Manute Creative
SOiL Aromoterapie autentică
Ai grija de burtica micutului tau

De ce am pierdut sarcina în trimestrul 2? Cauze și simptome

Este cunoscut faptul că cel de-al doilea trimestru este cel mai liniștit din timpul sarcinii. Este perioada în care mama scapă de grețurile și stările neobișnuite din primele luni și se bucură de primele mișcări ale bebelușului. Riscul de avort scade considerabil față de primul trimestru, dar cu toate acestea, există cazuri nefericite în care sarcina se oprește din evoluție în trimestrul 2. Iată care sunt principalele cauze ce conduc la pierderea sarcinii în trimestrul 2, precum și simptomele ce indică faptul că există o problemă în sarcină.

Pierderea unei sarcini este e experiență traumatizantă pentru orice mamă, indiferent de perioada la care fătul se oprește din evoluție. Este un moment greu pentru ambii părinți, din care nu lipsesc mustrările de conștiință, sentimentul de vinovăție și întrebările de forma “De ce noi?”. Aproximativ 2 – 3% dintre sarcinile ajunse în stadiul 2 de dezvoltare se pot opri din evoluție, rată mult mai mică față de primul trimestru, când riscul de avort spontan este mai mare.

Simptome sarcină oprită din evoluție în trimestrul 2

Pierderea sarcinii în al doilea trimestru poate apărea între săptămânile 13 – 20, când fătul se oprește din evoluție. Printre simptomele principale se numără:

  • Sângerări. Indică, de regulă, probleme cu placenta, dar pot fi și un semn că cervixul se deschide în absența travaliului, lucru ce conduce inevitabil la apariția contracțiilor.
  • Crampe. Pierderea sarcinii în trimestrul 2 poate fi provocată de un travaliul prematur.
  • Lipsa mișcărilor fetale. Majoritatea femeilor simt mișcările bebelușului începând cu săptămâna 20.

sarcina-oprita-din-evolutie

Spre deosebire de avortul spontan, apărut de regulă în primul trimestru de sarcină, când există un caz de moarte fetală în uter produsul de concepție nu este eliminat. Asta face ca mare parte din femeile ce pierd sarcina în trimestrul 2 să nu aibă semne clare. Mai mult decât atât, există situații în care placenta încă elimină hormoni, lucru ce-i poate da mamei senzația că sarcina decurge normal. Sarcina oprită din evoluție este confirmată în timpul unui consult de specialitate, în care medicul va încerca să găsească bătăile cordului fetal.

Sarcină oprită în evoluție, în trimestrul 2: cauze

Fără doar și poate, pierderea unei sarcini este cel mai greu moment din viața unei femei. Suferința este mare, recuperarea psihică necesită timp, iar pentru asta este nevoie de răspunsuri. Nimeni nu se gândește că poate trece prinr-o astfel de pierdere și, cu toate acestea, se întâmplă să apară nedoritul “sarcina s-a oprit din evoluție”. Iată care sunt principalele cauze ce determină pierderea bebelușului în trimestrul 2!

Citește și: 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre fiecare trimestru de sarcina

Anomalii cromozomiale

Pot fi considerate principalele cauze pentru care se opresc din evoluție toate sarcinile, nu numai cele din trimestrul 2. În ceea ce le privește pe acestea din urmă, aproximativ un sfert sunt provocate de anomaliile cromozomiale.

Malformații congenitale

Fie sunt moștenite, fie se pot dezvolta în timpul sarcinii din cauza unei infecții, sau în urma contactului cu anumite medicamente, toxine sau chimicale. Malformațiile la inimă sau creier descoperite în timpul evoluției fătului fac ca sarcina să nu mai fie viabilă.

