O femeie care s-a născut fără uter a dat naștere unui băiețel perfect sănătos

O femeie care s-a născut fără uter a dat naștere unui băiețel perfect sănătos
Bianca Geica - Redactor Senior

O femeie din Statele Unite, căreia i s-a spus că nu va putea avea niciodată copii pentru că s-a născut fără uter, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos!

La vârsta de 16 ani, Michelle, o tânăra din Pennsylvania, SUA, intrigată de faptul că toate prietenele sale aveau deja menstruație, mai puțin ea, a mers la medicul obstetrician pentru un control. Rezultatul ecografiei a fost unul șocant pentru adolescenta Michelle, care avea să afle că s-a născut fără uter. La acea vreme, medicul i-a explicat că pe lângă lipsa menstruației, nu va putea rămâne niciodată însărcinată, lucru care în perioada adolescenței nu a deranjat-o foarte tare pe Michelle. Însă anii au trecut, între timp ea s-a căsătorit cu actualul ei soț, Richard și amândoi și-au dat seama că își doresc foarte mult un copil.

Deși cei doi luaseră în calcul și varianta adopției, Michelle (acum în vârstă de 32 de ani) realizaze faptul că își dorește să treacă prin experiență unei sarcini. Așa că a luat măsuri. În anul 2016, după îndelungi cercetări, Michelle, asistenta medicală fiind, a aflat că într-o clinică din Cleveland se poate face transplant de uter, așa că s-a înscris pe lista de așteptare. Ea a recunoscut că în acele momente nu avea nicio speranța.

When Michelle was 16, she learned she did not have a uterus. For years, she believed she would never be able to have a baby.

În ianuarie 2019, Michelle se afla pe masă de operație pentru a primi un uter de la o donatoare decedată. Intervenția a durat 14 ore, iar la două săptămâni după transplant, femeia a avut prima să menstruație. La șase luni, Michelle se pregătea pentru un transfer embrionar, iar după șase zile a aflat că este însărcinată.

"Nu credeam că voi vedea vreodată un test de sarcină pozitiv, așa că pentru mine a fost un vis devenit realitate. Sarcina este o experiență magică", a mărturisit Michelle pentru presă americană.

În luna martie 2020, după 34 săptămâni de sarcina, Michelle a adus pe lume un băiețel de 2.6 kg, prin cezariană. După naștere, Michelle a ales să facă o histerectomie, astfel încât să nu fie nevoită să ia toată viață medicamente împotriva respingerii unui organ transplantat.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Vă rugăm să completați câmpurile necesare.

    © 2026 Qbebe