După naștere proaspăta mamă a suferit trei intervenții chirurgicale în numai o lună, deoarece embolia amniotică, care are loc dacă lichidul amniotic sau alte celule fetale ajung în sângele mamei, poate duce la histerectomie totală sau parțială, la stop cardiac sau la disfuncționalități ale glandei pituitare.
„Operația se vindecă foarte bine, tocmai am ieșit de la doctor, mi s-au scos toate firele. Am făcut și o ecografie și am văzut că nu mai am nici un hematom. În sfârșit după trei operații totul este bine, sunt pe drumul cel bun, spre vindecare. Trebuie să mai stau în repaus, să nu fac efort și sport. În sfârșit am scăpat de orice pericol", mărturisea Andreea Bălan pe vlogul ei.
Citește și: Ce este embolia amniotică și cât de periculoasă este
Pe lângă efectele fizice ale acestei condiții foarte rare care apare la naștere, există și complicații de natură neurologică, precum pierderi de memori, și probleme de natură emoțională, mai ales dacă mama a trecut printr-un șoc cardio-respirator. Așa este și cazul Andreei Bălan, care a declarat că are nevoie de terapie, după ce a fost la un pas de moarte.
„Terapeuta mea îmi spune că trebuie să am răbdare. Îmi repetă mereu să am răbdare, să am răbdare, că o să fie bine. Acum la terapie nu mai vorbești despre problemele din copilărie, ci despre copilăria copiilor tăi. Și despre problemele care apar acum. Nu mai e loc de mine la terapie, e loc de copii. Nu am întrerupt. De trei ani tot merg. Acum am avut nevoie de terapie și să trec peste ce mi s-a întâmplat, să trec mai ușor, să accept ce mi s-a întâmplat. Mi-a fost foarte greu să înțeleg de ce mie. Nu a existat o prevestire sau niște simptome. A fost un șoc. Eu nu mai pot să fac copii, mă doare și mă deranjează!", a declarat Andreea Bălan pentru Viva!
Andreea Bălan formează o familie fericită cu actorul George Burcea din anul 2016. În același an a venit pe lume prima lor fetiță, Ella. Cei doi s-au căsătorit în 2017.
Surse: Viva!, CanCan, YouTube, Facebook