Placenta abruptio

Problemă la nivelul placentei manifestată prin separarea prematură a placentei de peretele uterului, unde este fixată pe toată durata sarcinii. Desprinderea placentei înainte de termen oprește fătul din evoluție din cauza întreruperii alimentării cu oxigen și elemente nutritive necesare dezvoltării. Aceasta se manifestă prin:

  • Sângerări vaginale
  • Dureri abdominale
  • Contracții uterine
  • Dureri de spate

Insuficiență cervicală

Cunoscută și sub numele de incompetență cervicală, se manifestă prin deschiderea cervixului înainte ca sarcina să ajungă la termen. Sunt femei care prezintă această problemă după o primă naștere dificilă, ori după o intervenție chirurgicală la nivelul cervixului, sau din cauza prezenței unor malformații congenitale la nivelul uterului. Insuficiența cervicală poate fi și asimptomatică, dar principalele semne ce indică această problemă sunt:

  • Crampe abdominale
  • Presiune pelviana
  • Sângerări vaginale
  • Dureri de spate

Infecții

Infecțiile uterine reprezintă o altă cauză comună pentru pierderea sarcinii în trimestrul 2. Din câte se pare, orice infecție netratată corect poate provoca un avort spontan, sau oprirea sarcinii din evoluție, iar printre acestea se numără:

  • Vaginoza bacteriană
  • Vaginita virală
  • Chlamydia
  • Gonoree
  • Thricomonas vaginalis

pierdere-sarcina-trimestrul-doi

Prezența bolilor cronice

Prezența unei afecțiuni cronice necesită de două ori mai multă grijă în timpul lunilor de sarcină. Asta face ca lipsa unui stil de viață sănătos, a unei medicații corespunzătoare și a unui control periodic să crească riscul de moarte fetală în uter. Principalele boli cronice sunt:

  • Hipertensiune arterială
  • Diabet
  • Boli tiroidiene
  • Sindromul ovarelor polichistice
  • Tulburări hormonale
  • Boli autoimune

Trombofilie

Este o problemă la nivelul sistemului circulator manifestată prin tendința sângelui de a se coagula în vasele de sânge. Trombofilia poate fi o problemă genetică, sau poate fi provocată de tulburări ale sistemului imunitar. Poate fi periculoasă în sarcină, din cauza posibilelor cheaguri de sânge ce se pot forma la nivelul placentei, împiedicând fătul să primească un flux normal de sânge. Cele mai comune simptome ale trombofiliei sunt:

  • Dureri și umflături la nivelul gambelor
  • Piele caldă și roșie în spatele genunchilor

Traumă abdominală

Orice lovitură, căzătură sau presiune la nivel abdominal poate condure la pierderea sarcinii în trimestrul 2. Purtarea centurii de siguranță este obligatorie; banda inferioară trebuie să fie plasată sub burtă, iar cea superioară între sâni. De asemenea, în timpul sarcinii trebuie evitate activitățile care suprasolicită zona abdominală.

Consum de droguri și alcool

Cercetătorii au descoperit că femeile care consumă alcool în timpul sarcinii au șanse de 70% să piardă sarcina. De asemenea, consumul de droguri crește riscul de greutate mică la naștere, naștere prematură, moarte fetală în uter și placenta abruptio.

Pierderea sarcinii în trimestrul 2, din cauza stresului

Dat fiind faptul că tot mai multe probleme de sănătate par să aibă o cauză comună, stresul, cercetătorii și-au îndreptat atenția asupra efectelor pe care le poate avea în evoluția sarcinii. Aparent, riscul de moarte fetală în uter este mai mare la femeile care experimentează tulburări emoționale în timpul concepției, sau în primele luni de sarcină. Dar asta nu este tot!

Stresul ar putea fi răspunsul pentru avorturile ce nu prezintă cauze medicale și pentru pierderile repetate de sarcină, conform unei echipe de cercetători de la Universitatea Tufts, Statele Unite ale Americii. În perioadele stresante creierul eliberează Corticotropina, cu rol în producția și secreția hormonilor corticosteroizi. Este un hormon secretat de creier ca reacție la stresul fizic și emoțional. De asemenea, acesta este întâlnit și la nivelul placentei și uterului unei femei însărcinate, având rol în declanșarea contracțiilor.

