Nu stiu daca vorbesc in asentimentul tuturor mamelor, tuturor parintilor, dar eu nu vad lucru mai ingrozitor pe aceasta lume decat uciderea unui copil. Subliniez "uciderea", pentru ca ma refer la gestul premeditat al unui animal sau al unui om care are ca scop curmarea vietii unei alte fiinte.
In cursul firesc al naturii, in jungla ei, un animal care omoara un alt animal nu face altceva decat sa supravietuiasca. Aparatorii drepturilor animalelor vor spune ca si cainii vagabonzi care au desfigurat si au ucis bietul copilas incercau sa supravietuiasca. Oare? Nu cred ca exista caine vagabond in tot Bucurestiul care sa moara de foame. Am si eu un caine ca animal de companie, sunt de acord sa strang dupa el, sa platesc taxe pentru el, sa il dresez, sa ii pun lesa si botnita, insa as eutanasia fara sa clipesc cainii care ucid copii in mijlocul unui oras civilizat. Din nou voi primi o replica: ce vina au ei, cainii? Vinovata este primaria ca nu ii poate aduna de pe strazi. Da, este vinovata si primaria, poate este vinovata si bunica neatenta, poate este vinovat si omul care a auzit tipete si nu a facut nimic, poate este vinovata si vecina care hraneste cainii vagabonzi din fata blocului. Eu, insa, nu as numi-o vinovatie, i-as spune mai degraba un lant al slabiciunilor.
Vinovati direct de moartea ingrozitoare a acelui copil sunt acei caini salbatici, nu vagabonzi, care au inceput sa faca din orasul nostru jungla lor, sa se adune in haite precum lupii, si sa ne omoare copiii, asa cum un leu omoara un pui de gazela in Africa. Dar noi nu suntem in Africa, nu-i asa? Noi suntem intr-un oras civilizat, european, unde respectam drepturile animalelor, insa punem mai presus de ele viata copiilor nostri, nu-i asa? Da, o spun raspicat si nimeni si nimic nu ma va face sa imi schimb parerea: cainii vagabonzi care ucid trebuie ucisi. Pentru ca eu nu ma plimb alaturi de copilul meu in tundra sau in jungla, eu ma plimb pe strazile si in parcurile unei capitale europene si nu sunt pregatita sa port dupa mine o arma de vanatoare ca sa imi apar copilul si pe mine de haite de animale salbatice.
Si am sa merg mai departe, spre razboiul din Siria, care este un alt tablou al decaderii societatii umane, al modului in care tehnologia si dezvoltarea aceasta haotica si rapida catre era lipsei de contact uman, ne dezumanizeaza si ne transforma in ceea ce preconizau filmele Hollywoodiene din anii 70 ca se va intampla in anii 2000: niste roboti fara suflet care ucid copii fara cel mai mic resentiment. Nu am ganduri indeajuns de multe, si nici nu exista inca un cuvant, un sentiment uman, care sa descrie cu adevarat imensitatea ingrozitoare a tragediei din Siria. Da, si pe cei vinovati direct de moartea acestor copii i-as eutanasia in aceleasi chinuri in care au murit si bietii copii, de la cel care a dat ordinul, pana la cel care a apasat butonul. O astfel de fapta nu poate fi iertata nici macar de Dumnezeu si NU, nu as astepta ca acesti vinovati sa moara de moarte naturala, intr-un pat comod dintr-o inchisoare, cu gandul ca isi vor primi pedeapsa in viata de apoi!
De cand sunt mama nu mai pot privi imagini, filme, cu copii care sufera, nu mai pot sa citesc stiri atat de ingrozitoare fara sa plang minute intregi sufocata de neputinta si de compasiune pentru parintii care se confrunta cu cel mai infiorator si cumplit cosmar al lor: moartea propriului copil. As eutanasia orice animal si orice om care ucide un copil. Cand este vorba de copii, cand este vorba de copilul meu, mai ales, eu sunt si judecatorul si calaul!
Gabriela Paladi
Redactor Sef Qbebe
http://www.petitieonline.com/sustineti_eutanasierea_maidanezilor_neadoptati_in_30_de_zile
Urmareste-ne pe Google News
