Contributors
Manute Creative
SOiL Aromoterapie autentică

Sarcina oprită în evoluție: cauze, simptome, tratament

Sarcina oprită în evoluție reprezintă o complicație cu care nu își dorește să aibă de-a face nicio gravidă, fiind cauzată de o infecție, de o problemă cu placenta, un cervix slăbit sau probleme cu coagularea sângelui. Îți explicăm în continuare cauzele exacte pentru care poate să apară, ce simptome o caracterizează și ce tratament necesită, dar și alte informații importante pentru prevenirea sa.

Sarcina oprită în evoluție: cauze și simptome

Multe sarcini se opresc din evoluție din cauza unei probleme legate de bebeluș, dar poate fi cauzată și de:

  • infecții,
  • probleme cu placenta,
  • un cervix prea slăbit sau care s-a deschis prea devreme în sarcină.

Așa este clasificată drept orice sarcină care se oprește de la sine în primele 20 săptămâni gestaționale, fiind vorba despre un procent între 10-20% dintre sarcinile cunoscute.

Cele mai comune simptome ale pierderii sarcinii sunt sângerarea sau crampele, însă acestea nu semnifică neapărat o problemă (până la 1/3 din sarcini sunt însoțite de sângerare incipientă, jumătate dintre acestea evoluând normal).

Există și alte simptome care pot indica pierderea sarcinii, precum:

  • durere de spate ușoară spre severă (mai puternică decât crampele menstruale),
  • scădere în greutate,
  • mucus de culoare alb-rozaliu din vagin,
  • contracții (dureroase, la interval de 5-20 minute),
  • țesut care seamănă cu un cheag de sânge expulzat din vagin,
  • reducere bruscă a simptomelor specifice sarcinii.

În unele situații cauza pierderii sarcinii rămâne necunoscută. Poate să fie vorba despre o problemă la nivelul cromozomilor care apare în momentul concepției. Reține că efortul fizic, munca, contactul sexual sau grețurile matinale nu vor cauza o pierdere a sarcinii. De asemenea, o lovitură sau accidentare rareori se întâmplă să cauzeze această problemă. În ceea ce privește efectele alcoolului, tutunului și cofeinei asupra evoluției sarcinii, nu există însă dovezi clare. Așadar, nu există un anumit lucru pe care l-ai fi putut face ca să o previi și nici nu înseamnă că ai făcut sau nu ai făcut ce trebuia.

sarcina oprita in evolutie

Tratament pentru sarcina oprită în evoluție

Există două tipuri de tratament pentru pierderea sarcinii:

  • non-chirurgical – în multe cazuri corpul tău elimină în mod natural toate țesuturile din timpul sarcinii, ceea ce poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni, nefiind necesar un anumit tratament. Dacă durează mai mult, medicul poate prescrie medicamente care ajută la eliminarea țesutului rămas. Procesul de eliminare poate implica hemoragie abundentă, dureri, diaree și greață; ți se pot recomanda medicamente în scopul ameliorării simptomelor. Dacă nu ești în primul trimestru de sarcină țesutul va fi mic și va fi similar cu un cheag de sânge. Ulterior, medicul poate efectua o ecografie sau un test de sânge pentru a confirma că a avut loc un avort complet și nu a rămas niciun țesut
  • chirurgical – tratamentul chirurgical se impune de obicei dacă există complicații cu privire la pierderea sarcinii, precum infecție, hemoragie puternică, o afecțiune care cauzează menținerea de țesut specific sarcinii în interiorul uterului. Printre tratamente se numără: aspirație prin vaccum (un tub subțire este introdus în uter și conectat la un dispozitiv de sucțiune care extrage țesutul în exteriorul corpului), realizată sub anestezie locală, dilatație și chiuretaj (cervixul este deschis și se extrage țesutul dezvoltat în sarcină cu ajutorul unui instrument) sub anestezie locală sau generală. După tratament medicul îți va recomanda să eviți contactul sexual sau folosirea tampoanelor interne.