Așadar, în urma studiilor s-a descoperit faptul că femeile care au născut prematur și cele care au adus pe lume bebeluși cu greutate mică au prezentat valori crescute de corticotropina în sânge. Mai mult decât atât, analizând țesuturile femeilor ce au pierdut sarcini au descoperit valori crescute ale hormonului de stres la nivelul celulelor uterine, și nu în sânge, ceea ce întărește afirmația cercetărilor conform căreia hormonul poate fi produs local. În cele din urmă, au mai descoperit că odată ajuns în interiorul celulelor și în combinație cu un alt hormon descoperit, urocortin, acesta poate avea efect alergen și poate elibera chimicale ce conduc la moarte fetală în uter sau avort spontan.

Citește și: Al doilea trimestru de sarcina: Ce ai de facut?

sarcina-pierduta-din-cauza-stresului

În cât timp elimini o sarcină oprită în evoluție

Sarcina oprită din evoluție mai poartă denumirea de “avort silențios” din cauza faptului că mamele nu experimentează simptome comune de avort. Nu manifestă dureri abdominale sau sângerări, semn că fătul nu a fost eliminat. Pierderea sarcinii în trimestrul 2 necesită o intervenție chirurgicală, cunoscutul chiuretaj, pentru a elimina produsul de concepție. Desigur, există cazuri în care eliminarea sarcinii se face în mod natural, după câteva zile de la oprire din evoluție, dar poate dura chiar și până la 3-4 săptămâni.

Variantele de eliminare trebuie discutate cu medicul după confirmarea diagnosticului. Se poate opta pentru medicație care declanșează contracțiile, având astfel un avort natural, sau se poate alege varianta chirurgicală sub anestezie, pentru îndepărtarea resturilor ce prezintă risc de infecție.

Ce este sarcina chimică

Din păcate, numărul avorturilor spontane este în creștere, aproximativ 10 – 25% din sarcinile confirmate sfârșesc printr-un avort nedorit. Cifrele nu se opresc aici. Aparent, 50 – 70% din avorturile silențioase sunt sarcini chimice, care se opresc din evoluție la scurt timp după implantare.

De ce poartă denumirea de sarcină chimică? Pentru că poate fi confirmată numai în urma analizelor de sânge, prin creșterea gonadotropinei corionice umană (HCG). Este eliminată cu câteva zile înainte de menstruație, ceea ce face ca multe femei să nu știe că au fost însărcinate. Se manifestă prin dureri asemănătoare menstruației, urmate de sângerări. Sunt mai des întâlnite după vârsta de 35 de ani și nu prezintă un pericol pentru o viitoare sarcină viabilă.

Ce spun mamele despre pierderea sarcinii în trimestrul doi

După confirmarea sarcinii, cele mai multe dintre mame fac tot posibilul să ducă sarcina mai departe de primul trimestru, când riscul de avort este mare, și să se pregătească psihic pentru naștere. Trimestrul al doilea este cel mai liniștit, dar se pare că nu pentru toate mamele. Din păcate, cele ce au trecut prin pierderi de sarcină în trimestrul 2 simt durerea mai apăsat. Embrionul devine făt și capătă formele bebelușului. De asemenea, mișcările prin care își anunță prezența fac ca mama să-și imagineze cum va arăta viața lor de familie. Dar se întâmplă ca visul să fie năruit și să lase în urmă numai suferință, așa cum o spun chiar mărturiile mamelor ce au pierdut sarcini.

