„Am făcut ruptură de colon când eram în săptămâna 25 de sarcină și am născut prematur"

În ciuda dificultăților în sarcină și la naștere, se poate spune că unii copii sunt cu adevărat norocoși că se află în viață. Iar mamele sunt adevărate eroine care, în ciuda durerilor pe care le simt și problemelor de sănătate cu care se confruntă. pun mai presus de toate viața bebelușului.

Este și cazul unei femei pe nume Lindsey Albarado care, în ciuda durerilor resimțite din cauza rupturii de colon din perioada sarcinii, a reușit să își aducă pe lume băiețelul născut prematur, dar cu o viață absolut normală.

„Nici nu împlinisem în 25 de săptămâni de sarcină când am avut ruptura de colon cauzată de o colită ulcerativă care nu-mi dădea pace de vreo cinci săptămâni. Ruptura s-a petrecut la 24 de săptămâni și 6 zile de sarcină, iar eu am intrat în septicemie. Atât eu, cât și bebelușul mai aveam doar câteva ore la dispoziție să fim salvați cu condiția ca medicii să mă opereze și să-mi scoată întregul colon. Am fost avertizată că acest lucru ar declanșa nașterea prematură, dar era singura mea șansă de a supraviețui”, își amintește mama.

Trei zile mai târziu, după efectuarea operației la ora 9: 15, în timp ce se recupera în unitatea medicală, apa i s-a rupt brusc și a intrat în travaliu. Lindsey era dilatată complet, astfel încât soțul ei nici nu a avut timp să ajungă la spital pentru a asista la naștere. Iar durerile facerii au fost practic inexistente din cauza sedării cu morfină pentru recuperarea după operație.

„Eram sigură că fiul nostru va fi o fiică”

La acel moment, cuplul mai avea deja o fiică în vârstă de 4 ani. La petrecerea de dezvăluire a sexului bebelușului, medicul a introdus rezultatul greșit în pliculeț, de aceea părinții se așteptau să mai aducă pe lume încă o fetiță. La nastere, Ryder a plâns preț de un minut, dar plămânii lui erau insuficient dezvoltați pentru a mai avea putere să plângă în continuare.

Doctorii l-au conectat imediat la aparate și la un ventilator pentru a-i salva viața. Mama nici nu a apucat să își țină bebelușul în brațe sau să îl privească, iar convingerea ei era că a adus pe lume o bebelușă.

„Când doctorii m-au întrebat ce nume îi voi pune copilului, s-au uitat ciudat la mine și mi-au spus că este un nume tare neobișnuit pentru un băiețel. Am rămas plăcut surprinsă și în toată experiența traumatică, faptul că am adus pe lume un băiețel era luminița de la capătul tunelului de care aveam nevoie”, susține femeia.

Sfatul Medicului: cum ingrijesti un bebelus prematur

„Nu mi-am văzut bebelușul timp de trei zile”

Pentru că spitalul în care și-a adus pe lume copilașul nu avea și eu o unitate de terapie intensivă neonatală, Ryder a fost transferat la un alt spital din New Orleans. Mama era în plin proces de recuperare după nașterea naturală, dar și după operația de eliminare a colonului, de aceea timp de trei zile nu și-a putut vedea, simți sau auzi bebelușul.

Când copilul a putut fi stabilizat suficient de mult pentru a fi transportat, o echipă de medici i l-au adus mamei într-un incubator mare în salonul în care se afla. Aceea a fost și prima dată când și-a văzut bebelușul care încă nu avea un nume.

„Nu am putut să îl țin în brațe pe Rider până în timp de 77 de zile după naștere și după operație, timp în care amândoi încă luptăm pentru viețile noastre și pentru că totul să revină la normal. Fiica mea a trebuit să petreacă o noapte în spital fără mine din cauza unei probleme medicale. Iar băiatul meu a petrecut fix 145 de zile, practic cinci luni de viață în secția de terapie intensivă”, destăinuie mama.

Graficul de crestere a bebelusului prematur

„An de an ne întoarcem la secția de terapie intensivă unde a fost salvată viața fiului meu”

La vârsta de 10 ani împliniți, Ryder iubește să cânte, să danseze, este un băiețel plin de viață care chiar cântă la pian. Pentru mama lui este o plăcere să îl audă cântând, de vreme ce în prima zi de viață nu a avut puterea să plângă mai mult de un minut, iar acum vocea lui este atât de puternică și de frumoasă.

An de an mama și copilul ei se întorc în unitatea de îngrijire neonatologică în care i-a fost salvată viața, pentru a mulțumi medicilor și asistenților care au făcut eforturi supraomenești. Deși o parte din echipă s-a schimbat, medicii au mai plecat, gestul rămâne unul de o mare însemnătate.

În timpul vizitelor la unitatea de terapie intensivă, atât mama, cât și Ryder au ocazia de a vorbi cu familii care se află internate cu bebeluși prematuri, ei fiind dovada vie că minunile există și că șansele de supraviețuire sunt foarte mari. Întoarcerea la terapie intensivă este ca o terapie pentru mamă care s-a recuperat foarte repede din trauma prin care a trecut și acum este capabilă să se bucure de minunile din viața ei.

Iată că speranță există chiar și acolo unde supraviețuirea ar părea practic imposibilă. Cadre medicale dedicate, un strop de noroc și multă dorință de a trăi sunt elementele cheie pentru supraviețuire!