Totul despre infertilitatea masculina

Louise Tanase - Contributor

Desi majoritatea dintre noi privim infertilitatea cuplului, ca pe o problema a femeii, in circa 40% dintre cazuri, infertil este partenerul de sex masculin, 40% partenera si 20% reprezinta cauze combinate. Infertilitatea la barbati poate constitui uneori singurul motiv pentru care un cuplu nu poate concepe o sarcina sau se poate adauga la seria de motive asociate ale partenerei, ceea ce creeaza complexitatea unei infertilitati de cuplu.

Infertilitatea in cuplu  este definita de medici ca fiind incapacitatea unui cuplu de a concepe un copil dupa minim un an de contacte sexuale neprotejate. In cele mai multe cazuri investigatiile medicale se concentreaza pe fertilitatea femeii, insa este important ca si barbatii sa fie testati in privinta fertilitatii. Desi majoritatea barbatilor incearca sa evite testarea din cauza jenei create de procedura in sine, testarea barbatului poate scuti partenera de un sir lung de investigatii complexe si costisitoare.


Testarea fertilitatii la barbati


In primul rand, trebuie sa va prezentati la un medic urolog. Dupa efectuarea examenului clinic, medicul va recomanda o spermograma (analiza a spermei), analiza care va evidentia calitatea si cantitatea spermatozoizilor din sperma. Produsul biologic (sperma) va fi recoltat in cadrul in incinta cabinetului sau cel mult, undeva intr-o locatie situata in imediata apropiere a acestuia, deoarece este importat ca analiza sa se efectueze cat mai rapid dupa momentul recoltarii. Trebuie sa intelegeti ca, indiferent de cat de jenant pare, spermograma reprezinta o analiza uzuala si rezultatul acesteia va poate scuti de luni de asteptari si stres.
Daca spermograma se incadreaza in parametri normali, medicul poate recomanda a doua spermograma care sa confirme rezultatele primei analize. Doua rezultate normale confirma ca barbatul nu prezinta probleme semnificative de fertilitate. Daca rezultatul spermogramei pare anormal, medicul recomanda teste suplimentare care sa evidentieze acea eventuala problema.
In concluzie, daca nu ati consultat deja un medic urolog, ar fi cazul sa va programati la un cabinet de urologie.


Rezultatele testarii


Rezultatele unei spermograme pot evidentia o serie de tulburari. Acestea includ:
azoospermia: lipsa spermatozoizilor, sau lipsa evidentierii acestora in sperma analizata;
oligospermia: evidentierea unui numar de spermatozoizi mai mic decat numarul considerat normal;
astenospermia: probleme in privinta mobilitatii (capacitatii de deplasare) spermatozoizilor; daca mobilitatea nu este corespunzatoare, sunt sanse reduse ca acestia sa fertilizeze ovulul;
• teratospermia: probleme in privinta morfologiei (aspectului) spermatozoizilor; modificarea formei si/sau structurii spermatozoizilor este o cauza de infertilitate.
Dar, in timp ce aceste aspecte pot constitui cauza directa pentru care cuplul nu poate concepe aceste modificari au o cauza ce trebuie identificata prin efectuarea unor investigatii suplimentare. Medicul va incerca sa identifice aceasta cauza, recomandand atat teste ale sangelui, urinei, cat si alte proceduri de diagnosticare.


Cauze ale infertilitatii masculine


Exista un numar mare de modificari care pot fi cauze ale infertilitatii masculine. O parte reprezinta modificari fizice, ce impiedica ejacularea normala a spermatozoizilor odata cu lichidul spermatic. Altele afecteaza calitatea cat si cantitatea spermei produse.

Cele mai frecvente cauze de infertilitate masculina sunt:

Bolile cu transmitere sexuala - Infectiile din sfera genitala cum ar fi de exemplu cele cu Chlamydia si Gonoreea. Fertilitatea poate fi adeseori restabilita printr-un tratament eficient al acestor infectii.

Obstructii, defecte congenitale sau modificari fizice ale traiectului strabatut de spermatozoizi - in unele cazuri, barbatii se nasc cu aceste obstructii in mare parte la nivel testicular, ce impiedica spermatozoizii sa ajunga in sperma. Se poate incerca remedierea chirurgicala a acestora.

Traumatismele suferite de testicule, prostata si uretra.

Ejacularea retrograda - inseamna ca spermatozoizii nu sunt ejaculati in afara penisului, ci ajung in vezica urinara. Acest tip de ejaculare poate sa apara la diabetici, in cazul administrarii anumitor produse medicamentoase si postoperator in cazul unor interventii asupra vezicii urinare, prostatei sau uretrei.


Boli genetice - afectiunile genetice ca fibroza chistica sau anomalii cromozomiale.

Afectiuni autoimune - uneori, sistemul imunitar ataca din greseala spermatozoizii, pe care ii trateaza asemeni unui virus patruns in organism si afecteaza calitatea spermatozoizilor.

Dereglari hormonale - anumite tulburari hormonale la nivelul hipofizei sau a tiroidei. Pot fi corectate de cele mai multe ori prin administrarea de produse hormonale, la recomandarea endocrinologului.

Disfunctii sexuale - disfunctia erectila (impotenta) si ejacularea precoce pot avea un efect negativ asupra fertilitatii. Disfunctia erectila poate fi cauzata de modificari ale statusului psihologic asemeni anxietatii, sentimentului de vina sau de lipsa de respect pentru propria persoana. Un rol in disfunctia erectila il pot avea si afectiunile organice cum ar fi diabetul, hipertensiunea arteriala, hipercolesterolemia si bolile de inima. Impotenta poate fi efectul secundar al administrarii unor medicamente cum ar fi antidepresivele.