Lumea mea s-a dărâmat cu totul când am auzit “Bebelușul dumneavoastră este mort”. Este un control de rutină. I-am auzit bătăile inimii la 12 săptămâni și iată-mă la 16 săptămâni și jumătate. După ce am aflat, următoarele 20 de ore au fost în ceață totală. Mi-am sunat soțul și i-am dat vestea la telefon. Mă simțeam goală pe dinăuntru. (…) După ce am plecat mă simțeam ca un coșciug ambulant. În noaptea aia mi-am mai privit burtica de gravidă în oglinda din dormitor. Plângeam atât de tare și mă gândeam că poate faptul m-am fortaț prea mult, ca poate casa din baloane de la ziua fiului meu de 4 ani sau faptul că am făcut sex săptămâna trecută au condus la moartea bebelușului meu”, a povestit Lisa Sarnowski.

sarcina-pierduta

Chiar dacă nu era ceea ce-mi doream, am fost nevoită să împing pentru a-l scoate. Nu aveam contracții, ceea ce a fost mai dificil. Încă îl simțeam cum se mișca în mine până la momentul în care s-a rupt apa și apoi nu a mai fost nicio mișcare pentru ca nu avea cum să supraviețuiască fără lichid. (…) Dacă ar mai fi rezistat opt sau nouă zile ar fi fost considerați bebeluși născuți morți. Dacă i-ai născut sunt copiii tăi, dar nu au nicio recunoaștere legală. E foarte dificil. Din punct de vedere legal nu există, dar dacă ar fi avut o piartă de mormânt cu numele lor simțeam că au trăit. (…) Să plănuiești o astfel de înmormântare este groaznic pentru că nu ai nicio amintire frumoasă la care să te gândești. E groaznic. Te gândești doar la ceea ce ar fi putut fi, nu la ce a fost”, a spus Rachel Corry, mama care a pierdut o sarcină gemelară la 23 de săptămâni.

Se pare că acest fenomen nu ocolește nici vedetele. Multe au avut de-a face cu pierderi de sarcină în trimestrul doi, printre care și Hillaria Baldwin. “Astăzi am aflat că bebelușul nostru s-a oprit în evoluție la patru luni. Sunt devastată. Nu mă așteptam la asta când am mers astăzi la control. Nu știu ce să spun, sunt în stare de șoc și încă nu-mi dau seama exact ce se întâmplă”, a scris vedeta pe contul de Instagram.

Pierderea sarcinii în trimestrul 2: factori de risc

Până a ajunge la simptome pentru sarcină oprită din evoluție în trimestrul 2, printre care se numără anomaliile cromozomiale, malformațiile congenitale sau placenta abruptio, mai există înainte câțiva factori de risc care duc la pierderea sarcinii în trimestrul 2. Este important să cunoști toate absolut toți factorii care au legătură cu avortul spontan, astfel eviți o experiență neplăcută.

femeie-matura-imbracata-cu-bluza-alba-sta-pe-canapea-se-uita-in-sus-si-pare-trista

Astfel, factorii de risc asociați pierderii unei sarcinii sunt:

  • Vârsta: femeile trecute de 35 de ani prezintă un risc crescut de complicații și afecțiuni cronice în timpul sarcinii, printre care diabetul gestațional sau hipertensiunea arterială. De asemenea, fătul poate suferi anomalii genetice care duc oprirea din evoluție, la nașterea prematură sau se poate naște cu dizabilități intelectuale, cum ar fi sindromul Down. Dacă îți dorești să ai un copil după vârsta de 35 de ani trebuie să efectuezi teste suplimentare, astfel încât să fi sigură că poți să duci sarcina la capăt. Testele de screening prenatal sunt investigații care se efectuează încă de la început, tocmai pentru ca medicii să poată vedea dacă sarcina este una cu riscuri atât pentru mamă, cât și pentru făt.
  • Sindromul antifosfolipidic: este o boală autoimună care se manifestă prin apariția de tromoboze sau complicații în sarcină. Sindormul antifosfolipidic este detectat în urma unor analize de sânge unde se observă prezența în exces în organism a anticorpilor antifosfolipidici. Femeile însărcinate care au fost diagnosticate cu sindrom fosfolipidic trebuie să primescă terapie antitromobotică pentru a reduce riscul de avort spontan.
  • Avorturi anterioare: o sarcină oprită din evoluție la 6 luni sau mai devreme poate fi cauzată de alte avorturi pe care le-ai suferit înainte. De asemenea, pierderea repetată a sarcinilor reprezintă o situație pusă pe seama unor tulburări hormonale, a unor boli autoimune sau a unor malformații ale uterului pe care femeia le are. Analizele de sânge și ecografiile sunt investigațiile recomandate pentru a determina motivul pierderii repetate a sarcinilor.
  • Obezitatea: complică situația femeilor care deja sunt predispuse la avort. Greutatea în exces face ca diabetul gestanțional să fie greu de ținut în frâu, iar fluctuațiile tensiunii arteriale înrăutățesc simptomele asociate preeclampsiei.

