corect în timpul contracţiilor. Respirația în timpul travaliului și crearea unui mediu calm suprimă hormonii adrenalină și cortizol și permite ca oxitocina să fie hormonul dominant, care este şi responsabil pentru apariția contracțiilor. Respirația ritmică are ca rol oxigenarea creierului, relaxarea și distragerea atenției gravidei de la durerile nașterii”, spune Pip. 

Surse foto: Freepik

Surse articol: thesun.co.uk

Articolul urmator
Știința demonstrează că fiecare viață umană începe în momentul fertilizării, nu la naștere
Știința demonstrează că fiecare viață umană începe în momentul fertilizării, nu la naștere

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    10 mame curajoase care nu se tem să își arate corpul după naștere
    10 mame curajoase care nu se tem să își arate corpul după naștere

    Printre marile provocări de proaspătă mămică se numără și cea legată de acceptarea transformărilor corpului după naștere. De aceea, poți fi tentată să te „ascunzi”...

    O femeie din Florida nu poate avorta, conform noii legi, și este nevoită să-și vadă copilul murind după naștere
    O femeie din Florida nu poate avorta, conform noii legi, și este nevoită să-și vadă copilul murind după naștere

    O femeie din Florida nu poate face avort, așa că este nevoită să-și vadă copilul murind, câteva ore după naștere. Mai multe detalii în articol.

    Povestea cutremurătoare a unei mame la naștere. „Asistenta mi-a pus bebelușul în brațe iar el s-a învinețit sub ochii noștri”
    Povestea cutremurătoare a unei mame la naștere. „Asistenta mi-a pus bebelușul în brațe iar el s-a învinețit sub ochii noștri”

    Nimic nu a pregătit-o pe această mămică de peste granițe pentru afecțiunea misterioasă cu care s-a născut băiețelul ei. Deși micuțul a venit pe lume la termen și a primit nota...

    Povestea emoționantă a unei mame profund traumatizată de experiența nașterii: „Vreau să ajut alte mame”
    Povestea emoționantă a unei mame profund traumatizată de experiența nașterii: „Vreau să ajut alte mame”

    Știm cu toții că nașterile nu sunt deloc ușoare, însă pentru unele femei, pot fi de-a dreptul traumatizante. Amber-Lee ne împărtășește experiența nașterii primului...

    Cele 4 reguli de parenting ale unei mame care au dat internetul peste cap
    Cele 4 reguli de parenting ale unei mame care au dat internetul peste cap

    Ce înseamnă, de fapt, parentingul? În cultura noastră, cel puțin, este un termen nou, care cuprinde setul de reguli și de directive pe care părinții le urmează pentru...

    Tipuri de pește recomandate în sarcină
    Tipuri de pește recomandate în sarcină

    Peștele este unul dintre cele mai bune alimente pe care le poți consuma în sarcină. Da, ai citit bine! Deși multe viitoare mămici evita să mănânce pește în timpul...

    Iata ce tipuri de creme psoriazis NU ar trebui sa folosesti!
    Iata ce tipuri de creme psoriazis NU ar trebui sa folosesti!

    Afectiunea cunoscuta sub numele de psoriazis este o boala autoimuna care apare la nivelul pielii. Psoriazisul ingroasa pielea pe alocuri, o face mai stralucitoare, dar si mai dureroasa...

    9 tipuri de cereale cu un conținut scăzut de carbohidrați
    9 tipuri de cereale cu un conținut scăzut de carbohidrați

    Cauți cereale cu un conținut scăzut de carbohidrați? În acest articol ți-am pregătit o listă cuprinzătoare cu diverse tipuri alternative pentru cereale, ideale pentru dietele...

    © 2024 Qbebe