Analize recomandate după sarcina oprită în evoluție

Dacă te-ai confruntat cu trei pierderei de sarcină consecutive, ar trebui să beneficiezi de testări pentru a descoperi cauza, indiferent că ai deja unul sau mai mulți copii. Testele nu se recomandă după 1-2 pierderi de sarcini (până la 14 săptămâni) deoarece se întâmplă, însă dacă ai mai mult de 2 pierderi de sarcină și ai vârsta de peste 35 ani sau 40 ani sau dacă a durat un timp îndelungat concepția, dacă ai avut parte de o sarcină oprită în evoluție după 14 săptămâni gestaționale ar trebui să beneficiezi de testări specifice.
Acestea pot include următoarele:

  • Teste de sânge – pentru a verifica tulburări de coagulare precum sindromul antifosfolipidic și trombofilia.
  • Teste cromozomiale – pentru a identifica dacă bebelușul tău se confruntă cu anomalii la nivel cromozomial, acest aspect putând indica medicului și riscul de a te confrunta din nou cu o pierdere a sarcinii.
  • Examinare post-mortem a bebelușului – în cazul în care sarcina pe care ai pierdut-o era avansată
  • Ecografii – pentru pierderile de sarcină recurente ecografiile vor urmări prezența unor anomalii în ceea ce privește forma uterului
  • Teste pentru identficarea unei infecții – acestea pot fi teste ale sângelui și examene de secreție vaginală

Dacă sarcina e oprită din evoluție testul mai iese pozitiv?

Deoarece testele de sarcină din prezent depistează de obicei chiar și un nivel extrem de redus de hCG, efectuarea unui test de sarcină în zilele sau săptămânile imediat următoare pierderii sarcinii poate să indice un rezultat pozitiv. Poți continua să resimți simptome specifice sarcinii după pierderea sarcinii. Durează în medie 12-16 zile pentru ca hormonul hGC să dispară din corp, însă acest interval variază în funcție de cât de mare era nivelul său la momentul pierderii sarcinii. Poate dura aproximativ o săptămână să revină la 0 în cazul unei sarcini chimice (avort spontan extrem de timpuriu) și până la o lună sau chiar mai mut în cazul unei sarcini care a fost avansată.

Trombofilia și sarcina oprită în evoluție

Testele de sânge care îți indică riscul de pierdere a sarcinii sunt tot mai des indicate de medic ca metodă de screening. Acestea arată dacă suferi de o afecțiune denumită trombofilie, care crește riscul de formare a cheagurilor de sânge, precum și riscul de pierdere a sarcinii sau alte probleme. Există teste diferite pentru trombofilie, iar medicul va recomanda de obicei efectuarea lor gravidelor care s-au confruntat cu probleme precum pierderea sarcinii, creștere bruscă în tensiunea arterială (preeclampsie) sau bebeluș care nu s-a dezvoltat normal. Sunt luate în considerare asemenea teste dacă: ai avut un cheag de sânge într-o venă profundă din corp (tromboză venoasă profundă), ai avut un cheag de sânge care a ajuns la un plămân fără vreun motiv cunoscut (embolism pulmonar), ai suferit 3 sau mai multe pierderi de sarcină (în acest caz vei fi testată pentru sindromul antifosfolipidic – este crescut riscul de pierdere a sarcinii, dezvoltare redusă a fătului și preeclampie; poate fi tratat cu aspirină și heparină).

Sarcina oprită în evoluție după FIV

Poate apărea pierderea sarcinii după FIV, fiind un fenomen la fel de comun ca și în rândul sarcinilor naturale. Deoarece de obicei femeile mai în vârstă apelează la FIV, o sarcină oprită în evoluție poate fi o dezamăgire. Din punct de vedere statistic, la vârsta de 30 ani, 1 din 5 sarcini se oprește din evoluție, iar la vârsta de 42 ani acest procent ajunge la 1 din 2 sarcini. Pentru a preveni această problemă, sunt recomandate următoarele:

  • Histeroscopie – o procedură prin care este examinat cervixul și interiorul uterului ce poate depista probleme uterine și o eventuală cauză a unei pierderi a sarcinii
  • Administrarea regulată a medicamentelor – după FIV se prescriu de obicei estrogen și progesteron, dar pot fi prescrise și prednison, aspirină și clexane; dacă respecți orarul de medicație șansele de pierdere a sarcinii sunt semnificativ reduse.
  • Evită infecțiile – acestea pot cauza pierderea sarcinii. Toxoplasmoza este un astfel de exemplu, dar și listeria sau rubeola. Efectuează testele necesare de anticorpi și de sânge. Și diabetul necontrolat poate conduce la pierderea sarcinii, precum și boala celiacă nediagnosticată
  • Menține un tonus bun al corpului – prin dietă, exercițiu fizic și alegeri sănătoase de viață înainte și în timpul FIV te ajută să crești șansele de a te bucura de o sarcină la termen; renunță la fumat, la alcool, evită zaharurile rafinate și alimentele procesate, odihnește-te suficient și redu stresul prin activități relaxante