Dacă îți dorești să rămâi, din nou, însărcinată este recomandat să te asiguri că organismul tău poate duce o sarcină la capăt. În primul rând, efectuează niște analize de sânge și discută cu un medic pentru a fi sigură că nu există probleme de sănătate care ar putea împiedica dezvoltarea normală a fătului. Apoi, ia în considerare și stilul de viață pe care îl ai. Renunță la fumat, alcool sau cafea în exces și încearcă să-ți menții o greutate normală a corpului. Toate aceste elemente contează atunci când vrei să aduci pe lume un bebeluș sănătos.

Pierderea sarcinii în trimestrul 2 la o gravidă cu Covid-19

O femeie de 28 de ani din Elveția a pierdut sarcina în trimestrul 2, fiind infectată cu virusul Sars-CoV-2. Pacienta aflată în săptămâna 19 de sarcină a mers la camera de gardă a Spitalului Universitar din Lausanne pe 20 martie 2020, cu febră peste 39℃, oboseală, dureri în gât, diaree și tuse seacă. Un exudat nasofaringian a ieșit pozitiv pentru Covid-19. După câteva ore, gravida a primit tratament cu paracetamol și a fost externată.

femeie-gravida-care-tine-in-mana-o-eprubeta-cu-sange-pe-care-scrie-covid-19

După 2 zile petrecute acasă, gravida s-a întors la spital cu o stare generală înrăutățită, având febră și contracții uterine severe. La examinarea vaginală cervixul era dilatat la 5 cm, iar la ecografie medicii au observat mișcări active și tahicardie fetală, de aceea a fost declanșat travaliul pentru a scoate fătul. Riscul de infecție era unul ridicat pentru pacientă. După 10 ore de travaliu, femeia a născut un copil mort. Autopsia fetală nu a arătat nicio malformație a fătului și a fost declarat negativ de Covid-19. Probele obținute de la femeie din lichidul amniotic, vagin, urină, sânge și de la axile au fost, de asemenea, negative pentru Covid-19. În schimb, la 24 de ore de la naștere placenta era pozitivă pentru Covid-19 și la fel și exudatele nasofaringiene ale femeii. Pierderea sarcinii în trimestrul 2 la această persoană a fost pusă pe seama infecției placentare cu Sars-Cov-2, deoarece medicii nu au găsit alte cauze de deces fetal.

Absența virusului din toate celelalte probe prelevate nu a fost surprinzătoare pentru medici, dat fiind că fătul nu se afla într-un stadiu avansat de dezvoltare, iar mama primise tratament la scurt timp de la depistarea infecției cu Sars-CoV-2. Legătura dintre virusul Covid-19, insuficința acută sau cronică placentară și decesul fetal mai trebuie investigat în amănunt, deoarece cazul femeii din Eleveția este unul singular.

