1.400 de lei pe lună pentru 30.000 de copii din România. Cum poți accesa banii

1.400 de lei pe lună pentru 30.000 de copii din România. Cum poți accesa banii

Brigitta Szebenyi - Redactor

Veste bună de la Guvern!

Reprezentanții Guvernului au anunțat că vor derula un nou program de finanțare a familiilor cu copii cu vârste între 0 și 2 ani, care provin din medii defavorizate și întâmpină greutăți materiale. Proiectul va beneficia de fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman, iar suma se ridică la 168 de milioane de euro.

Rovana Plumb a declarat, în cadrul unei conferințe de presă de la Palatul Victoria, că problema părinților care sunt obligați să muncească și nu au cu cine lăsa copiii acasă sau cea a familiilor dezbinate, cu un părinte aflat la muncă în străînătate, este cât se poate de reală și afectează dezvoltarea emoțională a copiilor: „Să nu uităm că încă în România avem mii de părinţi care trebuie să meargă la muncă şi în acelaşi timp trebuie să se asigure că ai lor copii au o îngrijire corectă, astfel încât să poată să fie liniştiţi la muncă. Să nu uităm şi de copii ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate şi care sunt aici, în România, în îngrijirea unei rude sau unei persoane tutore, care au grijă de ei. La aceştia se referă programul. Practic, minim 30.000 de copii cu vârsta între 0 şi 2 ani vor beneficia de educaţie timpurie, copii care provin din familiile cu situaţie materială precară, adică au venitul pe familie până la salariul minim pe economie"

De asemenea, se pare că părinții vor beneficia de sprijin financiar pentru a plăti consilieri și persoane care pot avea grijă de copii, în timp ce ei sunt la muncă în străinătate.

Sursa: bacau.net

 

Articolul urmator
Cea mai mare pensie din România după recalculare: 100.000 de lei!
Cea mai mare pensie din România după recalculare: 100.000 de lei!

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    8.659 lei! Aceasta este suma lunară de care are nevoie o familie cu doi copii să trăiască decent în România
    8.659 lei! Aceasta este suma lunară de care are nevoie o familie cu doi copii să trăiască decent în România

    În contextul în care prețurile au crescut tot mai mult în ultimele luni, se poate vorbi și de o creștere a valorii coșului minim de consum pentru un trai decent....

    Povestea banilor: cum îl înveți pe copil să fie responsabil cu banii
    Povestea banilor: cum îl înveți pe copil să fie responsabil cu banii

    Discuția despre responsabilitatea banilor este importantă pentru o educație sănătoasă a celui mic, dar, pentru mulți părinți, poate părea dificilă. Experții sunt de părere,...

    Câștiga 1.200 lei ca profesoară în România, iar în Danemarca primul ei salariu a fost de 2000 de euro, ca femeie de serviciu
    Câștiga 1.200 lei ca profesoară în România, iar în Danemarca primul ei salariu a fost de 2000 de euro, ca femeie de serviciu

    Pentru a încerca să le asigure o viață mai bună celor dragi, din ce în ce mai mulți români au plecat să lucreze în străinătate în ultimii ani. Printre...

    Fiica mea de 15 ani mi-a consumat șamponul scump, așa că am pus-o să-mi cumpere unul nou din banii pe care i-a primit de ziua ei
    Fiica mea de 15 ani mi-a consumat șamponul scump, așa că am pus-o să-mi cumpere unul nou din banii pe care i-a primit de ziua ei

    O mamă din Marea Britanie vrea să o învețe pe fiica ei de 15 ani să fie mai responsabilă cu lucrurile ei, dar mai ales cu lucrurile altora. Pentru că i-a consumat șamponul...

    Ce tip de mamă poți fi, în funcție de luna nașterii
    Ce tip de mamă poți fi, în funcție de luna nașterii

    Fie că ești tot timpul cu ochii pe copilul tău pentru a te asigura că-l disciplinezi, fie că îl urmărești clipă de clipă pentru a-l știi în siguranță, fie că preferi...

    Familia soțului meu se așteaptă să plătesc cina de Anul Nou din banii pe care i-am moștenit de la mama mea
    Familia soțului meu se așteaptă să plătesc cina de Anul Nou din banii pe care i-am moștenit de la mama mea

    O femeie refuză să le facă cinste soțului și socrilor cu cina de Anul Nou din banii moșteniți de la mama ei, lucru care îl înfurie pe bărbat și îl determină să...

    Am 12 copii și lumea mă judecă pentru că le comand toate cele trei mese zilnice. Dar sunt banii mei!
    Am 12 copii și lumea mă judecă pentru că le comand toate cele trei mese zilnice. Dar sunt banii mei!

    În timp ce majoritatea părinților se străduiesc să își țină copiii departe de tot ce înseamnă junk-food și fast-food, o mămică de peste Ocean povestește că...

    Zodiile care iubesc banii mai mult decât orice pe lumea asta
    Zodiile care iubesc banii mai mult decât orice pe lumea asta

    Pentru unii nativi ai zodiacului, iubirea este mai presus decât orice. Pentru alții, însă, banii sunt atât de importanți încât ar renunța la iubire de...

    © 2025 Qbebe