Varicocelul - reprezinta dilatatia varicoasa a venelor ce se dezvolta in interiorul scrotului si impiedica fluxul sangvin normal. Varicocelul este intalnit la 15% din populatia masculina si la maxim 40% dintre barbatii care efectueaza investigatii privire la fertilitate. Desi aceasta afectiune influenteaza fertilitatea masculina, studii recente pun la indoiala efectele benefice ale chirurgiei in corectarea varicocelului.


Factori de risc


efortul fizic excesiv: studii recente au demonstrat ca exercitiile fizice efectuate in exces pot determina eliberarea crescuta a hormonilor steroizi, aceasta hipersecretie afectand fertilitatea masculina;

stresul;

obezitatea;

consumul de droguri, alcool sau tutun: fumatul, consumul de droguri cum ar fi marijuana si cocaina, cat si administrarea de steroizi pot scadea numarul spermatozoizilor din sperma;

expunerea la toxine: pesticidele, plumbul, radiatiile, substantele radioactive, mercurul si metalele grele pot afecta fertilitatea;

caldura: desi efectul este de cele mai multe ori temporar, temperatura ridicata la nivelul testiculelor poate reduce productia de spermatozoizi.


Tratamentul infertilitatii masculine

Barbatii diagnosticati cu infertilitate, in functie de cauza infertilitatii, vor fi informati de catre medic despre posibilitatile de schimbare a stilului de viata ce ar putea sa creasca rata fertilitatii. Daca numarul de spermatozoizi este prea scazut, se recomanda o rarire a contactelor sexuale, cu scopul de a creste procentul de spermatozoizi din sperma. De asemenea trebuie stabilita oportunitatea administrarii unor vitamine in acest sens. S-a demonstrat ca barbatii isi pot imbunatatii calitatea spermei, in sensul cresterii numarului de spermatozoizi, prin administrarea unei combinatii de acid folic si zinc.

In cazul in care exista tulburari hormonale, rezultate pozitive se pot obtine cu produse hormonale administrate la recomandarea unui medic endocrinolog.
In cazul ejacularii retrograde, se poate corecta acest defect prin administrarea unor produse medicamentoase.


Proceduri invazive


Daca sperma unui barbat nu contine spermatozoizi, exista cateva modalitati de a recolta acesti spermatozoizi direct de la nivel testicular. Rata de succes este in general buna - mai mare de 65%. Insa factori precum calitatea slaba a spermei ori a ovulului, asociate varstei ridicate a mamei (peste 35 de ani), pot sa reduca rata de succes a acestor proceduri.

In cazul in care barbatul sufera de o infertilitate usoara pot fi de ajutor inseminarea artificiala sau alte tehnici de reproducere umana asistata.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Avertisment! Covid-19 poate duce la infertilitatea bărbaților
    Avertisment! Covid-19 poate duce la infertilitatea bărbaților

    Studii realizate după izbucnirea pandemiei generate de noul coronavirus au evidențiat faptul că o infecție produsă de acest virus poate avea și consecințe asupra calității spermei,...

    Copiii se intorc la sat. În Ciugud se construiește o nouă școală smart. Imaginile spun totul!
    Copiii se intorc la sat. În Ciugud se construiește o nouă școală smart. Imaginile spun totul!

    Acum ceva timp îți dezvaluiam cum arată prima școală smart de stat din România, care culmea, nu se află într-un oraș mare, ci într-o comună. În comuna...

    Rihanna și rolul de mamă: „Voi fi o mamă psihopată! Totul până la copilul meu”
    Rihanna și rolul de mamă: „Voi fi o mamă psihopată! Totul până la copilul meu”

    La începutul anului, Rihanna dezvăluia lumii întregi că se pregătește să intre în rândul mămicilor. Artista în vârstă de 33 de ani a anunțat că...

    Gina Pistol a avut o copilărie grea: „Oamenii au impresia că am obținut totul ușor. N-am fost crescută în puf”
    Gina Pistol a avut o copilărie grea: „Oamenii au impresia că am obținut totul ușor. N-am fost crescută în puf”

    Una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi și-a îndeplinit de curând și visul de a deveni mamă. Având o prezență în showbiz de peste 15 ani, Gina Pistol nu...

    Încă o gravidă în showbizul românesc. A reuşit să ţină totul secret timp de 6 luni
    Încă o gravidă în showbizul românesc. A reuşit să ţină totul secret timp de 6 luni

    O prezentatoare de la unul dintre cele mai cunoscute posturi de televiziune de la noi a anunţat recent că aşteaptă primul ei copil. Parcurge articolul de mai jos pentru a descoperi cum a...

    Totul despre endometrioza
    Totul despre endometrioza

    Fiecare femeie își dorește să fie sănătoasă, iar atunci când apar simptome îngrijorătoare dorește să primescă o explicație despre ce poate fi în neregulă...

    Doi tați s-au luat la bătaie în parc, din cauza copiilor. De la ce a pornit totul!
    Doi tați s-au luat la bătaie în parc, din cauza copiilor. De la ce a pornit totul!

    Locul de joacă ar trebui să fie o oază de relaxare pentru copii și cel mult un moiv de agitație pentru părinții care sunt nevoiți să îi supravegheze mereu, dar atunci...

    Anna Lesko izbucnește: ”Am văzut negru în fața ochilor. Totul până la copilul meu!”
    Anna Lesko izbucnește: ”Am văzut negru în fața ochilor. Totul până la copilul meu!”

    Este una dintre cele mai frumoase și focoase vedete din România, dar și o mama devotată, care ar face orice pentru copilul ei. Anna Lesko are un băiețel de 6 ani, pe care...

    © 2022 Qbebe