Recuperare după pierderea sarcinii

Panica, anxietatea și tristețea sunt stări normale pe care o femeie le are, mai ales după pierderea unei sarcini. De asemenea, unele femei su insomnii, dureri de cap sau de stomac. Este recomandat să începi procesul de recuperare cât mai repede după pierderea sarcinii în trimestrul 2 și ține cont de faptul că s-ar putea să ai nevoie de asistență și îngrijire suplimentară. Dacă te ajută să împărtășești experiența ta cu alte femei care au trecut printr-un avort, poți intra pe un forum despre pierderea sarcinii în trimestrul 2. Pe forumuri poți afla cum s-au recuperat și alte femei după pierderea sarcinii în trimestrul 2.

femeie-trista-care-sta-ghemuita-in-fata-unui-pat-si-isi-tine-mana-la-barbie-si-poarta-un-halat-de-pijama

Recuperarea după pierderea sarcinii în trimestrul 2 poate dura de la câteva săptămâni, până la mai multe luni. Depinde de fiecare organism cum reacționează la școul suferit. Iată mai jos câțiva pași importanți care fac parte din recuperarea fizică și emțională după un avort.

  1. Discută cu o persoană apropiată: sentimentele pe care le ai nu trebuie interiorizate, deoarece starea ta se va înrăutăți. Este bine să discuți cu cineva apropiat sau cu un specialist. Cu ajutorul unor discuții lungi, vei reuși treptat să scapi de vina și tristețea pe care le simți. Cei din jurul tău trebuie să te asculte și să te înțeleagă, având multă răbdare, compasiune și empatie pentru tine. O femeie care trece singură printr-un avort, poate avea, pe termen lung, probleme psihologice majore.
  2. Nu renunța la mișcare: deoarece aceasta eliberează endorfinele din corp, adică niște hormoni peptidici care ajută la combaterea stărilor de tristețe, anxietate și depresie după pierderea sarcinii în trimestrul 2. Înainte de a începe orice fel de mișcare fizică este important să discuți cu medicul. El poate decide dacă reîntoarcerea la sport se poate face imediat sau corpul are nevoie de repaus timp de câteva săptămâni. Dacă specialistul și-a dat acordul, poți începe cu mici plimbări, apoi continuă cu niște sesiuni de yoga și gimnastică ușoară. Nu uita că sportul ajută la recâștigarea încrederii în sine și te face să te simți puternică.
  3. Evită stresul: și chiar situațiile care te solicită mult din punct de vedere emoțional. Fie că vorbim de o problemă la locul de muncă sau de o criză în familie, tratează fiecare încercare cu foarte mult calm. Stresul nu te ajută nici să-ți rezolvi problemele mai repede, dar și îngreunează procesul de recuperare după pierderea sarcinii în trimestrul 2. Este bine să ceri ajutor în rezolvarea problemelor, atunci când vezi că nu faci față singură.
  4. Odihnește-te: somnul este o parte esențială în procesul de recuperare. Trebuie să respecți cele 8 ore de somn în fiecare noapte, deoarece oboseala accentuează stările de rău pe care le ai. Dacă ai probleme cu somnul, încearcă să faci câte o plimbare scurtă în fiecare zi și bea lapte sau ceai cald seara, pentru a-ți induce o stare de relaxare.
  5. Adoptă un regim alimentar sănătos: pentru a recupera pierderile de vitamine și săruri minerale după un avort, trebuie să adopți o dietă echilibrată și bogată în nutrienții esențiali pentru funcționarea normală a organismului. Mesele zilnice trbuie să conțină fructe, legume, ouă, carne slabă, cereale și pește. De asemenea, nu uita și de hidratare. Trebuie să bei cel puțin 8 pahare cu lichide pe zi. Dacă nu poți consuma doar apă, alternează cu sucuri naturale de fructe, compoturi și ceaiuri neîndulcite. Stai departe de cofeină, alcool și fast-food, deoarece nu aduc niciun beneficiu corpului tău.