Chiuretaj la sarcină oprită în evoluție: preț

Un chiuretaj pentru o sarcină oprită în evoluție are un preț care variază de la o clinică la alta. În sistemul privat de sănătate, tariful pentru această intervenție se încadrează între 650-820 lei.

Menstruație după sarcină oprită în evoluție

De obicei, cu cât a avansat mai mult sarcina, cu atât sunt șanse mai mici ca prima menstruație să fie normală. Majoritatea femeilor care au suferit pierderi de sarcină observă revenirea menstruației la un interval de 4-6 săptămâni mai târziu; atunci când ești însărcinată hormonii suferă schimbări majore și au nevoie de o perioadă de timp ca nivelurile lor să revină la normal. Menstruația poate fi abundentă sau însoțită de dureri mai mari decât de obicei și poți observa un miros mai pronunțat.

Biopsie pentru sarcină oprită în evoluție

Atunci când ai în organism un nivel prea mare sau dimpotrivă prea mic de hormoni pot apărea probleme ce conduc la pierderea sarcinii. Ți se vor recomanda teste sanguine pentru verificarea problemelor hormonale sau o procedură denumită biopsie endometrială care extrage o mică bucată din mucoasa uterină pentru a verifica nivelul hormonilor din organismul tău.

Surse: www.nhs.uk, https://familydoctor.org, www.tommys.org, www.choosingwisely.org,www.hinsdale-ivf.com, www.healthline.com, www.marchofdimes.org

De ce am pierdut sarcina în trimestrul 2? Cauze și simptome

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Epidermoliza buloasă: cauze, simptome și tratament
    Epidermoliza buloasă: cauze, simptome și tratament

    Epidermoliza buloasă este o afecțiune genetică rară care sensibilizează extrem de mult pielea, copiii care vin pe lume cu ea fiind denumiți copii-fluture. Este una dintre cele mai...

    Hernia hiatală la copii: cauze, simptome, tratament
    Hernia hiatală la copii: cauze, simptome, tratament

    Hernia hiatală reprezintă o afecțiune caracterizată prin trecerea unei părți a stomacului din abdomen în torace prin diafragmă. Unii copii se nasc cu această problemă...

    Varicela la bebeluși: cauze, simptome, tratament
    Varicela la bebeluși: cauze, simptome, tratament

    Varicela la bebeluși reprezintă o infecție gravă și datorită faptului că vaccinul nu poate fi administrat decât după vârsta de 12 luni, nici nu poate fi prevenită. Află...

    Piciorul tal valg: cauze, simptome, tratament
    Piciorul tal valg: cauze, simptome, tratament

    Piciorul tal valg (Talus valgus) este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale piciorului întâlnită la nou-născuți și este cauzată de poziția fătului în uter....

    Alergia la antibiotice la copil: cauze, simptome și tratament
    Alergia la antibiotice la copil: cauze, simptome și tratament

    Antibioticele reprezintă, fără doar și poate, una dintre cele mai importante descoperiri , ce a provocat o adevărată revoluție în medicina secolului XX. Renumele acestor...

    Angorjarea sânilor în alăptare: cauze, simptome, tratament
    Angorjarea sânilor în alăptare: cauze, simptome, tratament

    Printre cele mai cunoscute afecțiuni cu care ne-am putea confrunta în timpul alăptării se numără și angorjarea sânilor. Din articolul de mai jos veți afla nu numai care...

    Rosu in gat la copii: cauze, simptome, tratament
    Rosu in gat la copii: cauze, simptome, tratament

    Roșul în gât la copii este o afecțiune des întâlnită, în special la cei mici. Un copil cu roșu în gât are, de fapt, o inflamație la nivelul...

    © 2021 Qbebe