A rămas însărcinată în timp ce era deja gravidă. A născut gemeni, deși au fost concepuți la distanță de trei săptămâni

Poți să rămâi gravidă în timpul sarcinii? Ei, bine da! I s-a întâmplat unei femei din Marea Britanie, care a rămas însărcinată cu al doilea copil în timp ce era deja gravidă. Află cum a fost posibil așa ceva!

A născut gemeni, deși au fost concepuți la distanță de trei săptămâni

Wiltshire, Anglia, își dorea nespus să devină mamă, astfel că atunci când a aflat că este însărcinată, a fost din cale-afară de fericită. Totul a devenit și mai real pentru ea după prima ecografie, când și-a putut vedea pentru întâia oară copilul. Pe fișa medicală scria foarte clar „sarcină singulară”. 

rebecca roberts, sotul ei si cei doi copii

„Îmi amintesc că am plecat atât de fericită din cabinetul medicului” a spus Rebecca, în vârstă de 39 de ani, pentru presă de peste granițe. Dar entuziasmul ei s-a transformat brusc în șoc câteva săptămâni mai târziu, la morfologia fetală de trimestrul doi, când ecograful a observat ceva uimitor: în pantecul ei se mai dezvoltă un copil. Rebecca rămăsese din nou însărcinată deși era deja gravidă!

Citește și: O femeie a conceput încă un copil, însărcinată fiind deja cu gemeni. Medicii sunt uluiți!

Deși astfel de cazuri sunt extrem de rare în lume, au o explicație științifică. Acest fenomen, prin care o femeie rămâne însărcinată în timpul sarcinii este posibil și este cunoscut sub denumirea de „superfetație”. Superfetația are loc atunci când se formează un embrion dintr-un ciclu menstrual diferit, în timp ce un alt embrion este deja prezent în uter.

„Am rămas însărcinată în timp ce eram deja însărcinată. Când ne-au anunţat medicii mi s-a părut o adevărată nebunie, pentru că nu ne aşteptam la aşa ceva. Nu îmi venea să cred că mi se întâmplă mie, dar aşa a fost şi e minunat!”, a explicat Rebecca, potrivit washingtonpost.com.

Cei doi copii au venit pe lume în toamna anului trecut. Primul bebeluș s-a născut perfect sănătos, în timp ce al doilea, o fetiță, a stat mai bine de trei luni la terapie intensivă neonatală, fiindcă nu era complet dezvoltată. Părinții ei au mers în fiecare zi la spital pentru a fi alături de micuța lor luptătoare și chiar înainte de Crăciun au primit permisiunea medicilor de a o lua pe micuța Rosalie acasă.

Îngrijirea gemenilor, care acum au aproape 6 luni, a fost un adevărat rollercoaster emoțional, mai ales în timpul pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, Rebecca spune că i se umple inima de bucurie când vede cum cresc și se dezvoltă copiii ei, mai ales Rosalie, care este mai micuța și mai fragilă decât fratele ei.

Citește și: A ramas însărcinată cu al doilea copil în timp ce era deja însărcinată

„Rosalie este încă mult mai mică și mai puțin dezvoltată decât fratele ei, dar îl ajunge repede din urmă”, a spus mămică. „Indiferent de diferențele de dezvoltare, totuși, legătura dintre ei este incredibilă”, a mai adăugat aceasta.

Citește și: O femeie a rămas însărcinată, în timp ce era deja gravidă

  • Surse: washingtonpost.com, cnn.com, bbc.com
  • Sursă foto principală: captură YouTube

Surse foto: captură YouTube

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Povestea mamei de 38 de ani, care a fost gravidă timp de un deceniu. A născut cu 3 luni în urmă și este însărcinată cu cel de-al 16-lea copil.
    Povestea mamei de 38 de ani, care a fost gravidă timp de un deceniu. A născut cu 3 luni în urmă și este însărcinată cu cel de-al 16-lea copil.

    Patty Hernandez din Carolina de Nord (SUA) este mama a 15 copii, iar în prezent este însărcinată cu cel de-al șaisprezecelea. Descoperă din articolul de mai jos cum se...

    Valentina Pelinel recunoaște: cum a rămas însărcinată cu Cristi Borcea, deși acesta era în închisoare
    Valentina Pelinel recunoaște: cum a rămas însărcinată cu Cristi Borcea, deși acesta era în închisoare

    Valentina Pelinel și Cristi Borcea formează, de departe, unul dintre cele mai controversate cupluri din showbiz. Dragostea care îi unește a fost mai puternică decât orice...

    O gravidă din Vaslui a născut o fetiță moartă pentru că era suspectă de Covid-19 și a fost plimbată între spitale
    O gravidă din Vaslui a născut o fetiță moartă pentru că era suspectă de Covid-19 și a fost plimbată între spitale

    O femeie gravidă din Murgeni și-a adus pe lume fetița fără suflare, la Spitalul din Bârlad, după ce a fost trimisă de la un spital la altul, pierzând timp prețios. Femeia...

    A născut acum 5 luni și e din nou însărcinată! Artista va avea gemeni!
    A născut acum 5 luni și e din nou însărcinată! Artista va avea gemeni!

    Cântăreața de muzică populară, Letiția Moisescu, cunoscută drept „Leticia”, a născut prima oară în urmă cu cinci luni, iar acum este din nou...

    Record extraordinar! O femeie a născut 10 bebeluși sănătoși, concepuți natural. Doi dintre ai au fost o surpriză!
    Record extraordinar! O femeie a născut 10 bebeluși sănătoși, concepuți natural. Doi dintre ai au fost o surpriză!

    Femeia de 37 de ani din Africa de Sud care ar fi născut 10 copii și ar fi stabilit un record mondial, este, de fapt, sub supraveghere medicală psihiatrică. Guvernul din Gauteng a...

    Incredibil! O femeie a rămas însarcinată deși nu mai avea trompe uterine
    Incredibil! O femeie a rămas însarcinată deși nu mai avea trompe uterine

    În pofida faptului că nu mai avea trompele uterine, o femeie din Missouri a reușit să rămână însărcinată. Femeia a dat naștere unui băiețel sănătos în...

    S-a trezit după 4 zile de comă și a aflat că născuse între timp, deși nici nu știa că e însărcinată
    S-a trezit după 4 zile de comă și a aflat că născuse între timp, deși nici nu știa că e însărcinată

    O adolescentă s-a dus la somn cu o durere de cap puternică, a intrat în comă, s-a trezit patru zile mai târziu, față în față cu o veste extrem de șocantă:...

    © 2021 Qbebe