Pierderea sarcinii în trimestrul 2 reprezintă un moment greu pentru orice femeie. Deși trimestrul 2 este considerat a fi cel mai liniștit, apar situații în care fătul se oprește din evoluție. Malformațiile, anomaliile cromozomiale sau bolile cronice ale mamei sunt cauze pentru pierderea sarcinii în trimestrul 2. Este esențial ca procesul de recuperare să înceapă imediat după avort, tocmai pentru a-ți recupera cât mai repede încrederea în sine. Cere ajutor din partea celor dragi sau a unui specialist pentru a trece mai ușor peste această experiență grea.

Surse: health.ucdavis.edu, bloodandmilk.com, independent.co.uk, healthline.com, verywellfamily.com, newsmed.ro, webmd.com, parenting.firstcry.com, medicover.ro, daciamedicalcenter.ro, desprecopii.com, doc.ro

Ghid de la medic: morfologia fetala pe trimestre de sarcina

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Câștigătoarea MasterChef a pierdut sarcina și dă vina pe medicul ei: „Era întreg, dar începuse să se descompună. Am intrat în stare de șoc”
    Câștigătoarea MasterChef a pierdut sarcina și dă vina pe medicul ei: „Era întreg, dar începuse să se descompună. Am intrat în stare de șoc”

    În urmă cu o lună, Aida Parașcan, câștigătoarea MasterChef, anunța că urmează să devină mamă pentru a patra oară, la 39 de ani. Din păcate, însă, a pierdut...

    Vedeta a pierdut sarcina! "Îmi amintesc vag totul: ne pare rău, bebeluşului tău nu îi bate inima..."
    Vedeta a pierdut sarcina! "Îmi amintesc vag totul: ne pare rău, bebeluşului tău nu îi bate inima..."

    O cunoscută autoare de cărţi culinare din Marea Britanie a dezvăluit recent momentele dificile prin care a trecut când a pierdut sarcina. Parcurge cu atenţie articolul de mai jos...

    Bronsita la copii. Cauze si simptome. Cum se trateaza corect
    Bronsita la copii. Cauze si simptome. Cum se trateaza corect

    Bronsita la copii este o afectiune a cailor respiratorii medii si mari. De obicei, bronsita dispare de la sine. Insa iti poti ajuta copilul sa se simta mai bine.

    Chrissy Teigen a pierdut sarcina: ”Trecem prin cea mai mare durere prin care am trecut vreodată”
    Chrissy Teigen a pierdut sarcina: ”Trecem prin cea mai mare durere prin care am trecut vreodată”

    La sfârșitul lunii august, artistul John Legend și soția lui, Chrissy Teigen, anunțau că urmează să devină pentru a treia oară părinți. Din păcate, însă, lucrurile...

    De la Insula Iubirii la naufragiul deznădejdii: Alexandra a pierdut sarcina
    De la Insula Iubirii la naufragiul deznădejdii: Alexandra a pierdut sarcina

    În luna decembrie a anului trecut, Alexandra Diaconescu de la Insula Iubirii anunța cu entuziasm că este însărcinată și că ea și iubitul ei, Mădălin, vor deveni pentru...

    O gravidă a pierdut copilul pentru că a fost pusă să aștepte 2 ore în parcarea spitalului din cauză că avea Covid
    O gravidă a pierdut copilul pentru că a fost pusă să aștepte 2 ore în parcarea spitalului din cauză că avea Covid

    Ziua care trebuia să fie cea mai fericită din viața ei, s-a transformat într-una de coșmar. O gravidă și-a pierdut bebelușul înainte de a-l naște, după ce a fost pusă...

    Durere profundă pentru Roxana Ionescu: a pierdut sarcina în ultimul trimestru
    Durere profundă pentru Roxana Ionescu: a pierdut sarcina în ultimul trimestru

    Roxana Ionescu este pusă la încercare de viață, aflându-se într-un moment de cumpănă. Frumoasa „Mama Natură" urma să nască, dar a pierdut sarcina chiar...

    © 2021 Qbebe